Oglindă, oglinjoară, cine-s independenții din țară?

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
Oglindă, oglinjoară, cine s independenții din țară? jpeg

(Se dedică tuturor celor care încă mai speră că sustenabilitatea unui proiect înseamnă și un cadru reglementat și funcțional pentru un sector independent care supraviețuiește în salturi.)

Au fost numiți „șomeri”.

Au fost numiți „cei care preferă să nu muncească la program”.

Au fost numiți „cei care vor să se trezească tîrziu dimineața”.

Au fost întrebați dacă spațiile pe care le administrează „există cu adevărat”.

Independenții (artistele și artiștii, lucrătoarele și lucrătorii culturali) sînt, pentru multe autorități și decidenți politici, cei greu de numit și de reglementat. Lipsa unor reglementări legislative face ca statutul lor să fie permanent incert și să nască, de fiecare dată, inadecvări de înțelegere și de abordare.

Una dintre cele mai frecvente critici care li se fac independenților este: de ce vor finanțare de la stat dacă se numesc independenți? De ce invocă fonduri publice dacă se delimitează de structurile de stat? Din punctul meu de vedere, independent nu înseamnă lipsă de acces la fonduri de stat, care nu ar trebui alocate discreționar. Nu înseamnă „fă artă pe banii tăi”. Înseamnă libertate estetică și politică în ceea ce privește viziunea asupra unei teme abordate și asumarea acesteia într-un raport de multe ori conflictual, opozițional față de dominantele mainstream-ului. Înseamnă o relație critică, interogativă cu poziții care, tocmai pentru că sînt în acord cu discursul dominant, au nevoie să fie contestate. Independent nu înseamnă rupt de bugete alocate de primării sau de Ministerul Culturii. Înseamnă tocmai acces la aceste bugete ca să poți imagina social posibilități de confruntare cu ceea ce sistemul perpetuează și ca să poți structura contexte de producție noi. Contexte bazate pe raporturi mai puțin ierarhice, mai puțin piramidale, cu atribuții orizontale în echipa de creație. Într-un proiect independent, de cele mai multe ori, echipa de creație are funcții care le depășesc pe cele artistice. Creatorii și creatoarele nu sînt doar cei/cele care au o idee, un concept pe care o/îl prezintă unui producător capabil să le ia de pe umeri povara detaliilor administrative. Artistul independent e și producătorul, e și cel care scrie proiectul pentru diferite linii de finanțare, e și cel care face bugetul, decontul, e și cel care, împreună cu întreaga echipă, gîndește ulterior întregul proiect. El nu e niciodată doar artist. Singura lui posibilitate de existență e să muncească enorm pe toate aceste paliere interdependente în dinamica unei organizații non-profit. Și asta implică, de cele mai multe ori, o uzură psihică și afectivă enormă, un consum epuizant de energie și o adaptare sufocantă la surplusul de atribuții. Confuzia întreținută haotic – dacă ești independent, de ce vrei bani de la stat? – ține de însăși lipsa unei înțelegeri nuanțate și unei explorări în profunzime a rolului artei independente și a cadrelor ei de funcționare.

Mi se pare extrem de important să încercăm să depășim dihotomia stat-independent/privat. E perdantă de ambele părți. Miza nu e să ne luptăm unii cu alții pentru fonduri puține. Miza nu e să fim toți precari, ci să schimbăm, conceptual, paradigmatic, vizionar, strategia designului cultural existent, provocîndu-l nu doar să-și schimbe fațada și interiorul, ci mai ales să-și asume fațade noi, construcții colaborative bazate pe alte principii decît cele prezente. Adică să susținem împreună, pe de o parte, necesitatea alocării unor fonduri consistente atît pentru structuri de stat, cît și pentru entități independente, necesitatea reducerii decalajelor între bugetele alocate teatrelor de stat și teatrelor independente/private și, poate mai mult decît oricînd, necesitatea elaborării unor modele culturale de infrastructură comunitară, care să-și dezvolte propriile cadre de adaptare la nevoi locale. Tocmai de-asta e nevoie de o configurare regenerativă a domeniului de intervenție culturală, de o conștiință a rolului culturii ca mecanism catalizator de educație cu beneficii pe termen lung. Pentru acest tip de configurare este nevoie de eforturi concertate și de o recunoaștere a rolului pe care arta independentă l-a avut tocmai în direcția invocată, pentru a se putea menține activă în zonele unde este deja prezentă și pentru a putea imagina noi structuri de persistență. Pentru cei mai mulți artiști independenți a devenit epuizantă și dezarmantă încercarea continuă de a rezista. Tentația abandonului, cu toate traumele incluse, este din ce în ce mai apăsătoare și vine tocmai dintr-o dureroasă accentuare a neputinței de a continua la infinit într-un context lipsit de reglementare și strategii care să producă schimbare autentică. La un an și trei luni de la declanșarea crizei sanitare în România, sectorul independent stă mai rău ca niciodată: fonduri insuficiente, lipsa unei plase de siguranță, pericolul dispariției unor spații independente care țin în viață proiectele unui număr consistent de artiste și artiști aflate/aflați în imposibilitatea de a-și reprezenta creațiile. 2020 a fost anul în care starea sectorului independent a devenit dezastruoasă, în ciuda nenumăratelor întîlniri cu autorități care ignoră beneficiul substanțial al celor care fac, mai mult decît orice instituție subvenționată, proiecte artistice cu impact social, artă educațională, intervenție comunitară etc.

Într-o postare de acum o lună de pe Facebook, Raluca Iacob – manager cultural, inițiatoare a platformei „Susține cultura în educație” – analiza cu rigurozitate starea actuală a sectorului independent: „Tensiunile conceptuale ale «sectorului cultural independent», și-așa dificil de acomodat în mod coerent și imposibil de cuantificat în mod obiectiv, alături de precaritatea acestuia, au condus la o distorsionare care seamănă cu o veritabilă confiscare.

Ce vedem acum este o apropriere a unui termen care, istoric, are un anumit bagaj de semnificație activist, public și reformator într-un sens care reduce totul la o natură juridică: statutul de «privat» sau, în cazul persoanelor fizice, cel de «neangajați»“.

Artistele și artiștii din acest sector confiscat din multe direcții trăiesc, de fapt, „strălucirea provizorie” a charismei continuității, sub spectrul falimentului modelelor de finanțare și producție existente. Pe de o parte, fac tot ce le stă în putință să-și continue proiectele, iar pe de altă parte, scriu, paradoxal, istoria falimentării unor structuri de finanțare care și-au atins, evident, limitele. Nu poți dezvolta mult invocata sustenabilitate fără un context cultural care să genereze infrastructuri cu efecte pe termen lung. Singura modalitate de persistență culturală și construcție vizionară este crearea acestei infrastructuri (centre culturale, centre comunitare, biblioteci etc.) care să depășească un cadru de funcționare la limita eșecului. Ce avem în acest moment se bazează pe o abordare specifică proiectului pe termen scurt, în care organizațiile, asociațiile își consolidează experiența, dar nu reușesc să construiască un design cultural extins, un model transmisibil dincolo de supraviețuirea de la proiect la proiect. Independenții trăiesc în logica uzurii „colecțiilor de toamnă și de primăvară”, adică a deadline-urilor Administrației Fondului Cultural Național care, de ani de zile, reprezintă singura sursă de finanțare pentru un sector ținut în viață cu rămășițe, cu sume care nu pot genera o funcționare post-proiect și, mai ales, o funcționare care să nu se limiteze la activități cu durată fixă. Miza actuală este tocmai transgresarea limitelor proiectului, în favoarea unor practici culturale centrate pe infrastructuri cu efecte transformatoare dincolo de supraviețuirea imediată. Zona independentă este legată, invariabil, de această sufocantă supraviețuire care nu înseamnă altceva decît o aparentă evoluție. Ceea ce ani de zile a reprezentat un context cultural posibil – call-uri de proiecte în urma cărora asociațiile să se profesionalizeze – și-a atins în acest moment o limită de adecvare la schimbări relevante. Tot mai mulți/multe lucrători/lucrătoare culturale din sectorul cultural independent și-au dezvoltat abilități de scriere și implementare a proiectelor. Le lipsește însă un context cultural diversificat, în care să poată genera viziuni artistice și modele de cercetare și practică în care provizoratul să nu mai domine. Le lipsește, fundamentul, o infrastructură transformatoare cu rol de regenerare culturală.

Mihaela Michailov este dramaturg și co-fondatoare a Centrului de Teatru Educațional Replika.

Foto: wikimedia commons

981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
„Ce-i cu fatalismul ăsta mioritic? Nu-i chiar așa.”
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.
966 15 Alexandra Gulea portet jpg
„Este un film care sondează existența unei minorități ancestrale” – interviu cu regizoarea Alexandra GULEA –
Matei copil miner este o ficțiune cu un puternic caracter documentar, de altfel, scurtmetrajul care îi urmează, Valea Jiului – Note are un caracter și mai apropiat de documentar.
p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.

Adevarul.ro

image
Ce îi distrează la culme pe americani în România. „Nu eram pregătit pentru asta, dar n-a fost așa rea pe cât aș fi crezut” VIDEO
Americanii de la Lifey au realizat pe Youtube un top cu 22 de lucruri pe care ei le consideră amuzante și despre care spun că sunt specifice României. Este vorba, spun ei, despre „șocuri culturale românești”, povești haioase sau tradiții fascinante
image
Băiatul unei românce a fost aruncat de colegi sub tren, în Italia. Imagini cu puternic impact emoțional VIDEO
Un băiat în vârstă de 15 ani, fiul unei românce, a fost atacat de câțiva colegi în Italia. Tânărul a fost victima unei tentative de omor la care a supraviețuit în mod miraculos după ce a fost aruncat sub un tren.
image
Cum și-a pierdut Florina Cercel marea iubire. Artista și bărbatul care a cucerit-o au murit de aceeași boală, la jumătate de veac distanță VIDEO
Artista Florina Cercel a povestit într-un interviu drama trăită la vârsta de 29 de ani, când a pierdut o sarcină iar, la scurt timp, iubirea vieții ei s-a îmbolnăvit și a murit.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.