Leitmotivele distrugerii lui Enescu - Primele leitmotive (1-6): culpa istorică

16 septembrie 2021
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg

1. Leitmotivul lui Oedip | Enescu „predestinatul“.

1 jpg jpeg

Au tras de cadavrul lui. Au tras de cadavrul lui Enescu toți. Din acea noapte au tras de cadavrul lui trimișii Securității R.P.R. (acei doi inși plantați imediat în hotel de ambasada românească) și au contra-tras reprezentanții diasporei românești din Paris (cu ale ei cel puțin două facțiuni), poliția arondismentului 8 (cea de lîngă Champs-Élysées) și serviciile secrete franceze. Au început în noaptea de 4 spre 5 mai 1955, la Hotelul Atala, la numărul 10 de pe optima stradă Chateaubriand. Toți voiau să-l posede, posedînd în prealabil pămîntul în care ar fi putut fi îngropat, și să dispună așa de tot ce însemna el, în culmea mccarthystă a Războiului Rece și cînd tocmai se semna Pactul de la Varșovia. Securiștii R.P.R. au stat patru zile în hotel. S-au plantat pur și simplu stricînd aerul de hotel parizian, obligîndu-l pe patronul Florescu să cheme poliția franceză și tot nu au plecat. Așa că a rămas în hotel și poliția timp de patru zile. Patru, pentru că nu-l puteau depune pe Enescu în biserică, se temeau să nu-i fure coșciugul pe drum. Sau să nu îl fure pe el însuși chiar din biserică. Iar hotelul avea oricum unele probleme: nu cu mult timp înainte, un sinucigaș, și apoi un al doilea sinucigaș își luaseră camere acolo tocmai ca să se sinucidă. Și o făcuseră. Nici în acele zile de mai 1955 oaspeții numeroși ai hotelului cu opt etaje nu se simțeau confortabil știind – cum a descris atmosfera cineva – că „între ziduri e un mort“. Era el. Iar cei care îl vînau s-au spionat între ei și s-au alergat unii pe alții zeci de ore la etajul 4, pe culoare și apoi chiar în apartamentul 40 (două mici încăperi reunite, de fapt), acolo unde murise. Probabil înainte de miezul nopții.

Predestinarea unei forme insuportabile de distrugere a început așa. Și a început atunci.

Iar în 2021 a luat forme imperios imediate și totodată masiv retrospective dintre cele mai sinistre. Dacă le descriu aici – cu cîteva mari noutăți, unele și mai sinistre – în cele 24 de vignete corespondente leitmotivelor sonorei lui împliniri, e pentru că nu mai sînt foarte sigur că România ar fi un organism statal contemporan, unul care ne-ar include și servi minim, cum și noi îl servim plătindu-ne mari și multe dări metafizice. Ci poate e o amplă, poate e o impenetrabilă și inecarisabilă ficțiune, un păienjeniș misterios de transă onirică paușală, plină ochi de picaje și alienări.

Și atunci de ce nu am lua ca ghid ardent tocmai documentul Enescu principal al unei licitații muzicale în curs de desfășurare, document scontat a „face“ 300.000 de euro, document aproape necunoscut și sigur neatribuit, nelocalizat încă precis în totalitatea operei lui, document al unui vînzător dovedit acum de Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor a avea expertiză (și deci act de proveniență, proprietate și evaluare) „neconcludentă și nelegală“, căci „nu conține date verificabile“. Promit, cît se poate promite, să nu plictisesc.

2. Leitmotivul lui Oedip | Enescu „care geme sub greutatea Răului și a destinului său“. 

2 jpg jpeg

Și nu e numai faptul că Enescu a murit singur. E chiar faptul că nu s-a rămas îndeajuns lîngă el nici după moarte, la camera de gardă a moștenirii lui. Nu numai că abia Laura Manolache, în 2006-2011, a început inventarierea patrimoniului Muzeului Enescu (inventarierea, operație de dinainte de a da nume de instituții și a atribui clădiri și a face expoziții în acele clădiri cu acel nume). Dar inventarierea nu s-a încheiat nici astăzi. O afirmă fără să vrea inclusiv Muzeul, în ultimul raport de activitate publicat, cel din 2020, care include de fapt planul managerial pînă în 2022. Exact ca în 1958, deziderat al improbabilului viitor a rămas tot „identificarea, cercetarea (pe baza documentelor de proveniență), înregistrarea în Registrul pentru evidența analitică a bunurilor culturale, clasarea, conservarea, întreținerea, restaurarea, evaluarea [...] tuturor bunilor mobile culturale care au fost donate, cedate, transmise muzeului, prin actele de donație ale familiei Enescu-Cantacuzino“. E așa de promițător încît ai spune că Muzeul nu e încă fondat, dar ai spune și că fondarea e iminentă. Așadar raportul pomenește nu bunuri mobile mai recente, nu achiziții ulterioare marilor donații Enescu, nu elemente suplimentare apărute prin lume în licitații corecte. Ci afirmă că nu s-a făcut inventarul și clasarea pentru ce a lăsat direct Enescu însuși. Nu s-a făcut asta timp de 63 de ani în instituția care cu asta se ocupă de 63 de ani încoace. În alambicurile cu zemuri cvasi-penale ale unei putrede ursite.

3. Leitmotivul „fatalității care împinge la crimă“.

3 jpg jpeg

În catalogul accesibil online al patrimoniului „Bunurilor culturale mobile clasate“ există 22 de bunuri de acest tip care proveneau de la Romeo Drăghici. Cum am mai scris-o, Drăghici și-a donat propriile lui documente Muzeului care-i devenise casă. Trebuie să repet și că și-a donat inclusiv propriile sale scrisori primite de la Enescu, așa că este cu atît mai stupefiant că, în 1974, ar fi sustras | înstrăinat | vîndut din alte loturi, ale lui Enescu însuși, ba chiar ale acelui Enescu pe care nu avea cum să-l cunoască, și chiar ale acelui Enescu din copilărie și prima tinerețe, și chiar acele documente primite de Drăghici ca legatar, ca Muzeu Enescu practic, pe care el însuși le și publicase cu un an înainte! Iată că unele dintre acestea, dintre cele neînstrăinate, au și fost clasate. Sînt 19 la Fond și 3 la Tezaur. Dar dacă le inspectezi – și dacă îți aduci aminte unde le-ai văzut publicate, așa cum îți aduci aminte unde ai citit demult scrisorile către Enescu scoase acum la vînzare – constați imediat că bunurile Enescu deja incluse la Tezaur și Fond din întregul Muzeu (deloc numai cele 22 dinspre Drăghici, ci 397 de entități) sînt în cel mai bun caz de valoare culturală estimabil egală, dacă nu cîteodată inferioare, iar unele categoric inferioare loturilor scoase acum la licitație. Licitația scoate dintr-o bolgie a surselor particulare (și îndoielnice) piese de patrimoniu netrimise la clasat (de către ce experți? pentru Eliade făcea asta un anumit Alin Ciupală, expert și Artmark, expert și Historic, doar că nu avea habar de Eliade), bunuri care bat colecțiile de bunuri clasate ale Muzeului și care pot proveni din Muzeu și pentru care Muzeul nu a ridicat – deocamdată – un deget.

4. Leitmotivul paricidului.

4 jpg jpeg

Drăghici însuși, în 1971, s-a descris pe el însuși: „Încă din tinerețe, înțelegînd că tot ce se referea la marele Enescu (programe, fotografii, scrisori, articole) va avea cu timpul – cînd geniul enescian va rămîne un exemplu, o tradiție, un mit – o valoare spirituală de primă importanță pentru viața spirituală a poporului nostru, am strîns cu pioșenie un material prețios. Nu îmi închipuiam însă că acesta va servi la alcătuirea unui muzeu“. Dar a unei, dacă nu a mai multor licitații?

Drăghici la 80 de ani continua, atunci în 1971: „Acum 15 ani, cînd, un an după moartea maestrului, s-a deschis la București expoziția «George Enescu» în casa de pe Calea Victoriei nr. 141 în care a locuit cîndva Enescu, am avut fericirea să pot oferi documente muzeistice de mare valoare. | După deschiderea Muzeului permanent (în septembrie 1958), am continuat, cu aceeași rîvnă, să strîng, fie din donații, fie prin achiziții, materialul care a îmbogățit colecțiile muzeului“ („«Mi-am servit țara cu armele mele: pana, vioara și bagheta», Revista muzeelor nr. 6 | 1971, pp. 491-497). Dar în 1982 mărturisese reportofonului lui Iosif Sava că fondul colecționat de el pînă în 1944 – fond terțiar, fond subaltern, nu asemenea bunuri Enescu unice – a fost în întregime distrus prin bombardarea Iașiului în iunie 1944. 

Ce raportase public Muzeul Enescu pentru chiar anul trecut? Părea pregătit deja să întîmpine orice licitație de acest fel, orice fel de hemoragie de documente Enescu necunoscute, gata să ofere primul ajutor, în hîrtii funcționa vașnic, numai că la fața locului – atunci cînd arde – i s-a aplicat o lovitura grației: „obiective generale: I. Realizarea unei protecții efective și eficiente a patrimoniului cultural și introducerea sa în circuitul național și internațional. Obiective specifice: 1. Evidența, înregistrarea, inventarierea, clasarea și asigurarea bazei de date a bunurilor de patrimoniu; 2. Conservarea patrimoniului muzeal administrat și restaurarea bunurilor culturale; 3. Dezvoltarea colecțiilor și extinderea patrimoniului“. Bate Hexi Pharma verbiajul ăsta, se poate crăpa liniștit sub numărul corect de înregistrare. Muzeul a contribuit pînă acum cu o luare de poziție promptă și clară care s-a dovedit complet falsă: că și-ar fi exercitat deja dreptul de preemțiune (declarație pentru Antena1, 22.08.21), asta fără ca măcar să asimileze ce se publicase deja pe Facebook (unde a livrat două scurte comentarii care nici nu erau în chestie) și mai ales s-a publicat, ulterior, în presă, ca să constate că ar fi fost oricum imposibil, acea vioară Wolff 1885 încărcată cu legende nu avea cum figura la Muzeu.

5. Leitmotivul Iocastei | incestului.

5 jpg jpeg

Într-un anumit sens – și numai dacă este autentic, însă subzistă cîteva suspiciuni – certificatul atribuit lui Drăghici devoalează, exprimă exact asta: un incest. Îl exprimă mai ales în semnătură: legatarul testamentar deleagă pe altcineva să preia (indiferent de formă) ceva din patrimoniul Enescu care ar fi fost al lui Drăghici, care Drăghici spune el însuși limpede și repetat că donează și el tot Muzeului Enescu. Nu e descoperit deocamdată nimic în ce a scris Drăghici care să trimită la sau să semene cu acest certificat, deocamdată nepublicat, fără a ști măcar dacă e olograf sau dactilografiat sau redactat de o altă mînă.

6. Leitmotivul Antigonei, fiică a Iocastei și a lui Oedip

6 jpg jpeg

Patrimoniul Cultural Național nu include nici pînă astăzi muzica lui Enescu din manuscrisele lui. Este îngrozitor de instructiv și poate verifica oricine: dintr-un total de bunuri clasate de 77.954, sînt 37.091 la Tezaur și alte 40.863 la Fond. Cifrele sînt modeste pentru o întreagă țară, toate muzeele și colecțiile ei, cu bunuri din toate epocile ei. Sînt modeste pentru că, în ritmul ei cunoscut de la licitațiile Eliade, cu cca 200 de loturi pe lună, în vreo 17 ani numai și chiar numai casa Historic ar avea singură deverul să lichideze complet orice memorie de Tezaur a României. Poate nu rezultă faptul ăsta așa limpede dinspre licitațiile lunare, în raport cu tonajul restrîns a ceea ce prețuim colectiv veritabil.

Dar Enescu în Tezaur și Fond nu sînt decît 491 de unități în toată țara. Dinspre Muzeu sînt numai 397, cu 341 la Fond și numai 56 la Tezaur. Între toate acestea nu figurează nici o partitură! Muzica lui Enescu, în 2021, nu este clasată ca Tezaur. Nu e clasată nici ca Fond. Nu e clasată nicăieri. Parcurgi sistematic bunurile clasate și nu întîlnești nici o partitură. Din patrimoniul universal în care stă muzica lui în patrimoniul bunurilor mobile muzica lui manuscrisă nu există. Nu rezultă că a fost un compozitor.

Întreaga dezbatere în jurul lui Enescu este sintetizată de un website de specialitate conceput de experți muzicieni, muzicologi, juriști și istorici din România, Italia și Franța: Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat (enescueliade.com) Această filă cu negativul istoric al leitmotivelor Enescu este oferită pro bono celor care îi tezaurizează intim muzica, încorporînd aici și informații, indícii sau coroborări provenite de la acest Grup de lucru Enescu-Eliade. Constituie episodul 37, din ziua a 29-a, al unui Thriller Enescu, investigație serială sistematizată la Thriller Enescu – Eliade dezmembrat | Enescu dezarticulat (enescueliade.com) Așa cum le-am analizat anterior, leitmotivele din fila acum licitată au fost reproduse mecanic și ilizibil ca foto, fără atribuire și fără mențiuni, mai întîi de Viorel Cosma, pe coperta a IV-a din Un suflet românesc în universalitate, prefață de V. Cosma, text stabilit, iconografie selectată, argument, traducere și note de D. Rîpă, C. Frosin, A. Vasilescu, Galați, Editura Alma, 1998. Nomenclatorul scris de Enescu este preluat după publicarea în 24 de eșantioane oferită de Octavian Lazăr Cosma, „Din nou despre leitmotivele tragediei lirice Oedip“, Revista Muzica nr. 1 | 2014, pp. 10-22, fără a-l putea în 2014 identifica, atribui și sesiza organismelor competente. Tot Octavian Lazăr Cosma, dar acum 55 de ani și exclusiv din analiza partiturii, identificase numai 21 de leitmotive, a se revedea „Leitmotivele tragediei lirice Oedip“, Studii de muzicologie II (1966), pp. 23-57, republicat fără modificări în Oedip-ul enescian, București, Editura Muzicală, 1967, pp. 102-125 și passim. Muzicologul este și cel care a primit o copie a filei, ca urmare a expoziției (fără acte, fără urme?) de la ONB din septembrie 2013 (furnizor exponate F. Capsali, director ONB R.I. Dincă). Leitmotivele distrugerii lui Enescu §§7-24: în curînd.

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor (și a studiat puțin, din copilărie, și muzică).  

Foto: wikimedia commons

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.