Peter Brook, emoția unor ultime seri

Publicat în Dilema Veche nr. 837 din 5 - 11 martie 2020
Peter Brook, emoția unor ultime seri jpeg

Rezonanță, Shakespeare – acest titlu neobișnuit a atras din nou publicul la Bouffes du Nord, teatru emblematic al lui Peter Brook. Dispozitivul propus e inedit, derutant și emoționant. Peter Brook, la 95 de ani, timp de patru zile, „prefațează“ o versiune concentrată a Furtunii lui Shakespeare. El nu ne invită la un „ultim“ spectacol, ci la o schiță de reprezentație pe care o însoțește cu mărturii de viață, de teatru. Aceste seri le-am resimțit ca evenimente unice unde umanul, poate, depășea arta, sau mai degrabă ele se asociau în numele fidelității lui Brook față de Shakespeare, zeu personal și zeu anonim al teatrului.

Pe Brook l-am auzit și văzut la capătul anului trecut în țara sa natală, vorbind în limba lui natală, un Brook definitiv englez. El sărbătorea atunci, într-un loc universitar prestigios, cincizeci de ani de la legendarul Vis al unei nopți de vară care i-a marcat opera, dar totodată și despărțirea de Anglia în favoarea Parisului. Admiratorii englezi nu i-au iertat-o și, la aceste ceremonii unanimiste, nimeni – în afară de mine – nu i-a evocat îndepărtarea resimțită ca o jignire. Îl regăsesc acum la Paris în acest teatru magic, Bouffes du Nord, ale „cărui ziduri au răsunat, spune el, de cînd am intrat aici prima oară“. Memoria unui mare regizor se manifestă și grație unei arhitecturi durabile, a unui spațiu care îi poartă pecetea. Este marea reușită a lui Brook care și-a pus semnătura pe acest loc, la fel cum Ariane Mnouchkine și-a pus-o pe celebra Cartușerie de la Vincennes sau Robert Wilson pe Watter Mill. Brook odată plecat, Les Bouffes du Nord au devenit un „supermarché“ cultural și, azi, îmi e greu să intru în acest loc sacru pe care îl descopeream la deschiderea sa, acum mai bine de 45 de ani, văzînd Timon din Atena. În sală, mă regăsesc alături de protagonistul de atunci, François Marthouret, și amîndoi, împreună, ne amintim. Teatrul e un act al clipei, dar, în momentele sale de împlinire, el se convertește într-un decisiv act biografic, în memorie, a actorilor sau a spectatorilor. Marthouret e Timon-ul de altădată, azi albit, dar vocea care îi răsună în mine proiectată „ca spre un aer liber“, cum îi cerea atunci Brook, nu și-a stins ecoul. „Adevărul omului stă în voce“, spune Brook. Împreună îl privim și îl ascultăm.

El intră cu un mers șovăitor, ajutat de Marcello, actorul italian care îl va juca pe Ariel în spectacolul ce urmează. Între viață și scenă, o asociație mi se revelează: oare Peter nu e însuși Prospero, care își încheie parcursul în intimitatea lui Ariel? Eterogeneitate poetică! Bătrînul maestru intră ca persoană, nu ca actor, dar însoțit de „spiritul aerului“ care îl ajută să avanseze pînă în centrul scenei. Acolo se așază și începe într-un mod alert, glumeț și ironic. Nimic grav ca introducere. Apoi revine la Shakespeare, dublul său de o viață. Din tinerețe pînă acum… S-a îndepărtat de el uneori, dar a revenit constant la el ca la o iubire niciodată stinsă. Brook nu vorbește despre lecturi radicale și interpretări globale, ci doar despre replici, despre cuvinte shakespeariene pe care merită să le integrăm, să le depunem în noi ca pe o muzică secretă, ca o gîndire poetică ce ne acompaniază. Aceste „fragmente“ se constituie într-o moștenire adunată în timp, dar ea cere discreție căci, precizează Brook, „tăcerea e regimul ce i se potrivește cel mai bine“. Tăcerea protejează puterea cuvintelor care provin cînd direct din textul citit de fiecare, cînd sînt rostite de un mare actor. Dar acestor cuvinte, pentru a rămîne vii, trebuie să le integrăm „vibrația“ – gînd împrumutat de la Gurdjieff, îmi precizează Andrei Șerban. Ea face să „răsune“ cuvintele în noi. Și de aceea ele nu sînt doar o „reminiscență“, ci se constituie într-o „reminiscență vie“, o memorie care se agită în noi, dar nu o memorie mecanică, ci una evenimențială. Memoria unei lecturi, memoria unei voci.

15 img 0108 jpg jpeg

Vederea lui Brook s-a diminuat, nu în urma unei mutilări ca la Œdipe, ci a unui declin biologic, în schimb auzul i-a rămas fin și ascuțit. De altfel, ultimul său volum e plasat sub acest semn: Să joci pentru ureche / Playing for the ear. Să captezi, spune el, „rezonanța“ vorbelor  mai mult decît să cultivi puterea imaginilor. Acum îmi amintesc că Brook, după ce a părăsit Anglia, și-a concentrat căutările în jurul sunetului, al unui sunet „prim“ originar, captat într-o limbă imaginară, „orghast“. Dacă Brook și-a întrerupt apoi expediția în această direcție, Andrei Șerban, fost colaborator al lui, a continuat-o în celebra Trilogie antică, unde „rezonanța“ cuvintelor arhaice invită la o călătorie într-o altă lume, aceea a originilor, ale căror sunete actorii le transmiteau și noi le captam. Putere a rezonanței, depozit mnemonic!

Brook evocă mari actori, ca Paul Scofield, inegalabilul său Lear care nu a rostit niciodată la fel celebrul „Never, never, never… “. Actorii fac să răsune în exterior reverberația vorbelor pentru a exalta arta teatrului. „Rezonanța lor, amprentă auditivă.“ Iar eu îmi amintesc, o jumătate de secol mai tîrziu, chiar mai mult, de cuvintele lui Lear, la București, în agitația „elizabethană“ a Lear-ului său, spectacol fără precedent. „Acum știu să deosebesc o ființă vie de una moartă“ – sensul își revelează profunzimea grație puterii de „rezonanță“ a cuvintelor rostite. Ca acelea ale lui George Constantin în Lear-ul pus în scenă de Radu Penciulescu: „Acum v-am iertat pe toți. Nu-i nimeni vinovat“. Dincolo de timp și spațiu, cei doi „regi“ își răspund prin ecoul ce răsună încă în spectatorul care sînt. Voci depozitate și păstrate în tăcerea protectoare.

Brook evocă filmul lui Clouzot despre Picasso, unde camera e situată în spatele unei plăci de sticlă transparente pentru a înregistra gestualitatea pictorului și a ne arăta, insistă el, că „mișcarea produce mișcare“. Ascultîndu-l, îmi amintesc că, mai demult, l-am comparat pe Brook cu Picasso căci, ca și acesta, Brook nu are un univers, dar pecetea identitară apare, la fiecare dintre ei, din energia procesului, a gestului, pictural sau teatral. În acest loc, care ne permite „să fim împreună“, consfințirea reușitei provine, la final, mai degrabă dintr-o „tăcere vibrantă, o tăcere care răsună în noi“, spune Brook. Și acestei tăceri, suflu urcînd din adîncuri, i-am resimțit impactul cînd Jessye Norman își termina o arie de concert sau Claudio Abbado își punea calm bagheta pe pupitru. Momente de eternitate dinaintea entuziasmului, tăceri care mă însoțesc.

În încheierea uneia dintre seri, Brook se adresează sălii solicitînd întrebări care, discret, se acumulează. Întrebări generale, dar legitime. Brook precizează, cu una dintre acele fraze proprii marilor gînditori orientali: „E important să pui întrebări, dar și mai important e să păstrezi întrebarea în tine, întrebare rămasă fără răspuns. Întrebare în așteptarea unui răspuns“. Indisolubilă, ca aceea pe care a formulat-o el însuși în spectacolul semnat cu Marie-Hélène Estienne, Why? / De ce?.

Apoi Brook se așază printre noi și privește Furtuna într-o versiune concentrată, dar care mi-l evocă pe marele său interpret, povestitorul filozof african Sotigui Kouyaté, și din care putem recunoaște pe scenă cîteva relicve precum micul vapor sculptat în lemn cu pînze roșii, covoarele sau bastoanele de bambus. Regăsim aici acea „naivitate“ pe care a cultivat-o în ultimii ani și care evocă celebra frază a lui Brâncuși: „Cînd ai încetat să mai fii copil nu mai ești artist“. Și, „singur printre ceilalți“, îmi amintesc, dintr-un vechi interviu cu Brook despre „teatrul testamentar“, o întrebare la care el răspundea: „Un testament trebuie să fie vesel“, fără poză, nici patetism. La sfîrșitul serii, Brook se ridică și, însoțit de Marie-Hélène Estienne, părăsește scena, teatrul. Cîte eforturi a făcut pentru a reveni la Bouffes du Nord, ce împăcare a produs el în noi! Asemenea lui Cehov, el „a surîs printre lacrimi“.

A doua zi citeam mărturia unui mare pictor, Hans Hartung, care i se potrivește și lui Brook: „Plăcerea de a trăi se confundă pentru mine cu plăcerea de a picta“. Și, conchide Hartung, de aceea „e imposibil să mă opresc“. Cuvîntul „pictură“ trebuie înlocuit prin acela de „teatru“ căci Brook, nici el, nu vrea, nu se poate „opri“.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Au apărut subiectele la Română. Ce le-a picat elevilor la Evaluarea Națională la Limba Română 2024 DOCUMENT
Au apărut subiectele la Limba română de la Evaluarea Națională. Subiectele, care pot fi găsite mai jos, au inclus cerințe pe baza textelor din romanul „Cireșarii” de Constantin Chiriță și „Portret” de Cella Delavrancea.
image
Secretele primului submarin militar al României. „Delfinul“ a făcut ravagii printre navele sovietice din Marea Neagră
Primul submarin militar al României a fost construit în anii interbelici și a costat o sumă impresionantă, însă a fost folosit cu succes în Al Doilea Război Mondial. Una dintre operațiunile militare în care a fost implicat a intrat în istorie.
image
Anunțul CFR primit cu hohote de râs de români. „Dacă trenurile reduc viteza cu 50 km/h vom merge cu 20, dar în sens opus”
Oficial, cei de la CFR spun că trenurile circulă cu până la 50 km / h mai încet din cauza caniculei. Anunțul CFR a fost primit cu hohote de râs de români, care știu că trenurile circulă oricum foarte încet.

HIstoria.ro

image
DACICC-1 - Primul calculator electronic de fabricație românească
Pe strada Republicii din Cluj-Napoca se află vila care a aparținut celebrului arhitect al Clujului, Lajos Pákey.
image
Bătălia plajelor. Debarcarea din Normandia
Pregătirea de foc a început la ora 5:50, iar 40 de minute mai târziu, primele unități terestre americane au început debarcarea pe plajele Utah și Omaha.
image
Intrarea Armatei Roşii în Bucureşti bulversează redacția unei reviste de mondenități
Aşa cum sună titlul, Femeia şi căminul e o publicație de mondenități, un magazin pentru femeile serioase, cu bărbat de hrănit şi copii de spălat la fund; cele fără, avînd la dispoziție titluri mai puțin cuminţi.