Disputa statuilor

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Disputa statuilor jpeg

Efervescența contestațiilor rasiale a fracturat America și a contaminat lumea. Astfel s-a declarat un conflict a cărui existență nu o ignoram, dar care a produs o falie vertiginoasă, o linie de ruptură nebănuit de profundă. Manifestările i-au fost numeroase, printre ele aflîndu-se agresiunile împotriva statuilor emblematice, care au cunoscut destine diferite: decapitări, maculări, amputări. Ele au fost considerate de nenumărați comentatori o injurie adresată memoriei și o probă explicită a războiului urban inițiat împotriva Occidentului. Statuile, primii săi răniți! Președinți americani, eroi ai colonizării, partizani ai comerțului de sclavi, în diferite colțuri ale Americii sau ale Franței, au cunoscut un destin comun pe piedestalurile lor și reprobarea a intervenit în presă sau la televiziune.

Ciudat reflex… Nu cu mulți ani în urmă, statuile dărîmate au reprezentat simptomul unei eliberări de puterea dictatorilor opresori răsturnați. Stalin și Dzerjinski și-au pierdut poziția ceremonială nu doar în Georgia, ci și în țările ocupate de Rusia, iar siluetele lor s-au spart sub ciocanele populațiilor eliberate. Lenin indicînd orgolios, cu mîna întinsă, calea spre viitorul promis a cunoscut un destin similar și a încetat să vegheze asupra piețelor sau a instituțiilor politice, Casa Scînteii fiindu-ne nouă cea mai familiară. Transportul uneia dintre statuile sale pe Dunăre a fost asimilat de Theo Angelopoulos, într-un film al său, unei parabole a dispariției comunismului. Statuia lui Saddam Hussein a fost supusă unei tratări asemănătoare și, deplin satisfăcuți, i-am privit fărîmele pe ecranele televiziunilor planetare sau pe copertele revistelor de mare tiraj. Cîte alte statui nu s-au prăbușit în Kazahstan, Azerbaidjan, Lituania sau Letonia în aplauzele mulțimilor care, exaltate, își luau astfel o revanșă de mult așteptată! Căderea statuilor, o eliberare contagioasă! Și confirmarea unei înfrîngeri astfel consemnate… Nici o reacție de refuz nu le-a deplîns prăbușirea dispersată pe meridianele lumii.

De ce reacția diferă azi, cînd mișcările populației, în special de origine africană, procedează la similare acte de agresiune antistatuare? Pentru motive evident distincte ce mi s-au impus cu riscul de a le înțelege. Atacarea statuilor de dictatori consfințea detronarea lor simbolică. În contextul unor evenimentelor politice care metamorfozaseră situația, ele își pierdeau legitimitatea, iar eliminarea lor nu se confrunta cu nici o opoziție. Pe cînd statuile a căror prezență s-a impus în timp și care sînt azi agresate beneficiază de îndepărtarea în timp, de atenuarea vechilor conflicte. Memoria a sustras și a diminuat impactul actelor de odinioară. Noi am fost contemporanii comunismului, în timp ce sclavagismul aparține unei istorii a cărei prezență nu dispune de o egală acuitate. Această primă distincție explică diferența față de reacțiile provocate de scandalul statuilor. Dar cînd vizităm catedralele Franței, nu vedem adesea statui sacre violent decapitate la ceasul Revoluției Franceze, afirmare a unui anticlericalism explicit și astfel exprimat? Mereu statuile, embleme ale puterii! Sacrificiu ritual!

Statuile se înalță ca semn al unei victorii pe care ele o onorează și o consacră. Căci ce simbolizau cele ale lui Lenin, Stalin, Saddam Hussein dacă nu confirmarea unui leadership ce îi avea ca protagoniști? Acesta, odată pierdut, statuile, la rîndul lor, au suferit impactul schimbării produse, consacrînd astfel libertatea recîștigată. Soarta le era pecetluită: la pămînt! Dacă nu s-ar fi descompus comunismul în ʼ89, statuile sale n-ar fi durat și acum? Comunismul și ocupația rusă, căci cum se explică altfel distrugerea statuii înălțate în memoria generalului rus care, printr-o strategie de geniu, a salvat Cracovia de distrugerea programată de nazism? Ea a fost injust asimilată doar unui erou sovietic oficial…

Statuile azi repudiate de comunitățile africane au fost înălțate, la origine, pentru a consfinți reușita unor victorii incontestabile ale puterii occidentale netulburată pînă acum de către „învinșii” de odinioară. Ei se trezesc și nu reclamă alte statui pentru eroii lor, ci doar le agresează pe cele consacrate celor care i-au supus, înlănțuit, maltratat. Revanșă întîrziată, dar o revanșă legitimă. Acum, eroilor de odinioară li se refuză gloria trecută căci victoriile de atunci nu mai pot camufla tragediile pe care le-au suscitat. Statuile redeschid un proces considerat de mult închis și astăzi revizuit, ca într-un episod din serialul Cold case / Dosare închise… Dar, cum sugerează Gabor Tompa, s-ar putea realiza, cu întîrziere, și statuile învinșilor.

O interogație poate interveni. Occidentul și-a salutat eroii procedînd la constituirea unui veritabil vocabular statuar. Dar dacă situația era inversă și popoarele învinse ar fi fost victorioase, oare n-ar fi procedat la fel? Fără îndoială. Statuia e semnul unui destin politic, ea atestă o dominație, o consfințește oficial.

Aceste statui care punctează teritoriile urbane se afișează cu emfază, se expun fără reținere. Ele corespund unei viziuni a puterii politice ce-și subliniază impactul asupra populației agresîndu-i privirea, interzicînd pacificarea. Și cum să nu-l citez pe acel fost colaborator comunist care, în spiritul ideologiei sale, dar și al dorinței de a exprima abuziv omagiul acordat unui erou, îmi spunea că vrea să ridice la Rîmnicu Vîlcea o statuie a lui Mircea cel Bătrîn, iar cînd i-am replicat că există deja două, el mi-a răspuns: „Dar nici una pe cal”? Doar pe cal onorul era deplin. Sau printr-o supradimensionare agresivă. Sau prin centralitate autoritară. E poate și aceasta o rațiune care motivează repulsia suscitată. Azi, Putin, pentru a-și asuma discret filiația stalinistă, reconstruiește statuia lui Dzerjinski, teribilul șef al organismului de supraveghere CEKA, precursor al KGB-ului, dar o plasează nu în inima Moscovei, ci într-un parc. Disimulare subtilă a unui gest politic.

„Statuile cad, dar soclurile rămîn”, spunea cineva desemnînd persistența acestui reziduu care acordă statuii o poziție autoritară, deasupra cotidianului. Radu Penciulescu vorbea, dimpotrivă, despre idealul de a face „un teatru la înălțimea omului”, expresie a cărei împlinire am regăsit-o în orașul în care trăia, Stockholm, unde statuile recente sînt toate făcute „la înălțimea omului”. Nu înălțate pe un soclu, vertical și dictatorial, ci statui intime, apropiate. Ne așezăm lîngă ele fără a resimiți impactul puterii sau aura gloriei, le sîntem parteneri așa cum versurile sau gesturile lor ne sînt familiare. Ne recunoaștem. Și le iubim, ca pe aceea a lui Pessoa de la Lisabona, din fața cafenelei pe care o frecventa și în compania căreia mulți prieteni s-au fotografiat. Iată un prim răspuns la disputa statuilor. Nu pe cal, ci la înălțimea omului. Dar nu abstracte ca monumentul lui Corneliu Coposu, ci figurative, recognoscibile, statui de proximitate.

Și cum să nu evoc propunerea lui Brâncuși, cea mai adîncă? Atunci cînd a fost solicitat să imagineze un monument pentru inițiatorul școlii laice, Spiru Haret, după o lungă reflecție, mărturisește el, s-a inspirat din modelul topografic al unui sat de la țară organizat în jurul unei fîntîni și a propus să se sape o fîntînă în onoarea ministrului. Ea ar fi putut deveni centrul afectiv al Bucureștiului: „Fîntîna lui Spiru”. I-a fost refuzată ideea și Spiru Haret a fost cocoțat pe un soclu impersonal, anonim, o statuie de prestigiu, înșiruită printre altele. Brâncuși îi atribuia un loc unic, simbolic, de care statuia din Piața Universității e complet lipsită. Prestigiul nu va avea niciodată impactul simbolului, Brâncuși o știa.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Tentativă de omor în trafic. Pietoni loviți intenționat cu mașina pe trotuar. Una dintre victime a fost ulterior înjunghiată
Doi bărbați au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce unul dintre ei a lovit în plin cu mașina doi pietoni care mergeau pe trotuar, iar cel de-al doilea s-a dat jos din autovehicul și a înjunghiat-o apoi pe una dintre victime
image
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile
image
Istoria romanțată a Hotelului Intercontinental, unde s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar" VIDEO
Simbol al Capitalei, Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar".

HIstoria.ro

image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.