Un virus „comunist”

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Un  virus „comunist” jpeg

Arta luminează arta și astfel, în timp, ca într-o imensă sală de oglinzi, s-au multiplicat ecouri la nesfîrșit. Intertextualitate, interteatralitate… Odinioară și azi, reluările unor vechi motive, plastice sau literare, s-au impus ca o practică frecventă bazată pe relația între le même et le différent, între persistența și variația lor. Acum, sub șocul experienței trăite, mi s-a revelat o relație similară, dar în plan existențial. Ea se distinge de cea adoptată de presa care enumeră  sistematic ciclul de epidemii de-a lungul timpului, practică ce se plasează în contextul lui le même, adică al repetiției ca atare și al unui similar capital de imagini. Ceea ce propun ține mai degrabă de o asociere de fenomene, nu explicit similare, dar înrudite, reunind persistența și diferența. O ipoteză care, progresiv, mi s-a confirmat în timp.

La origine, cînd sovietele au luat puterea și au impus doctrina comunistă, aceasta s-a difuzat rapid în lume, încît s-a vorbit despre virusul comunismului, a cărui expansiune s-a constituit într-o amenințare cronică. Azi se produce o inversare căci virusul actual, ce pare să reînvie practicile comunismului, e un virus comunist.

Lenin și apoi Stalin, împreună cu Dzerjinski și acoliții lor, au întemeiat puterea comunistă pe exercițiul terorii care poate interveni în mod arbitrar, fără o motivație explicită; ea nu se supune unei logici raționale și unei justiții echitabile. Ea vizează în special o clasă socială, cea a aristocrației, care e asimilată vechii puteri. Azi, virusul a reconstituit un scenariu similar, acela al spaimei generale, dar atacînd cu predilecție, e drept, o clasă de vîrstă, aceea a bătrînilor. Dictatura și epidemia debutează prin excluderea a ceea ce se prezintă ca un reziduu al unei lumi pe care, împreună, o atacă. Sacrificarea unei clase politice, a unei vîrste biologice – iată prealabilul devastator.

Comunismul a indus o teamă permanentă, o panică pe care unii au integrat-o pînă la alienarea totală. Panică rezultată din arestări și denunțuri, din ascultarea telefoanelor și din sancțiuni violente. Unii au sfîrșit prin a le fi teamă pînă și de umbra lor și a se comporta ca victime protențiale. Azi, această teamă s-a impus drept context general pe planetă grație televiziunii ca organ de alertă, care cultivă sistematic motivul pericolului și inoculează teama. Virusul e peste tot, ca înainte KGB-ul, ca STASI sau Securitatea. Omniprezența lui sperie și anesteziază corpul social și pe membrii lui. Mamei mele, căreia îi era frică pînă și de umbra ei, teama îi devenise o însoțitoare permanentă, o anesteziase. Printre cei apropiați mie, numeroși sînt cei care capitulează acum, iar o asemenea supunere e similară celei de odinioară, puterea politică identificabilă a devenit puterea anonimă a virusului. Și de aceea respect pulsiunile și actele disidente, cu tot ceea ce presupun ca risc și revoltă. Ele sînt o mărturie care ne consolează azi cum ne-au consolat mai demult prin sacrificiul de sine în contextul unei servituți generale. O rezistență și nu o servitute ca în casele și regiunile unde au reînviat vechile practici ale denunțului în numele „binelui” comun, al siguranței profilactice.

Comunismul a cultivat și a generalizat suspiciunea deteriorînd relațiile proprii oricărei comunități, fiecare fiind bănuit că ar fi „spion” și „informator”. Și de aceea se puneau perne pe telefon sau ne plimbam prin grădini publice vorbind în șoaptă sau tăcînd. Arhivele au confirmat legitimitatea acestei reacții. Dar, azi, celebra distanță sanitară de precauție mi se pare a fi manifestarea fizică, literală a temerii de vecin ca sursă de pericol. Azi se pune masca, se păstrează distanța de un metru, nu se strănută, nu se tușește – precauția domnește. Și de aceea mă desolidarizez, nu-mi pun masca decît uneori pentru a-mi calma soția speriată.  Practic o mică nesupunere, fără eroism, dar necesară mie.

Virusul reconstituie cotidianul comunist. Și dacă hrana nu a lipsit, obținerea ei mi-a amintit de cozile bucureștene sau moscovite în dimineața în care, pe mai mult de cincizeci de metri, pariezienii se înșiruiau în fața unui magazin alimentar. Coadă ca pe vremuri și restaurante unde la „botul calului” se bea în picioare azi, o senzație de familiaritate mi s-a impus, dar și o insuportabilă întoarcere a refulării trecutului pe care îl port în mine, el e „partea mea de exilat” acum reactualizată. Și de aceea televiziunea mi-a devenit la fel de insuportabilă ca în anii „ceaușiști” cînd nu se vorbea decît despre Conducător, așa cum virusul confiscă acum toate știrile. Dictatura unui lider, dictatura unui virus – simptome comune!

În Rusia stalinistă exista „pașaportul interior” pentru a circula în sînul imensității sale de la un oraș la altul. Ca în lunile acestea, cînd a trebuit să avem o adeverință la mînă pentru a ne părăsi domiciliul ca să achiziționăm medicamente sau pîine. Și, dincolo de aceasta, similitudinea cu regimul comunist se confirmă prin închiderea drastică a frontierelor. Toată tinerețea mi-am petrecut-o visînd să călătoresc, dar primul voiaj a fost la Ruse, cînd am trecut podul pentru a traversa Dunărea pînă în Bulgaria. Acum, din nou, frontierele sînt opace, de netraversat, dușmani ireductibili. Lagărul comunist s-a convertit într-un lagăr al virusului. Dar, din apartamentul meu parizian, mă consolez refăcînd călătoriile mele trecute prin lume. Și astfel, aproape de sfîrșitul vieții, revin la recluziunea din tinerețe: viselor prospective de atunci le răspund amintirile retrospective de acum.

Am remacat deja o altă similitudine, recrudescența umorului. Umor ca terapie contra temerii, umor ca amfetamină de supraviețuire, umor de zi cu zi. Ca pe timpurile comuniste, cu diferența că azi nimeni nu ne convoacă la poliție, ca pe tatăl meu cîndva, pentru a ne formula interdicția de a spune sau de a difuza „bancuri”. Unica deosebire, dar totuși semnificativă.

Și o ultimă înrudire: așteptarea. Odată, după o emisiune la Europa Liberă, bînd o cafea cu Monica Lovinescu, am întrebat-o: „Credeți că se va sfîrși vreodată comunismul?”. „Nu știu”, mi-a răspuns ea, „dar trebuie să așteptăm.” Să așteptăm, să sperăm!

Aceeași reacție ne inspiră azi virusul „comunist”.                                                                                      

P.S. În teatru, Œdipe rege începe în plină ciumă care devastează Teba și, pentru a o salva, este căutat vinovatul. Azi, ne întrebăm: există un vinovat? Îl bănuim, dar nu-l numim. Își va răscumpăra el vina? Iată și o referință mai discretă, de nimeni citată: în Romeo și Julieta, o epidemie de ciumă îl va împiedica pe călugărul Lorenzo, reținut într-o casă, să-l informeze pe Romeo de strategia falsei „morți” a Julietei. Azi, cîte drame nu au produs claustrarea forțată și imprevizibilul! Căsătorii amînate, nașteri perturbate, dar mai cu seamă interdicția de a ne însoți morții… Nu-i putem ajuta să plece și nici pe noi să-i părăsim.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.