„Teatrul înseamnă experiență trăită în mod direct” – interviu cu regizorul Radu POPESCU, directorul Teatrului Apropo

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
„Teatrul înseamnă experiență trăită în mod direct”  – interviu cu regizorul Radu POPESCU, directorul Teatrului Apropo jpeg

Cu cîteva luni înainte de declararea pandemiei am avut șansa să particip la un spectacol de teatru senzorial – „orfEU și EUridice” – la Teatrul Apropo. Un experiment teatral în care spectatorul, legat la ochi, devine actorul propriului spectacol, iar actorii, ghizi către lumea dinlăuntrul tău. Rupt vizual de realitatea palpabilă, ajungi s-o percepi doar prin zgomote, mirosuri, atingerile actorilor, scufundîndu-te într-o sinestezie a amintirilor. Astfel, aroma unei portocale, o mîngîiere sau un bobîrnac pot trezi în tine povești numai de tine știute. Pornind de la acel spectacol, în care esența este interacțiunea actorului cu spectatorul, am discutat cu directorul teatrului, regizorul Radu Popescu, despre cum pandemia a afectat și afectează în continuare atît arta scenică, cît și teatrul independent.  

De curînd ați lansat publicului o invitație: ateliere de terapie prin teatru. Despre ce este vorba?

Este o parte a procesului de lucru pentru spectacolul pe care îl construim  acum, Dincolo de oglindă, un spectacol-laborator, în care explorăm mișcarea, relația performer-spectator, experiențele personale, inspirat pe de o parte de eseurile lui Petru Creția din volumul Oglinzile, pe de alta de texte create și colectate colectiv, avînd în centru tema corporalității, a relației cu propriul corp și cu imaginea acestuia în raport cu „celălalt”. Perioada pe care o traversăm ne-a ghidat pe mulți dintre noi la introspecție, pe alții ne-a condamnat la singurătate și pe toți ne-a obligat la distanțare fizică, iar  aceste experiențe psihice sînt important de explorat în aceste ateliere, coordonate de mine și de echipa de performeri a proiectului. Ne dorim, așadar, să oferim participanților un loc și un mod de a povesti aceste experiențe, ca mai apoi să le valorificăm în construcția spectacolului.

În perioada izolării impusă de starea de urgență, mulți artiști au recurs la mediul online. Ce ați făcut voi?

Cum avem majoritatea spectacolelor înregistrate și montate la o calitate onorabilă, am inițiat și noi o stagiune online. Inițial ne-am dorit să realizăm prin asta o strîngere de fonduri pentru actorii independenți care rămăserseră fără nici o sursă de venit. Apoi, cînd a apărut posibilitatea aplicării pentru indemnizația de la stat, n-am mai vîndut bilete și, în cele din urmă, am renunțat pentru moment la aceste difuzări. Deși spectacolele au primit aprecieri foarte bune, iar prin intermediul online-ului am și ajuns la un public la care nu am fi ajuns altfel, ne-am dat seama că, pe termen lung, aceasta nu poate fi o alternativă. Pînă la urmă, teatrul înseamnă experiență trăită în mod direct și interacțiune vie între artiști și spectatori. Iar noi, la Teatrul Apropo, ținem foarte mult și punem accent pe această relație specială dintre performer și public, care nu poate fi înlocuită de nici un tip de experiență virtuală.

De ani buni, Teatrul Apropo este unul dintre teatrele independente din România care, în ciuda unui context economic și chiar cultural nu tocmai favorabile, s-a încăpățînat să existe. Cum și cînd a început povestea teatrului?

Acum 14 ani am înființat Asociația TEATRUL.RO, iar primul proiect pe care l-am derulat a fost Regele moare la Curtea Veche – eram pe atunci toți studenți. Ideea și numele de Teatrul Apropo au apărut în 2010 – în același an în care a avut loc și prima ediție a Festivalului Maratonul Teatrului Independent, devenit mai apoi Bucharest Fringe. Dacă e să luăm ca reper anul 2010, atunci nu era nici o perspectivă reală de a te angaja sau a lucra în teatrele de stat. Iar cei suficient de disperați să facă teatru nu aveau decît această posibilitate – teatrul independent. Însă ai nevoie și de o doză de nebunie sau disperare ca să te lansezi în această aventură, pentru că un teatru independent nu înseamnă că te ocupi doar de artă. De la obținerea finanțărilor la datul cu mopul sau căratul decorurilor – trebuie să le faci pe toate. Dar ne-am asumat toate acestea pentru că, repet, doar așa puteai face teatru, și era vorba de foarte multă pasiune, o pasiune pe care puțini pot s-o înțeleagă. Iar din perspectivă strict financiară este chiar de neînțeles din perspectiva uzuală, în care ești plătit pentru o activitate pe care o prestezi. Oamenii pasionați și care au ceva de spus fac uneori astfel de lucruri inexplicabile.

Vorbind despre pasiune, care este viziunea voastră, care au fost premisele artistice ale acestui teatru?

Sînt două direcții mari. Prima: teatrul ca poveste – bine spusă, bine scrisă, care să te atingă într-o convenție teatrală clasică, în care spectatorul stă pe scaun și urmărește o narațiune coerentă și un univers fascinant derulîndu-se în fața lui. A doua, extrem de importantă, pe care aș defini-o mai ales sub aspectul relației dintre public și artiști. O denumire ar putea fi aceea de „teatru experimental”, dar aș vrea să mă feresc de acest termen, pentru că este mult prea vag și poate acoperi foarte multe lucruri diferite. Ne interesează să sondăm interacțiunea performer-spectator, să implicăm în mod activ publicul pentru că această explorare este vie, formatoare și deschide multiple posibilități.

Ați colindat o vreme Bucureștiul în căutarea unui sediu.

În 2010 am început la Sala Dalles, dar spațiul nu era la dispoziția noastră decît sporadic. În 2012 am deschis primul sediu în cartierul Vitan, la care am renunțat doi ani mai tîrziu pentru că nu aveam resursele financiare de a-l susține. Am păstrat ideea unei săli proprii, dar în următorii ani am mers înainte pe varianta de a realiza proiectele proprii în parteneriat cu alte spații independente din București. Ceea ce era și nu era bine. Pe de o parte, existam. Pe de alta, viziunea unui spectacol putea să nu se regăsească 100% în spațiul respectiv, din diverse motive, iar atunci au existat mult prea multe cazuri în care spectacolele nu au supraviețuit în timp dincolo de orizontul finanțărilor primite, ceea ce a devenit destul de frustrant. În 2018, într-un context financiar cît de cît favorabil (sub aspectul proiectelor pentru care primiserăm finanțare) și pentru că nu prea mai găseam spațiu pentru acestea, am făcut pînă la urmă acest pas important și riscant, acela de a avea un sediu propriu. Așa că în toamna aceluiași an am deschis Teatrul Apropo în Pipera.

Cînd spui Pipera, mă gîndesc, automat, la un public de corporatiști.

Nu este chiar așa. Bineînțeles, faptul că există un teatru în zona așa-zis corporatistă a Bucureștiului poate fi un avantaj și pentru cei care lucrează aici. Să ieși de la serviciu și să ai în apropiere un teatru poate fi extrem de tentant. Pe de altă parte, publicul nostru este format și din cei care ne-au urmat de la reprezentațiile pe care le-am avut anterior în alte spații, dar sînt și foarte mulți spectatori care se aventurează și vin „din oraș”, ceea ce ne bucură foarte tare. Asta și pentru că teatrul este foarte aproape de stația de metrou Pipera, deci ușor accesibil. Pot spune chiar că începuserăm să ne creăm un public fidel, eram pe un trend ascendent. Din păcate, tocmai atunci ne-a lovit pandemia.

Bănuiesc că, oricum, chiar exceptînd pandemia, situația teatrului independent în România nu e chiar pe roze. Cum e în alte țări?

Nu sînt un specialist, dar din colaborările pe care le-am avut la nivel internațional, în proiecte europene mai mari sau mai mici, mi-am dat seama că există multe diferențe. Sistemul american este foarte diferit de cel european, iar în Europa există mai multe variante. Diferența fundamentală ar fi că în multe țări din Vest nu se face distincție între stat și privat cînd vine vorba de finanțare. Sînt sisteme în care banii se dau pentru organizații și proiecte îndreptate către un anumit tip de rezultat. Sigur, cînd ești instituție de stat primești o subvenție fixă de la structuri ale statului, iar dacă ești o organizație independentă aplici la diferite linii de finanțare – dar, pînă la urmă, diferența fundamentală constă în faptul că în „afară”, în țările vestice, există linii de finanțare mult mai mari, alocate pe mai mult timp. La noi, finanțările „deschise” se acordă pe o perioadă limitată, de sub un an calendaristic, iar sumele sînt foarte mici. AFCN-ul este singura instituție cu o linie multianuală (doi ani). Iar per ansamblu, dacă raportăm bugetele instituțiilor de stat la cele acordate sectorului independent – practic, artiștii independenți nu prea există din punctul de vedere al statului român. Sîntem insignifianți, deși rezultatele proiectelor, eficiența și responsabilitatea în cheltuirea banilor sînt mult mai bune în cazul nostru. Cel mai bun exemplu a fost chiar momentul în care s-a instituit acel ajutor de stat pentru persoanele cu venituri exclusive din contracte de drepturi de autor. Ministerul Muncii și toate instituțiile nu prea știau cum funcționează din punct de vedere financiar și legal acești oameni. A fost o mare surpriză să constate că există astfel de persoane, fără carte de muncă și salariu permanent...

Care e cea mai mare provocare, ca artist, ca om, pe care ați resimțit-o în această perioadă de pandemie?

Nu pot da un răspuns prea exact, pentru că, din păcate, încă nu s-a terminat. Am trecut destul de împăcat prin tot ce s-a întîmplat pînă acum, cele mai dăunătoare sînt în continuare incertitudinea și instabilitatea. Este totuși o perioadă din care avem multe de învățat și care, cred, a pus un soi de reflector pe lucrurile cu adevărat importante din viața noastră.

interviu de Stela GIURGEANU

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Poliția avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune, prin apeluri telefonice. Cum funcționează spoofingul
Poliția Română avertizează cu privire la spoofing, o formă de înșelăciune, în care atacatorii se folosesc de tehnologia Voice over IP (VoIP) pentru a-și ,,masca” numărul real de telefon, făcându-l să apară ca și cum ar fi un număr legitim sau asociat cu o instituție cunoscută.
image
Vila din Sinaia a prințului Paul de România, vândută de ANAF. Prețul obținut la licitație a uimit experții imobiliari
După două licitații eșuate, Fiscul a reușit în cele din urmă să vândă vila de lux deținută de Prințul Paul Philippe al României, situată la Sinaia. Nepotul regelui Carol al II-lea a fost condamnat definitiv în 2020, în dosarul „Ferma Băneasa”.
image
Ce mâncau bucureștenii în postul din anul 1869: melci, stridii, halva cu miros de trandafir, nuga și unt-de-lemn de Toscana
În secolul al XIX-lea, magazinele de profil din București se aprovizionau cu delicatese din toată Europa, pentru ca oamenii să treacă mai ușor peste post.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.