Brâncuși și religia frumosului

Publicat în Dilema Veche nr. 930 din 3 – 9 februarie 2022
Brâncuși și religia frumosului jpeg

Michelangelo spunea: „Oamenii îmi admiră statuile, dar nu se închină în fața lor”. Împlinire ultimă: religiosul ca recunoaștere a operei dincolo de om. Ca depășire a esteticului. Citind din întîmplare, „hazard fericit”, antologia de aforisme reunite de Sorana Georgescu-Gorjan, descopăr aceeași aspirație la Brâncuși. Mistica artei ca împlinire supremă. Înrudire ce-i asociază pe cei doi mari protagoniști ai sculpturii dincolo de opoziția lor estetică. Ei își afirmă o comuniune nebănuită căci despre fiecare putem spune că nu e „credincios” în sensul canonic al cuvîntului, ci „religios” – ei practică arta ca o supremă depășire a separării și ca o șansă de comuniune universală. Dar pentru a ajunge la o asemenea împlinire, cîtă suferință e necesară… Cea a lui Michelangelo e cunoscută, cea a lui Brâncuși a rămas ascunsă fiindcă reputată i-a fost nu durerea, ci seninătatea finală.

Brâncuși însă își evocă „ceața rătăcirilor”, durerile pe care le asumă ca pe o indispensabilă încercare pentru artist, ca pe un examen de rezistență în calea spre operă. Și, într-un apel patetic, se adresează durerii solicitîndu-i să intervină nu pentru a-și diminua impactul, ci pentru a-l sacrifica pe el, cel care o resimte: „De vezi cumva că vroi să strig ajutor, să mă sugrumi de grabă”. Căci suferința e prețul de plătit. Condiția cotidiană. Și cît lirism emană dintr-un fragment de scrisoare către Blaise Cendrars: „Dacă ați fi auzit sunetul viorii mele mi-ați fi înțeles amărăciunea sufletului”. Sau altundeva: „O furtună trece peste sufletul meu și distruge totul. Eu mă clatin și drumul devine greu”. Sau cît de mistic e strigătul adresat lui Dumnezeu ca în Vechiul Testament, strigătul părăsirii și al sfîșierii: „Of, nenorocire, nenorocire, oprește-te, de ce vrei tu să mă iei drept pradă? Of, oprește-te, abis orb, nu te năpusti asupra mea. Oprește-l, Doamne. Nu vezi oare că eu lupt pentru cauza ta?“. Și tot Lui i se adresează, implorîndu-i sfatul suprem: „Doamne, cu ce cuvînt… să încep să-mi spun nenorocirea?”.  Dar dacă, precum o anunțase Nietzsche, „Bunul Dumnezeu a murit și… lumea este în derivă” (214), liniștit Brâncuși îl „așteaptă… la sine acasă, în atelier”.

p15 2 jpg jpeg

„Arta e scîndura care te salvează după naufragiu.” „Ea vindecă și-ți oferă uitarea”, „o sculptură bine făcută trebuie să aibă virtutea de a-l vindeca pe cel ce o privește“ și ea „ar trebui să fie numai bucurie”. Să trăiești împăcat „în preajma operei”. Această bucurie se obține doar grație frumosului, care este „echitatea absolută”. Frumosul se constituie în religia brâncușiană căci nu doar arta, ci și „morala este religia frumosului”. Dar religia frumosului nu-și va găsi nici ea credincioși, ci doar admiratori fideli. Tămăduiți însă de rănile sufletului. 

Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat. E ceea ce vrea să  capteze: „Nu pasărea, ci zborul”. El vizează accesul la arhetipuri – afiliere la gîndirea lui Jung cunoscută în epocă – căci dispune de o descendență milenară: „Eu, cu Noul meu, vin din ceva foarte vechi” afirma cel care, la cincizeci de ani, știa că are în spatele lui „mii de ani”. Sculptorul, ca și marele om de teatru Grotowski, își are ca menire nu pe aceea de a descoperi ceva, ci de a regăsi ceva uitat. Și aceasta îi va face neuitați.

Brâncuși nu încetează să-și formuleze crezul în virtutea materiei pentru că el se asumă ca artist, dar, totodată, și ca meșteșugar. Ce spune piatra diferă de ceea ce comunică lemnul sau fierul, există un „hedonism al materialelor“ bazat pe cunoașterea lor intimă, și el își afirmă vocația de a le sesiza identitatea proprie. Se consideră chiar primul care să fi asumat această dimensiune concretă a materialelor cu care a cultivat, fără schițe prealabile, un dialog direct, acela al cioplitului cu dalta și ciocanul. Dar – înțelepciune rurală –, „cînd îți termini lucrul trebuie să lași uneltele să se odihnească, astfel încît a doua zi să te invite să continui. Altminteri îți transmit oboseala sau se supără”. Citind acest sfat îmi amintesc de bătrînul țăran oltean întîlnit le Festivalul la Nancy care mă invita să vin să-i văd uneltele, „că tare-s frumoase”.

Nu răsfoiesc, ci citesc pagină după pagină și descopăr o viziune difuză, formulată parcimonios. Brâncuși e sceptic față de programele teoretice și reclamă experiența lucrului, a facerii ca probă materială a creației: „Dacă Dumnezeu a pedepsit pe cineva pe pămînt l-a pedepsit cînd acesta s-a gîndit înainte să facă”. Intuiția fără program prealabil conduce la simplitatea ce permite artei să fie fluidă „ca apa” și să se adreseze tuturor, asemeni convingerii pe care o împărtășește și Brook, artistul care îi e cel mai apropiat. Ei și-au dorit să ajungă la esența „formelor simple”, conștienți de ceea ce implică ele ca depășire a prezenței individuale, a limitelor ce-i sînt proprii. „Cine nu iese din Eu nu atinge absolutul și nu descifrează viața” – orizontul ultim e anonimatul. Astfel, opera accede la un naiv primitiv ce asigură vitalitatea artei. „Cînd nu mai sîntem copii sîntem morți”, spune sculptorul, iar Brook își supune spectacolele la „testul copiilor”.

xp15 wc jpg jpeg

Brâncuși își afirmă constant cultul pentru finisare căci „poate începe în fiecare zi o operă nouă, dar să termini…”. Nu pentru că vizează exactitatea detaliilor sau o restituire iconică a realului, ci pentru că vrea să obțină forma perfectă, adaptată atît esenței spirituale căutate, cît și materialului ales. Brâncuși șlefuiește obsesiv pentru că în perfecțiunea sculpturilor se reflectă armonia lumii și se împlinește frumosul ca echilibru al contrariilor. Nimic nu e accidental sau neterminat. Totul e încheiat. Bine încheiat, căci „nefinisînd, noi nu arătăm nimic decît neputința noastră”, „dar – continuă el – cine poate pretinde că o operă de artă e terminată?”. Grotowski, din nou, îi seamănă căci și el, de asemenea, excludea improvizația și precipitarea. „Artistul trebuie să lucreze încet și solitar“ – acesta este crezul lor comun.

Retras din Paris, am citit aforismele lui Pallady, inteligente și egocentrice, și pe cele ale lui Brâncuși, deschise și cosmice. Pe primele le-am înregistrat, pe celelalte le port cu mine ca pe versetele unei rugăciuni laice. Și, uneori, le împărtășesc celor apropiați: „În artă nu există străini” sau „Prietenia este oglindirea în alter ego”.

Înrădăcinat în memoria lumii, Brâncuși uimește fie cînd îi descoperim pasiunea juvenilă pentru Caragiale, fie cînd se arată sedus de arhitectura modernă, iar zgîrie-norii de la New York i se par a fi cuburi din atelierului său. Nu a visat el oare o Coloană a infinitului care să-i depășească în înălțime sau sculpturi care să se ridice pînă la cer? Însă nici la statuile lui, ca și la acelea ale lui Michelangelo, nimeni nu se roagă.                                                                                              

George Banu este critic de teatru. Ultima carte publicată: Les récits d’Horatio (Actes Sud), apărută în versiune românească la Editura Tracus Arte.

Foto: adevarul.ro, wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.