Evenimentul Anselm Kiefer: Pentru Celan

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Evenimentul Anselm Kiefer: Pentru Celan jpeg

Le Grand Palais e un loc de expoziții reputat pe Champs-Élysées, vecin cu celebrul pod Alexandru III și Domul Invalizilor. Construit în 1900 pentru Expoziția Universală, cînd Europa și Parisul mai erau încă centrul lumii, aici s-a lansat acum cîțiva ani ciclul Monumenta ce se asocia gustului generalizat pentru „formatul mare” în artele plastice. Supradimensionat și excesiv, asemeni spectacolelor-fluviu semnate de Brook, Mnouchkine, Wilson, Stein sau Jan Fabre. La Grand Palais s-a revelat Anselm Kiefer ca artist epic, unic și „monumental”. De aceea, invitat la vernisajul recent, Pour Paul Celan, fără a consulta atent informațiile – e drept, scrise minuscul –, m-am îndreptat greșit spre același loc unde îi resimțisem suflul. În realitate eram convocați la versiunea „efemeră” a celebrului Grand Palais, pe Champ de Mars, lîngă Turnul Eiffel. Abandonul, într-un prim moment, m-a tentat, dar un taxi, apărut prin surprindere, l-a evitat. Concurs de împrejurări propice revelației pe care am trăit-o.

În fața Școlii Militare se înalță o structură din lemn, provizorie, de dimensiuni impozante, dar care nu produce nici un impact exterior deosebit. Resemnat, m-am așezat la coadă pentru controlul pass-ului sanitar la intrarea străjuită de un stol de tinere fete seducătoare, tentație periculoasă în vremurile actuale. Odată intrat, șocul e însă extrem. De neuitat. În spațiul gigantic sînt expuse pînze de dimensiuni ieșite din comun, pînze distribuite fără a impune un traseu, căci fiecare vizitator își poate croi singur calea în acest univers cosmic. Operele și specificul locului fascinează, căci pereții translucizi permit să le vedem împreună cu Turnul Eiffel luminat sau cu Școala Militară, încît arhitecturile și tablourile se „mixează” impur și poetic. Interiorul și exteriorul se conjugă sub ochii noștri în noaptea expoziției lui Kiefer. Între ele se produce o confuzie barocă: realul se îngemănează cu ficțiunea. Două niveluri de realitate coabitează și, ca în piesa lui Calderón de la Barca, Viața e vis, sîntem invitați să le asumăm deopotrivă.

Între pînzele gigantice, distanțele sînt de asemenea enorme și, de aceea, senzația inițială e una de confruntare cu o experiență unică. Experiența unui ansamblu sacru. Confruntat cu el, mi-am amintit uimirea mea cînd, la Veneția, intram în catedrala lui Tintoretto de la Scuola di San Rocco: vedeam nu o operă, ci pătrundeam într-o lume, într-un univers. Formatul mare al operelor reunite își are drept corolar înscrierea într-un ansamblu. Ele nu sînt unice, ci reunite. Efectul „oceanic” de aici provine, din asocierea acestor pînze ce se constituie într-o familie comunitară, fiecare fiind solitară, dar participînd totodată la o rețea colectivă. Ea ne permite să călătorim de la una la alta fără a ne rătăci. Aceasta e legea ansamblului. Libertatea voiajului și fascinația operelor reunite.

Ansamblul ne confruntă cu un univers. Și, privindu-l pe cel propus de Kiefer, mi l-am amintit pe Goya și teribila Cameră a surdului căci, ca și acolo, Kiefer ne confruntă cu o conștiință tragică, cu un naufragiu general. Dincolo de o operă singulară, reunirea lor se constitue într-o comuniune cu geografia ei proprie. Ansamblul confirmă un aforism al lui Brâncuși: „Drumul de la o operă la alta e o operă”. La Kiefer, de asemeni, ne construim drumul alegînd, circulînd, revenind.

Pînzele lui Kiefer produc un efect de dezolare violentă, de distrugere intensă, de abis al suferinței. Fără a fi inspirate direct de cataclismul războiului, ele îl evocă implicit și se impun ca viziuni ale unei lumi devastate. Cîmpuri nesfîrșite, siluete descărnate, nopți profunde… repertoriu cunoscut care ajunge aici la o putere de deflagrație fără egal atît datorită dimensiunilor, cît și materiei concrete, tactilă, brutală. Ea atestă implicarea directă a artistului prezent prin aceste straturi cromatice, prin aceste intense aglomerări  de pastă ce evocă, la altă scară, pasiunea unui Van Gogh sau Soutine. Adevărul e în materie. Materie pe care o privesc de aproape, din intimitate: ea îmi confirmă dăruirea artistului. Artist animat de energii dezlănțuite pe care le captează intens și le comunică explicit.

p15 2 jpg jpeg

Cu puțin timp înainte văzusem retrospectiva lui Georg Baselitz de la Centrul Pompidou și, decepționat, îi regretam subiectivitatea afișată, redusă la un expresionism abstract animat de o pulsiune teutonică. Iată „spiritul german” din care s-au născut monștri, îmi spuneam. „Somnul rațiunii”… eu, eu, eu! La Kiefer, dimpotrivă, realul nu dispare și îi percepem urmele, îl recunoaștem parțial în ciuda tratamentului la care e supus. El persistă dureros. Ca o rană generalizată și nu doar localizată. Îi identificăm prezența și îi resimțim gravitatea. Privesc aceste peisaje apocaliptice amintindu-mi de dezastre contemporane reactivate nu strict documentar, ci plastic restituite. Expoziția – un cîmp de ruine, fără nimic nostalgic, ci, dimpotrivă, patetic conservate.

„Formatul mare” poate fi academic sau demagogic ca în regimurile totalitare, însă poate confirma, dimpotrivă, atașamentul unui artist pentru o temă sau un motiv. Dar aceasta presupune și posesia unui veritabil temperament epic. El nu se mulțumește cu o banală acumulare de amănunte a căror perfecțiune o caută, ci se exprimă intens și majestuos grație unui torent interior. Formatul mare îi e necesar. De aceea Kiefer mi s-a părut a fi un artist wagnerian modern, iar expoziția sa un echivalent plastic al Tetralogiei.

Kiefer își mărturisește atracția pentru Paul Celan consacrîndu-i expoziția cu care se încheie anul 2021, an spasmodic. „Limba lui Paul Celan vine de atît de departe, dintr-o altă lume cu care noi nu ne-am confruntat, ea ajunge la noi ca limba unui extraterestru. Ne e greu să o înțelegem. Noi captăm ici și colo un fragment. Ne agățăm de ea fără a reuși niciodată să-i sesizăm ansamblul. Am căutat să o fac vreme de șaizeci de ani. De acum încolo, scriu această limbă pe pînze, încercare la care mă supun ca la un rit.” În expoziție sînt reunite pînze pictate în anul 2000 și altele recente, din 2020 chiar. Un parcurs autobiografic al fascinației Pentru Celan. Ea explică de ce Kiefer nu se mulțumește doar să introducă, ici și colo, cuvinte, așa cum au făcut-o mulți artiști a căror practică a comentat-o într-o carte celebră Michel Butor, ci înscrie propoziții, fragmente de poeme cu o caligrafie îngrijită care, prin perfecțiunea desenului, se opune vulcanicei materii plastice. Un omagiu respectuos adus artistului admirat. Privind aceste mărturii atît de devastatoare mi-am amintit ceasul de seară cînd, pe Rue de l’Odéon, Emil Cioran îmi spunea: „Celan e un mare poet. L-am admirat chiar dacă nu întotdeauna l-am înțeles. Dar știu că el e mult mai disperat decît mine”. Celan s-a sinucis, nu și Cioran, nici Kiefer, dar el le-a servit amîndurora drept ghid pe „culmile disperării”.

Printr-un accident, a doua zi redescopeream Nuferii lui Monet de la Orangerie. Și mă refugiam în ansamblul lor senin ca într-o oază de consolare interioară, departe de Kiefer și de Celan. Extreme experiențe complementare. Egal necesare.                                                                         

P.S. Atracția pentru formatul mare o regăsim la un pictor ca Repin, expus acum la Paris, în celebra pînză Edecarii de pe Volga sau în Cazacii de la Zaporojie, care atestă implicarea artistului într-o luptă politică sau în denunțarea unor servituți inumane. Formatul mare autentic e determinat de natura unui artist și de un angajament dincolo de artă. Azi, din păcate, el a eșuat în moda unanimă.

George Banu este critic de teatru. Ultima sa carte publicată este Les récits d’Horatio (Actes Sud), apărută în versiune românească la Editura Tracus Arte.

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.