Exiluri interioare, un oratoriu profan

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Exiluri interioare, un oratoriu profan jpeg

Îl întîlnisem pe Amos Gitai, celebrul cineast israelian, pe un platou de televiziune şi gîndirea sa atît concretă, cît şi teoretică mă cucerise, chiar mă complexase. În numele acestei amintiri îndepărtate m-am hotărît să-i văd spectacolul prevăzut iniţial pentru luna iunie, amînat din cauză de pandemie şi, în fine, programat în deschiderea sezonului la Théâtre de la Ville.

Exiluri interioare… eu însumi fiind un exilat, o astfel de interogaţie mă motivează şi mă solicită, În sala Les Abbesses, unde asistenţa forma o adunare fără nici un alt semn distinctiv decît măştile, Emmanel Demarcy-Mota a deschis seara şi cuvintele grav pronunţate au rezonat în spectatorul care eram. Datorită cuvintelor sale, sensul prezenţei mele mi-a apărut cu o încărcătură afectivă neobişnuită. O percepeam ca pe un act de rezistenţă ce răspundea responsabilităţii de a juca pe scenă. Între sală şi scenă se instala astfel un efect de oglindire. Această reciprocitate a imaginilor constituia „fiinţa noastră împreună” căci o răspundere identică ne reunea. Noi ne eram necesari unii altora, spectatori și actori, mai mult ca în vremurile obişnuite.

Peter Brook spune: „…dacă această activitate pe care o numim teatru are un sens, acesta este faptul de a fi împreună”. De acord, dar „a fi împreună” nu doar pentru a ne destinde, ci pentru a pune lumii întrebări şi pentru a auzi glasuri, cuvinte care să răsune în noi. Este ceea ce așteptam de la Exilurile… lui Amos Gitai. Intervenţia lui Emmanuel Demarcy-Mota a fost o neuitată ridicare de cortină pentru aceste vremuri cărora nu ne supunem, în ciuda problemelor, graţie prezenţei noastre comune, împărtășite pe același fond de neliniște comună.

*

O întîlnire, un cuvînt scăpat între două uşi sau între două pahare, pot servi drept suport de gîndire pentru mult timp, se constituie în program econom, fără dezvoltări arborescente, nici suporturi teoretice, adesea slab pertinente. De cîte ori n-am resimţit efectul acestei gîndiri imediate, în acţiune? Dovadă de neuitat, ca un exemplu, un scurt dineu cu celebrul animator Gérard Mortier după dezbaterea de la Opéra Bastille, consacrată raporturilor între „Operă şi teatru”. Gérard era descurajat în urma uneia dintre acele greve prin care personalul devenise expertul reputat în întreaga Europă, astfel încît criticii străini sfîrșiseră prin a fi reticenţi în a-și  mai programa călătorii la Paris. „Am decis să continui, am utilizat platoul pentru dans pe care nu l-am demontat fiindcă tehnicienii ar fi putut refuza să-l remonteze şi am programat operele în versiune concertantă”, îşi mărturisea Mortier strategia momentului.

În versiune concertantă… ca un oratoriu, spre a se dedica în exclusivitate muzicii. O epură a operei, o soluţie salvatoare pe timp de grevă. Iată răspunsul strălucit al unui mare director.

La Théâtre de la Ville, în sala Abbesses, această reducere la esenţial care m-a sedus la Bastille m-a sedus din nou. Cuvinte şi note pronunțate fără ceremonia spectacolului, dar revelînd astfel toată încărcătura lor de viaţă, de îndoieli, de melancolie. Mari interpreţi, aşezaţi în jurul unei mese, citesc cu ajutorul unor veioze perfect reglate şi vorbesc în microfoane perfect modulate. Aici, cuvintele răsună graţie nudităţii lor, singurătăţilor unor fiinţe reunite într-o corală în care fiecare membru se exprimă pe sine, înscriindu-se totodată în comunitatea reunită. Cuvîntul, ca şi muzica în versiunile concertante, se afirmă graţie acestor voci simple care nu se personifică identificîndu-se unor personaje: el se face auzit în sine însuși, răsună în spectatorul care sînt, temperînd temerile şi consternările actuale. Nimic altceva nu mai e necesar. Nici decor, nici veșminte de scenă… Iată, îmi spun, un oratoriu profan, şi nu un „théâtre-performance” – cum, în mod eronat, o spune publicitatea teatrală.

Soluţia adoptată de Amos Gitai se sprijină de asemeni pe tranziţia care creează întotdeauna emoţie, tranziţia de la cuvînt la cîntece. Ele se succed, se înlănțuie, confirmînd adagiul lui Heiner Müller: „…despre ce nu mai putem vorbi, trebuie să cîntăm” – şi, astfel, în plină evocare a sfîșierii Europei sub presiunea fascismului, la ceasul strigătelor de spaimă, al mărturisirilor terorizate, vorbelor le răspund sunetele muzicii germane, înnobilate de vocea lui Nathalie Dessay. Sunetele consolează durerea cuvintelor. „Cel ce nu mai ştie vorbi, să cînte”, spunea, la rîndul lui, Claudel. Cîntecul sau ecoul cuvintelor! Emoţia se impune astfel ca temelie a faptului de „a fi împreună”, emoţie ce asigură „efectul oglindă” între scenă şi sală.

În timpul acelei seri, ne confruntam cu fragmente de viață. Ca, de exemplu, apelurile disperate ale lui Antonio Gramsci care, din închisoare, se adresează familiei sale punînd în evidenţă figuri feminine a căror lipsă de înţelegere nu o ignoră, dar cărora le simte nevoia: celula şi izolarea nu sînt atenuate, spune el, decît „graţie corespondenţei”. Iar Pippo Delbono, deja marcat de o depresie care durează de multă vreme şi care i-a permis să realizeze capodopera sa Gioia, elegie pentru dublura sa Bobo, citeşte cu o extremă gravitate cuvintele intelectualului comunist condamnat la douăzeci de ani de închisoare de către Mussolini. Nu descoperim gîndirea lui Gramsci, ci suferinţa sa. Ea îl tulbură pe spectatorul care sînt şi răsună cu o gravitate tulburătoare.

Schimbul de misive, foarte protocolare, dar revelatoare pentru poziţiile personale ale lui Thomas Mann şi Herman Hesse cu privire la explozia fascismului, constituie miezul spectacolului. Aflaţi, ambii, în exil, ei procedează la politicoase schimburi epistolare, schimburi pline de curtoazia determinată de respectul reciproc, dar schimburi ferme care își schimbă tonul cînd Thomas Mann trece de la neutralitatea iniţială față de fascism la imprecaţiile sale antinaziste, imprecații de care Herman Hesse se disociază net, pledînd pentru imperativul tăcerii pe care orice scriitor, afirma el, trebuie să-l respecte. „După implicarea dumneavoastră în discursul politic, consider că eu rămîn ultimul scriitor german. Tăcerea mea o atestă“, supralicitează Hesse. Ca un ecou, într-o ultimă prelegere cu ocazia unei conferinţe la Uppsala după acordarea premiului Nobel, Camus cheamă, dimpotrivă, la angajarea contra „tăcerii” ca refugiu. Poziţii care se confruntă…

Graţie acestor dialoguri încrucişate descopăr textele extraordinare ale Rosei Luxemburg, căreia îi cunoşteam destinul tragic, dar nu şi poziţiile, de exemplu despre libertate, pe care o susţine cu fermitate chiar în faţa lui Lenin însuşi. Autoritatea partidului unic apărată de artizanul Revoluţiei, spune Rosa Luxemburg, este incompatibilă cu „libertatea”. Rosa este o Hannah Arendt tînără, ea o precedă. În galeria apariţiilor intervine și figura poetei eratice Else Lasker-Schüller, pe care criticul acerb care a fost Karl Krauss o admira fără rezerve. Ea se impune ca o artistă fără urmaşi, fără puncte de contact și nici repere, sub efectul a ceea ce întrupează ea, mai mult ca alţii – „exilul interior”. Un naufragiu ce sfîrşeşte, în preajma nebuniei, la Tel Aviv. De la exilul exterior al marilor figuri la exilul interior al poetei blestemate – acesta-i drumul.

În anii ʼ30, istoria, cum spune Hamlet, „şi-a ieşit din ţîţîni”, iar intelectualii Europei i-au suportat efectele. Acest arhipelag de singurătate nu are alt liant decît durerea împărtăşită. Secolul XX a fost secolul tuturor exilurilor, exterioare şi interioare.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: Thomas Mann (stg.), Herman Hesse (dr.) - wikimedia commons 

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.