Nancy Huston, Linii de falie, Editura Leda, 200944,90 leitraducere din limba engleză şi note de Laura-Georgiana Fratu„Faima este o trăsătură de familie la noi“, spune pe un ton arogant Sol, un băieţel american de şase ani, care crede că Dumnezeu şi preşedintele Bush sînt prieteni la cataramă şi că primul are planuri mari în ceea ce-l priveşte, altfel nu s-ar fi născut „în cel mai bogat stat din cea mai bogată ţară din lume, cu cel mai avansat arsenal nuclear, capabil să arunce în aer întreaga omenire şi s-o facă praf şi pulbere“. Sol este de acord cu războiul din Irak, îi place mai degrabă să se uite la execuţii, violuri şi torturi postate pe Internet decît să se joace, este un admirator înfocat al lui Arnold Schwarzenegger şi al lui Iisus, cu care crede că se aseamănă destul de mult atîta timp cît şi el are să fie, într-o bună zi, mîntuitorul umanităţii, singura diferenţă fiind aceea că el nu intenţionează să-şi sfîrşească zilele ţintuit pe o cruce. „Întotdeauna mi-a plăcut mai degrabă să mă joc decît să fac orice altceva, pentru că într-un joc poţi să te pierzi cu totul. În restul timpului, îţi faci griji despre cît de bine sau de rău te descurci“, spune pe un ton filozofic Randall, un băieţel american de şase ani, melancolic şi interiorizat, care desenează oameni fără trunchi şi femei cu sînii tăiaţi. Randall nu beneficiază de atenţia mamei sale, mai preocupată de studierea perioadei şi crimelor naziste decît de creşterea unui copil, şi de acea tînjeşte în permanenţă după dragostea ei care, atunci cînd totuşi se arată, ca un soare ivit de după nori, e de scurtă durată şi cu atît mai frustrantă. Cît de curînd însă, Randall va pleca în Israel, căci preocupările mamei într-acolo o poartă, şi poate că noul decor va aduce o schimbare şi în relaţia dintre ei. „Aş vrea, dacă se poate, să mă auto-mănînc (...) să dispar cu totul, înghiţindu-mă şi ajungînd în propriul stomac“, spune pe un ton plin de năduf Sadie, o fetiţă canadiană de şase ani, care creşte în casa bunicilor, plictisindu-se de moarte în fiecare zi, gîndindu-se în permanenţă la mama ei (o cîntăreaţă celebră, plecată permanent în turnee) şi războindu-se cu Duşmanul ei, o voce interioară care o informează despre toate defectele pe care le are şi despre cum trebuie să se pedepsească pentru fiecare în parte, dîndu-se cu capul de pereţi şi acceptînd că suferinţa şi durerea sînt singurele lucruri pe care poţi conta în viaţă. „Visul meu, pentru cînd o să fiu mare, este să mă fac Obeza de la circ, dar acum nu prea se găseşte de mîncare, pentru că pierdem războiul, şi efectiv n-am cu ce să mă îngraş“, spune pe un ton înţelegător Kristina, o fetiţă germană de şase ani, care creşte împreună cu sora ei, Greta, cu mama şi cu cei doi bunici, pentru că fratele şi tatăl ei au plecat pe front. „Uimeşte-mă (...) răsuceşte-mă, incită-mă, şochează-mă, nu te opri niciodată“, mai spune ea, adresîndu-se vieţii, iar viaţa o va asculta şi îi va oferi numai surprize, purtînd-o peste mări şi ţări, pentru ca la bătrîneţe să o aducă înapoi de unde a plecat. Ce au toţi aceşti copii în comun? Cîte un semn din naştere (căruia fiecare îi va găsi o semnificaţie aparte), dar mai ales descendenţa, căci toţi reprezintă cîte o generaţie a aceleiaşi familii. Peste ani, Kristina va deveni mama lui Sadie, care va fi mama lui Randall, care va fi tatăl lui Sol. Şi mai există un lucru care-i uneşte – un secret păstrat cu grijă de Kristina, dar în cele din urmă scos la iveală de Sadie şi de neobositele ei investigaţii în trecutul personal, dar şi în cel al umanităţii. În Linii de falie, Nancy Huston ne prezintă lumea prin ochii, am crede neprihăniţi, ai copiilor, dar reprezentarea ei, chiar dacă uneori inocentă, nu lasă loc zîmbetelor. Traumatizaţi de destin şi părinţi, fiecare copil este condamnat să-şi traumatizeze la rîndu-i copilul. Cercul vicios nu se rupe niciodată, iar viaţa continuă ca şi cînd nimic nu s-ar fi întîmplat.