Disputa statuilor

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Disputa statuilor jpeg

Efervescența contestațiilor rasiale a fracturat America și a contaminat lumea. Astfel s-a declarat un conflict a cărui existență nu o ignoram, dar care a produs o falie vertiginoasă, o linie de ruptură nebănuit de profundă. Manifestările i-au fost numeroase, printre ele aflîndu-se agresiunile împotriva statuilor emblematice, care au cunoscut destine diferite: decapitări, maculări, amputări. Ele au fost considerate de nenumărați comentatori o injurie adresată memoriei și o probă explicită a războiului urban inițiat împotriva Occidentului. Statuile, primii săi răniți! Președinți americani, eroi ai colonizării, partizani ai comerțului de sclavi, în diferite colțuri ale Americii sau ale Franței, au cunoscut un destin comun pe piedestalurile lor și reprobarea a intervenit în presă sau la televiziune.

Ciudat reflex… Nu cu mulți ani în urmă, statuile dărîmate au reprezentat simptomul unei eliberări de puterea dictatorilor opresori răsturnați. Stalin și Dzerjinski și-au pierdut poziția ceremonială nu doar în Georgia, ci și în țările ocupate de Rusia, iar siluetele lor s-au spart sub ciocanele populațiilor eliberate. Lenin indicînd orgolios, cu mîna întinsă, calea spre viitorul promis a cunoscut un destin similar și a încetat să vegheze asupra piețelor sau a instituțiilor politice, Casa Scînteii fiindu-ne nouă cea mai familiară. Transportul uneia dintre statuile sale pe Dunăre a fost asimilat de Theo Angelopoulos, într-un film al său, unei parabole a dispariției comunismului. Statuia lui Saddam Hussein a fost supusă unei tratări asemănătoare și, deplin satisfăcuți, i-am privit fărîmele pe ecranele televiziunilor planetare sau pe copertele revistelor de mare tiraj. Cîte alte statui nu s-au prăbușit în Kazahstan, Azerbaidjan, Lituania sau Letonia în aplauzele mulțimilor care, exaltate, își luau astfel o revanșă de mult așteptată! Căderea statuilor, o eliberare contagioasă! Și confirmarea unei înfrîngeri astfel consemnate… Nici o reacție de refuz nu le-a deplîns prăbușirea dispersată pe meridianele lumii.

De ce reacția diferă azi, cînd mișcările populației, în special de origine africană, procedează la similare acte de agresiune antistatuare? Pentru motive evident distincte ce mi s-au impus cu riscul de a le înțelege. Atacarea statuilor de dictatori consfințea detronarea lor simbolică. În contextul unor evenimentelor politice care metamorfozaseră situația, ele își pierdeau legitimitatea, iar eliminarea lor nu se confrunta cu nici o opoziție. Pe cînd statuile a căror prezență s-a impus în timp și care sînt azi agresate beneficiază de îndepărtarea în timp, de atenuarea vechilor conflicte. Memoria a sustras și a diminuat impactul actelor de odinioară. Noi am fost contemporanii comunismului, în timp ce sclavagismul aparține unei istorii a cărei prezență nu dispune de o egală acuitate. Această primă distincție explică diferența față de reacțiile provocate de scandalul statuilor. Dar cînd vizităm catedralele Franței, nu vedem adesea statui sacre violent decapitate la ceasul Revoluției Franceze, afirmare a unui anticlericalism explicit și astfel exprimat? Mereu statuile, embleme ale puterii! Sacrificiu ritual!

Statuile se înalță ca semn al unei victorii pe care ele o onorează și o consacră. Căci ce simbolizau cele ale lui Lenin, Stalin, Saddam Hussein dacă nu confirmarea unui leadership ce îi avea ca protagoniști? Acesta, odată pierdut, statuile, la rîndul lor, au suferit impactul schimbării produse, consacrînd astfel libertatea recîștigată. Soarta le era pecetluită: la pămînt! Dacă nu s-ar fi descompus comunismul în ʼ89, statuile sale n-ar fi durat și acum? Comunismul și ocupația rusă, căci cum se explică altfel distrugerea statuii înălțate în memoria generalului rus care, printr-o strategie de geniu, a salvat Cracovia de distrugerea programată de nazism? Ea a fost injust asimilată doar unui erou sovietic oficial…

Statuile azi repudiate de comunitățile africane au fost înălțate, la origine, pentru a consfinți reușita unor victorii incontestabile ale puterii occidentale netulburată pînă acum de către „învinșii” de odinioară. Ei se trezesc și nu reclamă alte statui pentru eroii lor, ci doar le agresează pe cele consacrate celor care i-au supus, înlănțuit, maltratat. Revanșă întîrziată, dar o revanșă legitimă. Acum, eroilor de odinioară li se refuză gloria trecută căci victoriile de atunci nu mai pot camufla tragediile pe care le-au suscitat. Statuile redeschid un proces considerat de mult închis și astăzi revizuit, ca într-un episod din serialul Cold case / Dosare închise… Dar, cum sugerează Gabor Tompa, s-ar putea realiza, cu întîrziere, și statuile învinșilor.

O interogație poate interveni. Occidentul și-a salutat eroii procedînd la constituirea unui veritabil vocabular statuar. Dar dacă situația era inversă și popoarele învinse ar fi fost victorioase, oare n-ar fi procedat la fel? Fără îndoială. Statuia e semnul unui destin politic, ea atestă o dominație, o consfințește oficial.

Aceste statui care punctează teritoriile urbane se afișează cu emfază, se expun fără reținere. Ele corespund unei viziuni a puterii politice ce-și subliniază impactul asupra populației agresîndu-i privirea, interzicînd pacificarea. Și cum să nu-l citez pe acel fost colaborator comunist care, în spiritul ideologiei sale, dar și al dorinței de a exprima abuziv omagiul acordat unui erou, îmi spunea că vrea să ridice la Rîmnicu Vîlcea o statuie a lui Mircea cel Bătrîn, iar cînd i-am replicat că există deja două, el mi-a răspuns: „Dar nici una pe cal”? Doar pe cal onorul era deplin. Sau printr-o supradimensionare agresivă. Sau prin centralitate autoritară. E poate și aceasta o rațiune care motivează repulsia suscitată. Azi, Putin, pentru a-și asuma discret filiația stalinistă, reconstruiește statuia lui Dzerjinski, teribilul șef al organismului de supraveghere CEKA, precursor al KGB-ului, dar o plasează nu în inima Moscovei, ci într-un parc. Disimulare subtilă a unui gest politic.

„Statuile cad, dar soclurile rămîn”, spunea cineva desemnînd persistența acestui reziduu care acordă statuii o poziție autoritară, deasupra cotidianului. Radu Penciulescu vorbea, dimpotrivă, despre idealul de a face „un teatru la înălțimea omului”, expresie a cărei împlinire am regăsit-o în orașul în care trăia, Stockholm, unde statuile recente sînt toate făcute „la înălțimea omului”. Nu înălțate pe un soclu, vertical și dictatorial, ci statui intime, apropiate. Ne așezăm lîngă ele fără a resimiți impactul puterii sau aura gloriei, le sîntem parteneri așa cum versurile sau gesturile lor ne sînt familiare. Ne recunoaștem. Și le iubim, ca pe aceea a lui Pessoa de la Lisabona, din fața cafenelei pe care o frecventa și în compania căreia mulți prieteni s-au fotografiat. Iată un prim răspuns la disputa statuilor. Nu pe cal, ci la înălțimea omului. Dar nu abstracte ca monumentul lui Corneliu Coposu, ci figurative, recognoscibile, statui de proximitate.

Și cum să nu evoc propunerea lui Brâncuși, cea mai adîncă? Atunci cînd a fost solicitat să imagineze un monument pentru inițiatorul școlii laice, Spiru Haret, după o lungă reflecție, mărturisește el, s-a inspirat din modelul topografic al unui sat de la țară organizat în jurul unei fîntîni și a propus să se sape o fîntînă în onoarea ministrului. Ea ar fi putut deveni centrul afectiv al Bucureștiului: „Fîntîna lui Spiru”. I-a fost refuzată ideea și Spiru Haret a fost cocoțat pe un soclu impersonal, anonim, o statuie de prestigiu, înșiruită printre altele. Brâncuși îi atribuia un loc unic, simbolic, de care statuia din Piața Universității e complet lipsită. Prestigiul nu va avea niciodată impactul simbolului, Brâncuși o știa.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.