Genuri mici
(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 69, februarie 2012)
Printre multele lamentări din categoria "de ce nu avem şi noi..., aşa cum au ei...", adaug şi eu una (deşi, în principiu, n-am obiceiul). Ce statut au la noi autorii care practică genurile "mici", textele lejere, populare, dar care, în alte locuri, generează nu doar succes comercial, ci şi (uneori) literatură de bună calitate? De ce n-avem şi noi o literatură "populară" - poliţiste, noir, romane sentimentale, dar şi texte satirice de tot felul, scrise nu doar pentru a apărea în cărţi, dar şi pentru radio ori TV? De fapt, întrebare corectă nu e "de ce n-avem?", pentru că avem. Există cîţiva autori de romane poliţiste, iar unii dintre prozatorii marcanţi lansaţi după 2000 au pracitcat/practică scrisul pentru serialele şi sitcom-urile televizate ori pentru radio. Ca să nu mai vorbim de faptul că, dacă auzim azi textele umoristice interpretate pe vremuri de Toma Caragiu, Horaţiu Mălăele ori Stela Popescu (şi alţii), nu putem să nu le recunoaştem savoarea, în ciuda trecerii timpului şi a cenzurii din vremea comunismului. Tot aşa, într-o ţară iubitoare de telenovele şi cumpărătoare (de la Ziţa lui Caragiale încoace) de romanţuri sentimentale, se vînd bine lacrimile de import, dar nu prea ştim cum stăm cu lacrimile naţionale. E ciudat că, după ce editurile noastre au descoperit cu delicii (dar şi cu necazuri, evident) piaţa, business-ul, comerţul şi profitul cu/din cărţi, nu se înfiripă o "paraliteratură" autohtonă.
Cred însă că nu e doar o problemă a industriei editoriale, dar şi a percepţiei noastre asupra ideii de scriitor. E prea puternică percepţia că scriitorul e doar acela "din turnul de fildeş", care scrie chestii majore. Astfel încît cei care practică genurile "mici" nu prea sînt băgaţi în seamă nici de presă (fie ea generală sau - cu atît mai puţin - culturală), nici de marele public (care cumpără în schimb "produse" similare de import). Aşa încît umoriştii, cupletiştii, "minorii" de toate felurile nici măcar nu sînt percepuţi ca scriitori. A murit de curînd în Italia Carlo Fruttero, care împreună cu Franco Lucentini a scris toată viaţa numai astfel de texte: poliţiste, texte satirice pentru radio şi TV şi altele. E onorat ca scriitor, pe lîngă faptul că a fost un personaj foarte popular. Nimănui nu-i dă prin cap să-l includă în "canon" alături de marii clasici, dar nici nu i se neglijează talentul şi spiritul, ci este pus la locul firesc pe care i-l rezervă necesitatea şi farmecul literaturii sale "mici". Cred, pînă la urmă, că noi sîntem prea obsedaţi de "capodopere" şi "nume mari" ca să ne ocupă sistematic şi de genurile "mici" care ne procură doar cîteva momente de relaxare. Sîntem, în continuare, excesiv de serioşi...
