Andrei Marga,

Criza şi după criză, Colecţia „Universitas“,

Editura Eikon, 2009 15 lei

Profesorul Andrei Marga dovedeşte prin ultima sa carte că poate face ceea ce puţini universitari români reuşesc: să îşi suprapună interesele de cercetare peste întrebările-cheie ale zilei. Criza este subiectul momentului, iar lansarea unei cărţi despre criză acum este cum nu se poate mai potrivită. Din punct de vedere al marketingului editorial, timing-ul este perfect, ceea ce arată că autorul se înscrie cu succes în orientarea către piaţă caracteristică mai degrabă universitarilor din Occident.

Volumul se doreşte o pledoarie pentru o abordare interdisciplinară a subiectului, care să combine perspective filozofice, sociologice şi economice, în efortul de a înţelege mai bine mecanismele crizei globale cu care ne confruntăm. Autorul consideră că este de datoria intelectualilor să ofere răspunsuri la întrebările legate de natura şi durata crizei, dar şi posibile soluţii pentru depăşirea acesteia îndeplinind, prin publicarea cărţii, partea de datorie care-i cade în drept. Viziunea sa continuă programul filozofic definit în lucrări anterioare, precum Raţionalitate, comunicare, argumentare (1992) şi Cotitura culturală (2005). Ceea ce aduce nou lucrarea de faţă este lărgirea perspectivei filozofice prin adăugarea unei consistente componente economice, fără de care orice încercare de înţelegere a crizei este sortită eşecului.

 Lucrarea ne oferă o incursiune în tipologia crizelor societăţii moderne, cu accent pe modul în care acestea au fost conceptualizate de gînditori importanţi, începînd din secolul al XIX-lea. Atrage atenţia o interesantă reactivare a unor contribuţii pe tema crizei societăţii capitaliste aparţinînd lui Karl Marx, filozof considerat multă vreme tabu în ţările marcate de experienţa comunistă. Citit în cheie critică, Marx este „recuperat“ ca parte a istoriei filozofiei occidentale, într-o manieră apropiată mediilor academice din vest, vizavi de care mulţi intelectuali est-europeni se simt incă inconfortabil. Deşi a surprins bine elemente precum înstrăinarea omului în societatea capitalistă, bulversarea societăţilor tradiţionale şi concentrarea capitalului, Marx a greşit considerînd dinamica societăţii capitaliste drept o criză endemică, ce va sfîrşi prin distrugerea sistemului – susţine autorul.

În opinia lui Marga, criza actuală nu este una a societăţii, de vreme ce bazele acesteia (proprietatea privată, pluralismul politic, statul de drept, libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului) nu sînt puse în discuţie. Ceea ce nu mai funcţionează şi trebuie schimbat cît de curînd este modelul de dezvoltare a risipei, bazat pe maxima „exploatează total clipa şi ocazia!“. Mutînd focalizarea analizei asupra cazului românesc, autorul descoperă, pe lîngă vectorii globali prin care se propagă criza, o serie de elemente locale care o adîncesc. Este vorba în principal despre două crize „made in Romania“: cea a competenţei administrative, cauzată de politizarea excesivă a functiilor, şi cea a formării profesionale, vizibilă în declinul accentuat al sistemului educaţional.

O interesantă analiză comparativă vizează funcţionarea sistemelor educaţionale american şi european pe timp de criză şi dă cîştig de cauză celui dintîi, axat pe inovaţie şi definit de strategii pe termen lung. Un merit important al cărţii este acela că argumentele sînt susţinute pe baza unor studii recente ale unor autori foarte în vogă, precum Robert Reich, Joseph Stieglitz sau Paul Krugman. La capitolul minusuri, decizia de a plasa în finalul lucrării două discursuri (la inaugurarea anului academic 2008-2009 şi la Olimpiada Naţională de Istorie 2009), prezentate ca „reflecţii asupra crizei“. S-ar fi simţit aici nevoia unei concluzii autonome, care să sintetizeze mai bine paginile unui volum altfel plin de substanţă şi de mare actualitate.