Peter Brook, dispariția

Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
image

Peter Brook s-a stins ca o lumînare care se termină lent, îndelung și al cărei sfîrșit fără dramă invită la reconcilierea cu ordinea lumii. În ultimul timp, cînd l-am văzut, dacă își pierduse energia de altădată, devenise, dimpotrivă, mai afectuos ca nicicînd, privirea îi era luminoasă și surîsul de o tandrețe infinită. El se pregătea și era gata pentru sfîrșit. Nu un „rege care moare” țipînd, ci unul care murmură, șoptește, mîngîie.

Ce i-a adus Peter Brook teatrului? Ce le-a adus el celor ce l-au urmat pretutindeni în aventura sa teatrală, în căutările sale neobosite? Şi aş răspunde: o încredere nestrămutată în teatru, un teatru care a izbutit, datorită lui, să se situeze la răspîntia dintre artă şi viaţă, un teatru care ne-a făcut să cunoaştem şi să trăim, cu fiecare spectacol, o „a doua viaţă”, mai concentrată, mai intensă şi mai împlinită decît cea de zi cu zi, un teatru care a reuşit să nu se dizolve în cotidian, ci să-l potenţeze. „Cînd am venit mă simţeam obosit, vlăguit; acum, după reprezentaţia asta, plec revigorat, mi-am recăpătat forţele”, i-am spus într-o seară lui Brook, care nu a rămas insensibil la remarca mea. El a ştiut întotdeauna, fără nici un fel de demagogie persuasivă, cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener, de a-l face părtaş la ceea ce se petrece pe scenă, şi asta doar din pura plăcere de a fi împreună unii cu ceilalţi, de a ne simţi integraţi. Teatrul lui Brook a unit oamenii. În acest sens trebuie înţeleasă şi desolidarizarea lui de teatrul politic de care, în a doua jumătate a vieţii sale, a rămas străin, tocmai pentru a apăra – mi-a spus el cîndva – „o valoare esenţială: ambiguitatea”.

Brook a început ca regizor de excepție care s-a dăruit integral teatrului, filmului, semnînd spectacole cu o rezonanță mondială ca celebrul Rege Lear, care a cunoscut un ecou deosebit, o faimă în Est, de la Moscova la București, căci aici mai mult ca oriunde publicul era sensibil la consecințele puterii și ale absurdului ei.

Tînăr, el a pus în scenă texte diverse, refuzînd „exigența” atît de cultivată de tinerii debutanți. Principiul ce l-a condus a fost de a exploata tot ce este teatral, fără rețineri, nici excluderi. „Alegerile vor veni mai tîrziu.” Și astfel a ajuns la două spectacole memorabile cu Marat – Sade de Peter Weiss, unde recluziunea și nebunia se asociau, și un altul intitulat US contra războiului din Vietnam. US – referință la Statele Unite și la „noi”.

Brook, pentru a se separa de Londra și Stratford, va semna un celebru Vis al unei nopți de vară, unde pune totul sub semnul luminii și al albului, al jocului ce asociază tehnici chinezești și performanțe de circ. Bucuria teatrului în stare pură. L-am văzut la București cînd norii grei ai cenzurii oficiale se acumulau și, de aceea, gestul lui Puck – care, circulînd prin sală, mi-a strîns mîna și mi-a șoptit „Good bye” – l-am perceput ca pe o invitație la re-vedere altundeva. Visul mi-a marcat viața și mi-a determinat plecarea.

După ce a triumfat pe scenele din întreaga lume, Brook a hotărît să-şi acorde răgazul necesar unui răspuns: „Dacă pînă la patruzeci de ani viața ne dă totul, apoi noi trebuie să-i dăm totul”. El relua astfel un gînd al lui Dante care îi determina schimbarea radicală: din regizor de teatru, el s-a convertit în gînditor de teatru. „Acum vreau să aflu ce este teatrul, iar dacă voi şti ce este, înseamnă că voi şti şi ce va putea fi el în viitor”, afirma regizorul în pragul unei aventuri ce avea să-l poarte departe de Londra şi de propriile-i rădăcini. Importanţa acestei decizii constă în faptul că, deşi nu a acceptat niciodată să continue, resemnat, tradiţia, Brook nu a respins-o, ci, dimpotrivă, a reactivat-o şi a salvat-o. El nu a părăsit teatrul, ci i-a regăsit vitalitatea graţie unei libertăţi depline devenite regim de lucru, catalizator al experimentului, condiţie a înnoirii. Un teatru eliberat de constrîngeri, un teatru organic, un teatru al acelei fluidităţi pierdute la atîţia alţi regizori, dar redescoperită la el, exaltată, protejată, veritabilă sursă a sentimentului comunitar împărtăşit de publicul brookian. Aici, ne regăsim printre ceilalţi fără să uităm de noi înşine. Împlinire deopotrivă colectivă şi personală, datorată acelei magice încîntări, acelei fericiri de care eram cuprinşi cînd îi urmăream spectacolele.

Teatrul lui Brook a cultivat, mai mult decît oricare altul, asocierea dintre simplu şi complex. Strategia sa regizorală şi-a propus să degajeze mai întîi un „prim nivel” accesibil tuturor spectatorilor, fără nici o excepţie, pentru a le oferi apoi acestora posibilitatea de a accede la ideile cele mai neașteptate şi la reflecţiile cele mai profunde în funcţie de aptitudinile, disponibilităţile şi resursele fiecăruia dintre ei. Graţie acestei treceri de la simplu la complex, Brook a izbutit, mai mult decît oricine, să instaureze alianţa durabilă dintre solitudinea spectatorului şi sentimentul că aparţine unei comunităţi.

Brook a adus pe scenă senzualitatea lumii materiale viu colorate descoperite în călătoriile care, punîndu-l în contact direct cu o serie de modele culturale încă prea puţin cunoscute, s-au constituit în experienţa sa cea mai bogată şi cea mai fructuoasă. A admirat textura şi coloritul ţesăturilor celor mai diverse, s-a desfătat privind dansuri tradiţionale, a aspirat cu nesaţ mirosul mirodeniilor exotice, s-a lăsat cu voluptate atras de freamătul pieţei publice, a stat alături de prinţi şi de oameni sărmani, a împărtăşit viaţa de zi cu zi a semenilor lui de pe alte meleaguri şi a ştiut să integreze concretul acestor existenţe în spectacolele sale policrome, capabile să reunească în jurul unui proiect comun actori de pretutindeni (din India sau din Burkina Fasso, din Japonia sau din Franţa) şi veşminte de pe toate meridianele. Iată un teatru ca oglindă a lumii cu multiplele ei faţete, o lume eterogenă şi dislocată a cărei unitate e reconstituită într-o sală, în faţa unui public ce recunoaşte astfel cu uşurinţă prototipul oraşului modern, veritabil conglomerat de elemente etnice diverse.

image

Ani la rînd, Brook s-a orientat către ceea ce el numea „teatrul formelor simple”, tocmai pentru a cunoaşte, recepta şi asimila – în spaţiul culturii milenare a altor civilizaţii decît cele europene – esenţa acestora, esenţă concentrată în aforismele unor gînditori şi în gesturile rituale moştenite de la înaintaşi. Brook a căutat şi a găsit pînă la urmă ceea ce s-ar putea numi „teatrul originar”, „teatrul prim”.

Acest teatru bazat pe echipe cu o componenţă în continuă schimbare şi în care se menţin doar cîţiva piloni stabili – actori de o fidelitate indiscutabilă – se hrăneşte din plin cu ceea ce Brook a aşezat la temelia muncii sale teatrale: improvizaţia. Ea permite activarea unor resurse de creativitate pe care Brook le erijează în „materia primă” a proiectului său, în substanţa de unde acesta îşi trage seva, asigurîndu-i astfel coerenţa şi ferindu-l, totodată, de tirania unui autoritarism, a unor rigori ce l-ar putea condamna la imobilism şi închistare. Graţie improvizaţiei, spectacolele îşi păstrează intacte resursele lor ludice, evită riscul de a deveni opere imuabile, finite, osificate, destinate doar contemplării admirative şi nu acelei satisfacţii procurate de neprevăzutul jocului. Brook pariază pe improvizaţie.

Senzorial şi îndrăgostit de esenţe, teatrul lui Brook a optat pentru lumină, pentru acea „lumină orbitoare” ce a sedus publicul ca teatru al atitudinii pozitive, al depăşirii obscurităţii, al victoriei asupra întunericului. Este şi sensul în care putem identifica în el influenţa marelui filozof Gurdjieff, ale cărui idei au marcat atît de profund viaţa şi opera lui Brook.

Brook a cutreierat lumea jucînd pretutindeni, în spaţii publice sau în locuri de care nu mai auzise nimeni. Însă cînd s-a încheiat epoca peregrinărilor şi a experimentelor şi cînd, la începutul anilor ’70, s-a stabilit definitiv în Franţa, şi-a dat seama că are nevoie de un spaţiu propriu. Descoperind în 1973 teatrul Des Bouffes du Nord, el l-a reconstituit integral. În această sală unică recunoaștem toată estetica lui Brook.

La începutul anilor ’70, cînd Brook a venit la Paris, teatrul francez era dominat de „convingeri” ideologice pe care regizorul englez a refuzat să şi le însuşească. Privit mai întîi cu neîncredere de mulţi dintre colegii de breaslă, şi-a cîştigat treptat poziţia centrală pe care a ocupat-o apoi în Franţa. Nu a evitat bătălia, dar a dus-o senin, fără încrîncenare. Şi tot aşa a şi biruit.

Creaţia lui Brook s-a plasat în mod constant, ca şi aceea a lui Shakespeare, autorul său fetiş, sub semnul mobilităţii. O dovedesc alternarea registrelor, variaţia genurilor, schimbarea colaboratorilor. Căci, repeta mereu Brook, „să rămîi la acelaşi nivel înseamnă să regresezi”. „Dorinţa de a ne perfecţiona, pe noi înşine şi arta noastră, nu trebuie să ne părăsească nici o clipă”, a afirmat el constant. Brook nu a apărat niciodată doar o singură valoare, cultivînd permanent indispensabila „luptă a contrariilor”, ce atestă dubla atracţie a regizorului faţă de „teatrul sacru” şi faţă de „teatrul brut”. Între cele două, Brook nu a ales: le-a reunit în „teatrul imediat”, expresie desăvîrşită a artei sale. El își definește parcursul ca pe o spirală care se înalță progresiv, dar își restrînge constant extensia fiecărei circumferințe. Pentru a ajunge la tăcere. „Din ce e făcută tăcerea?”, aceasta-i întrebarea pe care mi-a împărtășit-o el, cu puțin timp înainte de dispariție.

Privindu-i chipul senin într-o cameră funerară frigorifică mi s-a derulat în minte filmul vieții mele de spectator marcat de opera sa. Cercul se închidea organic, ca tot ce a făcut el, și, împăcat, i-am acceptat sfîrșitul.

„Mulțumesc vieții, care mi-a dat atîtea” – îi era drag acest refren dintr-un cîntec al Violetei Parra.

George Banu este critic de teatru. Ultima carte publicată: Les récits d’Horatio (Actes Sud), apărută în versiune românească la Editura Tracus Arte.

957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.