Creangă. Ion Creangă

Publicat în Dilema Veche nr. 865 din 5 - 11 noiembrie 2020
Creangă  Ion Creangă jpeg

L-am urît pe Creangă de cînd mă știu, doar că „de cînd mă știu” înseamnă de prin clasele primare, că pînă atunci n-auzisem de el; la o lecție de română, învățătoarea îl oprește pe colegul care citea cu voce tare și spune: „Buzea, mai departe”. Mă ridic în picioare, cu manualul în mîini, și citesc pînă la cuvîntul „căișorii”. „De ce te-ai oprit?”, zice învățătoarea, doamna Teia Dragomirescu, „citește mai departe!” Eu, nimic. „Ce este, Buzea, ce-i cu tine?” „Păi, tovarășa”, răspund eu în lacrimi, „citesc, dar nu înțeleg ce scrie!” „Ce anume nu înțelegi?” Copiii se întorc spre mine, toți, cu ochi lucitori de curiozitate. „Păi... nu știu ce înseamnă «căișori»!” Clasa întreagă izbucnește în groaznicele hohote de rîs ale copiilor care și-au mai găsit o victimă: „Nu știe românește, ha-ha-ha-ha!”.

End of story. Creangă a devenit dușmanul meu personal și lecturile ulterioare n-au făcut decît să blindeze acest sentiment de „hate at first sight”: nu-i înțelegeam cuvintele, iar stilul oral în care scria mă punea și mai tare în dificultate. Iar cînd am ajuns în gimnaziu și a trebuit să fac „analiză gramaticală” pe textele lui, am înnebunit de tot. I-am închis ușa-n nas scriitorului Ion Creangă: „Marș, mă!”.

Mult mai tîrziu, după ce absolvisem Liceul „Ion Creangă” din București (mda... Dumnezeu are un simț al umorului cu totul special) și eram în anul III la Filologie, am avut parte de un curs foarte bun, predat de un profesor cumva excentric – îl chema Napoleon Rață, cum să nu fie omul excentric, c-un asemenea nume?! –, un mare aficionado al teoriilor literare clocite de Wellek & Warren, iar acest profesor m-a scos din blocaj. Pentru că se plictisea la grupa noastră (era o grupă slabă, de facultate particulară a anilor ’90, cu studenți tolomaci și sfioși), ne-a provocat să „demolăm un consacrat”. Evident, n-a zis nimeni nimic, în afară de Buzea; i-am povestit oful meu cu consacratul Creangă Ion, Rață ăsta s-a-nviorat și ne-a ținut cîteva seminarii de mare clasă, pe care mi le amintesc cu respect și-n ziua de azi.

Întîi de toate, colegii mei aveau dreptate: eu nu știam românește. În limba vorbită pe Valea Hîrtibaciului, în Transilvania de Sud, nu există diminutive; în vorbire nu se folosesc niciodată ciudățenii ca „mașinuță”, „pensioară”, „nevestică” ș.a. Niciodată! Limba pe care o-nvățasem acasă și cu care venisem la București era plină de „tristăr”, „părădaică”, „hurduzău”, „crihină”, „crumpenă”, „șiroadă”, „tiș”, „felderă”, „creplă”, „șop” și încă vreo cîteva sute de cuvinte pe care le-am uitat, dar nu conținea nici diminutive, nici mecanismul lor de formare (de fapt, îl conținea: „poștăriță”!), așa că nu mă simt vinovat pentru nenorociții ăia de „căișori” ai lui Creangă. Să fi fost măcar „căluți”! Dar, nu. N-am avut noroc.

În al doilea rînd, Creangă e la fel de nepotrivit ca Shakespeare pentru a fi predat copiilor. Nici unul, nici altul nu au vreo treabă cu copilăria, cu universul mintal al copiilor, cu ariile lor de interes; sînt scriitori care se adresează adulților, din toate punctele de vedere. Lucrul cu copiii pe textele lor e o eroare, și pedagogică, și de (cum să spun?) nation-building: o națiune modernă ar trebui să aibă niște valori culturale în jurul cărora să se grupeze orice-ar fi, dar cum să te grupezi în jurul unui Creangă, ca adult, dac-ai ajuns să-l detești încă din fragedă pruncie?! A, da: dac-ar fi predat în ultimii doi ani de liceu, Creangă și-ar face treaba foarte bine.

În al treilea rînd – și cu asta ajung la subiect –, Creangă este acea oglindă în care ne este frică să ne privim. Mie, cel puțin, îmi este, și nu mă consider cu mult mai fricos decît media: „Dac-ar fi să iasă toți învățați, după cum socoți tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, și a venit vacă? Oare Grigore a lui Petre Lucăi de la noi din sat pe la școli a învățat, de știe a spune atîtea bongoase și conocăria pe la nunți? Nu vezi tu că, dacă nu-i glagore-n cap, nu-i, și pace bună?”. M-a nimerit la fix. Exact ăsta-s  eu (și ca mine, cîți!): de „glagore” sînt lipsit, în sensul că pricep într-o săptămînă ceea ce alții pricep în cîteva minute; la Paris m-am dus ca să mă-ntorc, n-am făcut nici o brînză pînă n-a venit Parisul la mine; colegii mei de generație care nu și-au zdrobit mințile să-nvețe pe la școli sînt acum în Parlament; iar mentalitatea țărănească m-a pus mereu sub presiunea de-a deveni un „factor de producție”.

Ei, aici e-aici. Să-l lăsăm deoparte pe Buzea, că nu de Buzea e vorba (țara arde și baba se piaptănă!), e vorba de viitor. Cei care citiți acest articol aveți aproximativ vîrsta mea, sînteți deci conștienți că a cam venit timpul să vă concentrați mai puțin pe voi înșivă (carieră, performanțe sportive, trofee de vînătoare – sau „de vînătoare”, de ce nu?) și mai mult pe copii. Și știu c-o faceți. Și pentru că știu că tot ceea ce faceți acum, faceți cu gîndul la copii, am ceva să vă povestesc: cînd nevastă-mea are mult de lucru seara, nu vin direct acasă după ce iau copilul de la grădiniță, ci ne suim amîndoi în metrou și coborîm la stația Rogier, ca să ne plimbăm pe pietonala Rue Neuve, pînă spre Piața Mare (sînt multe magazine cu vitrine strălucitoare, fiică-mea se uită fascinată), și pe urmă înapoi, pe străduțe, înapoi la gura metroului. Sigur, într-o astfel de zonă e plin de turiști, deci și industria cerșitului este foarte dezvoltată. Imensa majoritate a cerșetorilor (femei, bărbați, copii, familii) provin din România, ceea ce poate nu m-ar fi deranjat, dar fetița mea a fost foarte impresionată de faptul că bebelușii și copilașii expuși spre înduioșarea turiștilor erau despuiați. Unii plîngeau, vineți de frig, cei mai mulți sugeau cîte-o cîrpă murdară, o legăturică cu zahăr (cunosc procedeul, doar sînt de la țară: pe vremuri, în cîrpă respectivă se punea zahăr cu țuică, sau la rigoare doar țuică). „Tati, dar copilașilor nu le este frig?” „Ba da, tata, le este, dar ce pot să fac eu?” „Să vorbești cu doamna aceea care e cu copilașii și să-i spui să-i îmbrace cu hăinuțele lor.” Știam c-o să iasă rău, dar am încercat. I-am spus doamnei să-i acopere, că le e frig și-o să răcească; spre norocul meu, cuvintele răspunsului primit* n-au fost înțelese de fiică-mea („Dar ce-a zis doamna, tati?”).

Iată ce vreau să spun: Bruxelles-ul e un oraș de imigranți, iar imigranții investesc în copiii lor. Ei, copiii, reprezintă pariul vieții pentru acești oameni (și pentru mine, sînt unul dintre ei). Mă uit dimineața cînd așteptăm să se deschidă poarta grădiniței: africani, nord-africani, ruși, românofoni (Republica Moldova, România, Ucraina), georgieni, albanezi – toți sîntem la fel. Se uită fiecare la copilul lui cu privire de focă îndrăgostită, îl aduce curat ca scos din cutie și-l pierde din ochi din drag. E o grădiniță nu foarte bine cotată, a „clasei muncitoare”, ca să zic așa, iar această clasă muncitoare își visează copiii în clasa mijlocie – și depune toate, dar absolut toate eforturile pentru asta. Ce fac între timp cei care trăiesc după mentalitatea descrisă de Creangă („Dac-ar fi să iasă toți învățați, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”)? Îi scot pe copii la produs, asta fac. Care va fi viitorul acestor copii? Vă întreb și eu pe voi, cum m-a întrebat și fiică-mea pe mine: „Tati, da’ copiii de săraci o să fie și ei tot săraci?”. Ce era să zic? Să-i fi citat din Creangă? E încă prea mică. Nu știu... poate peste vreo 30 de ani?!

--------- 

* literal: „Mînca-mi-ai slobozu’, bulangiule!”

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Recrutorii, Editura Polirom, 2019.

Foto: wikimedia commons

957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.