Creangă. Ion Creangă

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Creangă  Ion Creangă jpeg

L-am urît pe Creangă de cînd mă știu, doar că „de cînd mă știu” înseamnă de prin clasele primare, că pînă atunci n-auzisem de el; la o lecție de română, învățătoarea îl oprește pe colegul care citea cu voce tare și spune: „Buzea, mai departe”. Mă ridic în picioare, cu manualul în mîini, și citesc pînă la cuvîntul „căișorii”. „De ce te-ai oprit?”, zice învățătoarea, doamna Teia Dragomirescu, „citește mai departe!” Eu, nimic. „Ce este, Buzea, ce-i cu tine?” „Păi, tovarășa”, răspund eu în lacrimi, „citesc, dar nu înțeleg ce scrie!” „Ce anume nu înțelegi?” Copiii se întorc spre mine, toți, cu ochi lucitori de curiozitate. „Păi... nu știu ce înseamnă «căișori»!” Clasa întreagă izbucnește în groaznicele hohote de rîs ale copiilor care și-au mai găsit o victimă: „Nu știe românește, ha-ha-ha-ha!”.

End of story. Creangă a devenit dușmanul meu personal și lecturile ulterioare n-au făcut decît să blindeze acest sentiment de „hate at first sight”: nu-i înțelegeam cuvintele, iar stilul oral în care scria mă punea și mai tare în dificultate. Iar cînd am ajuns în gimnaziu și a trebuit să fac „analiză gramaticală” pe textele lui, am înnebunit de tot. I-am închis ușa-n nas scriitorului Ion Creangă: „Marș, mă!”.

Mult mai tîrziu, după ce absolvisem Liceul „Ion Creangă” din București (mda... Dumnezeu are un simț al umorului cu totul special) și eram în anul III la Filologie, am avut parte de un curs foarte bun, predat de un profesor cumva excentric – îl chema Napoleon Rață, cum să nu fie omul excentric, c-un asemenea nume?! –, un mare aficionado al teoriilor literare clocite de Wellek & Warren, iar acest profesor m-a scos din blocaj. Pentru că se plictisea la grupa noastră (era o grupă slabă, de facultate particulară a anilor ’90, cu studenți tolomaci și sfioși), ne-a provocat să „demolăm un consacrat”. Evident, n-a zis nimeni nimic, în afară de Buzea; i-am povestit oful meu cu consacratul Creangă Ion, Rață ăsta s-a-nviorat și ne-a ținut cîteva seminarii de mare clasă, pe care mi le amintesc cu respect și-n ziua de azi.

Întîi de toate, colegii mei aveau dreptate: eu nu știam românește. În limba vorbită pe Valea Hîrtibaciului, în Transilvania de Sud, nu există diminutive; în vorbire nu se folosesc niciodată ciudățenii ca „mașinuță”, „pensioară”, „nevestică” ș.a. Niciodată! Limba pe care o-nvățasem acasă și cu care venisem la București era plină de „tristăr”, „părădaică”, „hurduzău”, „crihină”, „crumpenă”, „șiroadă”, „tiș”, „felderă”, „creplă”, „șop” și încă vreo cîteva sute de cuvinte pe care le-am uitat, dar nu conținea nici diminutive, nici mecanismul lor de formare (de fapt, îl conținea: „poștăriță”!), așa că nu mă simt vinovat pentru nenorociții ăia de „căișori” ai lui Creangă. Să fi fost măcar „căluți”! Dar, nu. N-am avut noroc.

În al doilea rînd, Creangă e la fel de nepotrivit ca Shakespeare pentru a fi predat copiilor. Nici unul, nici altul nu au vreo treabă cu copilăria, cu universul mintal al copiilor, cu ariile lor de interes; sînt scriitori care se adresează adulților, din toate punctele de vedere. Lucrul cu copiii pe textele lor e o eroare, și pedagogică, și de (cum să spun?) nation-building: o națiune modernă ar trebui să aibă niște valori culturale în jurul cărora să se grupeze orice-ar fi, dar cum să te grupezi în jurul unui Creangă, ca adult, dac-ai ajuns să-l detești încă din fragedă pruncie?! A, da: dac-ar fi predat în ultimii doi ani de liceu, Creangă și-ar face treaba foarte bine.

În al treilea rînd – și cu asta ajung la subiect –, Creangă este acea oglindă în care ne este frică să ne privim. Mie, cel puțin, îmi este, și nu mă consider cu mult mai fricos decît media: „Dac-ar fi să iasă toți învățați, după cum socoți tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, și a venit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la școli a învățat, de știe a spune atîtea bongoase și conocăria pe la nunți? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, și pace bună?”. M-a nimerit la fix. Exact ăsta-s  eu (și ca mine, cîți!): de „glagore” sînt lipsit, în sensul că pricep într-o săptămînă ceea ce alții pricep în cîteva minute; la Paris m-am dus ca să mă-ntorc, n-am făcut nici o brînză pînă n-a venit Parisul la mine; colegii mei de generație care nu și-au zdrobit mințile să-nvețe pe la școli sînt acum în Parlament; iar mentalitatea țărănească m-a pus mereu sub presiunea de-a deveni un „factor de producție”.

Ei, aici e-aici. Să-l lăsăm deoparte pe Buzea, că nu de Buzea e vorba (țara arde și baba se piaptănă!), e vorba de viitor. Cei care citiți acest articol aveți aproximativ vîrsta mea, sînteți deci conștienți că a cam venit timpul să vă concentrați mai puțin pe voi înșivă (carieră, performanțe sportive, trofee de vînătoare – sau „de vînătoare”, de ce nu?) și mai mult pe copii. Și știu c-o faceți. Și pentru că știu că tot ceea ce faceți acum, faceți cu gîndul la copii, am ceva să vă povestesc: cînd nevastă-mea are mult de lucru seara, nu vin direct acasă după ce iau copilul de la grădiniță, ci ne suim amîndoi în metrou și coborîm la stația Rogier, ca să ne plimbăm pe pietonala Rue Neuve, pînă spre Piața Mare (sînt multe magazine cu vitrine strălucitoare, fiică-mea se uită fascinată), și pe urmă înapoi, pe străduțe, înapoi la gura metroului. Sigur, într-o astfel de zonă e plin de turiști, deci și industria cerșitului este foarte dezvoltată. Imensa majoritate a cerșetorilor (femei, bărbați, copii, familii) provin din România, ceea ce poate nu m-ar fi deranjat, dar fetița mea a fost foarte impresionată de faptul că bebelușii și copilașii expuși spre înduioșarea turiștilor erau despuiați. Unii plîngeau, vineți de frig, cei mai mulți sugeau cîte-o cîrpă murdară, o legăturică cu zahăr (cunosc procedeul, doar sînt de la țară: pe vremuri, în cîrpă respectivă se punea zahăr cu țuică, sau la rigoare doar țuică). „Tati, dar copilașilor nu le este frig?” „Ba da, tata, le este, dar ce pot să fac eu?” „Să vorbești cu doamna aceea care e cu copilașii și să-i spui să-i îmbrace cu hăinuțele lor.” Știam c-o să iasă rău, dar am încercat. I-am spus doamnei să-i acopere, că le e frig și-o să răcească; spre norocul meu, cuvintele răspunsului primit* n-au fost înțelese de fiică-mea („Dar ce-a zis doamna, tati?”).

Iată ce vreau să spun: Bruxelles-ul e un oraș de imigranți, iar imigranții investesc în copiii lor. Ei, copiii, reprezintă pariul vieții pentru acești oameni (și pentru mine, sînt unul dintre ei). Mă uit dimineața cînd așteptăm să se deschidă poarta grădiniței: africani, nord-africani, ruși, românofoni (Republica Moldova, România, Ucraina), georgieni, albanezi – toți sîntem la fel. Se uită fiecare la copilul lui cu privire de focă îndrăgostită, îl aduce curat ca scos din cutie și-l pierde din ochi din drag. E o grădiniță nu foarte bine cotată, a „clasei muncitoare”, ca să zic așa, iar această clasă muncitoare își visează copiii în clasa mijlocie – și depune toate, dar absolut toate eforturile pentru asta. Ce fac între timp cei care trăiesc după mentalitatea descrisă de Creangă („Dac-ar fi să iasă toți învățați, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”)? Îi scot pe copii la produs, asta fac. Care va fi viitorul acestor copii? Vă întreb și eu pe voi, cum m-a întrebat și fiică-mea pe mine: „Tati, da’ copiii de săraci o să fie și ei tot săraci?”. Ce era să zic? Să-i fi citat din Creangă? E încă prea mică. Nu știu... poate peste vreo 30 de ani?!

--------- 

* literal: „Mînca-mi-ai slobozu’, bulangiule!”

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Recrutorii, Editura Polirom, 2019.

Foto: wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi