Hermeneutica binaro-fractalică a „ultimului Culianu“

Nicu GAVRILUŢĂ
5 iunie 2011
Hermeneutica binaro fractalică a „ultimului Culianu“ jpeg

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 61, iunie 2011)
 
Unul dintre cele mai frumoase şi sub­stan­ţiale interviuri despre Ioan Petru Culianu, pe care le-am citit, este cel luat de Simona Sora lui Mo­she Idel (1). Există acolo o secţiune unde sînt ex­puse succint cele trei teorii despre „ultimul Cu­lianu“. Prima este a lui Matei Călinescu, cel care vede opera lui Culianu de după 1986 ca fiind un rezultat al „paricidului“ săvîrşit de a­cesta faţă de Mircea Eliade. Teoria este în­tru­cîtva adevărată, dar nu intră în profunzimea gîn­dirii lui Culianu. Cea de-a doua este excelent de­ta­liată de Horia-Roman Patapievici în cartea sa despre Ultimul Culianu (2). Aici se adînceşte teo­ria fractalică a lui Culianu după 1986, cu re­fe­rinţă specială la binaro-fractalism ca o ve­ri­tabilă mathesis universalis. În sfîrşit, Moshe Idel invocă o a treia teorie, cea care leagă direct scrie­rile „ultimului Culianu“ de Cabală şi de arta sa­cră a combinării celor 22 de litere ebraice, aşa cum apare ea expusă în Sepher Ietsirah. Teoria a configurat-o în prefaţa la cartea mea despre Ioan Petru Culianu (3) şi a dezvoltat-o la Oxford, în mai anul acesta, la o conferinţă legată de îm­pli­ni­rea a 20 de ani de la asasinarea lui Culianu.
 
Viaţa - un proces computaţional
 
Pentru a-şi expune convingător şi atractiv no­ua sa metodă de cercetare a religiilor, magiei, a ex­ta­zului şi a culturii în general, Culianu re­curge la un exemplu notoriu. Un gangster vestit din Chi­cago folosea o metodă foarte simplă pentru a decide în situaţiile create de viaţă: dădea cu ba­nul: „Cap însemna da, pajură nu“ (4). O singură da­tă alegerea a fost greşită, iar consecinţele au fost fatale. În cazul a două aruncări cu banul, ves­titul gangster ar fi avut în faţa sa o împătrită ale­gere: +/–, –/+, +/+, –/–. Dublînd nu­mărul aruncărilor, obţinem 16 posibilităţi de ale­gere ş.a.m.d. Pot exista mult mai multe ca­zuri combinate de secvenţe binare şi atunci per­so­najul nostru se vede pus în faţa a sute şi mii de opţiuni.

În viaţa de zi cu zi este exact la fel. Noi prac­ticăm volens-nolens decizii de tip digital, în­temeiate pe succesiuni de comutări binare. În flu­xul permanent al vieţii, viteza acestor so­li­ci­tări este mult prea mare şi atunci deciziile nu sînt înţelese drept simple alegeri digitale. Pro­cesul este perceput ca fiind unul continuu. Tre­buie să avem o minte foarte bine antrenată, ase­me­nea unui jucător de şah, pentru a putea ana­liza sutele de decizii binare pe care ni le solicită si­tuaţiile complexe ale vieţii. În concluzie, viaţa este un proces computaţional. Supoziţia prin­ci­pală a metodei lui I.P. Culianu este că şi re­li­gia, filozofia, ştiinţa şi literatura func­ţio­nea­ză la fel, în virtutea unor decizii de tip digital.

Toate aceste posibile alegeri – indiferent că este vorba de filozofie sau viaţă, literatură sau re­ligie – fac parte dintr-un sistem anume. Există un sistem în mitologie, altul în ştiinţă, literatură sau filozofie. Indiferent de domeniu, sistemul cu­prinde: 1) un set de reguli şi 2) un mecanism de generare. Setul de reguli este definit de Cu­lia­nu ca fiind un ansamblu de presupoziţii ato­mare sau de aserţiuni ontologice fun­da­men­tale. Voi reveni cu exemple. Deocamdată, men­ţionez faptul că setul de reguli din her­me­neutica lui I.P. Culianu este oarecum echi­va­lent, din punct de vedere funcţional, cu sis­temul de numeraţie (sexagesimal, zecimal sau binar) din teoria matematică a numerelor. Are a­ceeaşi aplicaţie şi aceeaşi universalitate.

Mecanismul de generare reprezintă a doua com­ponentă esenţială a sistemului şi este dat de aplicarea unui procedeu binar de alegere (de tip da/nu) asupra setului de reguli. În­te­me­iat pe principiul generării, acest mecanism în­lo­cuieşte clasicul principiu explicativ con­si­de­rat astăzi revolut de I.P. Culianu. În joc nu mai sînt invarianţii lui Hans Jonas sau Ugo Bianchi pu­şi la treabă pentru a explica gnosticismul. Dim­potrivă, în locul lor Culianu propune acele re­guli simple cu valoare de propoziţii atomare care, în virtutea me­ca­nis­mului de generare, se com­bină creînd variante sistemice ale in­ter­pre­tă­rii. Acestea nu mai sînt diferenţiate în funcţie de asamblarea mai mult sau mai puţin efi­cien­tă a unor date sau invarianţi consideraţi în mod a priori esen­ţiali. Culianu, cel de după 1986, aban­do­nează de­finitiv o asemenea me­to­dă.

Ceea ce aduce el nou îmi pare a fi realmente re­voluţionar pentru toate disciplinele umaniste ale momentului, şi nu numai. Hermeneutica lui de după 1986 se întemeiază pe supoziţii pre­cum „raza de acţiune a unui mit“ sau „spectru de tolerabilitate logică“ a unei variante alter­na­tive. Jocul categoriilor clasice statuate drept ade­văruri a priori este luat acum de datul ire­ductibil cu valoare de regulă sau axiomă.

Avînd un set de reguli şi un mecanism de ge­nerare, sistemul este pus în funcţiune. Odată por­nit, acesta are tendinţa de a-şi epuiza toate po­sibilităţile combinatorice, „deoarece operaţia de generare nu are limite teoretice“ (5). Her­me­neu­tica acestei miraculoase creaţii permanente este de-a dreptul fascinantă. De ce? Pentru că in­teracţiunea are loc „pe un material mitic pre­e­xistent activînd soluţii şi reaşezîndu-i sec­ven­ţele în configuraţii mereu noi“ (6). Să exemplific ac­este precizări teoretice cu anumite ipostaze ale sistemului, ale setului de reguli şi ale me­ca­nis­mului de generare.
 
Sistemul testamentar şi interpretările ereziologilor creştini
 
Metafizicile gnostice, ca şi cele ale ereziilor creş­tine în general, s-au întemeiat toate por­nind de la exegeza cărţii veterotestamentare a „Facerii“. Ea a constituit sistemul de plecare al tu­turor interpretărilor posibile. „Geneza“ conţine în sine atît setul de reguli, cît şi mecanismul lor de generare. Iată cîteva dintre aceste reguli asu­pra cărora s-a oprit şi Culianu: „Lumea a fost crea­tă“; „Există Binele“; „Există Răul“ etc. Odată enun­ţate, aceste reguli se combină în virtutea unui principiu de generare cu posibilităţi teo­re­tic nelimitate. I.P. Culianu urmăreşte o me­ta­fizică combinatorie a Creaţiei de sorginte tes­ta­men­tară, pe care o ordonează potrivit jocului ge­nerativ a două principii opuse: Binele şi Răul.

Opţiunea intelectualilor creştini din primele se­cole ţinea de ceea ce Culianu a numit a fi o al­ternativă binară: un singur principiu sau două prin­cipii. Dacă se acceptă un singur principiu, a­tunci Răul derivă din Bine, ceea ce înseamnă că Binele nu este chiar atît de bun, iar Răul – atît de rău. Invers, dacă se acceptă ambele prin­ci­pii, atunci ele funcţionează separat.

Avîndu-se în atenţie cele trei reguli amintite ale sistemului, variantele lor combinatorice vor fi următoarele: 1) Lumea a fost creată de Bine (va­rianta maniheistă); 2) Lumea a fost creată de Rău (gnosticii, paulicienii, catharii radicali); 3) Lumea a fost creată de Bine, dar organizată de Rău (bogomilii, catharii moderaţi); 4) Lumea nu a fost creată nici de Bine, nici de Rău, ci de un anume intermediar care nu era nici bun, dar nici rău (gnosticii majoritari şi marcioniţii).
Odată puse în mişcare, aceste posibilităţi com­binatorice ale sistemului sînt de neoprit, afir­mă I.P. Culianu. Ele vor sfida „persecuţiile, sabia şi rugul, ca să ajungă la manifestare“ (7). Ceea ce nu prea s-a înţeles pînă acum este sta­tu­tul axiologic al acestor variante in­ter­pre­ta­tive. Culianu insistă pe bună dreptate asupra a­cestui fapt, arătînd că, în sine, nici o al­ter­na­tivă nu este mai justificată decît altele. Privite din­tr-un punct de vedere mai înalt, aproape su­praomenesc, toate au aceeaşi valoare de exis­tenţă, indiferent că se numesc ortodoxie, ca­thar­ism, bogomilism, maniheism. Omul le face pe unele dintre ele – şi doar pentru un timp a­nume – să fie mai adevărate decît altele. Ei bi­ne, tocmai acest adevăr fundamental nu s-a în­ţeles aproape deloc în istorie. Dovadă faptul că au existat şi mai există încă războaie religioase, per­secuţii, discreditări ale unor culte sau mi­norităţi etc.

Din punctul meu de vedere, cărţile Culianu ar trebui să fie texte fundamentale, obligatorii pen­tru toate facultăţile şi instituţiile de învă­ţă­mînt religios din lume. Hermeneutica nouă pro­pusă de Culianu ar putea fisura multe „ade­vă­ruri acceptate“ şi ar deschide sufletele şi min­ţile oamenilor către o perspectivă ecumenică a vii­torului.
 
Biblia şi principiul exegezei inverse
 
Sistemul creaţiei din Vechiul Testament nu este singurul analizat de I.P. Culianu atunci cînd îşi exemplifică noua sa metodă. O her­me­neu­ti­că specială practică istoricul religiilor şi cu pri­vi­re la alte personaje celebre din Biblie: Şarpele, Dum­nezeu-Tatăl, Iisus etc. Numai că, în aceste si­tuaţii, Culianu pune în joc ceea ce el numeşte a fi principiul exegezei inverse. (Evident, a­cesta este valabil şi pentru sistemul ve­te­ro­tes­ta­men­tar al creaţiei.) „Prin exegeză inversă vrem să spunem că perspectiva dualistă inversează in­terpretările tradiţionale ale Vechiului Tes­ta­ment.“ (8) Exact aşa cum a fost şi în cazul in­ter­pre­tării celor două principii: Binele şi Răul.

Din punct de vedere teoretic, exegeza in­versă se bazează pe ordonări şi rearanjări ale u­nor elemente singulare prezente în text. Ele func­ţionează asemenea unor itemi sau atomi. Se referă la principii, personaje, teme şi motive bi­blice. Mai mult, sistemul întemeiat pe prin­ci­piul exegezei inverse cuprinde limite sau spec­tre destul de largi de toleranţă.

De exemplu, o limită maximă de toleranţă vi­zează respingerea în bloc a Vechiului Tes­ta­ment. În gnosticism şi ereziologii, el este con­si­derat drept creaţia malefică a demiurgului celui rău. Valorile practicilor eretice sînt complet in­ver­sate. Ceea ce era „bun“ în Vechiul Testament de­vine „rău“ la gnostici, şi invers. Cainiţii lui Iri­neu, de exemplu, văd în Cain şi Iuda pe a­de­văraţii reprezentanţi ai Cerului, cei care vor pu­tea sabota legile demiurgului rău. Iuda ar fi fost – nici mai mult, nici mai puţin decît – „singurul din­tre apostoli care a cunoscut adevărul şi a îm­plinit misterul trădării“. Lui i se atribuie şi o Evan­ghelie din care nu ar mai fi rămas nimic...

Fiecare grup gnostic poate inversa semnele unei secvenţe testamentare sau pe cele ale unui per­sonaj biblic. Suma posibilităţilor inter­pre­ta­ti­ve rezultată de aici este suficient de mare şi per­misivă. Un exemplu amintit de Culianu este cel al Şarpelui veterotestamentar. În manieră cla­sic creştină şi gnostic-ofită, Şarpele este Dia­vo­lul. Sethienii lui Ipolit, în schimb, identifică Şar­pele veterotestamentar cu însuşi Mîn­tui­to­rul. În alte variante interpretative, Şarpele este So­phia, în sensul că prima femeie a primit Cu­noaşterea prin intermediul unui Şarpe. Alteori, Şar­pele este pur şi simplu un şarpe. Atunci cînd sec­venţe identice (de exemplu „Şarpele este Dia­volul“) apar în mai multe texte, se creează tra­diţii, cum este cea creştină, de pildă.

Un alt exemplu de exegeză inversă, prac­ti­cată pe seama unor personaje testamentare, este invocat de I.P. Culianu în Gnozele dualiste ale Occidentului, cu trimitere directă la relaţia din­tre Dumnezeu-Tatăl şi Iisus. Regulile de bază ale sistemului sînt: „Există Dumnezeu-Tatăl“ şi „E­xistă Iisus“. Mecanismul de generare duce la a­pariţia mai multor interpretări posibile: a) Iisus este egalul lui Dumnezeu (Conciliul de la Ni­ceea din 325); b) Iisus este inferior Tatălui ce­resc (Arianismul); c) Iisus nu este nici inferior, nici superior lui Dumnezeu-Tatăl; cele două rea­lităţi sînt separate; d) Iisus are doar natură di­vină (Monofizismul) etc.

Care este interpretarea adevărată? După I.P. Cu­lianu, toate au aceeaşi valoare de adevăr. Nu­mai că oamenii şi puterea le fac – pentru un timp – pe unele mai adevărate decît altele. Noi op­tăm pentru una sau alta dintre aceste al­ternative, dar alegerea nu ne aparţine în în­tre­gime. Mai curînd expresiile exegezei inverse ne aleg pe noi pentru a deveni victime sau eroi prin care ele se întrupează în lume.

Tinzînd să-şi epuizeze toate variantele in­ter­pre­tative, exegeza inversă pe marginea relaţiei tes­tamentare dintre Dumnezeu-Tatăl şi Iisus ne lasă posibilitatea să le anticipăm pe unele din­tre acestea. Astfel: „Înainte de a exista un Arie sau Nestorie, eu ştiu (s.n.) că va exista un Arie sau un Nestorie, deoarece soluţiile lor fac parte din sistem, şi sistemul este acela care îi gîndeşte pe Arie şi Nestorie, exact în clipa în care Arie sau Nestorie cred, la rîndul lor, că ei gîndesc sistemul.“ (9)

Toate aceste variante interpretative pleacă de la un sîmbure unic, reprezentat, în cazul nos­­tru, de relaţia testamentară dintre Iisus şi Tatăl ce­resc. În timp, ele se ramifică sub forma unui ar­bore. Culianu îl numeşte Arborele gno­zei şi-i con­sacră o carte cu acest titlu. În istorie însă, „u­nele ramuri rămîn virtuale, altele cresc efec­tiv“ (10).
 
Bricolajul marelui sistem mitic

 
Ramurile actualizate, manifestate în Timp şi Is­torie, ale Arborelui gnozei creează uneori mi­turi. I.P. Culianu le subsumează pe toate sub ceea ce el numeşte „marele sistem mitic“. A­ces­ta funcţionează asemenea unei sume de po­ten­ţia­lităţi latente care caută să se întrupeze în lu­me alegîndu-ne pe unii dintre noi ca mijlocitori.

Ştim bine că Mircea Eliade interpreta de­seori „miturile lumii moderne“. Este vorba de mitul eroului şi al femeii-vampir, al au­to­mo­bi­lu­lui şi al repausului duminical petrecut într-un ca­dru de natură feerică etc. Toate acestea ar fi crea­ţii umane foarte active la nivelul ima­gi­narului social şi al universului oniric. Ele ar păs­tra şi aduce la zi unele secvenţe mitice stră­vechi, prezente în acel illo tempore al în­ce­pu­turi­lor.

Or, I.P. Culianu inversează raportul. Pentru el, nu oamenii sînt aceia care creează miturile, ci, dimpotrivă, „mitul este cel care-i gîndeşte, iar raţiunea face eforturi ca să justifice mitul“ (11). În caz că nu reuşeşte şi i se opune, omul este pier­dut. Se poate rătăci pe cărările neantului, aco­lo unde lucrurile nu au umbră, iar oglinzile nu reflectă decît nimicul...
Surprinzător este faptul că de cele mai multe ori miturile se gîndesc şi se întrupează în lu­me prin personaje aparent nesemnificative sau, în cel mai bun caz, străine de problematica mi­tologiei. Un exemplu de scriitor nespecialist în mitologie ar fi cel al lui Ioan Slavici.

Acestuia, I.P. Culianu îi consacră un text prin care încearcă să demonstreze că un stră­vechi mit maniheist l-a ales pe scriitorul ar­de­lean pentru a izbucni în lume. Ce ştia Slavici de­spre maniheism? Probabil nimic. Cunoştea doar ceva din filozofia indiană, în urma dialogurilor cu prietenul Eminescu. Şi totuşi Moara cu no­roc se pretează la o hermeneutică în stil ma­ni­heist. Prezenţa unor elemente gnostice, deşi as­cunsă, fortuită, se lasă totuşi descoperită. Pro­za­torul ardelean a scris despre turmele de porci din preajma Ineului. Acesta este un adevăr des­crip­tiv care s-a impus şi a devenit incontestabil pen­tru oricine. Numai că, în viziunea lui Cu­lia­nu, simbolismul porcului contează în acest text. El este universul – este prezent, de pildă, la greci şi indonezieni – şi semnifică animalul ieşit din Infern, dar aflat în permanentă relaţie cu locul său originar de provenienţă. Or, în nu­vela lui Slavici, ţinutul aflat dincolo de „Moara cu noroc“ este într-adevăr fără noroc.

Textul lui Slavici mai face referire şi la exis­ten­ţa a cinci cruci aflate în faţa hanului. Două sînt de piatră şi trei de lemn. Faptul nu este de­loc întîmplător. Numărul crucilor este egal cu cel al membrilor familiei lui Ghiţă. Interesant este că doi din­tre ei vor muri (crucile de piatră) şi trei vor trăi (crucile de lemn). Simbolismul acesta nu este însă prezent în mitul maniheist. Cu toate acestea, Culianu concluzionează că „omul nu es­te creator de mituri, el este creat de mit. Un scrii­tor transilvănean luat drept «realist» va scrie o nuvelă de moravuri cu aspect poliţist; şi o fa­ce, adaptînd într-o manieră într-adevăr cu­rioasă un mit, pe care nu-l cunoaşte, realităţilor pro­­priei sale ţări“ (12).

Un alt străvechi mit cu o răspîndire uni­versală a fost cel al combustiei lumii, numită şi ekpiroza. În scrierile sale, Eliade îi consacră pa­gini întregi. I.P. Culianu regăseşte însă acest mit în ipostaza modernă a operei lui H.G. Wells. În­tr-unul dintre textele sale, autorul american, com­plet dezamăgit de rasa umană, îi mai acor­dă acesteia o singură şansă: salvarea prin di­s­tru­gere! Marile catastrofe ecologice şi chiar nu­clea­re ar putea să producă mutaţia mult rîvnită de la homo sapiens la homno spiritualis. Este a­devărat, şansa acestei uluitoare transfigurări este extrem de mică (0,001% din 99,999 de în­cer­cări), dar nu inexistentă. Prin acest mit, con­chide I.P. Culianu, experienţa lumii ca Întuneric este din nou actualizată. Un scenariu similar a dez­voltat şi Mircea Eliade în nuvela sa Tinereţe fă­ră tinereţe.
Inspirat parcă de literatura fantastică a lui Elia­de, I.P. Culianu va urmări şi el teme similare, cum ar fi trăirea vie, totală, a mitului Buddha. Per­sonajul Elefterescu, din nuvela Incognito la Bu­chenwald scrisă de Eliade, va muri pe front po­sedat fiind de mitologia celebrului prinţ orien­tal. Se va identifica – chiar împotriva voin­ţei sale – cu Buddha însuşi. Va retrăi viaţa şi în­cer­cările iniţiatice ale acestuia.

Culianu reia şi el motivul într-o pagină din Iter in silvis. Citează cazul celebrei chinezoaice din Shantung, analizat de Shirokogoroff, care se re­feră la întîmplarea neobişnuită a unei tinere fe­mei care a mers în grădină să culeagă zar­za­vaturi. „Atunci şi-a pierdut brusc cunoştinţa şi a că­zut la pămînt. Cînd şi-a revenit s-a întors a­casă, arătînd ca o fiinţă neomenească. Stă ca un Buddha şi refuză hrana... În această poziţie a ră­mas şase ani. Oamenii pun în faţa ei diverse jert­fe...“

Aflat în Italia, în Olanda sau în SUA, Culianu a făcut o adevărată pasiune din mitul lui Faust. În 1990 îi apărea studiul „Dr. Faustus, mare so­do­mit şi necromant“ în Revue de l’Histoire des Re­ligions. Aici I.P. Culianu regăseşte mai multe ipo­staze ale mitului faustic în motivul „îngerului că­zut“, în personajul mitologiei greceşti cu nu­me­le de Icar, dar şi în „omul occidental“ al lui Spen­gler.

Or, cheia acestui mit – ca şi a oricăror alte mi­tologii – nu stă în conţinut, în ceea ce se po­ves­teşte. Naraţiunea mitică are o cu totul altă func­ţie. Ea creează o aură de mister şi o „pace mis­tică“ între povestitor şi auditor. Alteori însă, I.P. Culianu invocă şi o altă funcţie a mitului: a­ceea de a fi un mecanism de creat iluzie, sta­bi­lind peste timp continuităţi perfect orbitoare. Per­sonal, am suficiente rezerve în ceea ce pri­veşte această ultimă interpretare. Tind mai cu­rînd să-i dau dreptate lui Eliade care atribuia fa­bri­carea de iluzii în exclusivitate falselor mituri.

I.P. Culianu cunoştea cu certitudine dis­tincţia lui Eliade dintre miturile false şi cele a­de­vă­rate. A preferat însă să nu o amintească şi să nu o folosească. În schimb, în monografia Mir­cea Eliade, publicată iniţial la Ascona, în Italia, în 1978, Culianu regăseşte mai multe afinităţi în­tre Eliade şi Gerardus van der Leeuw, decît în­tre Eliade şi R. Pettazzoni, cu privire la her­me­neu­tica mitului. Drept argument invocă o lu­crare din 1937 a lui Leeuw, în care savantul olan­dez arată că mitul veritabil nu a încercat nicio­da­tă să explice o lume. Aceasta era (şi mai este în­că) opinia simplistă, reducţionistă a po­zi­ti­viş­tilor. Dimpotrivă, naraţiunea mitică se cere a fi trăi­tă, asumată drept ceva viu, real. Contează în pri­mul rînd efectul creat asupra universului di­urn sau nocturn al auditoriului, şi nu descrierea şi „explicarea“ pe care mitul le conţine. În acest sens, concluzia lui I.P. Culianu era că Eliade ar da­tora mai mult lui Leeuw decît lui Pettazzoni.

De altfel, tema explicării „originii“ şi a îm­pru­mu­tului unui mit prin difuziune culturală a că­zut astăzi în desuetudine. I.P. Culianu îi amin­teşte în Arborele gnozei pe antropologii con­tem­porani care constată mai curînd existenţa mai multor variante mitice care apar inde­pen­dent, în minţi străine unele de altele. Uneori, pen­tru omul modern, aceste comportamente mi­tice iau forme difuze, profane şi chiar ire­cog­nos­cibile. „Sărbători, ceremonii, spectacole, com­petiţii sportive, jocuri, publicitate, litera­tură, populism etc., toate acestea denotă un com­portament mitologic care nu se mai re­cu­noaşte ca atare.“ (13) Aceasta nu înseamnă însă de­loc că el ar lipsi. Dimpotrivă, în viziunea „ul­ti­mu­lui Culianu“, toate activităţile umane sem­ni­fi­cative (nutriţie, muncă, somn, procreaţie etc.) stau sub semnul unor valori mitice. Ele sînt for­me în travesti ale prezenţei acestor valori. E­xistă, în acest sens, „excelente raţiuni mitice pen­tru a fi vegetarian sau carnivor, pentru a dormi puţin sau mult, pentru ca femeia să nască din picioare, culcată sau şezînd, pentru a lua an­ti­concepţionale sau nu, pentru a face dragoste ori nu, pentru a fi hetero-, homo-, bi-, trans- sau au­to­sexual“ (14).
Biserica, Şcoala sau Familia au invocat o anu­me lege naturală care acceptă o variantă con­siderată ortodoxă şi le respinge, stig­ma­tizîndu-le, pe celelalte. Or, această preferinţă este doar „una dintre miliardele de soluţii mi­ti­ce posibile“ (15). I.P. Culianu crede că nu există doar o singură variantă corectă şi o mulţime de e­rori. Şi chiar dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeul acestei lumi „s-a revelat pînă într-atît de coţcar şi nu ne-a arătat-o explicit“ (16). Poate că aşa este şi mai bine, se consolează I.P. Culianu în finalul cărţii Gnozele dualiste ale Occidentului. De ce? Pentru că această cunoaştere a tainei divine ar fi sfîrşit „prin a genera teroarea împotriva ce­lor care nu i se supun“ (17).

În concluzie, omul modern se poate mul­ţumi cu certitudinea că există un mare sistem mi­tic care bricolează toate activităţile umane. El tin­de a-şi realiza în lume potenţialităţile şi din a­cest motiv îşi alege, din cînd în cînd, pe cineva din­tre noi. Uneori pe omul la care nici nu te-ai aş­tepta. N-avem ce face: în joc este o raţiune di­vină complet diferită de cea omenească. În a­fa­ra acestui straniu sistem mitic nu mai există ni­mic decît jocul orb al sorţii (18). Ea „îl trimite pe exilatul Lenin de la Zürich în Rusia sub o for­mi­dabilă escortă prusacă, pentru a realiza acolo cea mai aberantă erezie marxistă pe care ar fi pu­tut-o gîndi cineva – şi care constă într-o răs­tur­nare de semne în raport cu mitul de ba­ză“ (19).
E aproape un blestem să-ţi trăieşti viaţa în­tre capriciile unui sistem mitic şi jocurile oarbe ale sorţii, gîndeşte I.P. Culianu. Acestea sînt li­mi­tele între care creativitatea umană îşi face sim­­ţită prezenţa. Prin mijlocirea puterii, de e­xem­plu, ea instituie valoarea de adevăr unor men­ta­lităţi, comportamente şi practici sim­bo­li­ce. Acestea se schimbă, dar substratul ultim, ne­o­menesc al mitului sau al jocului sorţii rămîne. În absenţa lor, totul nu ar fi decît pulbere şi ce­nuşă...
 
Misterele jocului divin în lumea necuvîntătoarelor
 
Ideea existenţei în lume a unor sisteme for­ma­te din seturi de reguli şi mecanisme de ge­ne­ra­re se regăseşte şi în ştiinţă. I.P. Culianu urma să-şi extindă noua sa metodologie dincolo de gra­niţele istoriei religiilor şi ştiinţelor spiritului, ex­trapolînd-o la nivelul ştiinţelor fizice şi na­tu­rale. În acest ultim caz, proiectul său făcea tri­mi­teri insistente la teoria zoologului scoţian D’Arcy Wentworth Thompson (1860-1948) care de­monstrase convingător faptul că un animal se poate transforma în altul printr-un şir de ope­ra­ţii matematice. A dezavuat ideea darwinistă a se­lecţiei naturale care paria foarte mult pe ere­di­tate. Folosindu-se de topologia lui Riemann, sa­vantul scoţian a susţinut pe bază de ar­gu­men­te faptul că forma creaturilor vii (de la celule, ţe­suturi şi schelet) este determinată într-o bună mă­sură de forţele mecanice ce acţionează în na­tură. De exemplu, protozoarele ascultă de legile me­canicii fluidelor. În concluzie, evoluţia n-ar fi de­terminată atît de selecţia naturală, cum cre­dea tînărul Darwin, ci mai curînd de ritmul de creş­tere şi structura celulară, de coeziunea ce­lu­lelor şi de existenţa scheletului.

Revenind la ideea transformării, a lui Thomp­son, putem constata cu uşurinţă apli­ca­ţia în varii situaţii din lumea necuvîntătoarelor. Astfel, craniul unei vulpi se poate transforma în cel al unui rinocer, prin combinaţii noi de ele­men­te; metacarpul boului este transformarea geo­metrică a metacarpului girafei sau oii. Fe­no­me­nul este prezent şi în lumea plantelor. Aici frun­zele lanceolatelor, ovatelor şi cordatelor nu sînt nimic altceva decît transformări reciproce. Ele sînt numite de D’Arcy Thompson „de­for­mări“.

Rezultă de aici două concluzii absolut ne­con­venţionale. Prima este că lumea animală şi ve­ge­tală au la bază un set de reguli care pot fi per­mutate şi care, în virtutea mecanismului de ge­nerare, creează noi specimene. Cea de-a do­ua concluzie trimite la o imagine stranie, ciu­da­tă, a lumii zoologice, pe care o conturează din plin ştiinţa contemporană. Este ca şi cum Crea­to­rul ei – un artist divin – s-ar fi jucat şi ar fi fă­cut în permanenţă noi glume. Lumea creaţiei a­pa­re şi aici ca un simplu joc. Un joc, dar unul se­rios şi chiar sever, de cele mai multe ori.

Metoda şi rezultatele cercetărilor lui D’Arcy Thomp­son s-au dorit a fi transferate de I.P. Cu­lianu şi în ştiinţele umaniste. Chiar se întreba Cu­lianu în Arborele gnozei cînd vom avea oare o metodologie similară în religie, filozofie, a­co­lo unde noi practicăm jocul cu obiecte-ideale?

Aceste neobişnuite treceri, transformări, flui­dizări ale formelor, pe care Culianu le-a apli­cat istoriei religiilor, au trecut sub tăcere su­po­zi­ţii­le lui Hans Jonas şi Ugo Bianchi privind e­xis­ten­ţa unor trăsături distincte şi a unor invarianţi în ştiinţa religiilor. „Putem prin urmare spune că I.P. Culianu a trecut (...) de la o her­me­neu­tică bazată pe principii explicative la una a trans­for­mărilor de similaritate, clasabile după setul de reguli de generare.“ (20)
Cu ajutorul acesteia din urmă a înţeles că un sim­bol sau un ritual, un fapt social sau o religie nu sînt decît evenimente care se derulează în spa­ţiu şi timp. La fel şi un animal în zoologia lui Thom­p­son. De obicei, noi le percepem frag­men­tar, izolat şi sîntem tentaţi să luăm partea drept întreg. Este ca şi cum ai admira doar vîrful unui iceberg, ignorînd total ceea ce se află de­desubt, sub apă.

Or, hermeneutica binaro-fractalică a lui Ioan Pe­tru Culianu ne ajută să „vedem“ întregul ice­berg, fără a ne mai scufunda neapărat în apele a­dînci, reci şi neprimitoare ale teoriilor clasice, con­venţionale.
 
Note:
1 Moshe Idel, „Altădată oamenii şi-ar fi dat viaţa pentru sublim“, în Dilemateca, anul VI, nr. 59/aprilie 2011.
2 Horia-Roman Patapievici, Ultimul Culianu, Editura Humanitas, 2010.
3 Nicu Gavriluţă, Culianu, jocurile minţii şi lumile multidimensionale, Editura Polirom, 2000.
4 I.P. Culianu, Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creştinismul timpuriu la nihilismul modern, traducere din limba engleză de Corina Popescu, Editura Nemira, 1998, p. 343.
5 Idem, Gnozele dualiste ale Occidentului, Editura Nemira, 1995, p. 356.
6 Ibidem, p. 304.
7 Ibidem, p. 307.
8 Ibidem, p. 158.
9 Mircea Eliade, I.P. Culianu, Dicţionar al religiilor, traducere de Cezar Baltag, Editura Humanitas, 1993, p. 18.
10 I.P. Culianu, Arborele gnozei..., ed. cit., p. 347.
11 Idem, Gnozele..., ed. cit., p. 337.
12 Idem, „Moara cu noroc“, în Orizont, nr. 7/1995, p. 15.
13 Idem, Mircea Eliade, ediţie revăzută şi augmentată, traducere de Florin Chiriţescu şi Dan Petrescu, postfaţă de Sorin Antohi, Editura Nemira, 1995, p. 86.
14 Idem, Gnozele..., ed. cit., p. 339.
15 Ibidem, p. 340.
16 Ibidem.
17 Ibidem.
18 Această interpretare a lui I.P. Culianu exclude existenţa unor legi obiective, permanente în istorie. Exemplul cu exilatul Lenin răstoarnă complet viziunea clasică a marxismului asupra istoriei. El este reluat şi foarte bine dezvoltat de Liviu Antonesei în dezbaterea noastră despre viaţa şi opera lui I.P. Culianu.
19 I.P. Culianu, Gnozele..., ed. cit., p. 339.
20 H.-R. Patapievici, „Perfect“, nr. 5, 1997, p. 6.
 
______
Nicu Gavriluţă (n. 1963) este profesor universitar şi decan al Facultăţii de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al.I. Cuza“ din Iaşi. A publicat volumele: Mentalităţi şi ritualuri magico-religioase (1998), Culianu, jocurile minţii şi lumile multidimensionale (2000), Imaginarul social al tranziţiei româneşti (2001), Fractalii şi timpul social (2003), Hermeneutica simbolismului religios (2003), Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga (2006), România în starea bardo. Publicistică şi dialoguri culturale (2006), Antropologie socială şi culturală (2009), Mama proştilor e mereu gravidă. Sociologia patologiilor cotidiene (2010).

ASTALOŞ 1933 2014 jpeg
ASTALOŞ 1933-2014
A murit Astaloş. Vestea a venit într-o dimineaţă. Înainte şi după alte morţi. Sîntem înconjuraţi de morţi. Ca şi cum viaţa ar fi o subversiune.
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză jpeg
Alain Finkielkraut, un „reacţionar“ la Academia franceză
Alain Finkielkraut (născut în 1949) a intrat, din ziua de 10 aprilie 2014, în rîndul nemuritorilor. Cărţile sale compun o lamentaţie antimodernă punctată de accente de revoltă împotriva unor evoluţii pe care individul nu le controlează. Transformările suferite de identitatea franceză sub impactul hipermodernităţii şi al imigraţiei constituie substanţa ultimului volum publicat, L'identité malheureuse, Editions Stock, Paris, 2013.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
Tenebrele limbii şi literaturii române
Eugeni şi Mihu sînt doi liceeni harnici, cuminţi şi frumoşi; ei provin din două familii harnice, cuminţi şi frumoase, dar părinţii fetei se opun iubirii lor. Fata decide să se sinucidă amîndoi, deodată, bînd vitriol, pe care l-a cumpărat deja, de la farmacie.
Tenebrele limbii şi literaturii române jpeg
O lecţie de patriotism
În general, socotesc că nu e bine să te joci cu cele sfinte - aşa că am ezitat la titlul de mai sus. Dar, cum să numeşti altfel o carte scrisă de un profesor universitar (...) carele însuşi despre sine scrie, pe coperta a patra, că, în fiinţa sa, "omul de ştiinţă a fost permanent dublat de cel ce a făcut din slujirea neamului său ceea ce sfinţii fac din slujirea lui Dumnezeu...
Pop Yoga jpeg
Pop Yoga
O sinteză originală este cartea lui Pacôme Thiellement Pop Yoga, Sonatine Editions, Paris, 2013.
Mioritiquement notre jpeg
Mioritiquement notre
De veacuri învăţăm la şcoală că "Românul s-a născut creştin", "Românul s-a născut poet" şi "Românul e francofon prin tradiţie".
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei jpeg
Mereu în miezul chestiunii şi cu totul la marginea ei
Karl-Markus Gauß (Salzburg), n. 1954, din 1991 redactor-şef al prestigioasei reviste de cultură Literatur und Kritik, cunoscut critic literar, scriitor şi eseist austriac, laureat al unor importante premii literare austriece şi europene(...)
Tehnodrom 2013 jpeg
Tehnodrom 2013
Ca la orice final de an, e vremea unei rememorări: ce am descoperit, ce am accesat şi ce am criticat în Tehnodrom.
Străinii care au făcut Franţa jpeg
Străinii care au făcut Franţa
Numeroşi sînt străinii care, în ultimele două secole, au lăsat urme durabile în cultura Franţei. Dictionnaire des étrangers qui ont fait la France/Dicţionarul străinilor care au făcut Franţa, Editura Robert Laffont, 2013, 956 pagini, redactat de un colectiv de autori sub direcţia lui Pascal Ory, profesor de istorie la Sorbona, depune mărturie în acest sens.
Tehnodrom 2013 jpeg
echitate şi ebook
În Statele Unite, a început un scandal din cauza ediţiilor digitale şi a prezenţei lor în biblioteci. Marii editori acuză bibliotecile de "socialism" şi le impun preţuri mult mai mari la achiziţia acestor ediţii, cu 150% pînă la 500% mai scumpe decît în cazul utilizatorilor privaţi. Mai mult, editorii adesea limitează numărul de citiri ale unui exemplar. Cartea nu se mai află în proprietatea bibliotecii care o punea la dispoziţie publicului.
Andra Cărbunaru   PR, Librăria Bastilia jpeg
Andra Cărbunaru - PR, Librăria Bastilia
(apărut în Dilemateca, anul VIII, nr. 89, octombrie 2013)
Arta contemporană la Veneţia  Între enciclopedic şi eclectic jpeg
Arta contemporană la Veneţia. Între enciclopedic şi eclectic
Veneţia, oraş suprasaturat de artă, găzduieşte la fiecare doi ani o vastă expoziţie de artă contemporană. Un fel de tur de orizont al creaţiei imediate. Anul acesta, organizatorii au ales drept temă - sau principiu coagulant - "cunoaşterea enciclopedică".
Un colţ de lume jpeg
Un colţ de lume
În Tire am mai descoperit o comoară: aşezată în mijlocul unei grădini exotice, stăpînă a multor veacuri, adăpost literar al multor erudiţi, Biblioteca "Necip Paşa" este unul dintre cele mai importante centre ale vieţii culturale. Atît ale oraşului, cît şi ale Turciei.
Ce aţi amîna(t) să faceţi în viaţă? jpeg
Ce-aţi amîna(t) să faceţi în viaţă?
Răspund: Gabriela ADAMEŞTEANU • Dumitru CRUDU • Andrei DÓSA • Ştefan MANASIA • Marin MĂLAICU-HONDRARI • Anatol MORARU • Cezar PAUL-BĂDESCU • Andrei POGORILOWSKI • Ana Maria SANDU • V. LEAC
Bucovina   schiţe literare  Unde a fost de fapt „Mica Vienă“ jpeg
Bucovina - schiţe literare. Unde a fost de fapt „Mica Vienă“
Un pămînt slav era Bucovina în Evul Mediu. Mai tîrziu, parte a voievodatului moldav. Numele ei provine din germanul Buchenland (Ţara fagilor). În 1774, acest ţinut, lăsat în voia naturii lui sălbatice, a fost ocupat de austrieci, care s-au pus pe treabă: au cultivat ţara şi oamenii ei.
Gloria unui solitar jpeg
Gloria unui solitar
Este bine totuşi de ştiut că, înainte de-a fi orice altceva, Guénon a fost matematician. Principiile calculului infinitezimal, o lucrare de tinereţe, publicată abia în 1946, arată interesul primordial al ezoteristului faţă de matematică.
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“ jpeg
„Activismul meu cultural poate fi privit ca o contrabandă cu arme“
Este profesor de filozofie, eseist, dramaturg, romancier, filozof de consum cu discurs metafizic. Este un salvator de idei şi un demolator de concepte. E un "băiat rău". Ţine lecţii de filozofie unde te-aştepţi mai puţin: prin penitenciare, birturi, aziluri de bătrîni, case de nebuni, parcuri. E slobod la gură şi la minte.
Tehnodrom 2013 jpeg
Internetul şi protestele la români
Cine s-ar fi aşteptat ca, pentru prima dată în istorie, la un eveniment să participe mai mulţi oameni decît cei care s-au anunţat pe Facebook? ?i nu o singură dată, ci de două ori. Dacă nu plouă, şi a treia duminică probabil va fi la fel. (Articolul e scris după al doilea mare marş pentru salvarea Roşiei Montane, din 15 septembrie 2013.)
Gloria unui solitar jpeg
Iezechiel, autor ştiinţifico-fantastic
Profetul Iezechiel, figură din toate punctele de vedere excentrică, face excepţie de la regula invizibilităţii.
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“ jpeg
Bucureştiul insular din „Nuntă în cer“
Andreea Răsuceanu este dr. în filologie al Universităţii din Bucureşti cu lucrarea Mahalaua Mîntulesei, drumul către modernitate (2009). Cea mai recentă lucrare, Bucureştiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, are la bază cercetările întreprinse în perioada 2010-2013 în cadrul CESI şi Université Sorbonne nouvelle Paris 3 (programul "Vers une géographie littéraire").
Noutăţile toamnei jpeg
Noutăţile toamnei
Răspund: Laura ALBULESCU (ART) • Lidia BODEA (Humanitas) • Denisa COMĂNESCU (Humanitas Fiction) • UN CRISTIAN (Casa de pariuri literare) • Oana DUMITRU (Vellant) • Dana MOROIU (Baroque Books & Arts) • Angela NAGHI (Publica) • Ştefania NALBANT (Curtea Veche) • Bogdan-Alexandru STĂNESCU (Polirom) • Livia SZASZ (Corint/Leda)
Mario De Mezzo   CEO, Editura ALL jpeg
Mario De Mezzo - CEO, Editura ALL
Preşedintele Asociaţiei Casa de Cultură (şi CEO al grupului editorial ALL) Mario De Mezzo a vrut să omagieze cu acest premiu un autor şi mai ales un redactor al editurii sale, pe Augustin Frăţilă, plecat acum cîţiva ani dintre noi.
 La Batthyaneum jpeg
La Batthyaneum
Cînd am ajuns la Alba Iulia, mi s-a spus: trebuie să vezi Batthyaneum-ul - mai degrabă un sanctuar de carte rară decît o bibliotecă.
Scandal, skándalon jpeg
Scandal, skándalon
Cum Iacov cu îngerul, omul cu dicţionarul: pînă dimineaţa. Termenul grecesc skándalon provine din skándalethron, suportul momelii într-o cursă - băţul în care e înfiptă carnea de focă pentru a prinde în cursă urşii polari, de pildă, dar nu carnea însăşi; [...]

Adevarul.ro

Eduard Hellvig bilant SRI FOTO Mediafax
Șeful SRI lansează un avertisment la adresa unor foști angajați: Vom face tot ce ține de noi pentru a rezolva aceste probleme
Șeful SRI a lansat un avertisment la adresa unor foști angajați ai instituției, despre care susține ca gravitează în jurul unor companii de stat sau în spatele a „tot felul de oameni”.
Vladimir Putin FOTO Getty Images
Va folosi Putin arma nucleară? Cum l-ar putea opri Occidentul să o facă
Vladimir Putin a demonstrat până acum că este un lider „relativ rațional”, astfel încât Occidentul trebuie să-l facă să înțeleagă, fără dubii, că folosirea armei nucleare în Ucraina ar însemna costuri mult mai mari decât avantaje, spune expertul în securitate europeană Iulia Joja.
Cei doi au fost duşi la sediul Jandarmeriei pentru continuarea verificărilor. FOTO IJJ Dâmbovița
Electroşocuri într-o staţie de autobuz din Târgoviște. Doi băieți se distrau terorizând trecătorii cu un dispozitiv de autoapărare
Doi băieți din Dâmbovița, în vârstă de 14 și 18 ani, au fost prinşi de jandarmi în timp ce foloseau aparate cu electroşocuri într-o staţie de autobuz din Târgovişte pentru a intimida trecătorii.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.