„Trăim în fundul unui Infern unde fiecare zi e un Miracol“

19 mai 2011
„Trăim în fundul unui Infern unde fiecare zi e un Miracol“ jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 60, mai 2011)

Colocviul european „Cioran – pesimismul jubilatoriu“

Salonul Cărţii de la Paris, 18-19 martie 2011: un fagure imens, întins pe 40.000 de m2, cu 500 de standuri, 100.000 de titluri, 2500 de autori din 35 de ţări. Trebuie să tranşezi repede, cu re­gret sau cu maliţie. Mi-a părut rău să renunţ la ca­fe­neaua literară cu Per Petterson, autor nor­vegian de o delicateţe magică. Am jubilat tre­cînd în viteză pe lîngă Umberto Eco semnînd, ca un automat, autografe pe noul roman, în faţa u­nei mulţimi, momentan inexistente, de ad­mi­ratori.

M-am dus să-l văd pe Cioran, la o sută de ani. Un colocviu european, organizat în plin sa­lon de Institutul Cultural Român de la Paris, pro­mitea dezbateri (cu 19 specialişti) despre omul, gînditorul şi scriitorul Cioran, şi două pro­iecţii de filme (printre care, în premieră în Fran­ţa, Apocalipsa după Cioran de Gabriel Lii­ceanu şi Sorin Ilieşiu). În mijlocul vacarmului de prisacă modernă, în sala Nota Bene a Sa­lo­nu­lui Cărţii, Cioran a continuat să-şi secrete veninul benefic. Înţepătura sa irită şi fascinează în continuare, la o sută de ani de la naştere, după 16 ani de posteritate, 5 cărţi în română şi 10 în franceză. Cine a fost acest şaman al ver­bului, acest dandy al nefericirii? Cum îl văd azi cei care i-au bătut la uşa mansardei pariziene, care au înconjurat cu el Grădinile Luxembourg? Cum îl văd azi cei care i-au bătut întruna la uşa căr­ţilor, care au înconjurat cu el deşertăciunea splen­didă a lumii? Ce a produs esenţial te­le­sco­parea celor două identităţi, cea română şi cea franceză? Cum vibrează lecţia lui Cioran azi, în­tr-o epocă isterică, a zgomotului şi a furiei, a co­mu­nicării grăbite, aproape fonetice?

Rîndurile ce urmează schiţează portretul ac­tual al lui Cioran, fragmentar şi subiectiv, după ce i-am ascultat pe Sorin Alexandrescu, Ingrid As­tier, George Banu, Patrice Bollon, Livius Cio­câr­lie, Nicolas Cavaillès, Aurélien Demars, Ro­land Jaccard, Sylvie Jaudeau, Simona Mo­drea­nu, Pierre Pachet, Horia-Roman Patapievici, Vin­cent Piednoir, Fernando Savater, Barbara Sca­polo, Liviu Tofan, Florin Ţurcanu, Cons­tantin Zaharia.

Cioran, entuziastul

„N-am ştiut că Cioran-copil a cîntat la vioa­ră“ şopteşte cineva în sală privind, pe ecran, o mărturie a fratelui, Aurel Cioran. Dar că Cioran ar fi vrut să fie spaniol? Fernando Savater zîm­beş­te lucid, evocînd 20 de ani de prietenie: „Nu am crezut deloc că îl fascinau comentariile mele pa­sionate despre ultimii ani de franchism sau pri­mii de democraţie; îl fascina referinţa precisă la acea ţară, Spania, cea de-a doua patrie spi­rituală pe care o căutase, tărîmul de baştină al de­ziluziei.“ Un Cioran entuziast? Un prim pa­ra­dox jubilatoriu, pe care Savater l-ar numi mai de­grabă „capacitatea de a se lăsa uimit“, mai ales cînd e vorba de un spirit care face din în­doială un „operator de gîndire“, cum spune So­rin Alexandrescu. „Uimirea ne apropia – po­ves­teşte Fernando Savater – pentru că pe mine mă lăsa cu gura căscată faptul că cineva putea trăi şi do­vedi umor (Cioran şi cu mine rîdeam mult cînd eram împreună) cu o implacabilă antipatie pen­tru orice convingere mobilizatoare şi cu un re­fuz absolut pentru promisiunile viitorului. O da­tă, după ce a demolat cu minuţiozitate ca­ta­logul meu de speranţe sincere, mi-am permis un protest timid: «Dar, Cioran, trebuie să crezi în ceva.» În acel moment a devenit serios: «Dacă dum­neata ai fi crezut în ceva în ce eu aş fi putut cre­de, nu mi-ai spune acest lucru.»“

Cioran aspirînd la cetăţenia spaniolă – e poa­te doar un mit, dar nu sînt oare miturile a doua mare operă pe care un mare scriitor o scrie în posteritate? Ajuns, împămîntenit în Fran­ţa din 1947, Cioran, peste ani, era mîndru de a fi apatrid – îmi spune, la o cafea, Roland Jac­card, evocînd telefoanele pe care le primea: „Vino să înconjurăm les Jardins du Lu­xem­bourg.“ Şi o făceau de zece ori, lui Cioran nu-i plă­cea să se plimbe singur, şi de fapt îi plăcea să pă­lăvrăgească. Un mare causeur? Vorbea, în fran­ceză, la fel de strălucitor precum scria? se în­treabă, şi-i întreabă pe participanţi, H.-R. Patapievici. În vorbire, nu-i ieşea „r“-ul, amin­teşte Nicolas Cavaillès. Vincent Piednoir îl ci­tea­ză: „Dacă nu m-ar fi făcut mama bun de gură, aş fi fost muritor de foame.“ George Banu extrage din mărunţişul anecdotelor sensuri se­du­că­toa­re: la telefon, franceza lui era incom­pre­hen­si­bi­lă. Logoreea, discursivitatea îmbrăcau opinii derizorii; în schimb, era la el acasă în scris.

Ca atitudine de comunicare, Cioran avea o mare disponibilitate faţă de ceilalţi. „L’incré­vable“ Cioran? Roland Jaccard o afirmă cu o tonalitate incantatorie: „Seratele petrecute pe Rue de l’Odéon erau de o veselie nebună. Chiar dacă nici nu se atingea de ele, bucatele şi vi­nu­rile cele mai rafinate se succedau, spre marea plă­cere a lui Cioran, care le gusta prin procură. Şi cînd îi părăseam, spre 2 dimineaţa, noi eram epui­zaţi, pe cînd Simone (Boué) şi Cioran ar fi vrut să prelungească întîlnirea pînă în zori.“ Gata de sfaturi medicale faţă de orice amic („Cio­ran îţi aducea o portocală la orice strănut“, avea să spună maliţios Alain Bosquet, cu care de alt­fel scriitorul român a rupt relaţiile), dispus să pri­mească oricînd, pe oricine, admiratori, cu­rioşi sau nepoftiţi. Poate cu o excepţie, dez­vă­luie Roland Jaccard: femeile însărcinate îi pro­vocau o jenă organică...

Cioran, omul de lume bună

A exersat Cioran arta de a fi sociabil? A fost Cio­ran un dandy de salon? Nicolas Cavaillès face o analiză foarte subtilă a perioadei sale mon­de­ne. Dincolo de mărturisitele resorturi – cu­rio­zi­tatea „stupidă“, setea de whisky pe gratis şi plă­cerea de a se enerva –, frecventarea, pentru o scurtă perioadă, a saloanelor vremii trăda ne­voia de a se simţi smuls din propriile gînduri, preţ de cîteva butade şi paradoxuri de catifea, pen­tru a realiza de fapt că plictisul rămîne la fel de înrădăcinat în fiinţa sa, ca şi pornirea ob­se­sivă de a se dedica unor chestiuni cu adevărat im­portante. Cioran s-a complăcut în a fi om de lume bună ca să profite apoi de voluptatea re­pro­şului pe care şi-l întoarce: saloanele func­ţio­nea­ză prin tirania omniprezenţei umane şi prin ane­mie stilistică. Spectaculos este că Cioran poate fi considerat un „moştenitor“ al saloa­ne­lor prin faptul că cizelează pînă la urmă atît de per­sonal două specii literare care se coc în creu­zetul spaţiilor mondene: aforismul şi portretul. Cîtă vreme maxima, frapantă, omoară conversaţia, venind să distrugă ideile altora ca o sal­vă descărcată la momentul oportun, Cioran nu face altceva decît să găsească în societatea sa­loanelor „un teren viu, stimulant, unde să-şi per­fecţioneze arta de a trage, artă prin ex­celenţă literară, scrisă“ – ţine să precizeze Ni­co­las Cavaillès: „omul saloanelor, care meditează la un aforism, se izolează în mod virtual de cei­lalţi convivi, ia pana, în mintea sa, şi aşterne cu­vîntul mai întîi pe patul ideal al scrisului, în afara tim­pului, în afara secolului, înainte de a-l recita asis­tenţei feminine.“

Cioran, duplicitarul

A fost Cioran incoerent, contrariant, am­bi­guu? Gustul paradoxului perfect cizelat vor­beşte de un temperament provocator, izbăvit în stil? Lecţia lui Cioran e cu mult mai complexă.

Angajamentele de tinereţe şi relaţia sa cu Ro­mânia sînt un teren fertil. Nimeni nu şi-a bla­mat mai mult ţara ca el, pentru lipsă de voinţă, slă­biciuni, mediocritate. George Banu ex­plorează acest teren aşezîndu-l pe Cioran într-o tria­dă identitară, grea de sensuri. Astfel, „ro­mâ­nitatea“ se poate defini ca triplă identitate: iden­ti­tate contemplativă (Caragiale-ento­mo­lo­gul), identitate insurgentă (Cioran-arhanghelul) şi identitate a răscumpărării (Brâncuşi-călu­gă­rul). Dar Cioran – spune George Banu – este „un anti-Caragiale, el nu scrie ca un entomolog al cărui microscop scrutează bistrourile şi dor­mi­toarele, ci ca un arhanghel venit să inspire o nouă vocaţie naţiunii sale şi să o antreneze către culmi de care i se pare că nu e demnă. Cioran tî­năr e un Icar al României.“

Privirea de istoric a lui Florin Ţurcanu oferă o explicaţie pentru recuperarea pasională, a­pro­prie­rea entuziastă de care a avut parte Cioran în Ro­mânia anilor ’90 – şi, cu el, generaţia lui Mir­cea Eliade. Românii îşi căutau atunci reperele pro­priei legitimări şi o întoarcere în Europa prin afirmarea unei matrice culturale de ex­ce­len­ţă, probată deja de succesul internaţional. „M­arele imprecator“ Cioran, cel care se de­clarase umilit de a se fi născut într-o cultură mi­că, era luat în braţe de românii post-totalitari în­se­taţi de reconfortul pe care îl putea aduce o ge­nealogie revizuită a culturii naţionale. Figura gîn­ditorului parizian, „reflex al unei Românii nor­male, pre-totalitare“, nu putea fi decît una mă­gulitoare.

Despre o cu totul altă încercare de „con­fiscare“ a lui Cioran, cea de sub regimul co­mu­nist, se poate vorbi analizînd dosarul său de Se­cu­ritate. Din sinteza realizată de Liviu Tofan reiese cu limpezime cum, în anii ’50, Se­cu­ri­ta­tea îl numea „trădător de patrie“ şi „fugar le­gio­nar“, iar mai tîrziu, în anii ’60-’70, şi l-ar fi dorit floa­re la butonieră. Securitatea îşi închipuia că Cio­ran ar putea deveni informator. Izolarea pen­tru care a optat Cioran la Paris, prudenţa şi re­fuzul său de a se mai pronunţa în vreo chestiune politică sau chiar de a primi premii sînt explicate în mod plauzibil într-o con­sem­na­re a sursei Anton (adică a publicistului Petru Co­mar­nescu!): „Calitatea de fost membru sau sim­pa­tizant declarat al Gărzii de Fier este o proastă carte de vizită în Franţa. (...) Este grăitor faptul că a fost suficient ca, prin canalurile ofi­cia­le şi neoficiale de care dispune Ambasada Ro­mâniei, aceasta să difuzeze ştirea că Vintilă Horia, cîştigătorul premiului literar Goncourt, a fost legionar, pentru ca să i se retragă premiul de­cernat.“

Prudenţa e cealaltă faţă a excesului. Horia-Ro­man Patapievici nu uită să numească lecţia a­ces­tui exces: „Lecţia profundă a extremismelor la care au aderat nu numai Cioran, ci întreaga sa ge­neraţie: este greşit să te desparţi de idealul li­be­ral al statului, este greşit să propui o variantă de colectivism ideologizat, este greşit să arunci pes­te bord ordinea proprietăţii private. Negînd această tradiţie central-europeană, consecinţele s-au numărat în zeci de milioane de morţi.“

Cioran, magicianul extremelor

Un Cioran excesiv presupune un Cioran inconstant? Sorin Alexandrescu explică me­ca­nismul modului său de a avansa dînd înapoi: „Rup­tura sa de România nu conduce la o in­te­grare în Franţa, ci la permanenţa exilului.“ Tot aşa cum, dacă de la o carte la alta Cioran se con­tra­zice pe sine cu delectare, o face ca şi cum „ne-ar asigura, încă o dată, că importantă este con­tradicţia, şi nu continuitatea în idei.“ Au­ré­lien Demars surprinde, la rîndu-i, cu limpezime, gîn­direa în act a lui Cioran, atunci cînd acesta ipos­taziază ideea de sfîrşit. Elanul către răul din ur­mă, răul ultim, propriu lui Cioran („l’élan vers le pire“, expresie a cărei sursă Aurélien Demars o identifică în Maxim Mărturisitorul) im­plică o adevărată frenezie, pesimismul e ju­bi­latoriu: „există o formă de jubilaţie în faţa spec­tacolului sfîrşitului: acest elan este impregnat de satisfacţia estetică a ruinelor, contrar co­no­ta­ţiilor prea funebre la care am fi tentaţi să ne gîn­dim mai întîi.“ Cioran nu e ambiguu, Cioran e dual, Cioran e bipolar. George Banu produce o cas­cadă lirică de bipolarităţi cioraniene: „Cioran cir­culă între o tragică nebunie şi un umor se­cu­rizant, între o gîndire sfărîmicioasă şi o limbă flui­dă, între detestarea ţării şi orizontul pri­me­nirii acesteia.“

Simona Modreanu arată că atunci cînd for­ţele contradictorii sînt de putere egală, sau per­ce­­pute ca atare, „asaltul reciproc e fără ieşire, duelul se eternizează“. Din această dinamică a an­tinomiilor – foarte românească şi vie încă în folclor, afirmă Simona Modreanu – rezultă un spaţiu de aşteptare unde devine operantă logica terţului inclus. Antinomiile nu se re­con­ci­liază, ci sînt adevărate simultan pentru că sînt per­cepute ca aparţinînd mai multor niveluri de rea­litate.

În această falie fertilă H.-R. Patapievici vede o profundă moştenire epistemologică pe care ne-o lasă Cioran. Filozoful român merge în sen­sul afirmaţiilor făcute de Patrice Bollon, pentru care posteritatea vie a lui Cioran constă în me­ca­nis­mul gîndirii sale paradoxale, cea lipsită de voin­ţa de a conchide, de a opera o sinteză. Afo­ris­mele sale paradoxale deschid un cîmp de exis­tenţă, descarcă un adevăr legitimat poetic, ne­le­gitimat de filozofia occidentală, cu ambiţia ei către unitate. „Trăim în fundul Infernului un­de fiecare zi e un Miracol.“/ „Nous sommes tous au fond d’un enfer dont chaque instant est un mi­racle – Le Mauvais Démiurge. Interpretarea me­canismului de gîndire care face posibil un astfel de aforism afirmă posibilitatea schimbării sta­tutului epistemic al subiectului cunoscător. „Da­că subiectul cunoscător incorporează cele do­uă afirmaţii mutual contradictorii, în aşa fel în­cît îşi modifică nivelul de cogniţie, devine un alt subiect cunoscător, atunci el poate să se pu­nă faţă de afirmaţii într-un soi de nouă on­to­lo­gie. În acest caz, alta decît cea în care există mi­ra­colul care neagă infernul, pe de o parte, şi în ca­re există infernul care neagă miracolul, pe de alta“ – comentează H.-R. Patapievici. Cioran exer­sează un fel de „ante-filozofie“ sau de „filo­zofie experimentală“, după cum formulează Pa­tri­ce Bollon, iar H.-R. Patapievici face trimitere, cu cîtă dreptate, la Blaga.


Cioran, seninul

Virtuozitatea scriitorului Cioran e aşezată în context, cu luciditate, de Livius Ciocârlie: „Ceea ce l-a făcut pe Cioran să fie un mare scrii­tor a fost faptul că el a cîştigat la un moment dat spi­ritul gratuităţii: nu mai era un încrîncenat, a aşe­zat o distanţă între el şi el. Acest spirit al gra­tuităţii mi se pare absolut necesar unui mare scrii­tor şi, cu regret o spun, el a devenit mare scrii­tor în Franţa.“ Dacă acest „Icar al României“ a ajuns foarte sus în zborul său este pentru că şi-a pus aripile limbii franceze.

Scriitorul Cioran naşte alţi scriitori. Co­loc­viul organizat de ICR Paris, la o sută de ani de la naş­terea gînditorului, arată că misterul Cioran e încă fertil exegetic, că specialiştii care se co­mu­nică prin Cioran generează spectaculoase for­mu­le jubilatorii, înscriindu-se într-o deloc pa­ra­do­xală bucurie a comunicării. „Insomniacul Cio­ran devine scufundător, lăsînd noaptea să-i frămînte aluatul gîndurilor, iar stilul fragmentat e un decalc al gîndirii pulsionale eliberate noc­turn.“ – Ingrid Astier. „Imobil în ochiul ci­clo­nu­lui, precum timpul care refuză să treacă, cel ca­re se plictiseşte resimte vacuitatea ca o esenţă.“ – Constantin Zaharia.

Lecţia stilistică a lui Cioran pare sur­prin­ză­tor de actuală în epoca sloganului publicitar şi a comunicării de tip twitter. Poetica fragmentului e motivată filozofic, dar orice fragment din Cio­ran nu e mai puţin un model de concizie şi com­plexitate, de acroşaj inteligent şi pro­fu­ziune de sensuri. Trăim în zgomot şi furie, iar Cio­ran ne aminteşte că imprecaţia poate fi de o su­premă eleganţă.

Dacă Cioran e atemporal – transcende epo­cile, putînd fi „confiscat“ de fiecare în parte – e pen­tru că se adresează omului fără majusculă – cre­de Ingrid Astier şi adaugă: „Urgenţa în a-l citi azi pe Cioran provine din propunerea sa de a ne re­concilia cu propriile contradicţii. Adresîn­du-se părţii noastre sensibile, organice şi ilo­gi­ce, Cio­ran ne oferă o înţelepciune de un alt tip, pa­sio­nală.“

Te simţi bine cu Cioran. Splendoarea limbii sale e „simptomul ascuns al optimismului său“ (George Banu). Lecţia estetică a lui Cioran este vie, şi lucrează în clipă. Citindu-l („Această clipă a dispărut pentru totdeauna, pierdută în masa ano­nimă a irevocabilului. Nu se va întoarce ni­ciodată. Sufăr şi nu sufăr. Totul e unic – şi insi­gni­fiant.“) ai proba imediată că, turnată de Cio­ran într-o frază, în cuvinte, secunda pierdută ire­vocabil şi-a lăsat totuşi în urmă cofrajul, tăiat în piatră preţioasă. Sentimentul tragic al inu­ti­li­tă­ţii fiinţei cuvîntătoare care sîntem întîlneşte e­ner­gia benefică a cuvîntului despre inutilitate, în toată perfecţiunea sa. Lecţia lui estetică e şi o lec­ţie etică. Totul ar trebui să poată fi de­za­mor­sat prin cuvînt. Vorbind cu splendoare despre rău, Cioran secretă întruna posibilitatea de a cre­de în utopia că frumuseţea va salva lumea.

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

 Nikolai Valuev FOTO EPA-EFE
Legendarul boxer Nikolai Valuev, recrutat să lupte în Ucraina
Vladimir Putin l-a recrutat pe Nikolai Valuev, fost campion la box în vârstă de 49 de ani, pentru a lupta în Ucraina.
Alexandru Arsinel
Alexandru Arșinel a murit. Actorul a lăsat o moștenire impresionantă
Averea pe care regretatul actor Alexandru Arșinel a lăsat-o în urmă este compusă din nenumărate roluri pline de umor, dar și de o sumă de bani impresionantă.
Poliţia Română foto Poliţia Română
Un copil de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei. Distrusă de durere, mama s-a sinucis VIDEO
O familie din orașul Găești, Dâmbovița, trece printr-o tragedie inimaginabilă. Copilul de doar patru anișori a fost găsit mort în piscina din curtea casei. De durere, mama s-a sinucis spânzurându-se în pădure.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.