Ce am reusit noi sa stim/invatam despre ceea ce a fost !
Cum , cel putin pe romani, in actualele conditii sociale ii intereseaza mai mult prezentul decat trecutul ( chiar si decat viitorul!), nici nu0i de mirare ca nu se face mare prea mult tapaj pe seama acestui film.
Pana la urma, daca n0am reusit sa aflam nici dupa 20 de ani ((se fac iata 22) ce-a fost cu adevarat in decembrie 1989, la ce ne-ar folosi practic sa aflam o alta versiune a ceea ce stim noi despre perioada in cauza ?!
Ca stiintifica cercetare poate fi oricand abordata si dezbatuta, dar cu efecte pur platonice, ba mai mult putand starni si reactii adverse, precum usor se observa si pe acest blog ( simpaticul DL Goe a incercat si el sa sa preia tema, mai mult pentru ca a fost tratata de Andrei Plesu, numai ca intre timp se "racise" cu totul).
Asadar , sa-i lasam pe altii sa dezbata trecutul, noi avand suficiente probleme cu prezentul ( ca de viitor ti-e si frica sa aduci vorba !) .

Am vazut filmul pe internet in urma cu cateva luni. Constat cu (oarecare) surprindere ca dl. Andrei P., fost ministru de externe, mentioneaza cam acelasi set de complexe emotii si stanjenitoare nedumeriri pe care le-am incercat si eu (un simplu muritor). Iar aceasta „coincidenta” nu este decat primul detaliu dintr-o lista de efecte bizare, contrare, pe care filmul cu pricina reuseste sa le produca (in masa) asupra spectatorilor, in pofida unor (anumite) asteptari care ar putea fi anticipate, intr-o maniera aparent rationala, pe care le-ar putea avea cineva/oricine, plecand de la premisa ca intentiile autorilor sunt cat se poate de oneste, iar continutul filmului intr-un bun acord cu realitatea.

Cred ca acest film poate fi un bun prilej (nu, nu in primul rând de dezbateri despre segmentul de istorie spatiu-timp pe care-l trateaza autorii, ci) de a ne auto-evalua efectele remanente ale indelungatelor manipulari la care am fost supusi precum si abilitatile de a compensa, prin exercitiu intelectal, acele efecte dar si (mai ales) manipularile cele noi, care cu generozitate ni se servesc.

Cateva fapte. Dupa ce am vazut filmul, la fel ca si fostul ministru de externe in persoana d-lui Andrei P. din urbea B. am crezut ca vizionarea unui asemenea documentar poate genera spontan, reactii prompte, comentarii, dezbatre, polemici, vâlva, drept pentru care am postat link-ul pe Arca lui Goe invitandu-i pe vizitatori sa-si spuna parerea. Spre totala mea surprindere nu s-a produs nici cea mai mica reactie. Niciun comentariu. Nimic. Absolut nimic. Existau vizitatori pe Arca si se purtau discutii despre orice altceva dar nu despre „The Soviet Story”. Spre deosebire de dl. Andrei P. care poate banui „presa centrala” (au, au, of, of, pe cine anume in mod concret?) de boicot planificat, eu nu pot avea aceleasi suspiciuni vizavi de cititorii Arcei lui Goe. Am presupus, fara sa insist cu gândul, ca e ceva gresit cu mine, ca doar eu habar nu aveam de amploarea atrocitatilor si de contradictia flagranta dintre realitatile istorice prezentate in film si varianta oficiala sugerata, inoculata, acceptata in timp, unanim, si in est si in vest, ca parte a culturii generale colective. In sfarsit am inghitit galusca si n-am mai zis (nici eu) nimic pe Arca lui Goe despre „The Soviet Story”.

Apoi am remarcat aceeasi reactie de rezistenta, aparent inexplicabila, la niste prieteni carora le vorbisem despre film, atunci cand am incercat sa le propun sa-l vizionam impreuna. Pana la urma am prins un lot de amici pe care practic i-am silit sa vizioneze filmul punandu-i in fata faptului implinit, pornind filmul in timp ce ei se aflau in vizita la mine acasa, fara sa le dau de ales. Au fost cu totii impresionati, tulburati, indignati dar (mari) comentarii n-am reusit sa scot de la ei. Sincer sa fiu ma surprinde ca presa centrala (adica Dilema Veche) abordeaza acest film care multor altora (majoritatii planetare) le genereaza agnoase, furii, sau macar retinere, respingere, remisie. Constat de altfel, (si) pe propria persoana, ca acest film contine in interiorul un soi de instrctiuni secrete, criptate, care sunt transmise spectatorului pentru a asigura faptul ca amintirile despre film (datele documentare precum si emotiile create) se vor sterge foarte repede si definitiv, aducandu-l pe specator, usor, usor (dar destul de repede) la o stare foarte apropita de starea sa anterioara. Nu identica. Imperceptibil alta. Dupa o vreme am constatat ca linkul initial la care am vizionat filmul pe Internet nu mai functiona. Filmul asta este „mult” (un soc mare) pentru a transmite putin, putinul necesar.

Despre alte „emotii” produse de lectura dilematicului articolului al admirabilului d. Andrei P. din urbea B, consacrat drept târziu contestatar insistent si consecvent al comunismului, la batranete, precum si despre alte inconsistente, voi pomeni, poate, intr-un comentariu viitor. E posibil chiar sa-mi asum rolul de avocat al diavolului daca, intre timp, nu se va fi oferit altcineva, in mod suficient de convingator. Se ofera cineva?

In pandant cu reflexiile d-lui Plesu despre istorie, vizionarea documentarului cu pricina m-a dus catre alte cateva reflectii:

- Istoria nu se face pasional. Regia filmului il duce dincolo de genul documentar, spre un adevarat strigat de durere al poporului lituanian (si nu numai), de inteles de altfel.

- Istoria nu se face partinitor. Chiar daca pare cinic, faptul ca e facut de "ei" ridica niste semne de intrebare si impune niste precautii pentru cel pornit in deslusirea adevarului istoric. Vezi lucrari recente de istorie ale Romaniei facute cu contributii ale unor istorici straini din acelasi motiv de principiu.

- Istoria nu se face a posteriori. Nu aduci o contributie la intelegerea istoriei daca zici ca Stalin a planuit totul de la inceput (sa-i lase pe nemti sa-si puna toata lumea in cap pentru a deveni in final marele salvator). Pentru noi totul e deja istorie... la inceputul Razboiului totul era incert.

- Da, istoria se face de dragul istoriei. Daca iti propui sa o faci pentru a demonstra ceva, demersul e ratat din start. Daca iti propui sa compari comunismul cu nazismul pana la al prezenta pe Hitler ca un biet emul al lui Stalin, risti sa cazi in ridicol, caci, totusi, macar cronologia e clara: nazismul a calcat pe bec primul.

Mai întâi vă mulțumesc pentru recomandare. Și eu, ca și dvs., am văzut filmul de pe internet. Acesta se află la dispoziția oricui dispus a încălca anumite convenții. E interesant, deși impresia mea este că conține anumite exagerări, mai ales din partea d-lui Bukovsky. Din păcate cei care ar trebui să-l vadă nu-l vor vedea, sau îl vor vedea doar ca pe un film propagandistic. Asta e, războiul cu ideologia comunistă este cam pierdut. În cazul fericit, occidentalii dezghețați îl văd ca pe o utopie irealizabilă, nu ca pe o ideologie criminală. Va trebui să mă împac cu ideea că tineri mai mult sau mai puțin de vârsta mea vor continua să poarte tricouri cu Che, CCCR sau secera și ciocanul. Și, mai neplăcut, cu articole în The Guardian, pe care-l respect, în care ne sunt prezentate aventurile unei tinere reformatoare chiliene, mare umanistă și iubitoare de Marx.
Dar așa cum ne prezintă și filmul, lucrurile continuă. Poate mai mult prin genocidul cecenilor, decât prin crimele neonaziștilor ruși. Recomand „Un jurnal rusesc” scrisă de un martir contemporan cu noi, defuncta doamnă Politkovskaya. După ce am citit această carte, mi-am spus că Ermitajul mai poate aștepta, că eu în Rusia lui Putin nu calc. Iar ce se întâmplă în Coreea de Nord nici nu vreau să-mi imaginez . Poate cândva vom afla, dacă va mai exista vreun supraviețuitor, nu de alta, dar cum comunitatea internațională nu se mișcă, probabil că acolo se va ajunge.
Mai spuneți în articol că nu știm istorie și, mai grav, că refuzăm să știm. Așa o fi, dar pt. mine mai neplăcut este că nici acum, în libertate sau post-comunism, cum vreți să-i ziceți, nu ne opunem răului pe față, aici, în țară. De ani de zile ni se coace o mostră de ce-i mai rău în capitalism, anume exploatare de la Roșia Montana. Dacă, Doamne ferește, va ajunge realitate, ne vom întreba noi ce-am făcut în timpul astă. Sau aud acum nu de prostiile lui Dan Diaconescu în direct, că totuși a trebuit să caut pe Google pt. a afla ce înseamnă stupidul acronim PP.DD, ci că actuala guvernare se pregătește a limita și mai mult accesul populației la asistență medicală, prin trecerea forțată la asigurarea privată de sănătate. Că vorba aceea, oricând se poate mai rău. În rest noi să fim sănătoși. Iar la o adică facem un efort și ne tratăm în Austria. Sau mai ne jucăm de-a oamenii de dreapta alături de personaje cu nimic diferite de foștii activiști de Partid. Și gata, că am scris cu mult mai mult decât intenționam.

Sunt un impatimit al istoriei. Drept urmare am urmarit filmul, pe care il consider un documentar reusit.

Ca de obicei Domnul Plesu puncteaza cu franchete detalii pe care multi le gandesc dar putini le pun pe hartie.

Este adevarat ca media romaneasca nu este interesata de astfel de subiecte. Vad in aceasta mai degraba o vina a celor care patroneaza "media" decat un punct de vedere generalizat.

"Marele aliat", cum corect sesizeaza Domnul Plesu, are inca se pare, suficiente atuuri, incat pentru aceste fapte grotesti sa nu poata fi tras la raspundere. Discutam aici despre puterile internationale atat de "opinionate" cand e vorba de Irak, Egipt, Libia ca sa citam exemple din istoria recenta.

Asemanarile dintre metodele Germaniei lui Hitler si cele ale Uniunii Sovietice condusa Stalin, scoase in evidenta de acest documentar, ne fac sa zambim amar cand privim in urma la pozitia statelor aliate si invingatoare. Ironia soartei ...

Atat Rusia Tarista cat si Rusia Sovietica au in spate mutilari ale istoriei pe care au refuzat constant sa si le asume.
O sansa ar fi o reforma reala a fostei Uniuni Sovietice care sa vina din interior (lucru valabil pentru majoritatea statelor ex-sovietice) ajustata cu procentul de sinceritate necesar sa acopere un "mea culpa" pentru toate faptele reprobabile ale acelor vremuri tulburi.

Lucru putin probabil sa se intample in Rusia zilelor noastre ...

Iata adresa pentru vizionare pe NET:
http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incred...

generalizînd amalagamuri, nedesluşind esenţialul

Nu-i de tǎgǎduit aici Curajul simplu de a scrie despre-acest Film Adevǎr despre o viaţǎ mult mai cumplitǎ şi-abominabilǎ în realitate şi, care-a durat atît de mult. Bravo !
În schimb în mica explicaţie despre Cînd, Cum, Ce, şi De Ce ISTORIA, conceptul “Noi” e prea uşor adus în scena unor explicaţii şcoalǎ de partid confuz.
E şi-adevǎr e şi mult fals, prin omisiuni penibile şi triste.
Pentru cǎ acest atîta de simplist-generalizator “Noi” pomenit şi înglobînd numai ce dumneavoastrǎ înţelegeţi,neexplicîndu-l clar de loc, e-un ne-adevǎr sau doar un adevǎr ciuntit.
Care ‘’Noi’’ ?
EU nu sînt ‘’Noi’’, nici Panait Istrati , nici Vasile Paraschiv, nici Soljenitzîn, nici Paul Goma, nici tatǎl meu, nici mama mea, nici mulţi alţii, mulţi, mulţi ucişi şi schingiuiţi, distruşi şi surghiuniţi, rǎmaşi, tǎcuţi, retraşi, speriaţi, ascunşi şi spectre, NU SÎNTEM DE LOC, acest ‘’Noi’’ de care pomeniţi, cu care vǎ jucaţi didact.
Acelaşi joc subtil şi cu, şi fǎrǎ ghilimele-ntr-o oalǎ cu o mînǎ învîrtind ba Adevǎrul iar cu cealaltǎ cînd, teribil Amalgamul.
‘’Noi’’ din textul dumneavoastrǎ nu sîntem NOI, sînt Ei şi Voi, nu NOI !
Iar partea cea mai dureroasǎ este cǎ Istoria nu-i nevoie s-o înveţi la şcoalǎ, e de ajuns sǎ o trǎieşti, sǎ ai ochii şi cugetul deschis şi sǎ nu fii laş, şi sǎ iubeşti cu-adevǎrat şi simplu Adevǎrul, Neamul, Patria, cinstit.
Ceea ce ar putea sǎ mire, sînt mulţi mai mulţi oameni care-au ştiut, ştiau şi ştiu, decît lǎsaţi sǎ se-nţeleagǎ din textul dumneavoastrǎ cu-un titlu strîmb, urît şi chiomb, pervers.
Ceea ce Mirǎ şi Doare rǎu, este cǎ dintre intelectualii Români, de vazǎ şi foarte cunoscuţi, sînt mulţi care au preferat sǎ tacǎ, sǎ se descurce şi sǎ accepte compromisul cu Criminalul Comunist, sînt mulţi prea mulţi într-o atît de micǎ ţǎrişoarǎ ca a noastrǎ, Nu-i aşa ?.
Şi ceea ce este şi mai dureros, revoltǎtor şi chiar fǎrǎ nici cea mai micǎ explicaţie este cǎ
AZI dupǎ 22 de ani, existǎ încǎ mulţi, prea mulţi, mai tineri şi mai în vîrstǎ jurnalişti-intelectuali, aici durera depǎşeşte margini, care continuǎ Subtil, acelaşi demers penibil de-a camufla şi a nu recunoaşte-acele-erori şi-abominabile atrocitǎţi, scriind, ducînd alene un discurs în dodii şi punînd bariere şi oprelişti celor care-ar dori sǎ spunǎ şi-altceva, mai mult, apropiind cuvîntul ticluit în paginile-acestui ziar, de-un adevǎr mai simplu, mai concret, mai Adevǎr decît o şubrezealǎ de gazetǎ cîteodatǎ.
Paza, cenzura, grija, supǎrarea, bǎgatul sub covor, existǎ şi se manifestǎ chiar în ograda-aceasta-a dumneavoastrǎ şi a dumnealor, AICI, aceasta e durerea cea mai mare.
Încǎ o datǎ, felicitǎri pentru curajul de a sublinia, Curajul altora.
Dar ce ne facem cu cei care-au fǎcut Istoria şi care-n continuare, printre noi, o fac ???
Iar cu cei care ştiu prea bine ce-i Istoria şi care se pre-fac cǎ nu prea ştiu ???
Cum oare sǎ deosebim neghina de grîu, cînd nu prea vrem, de fapt ??!!??
CE FACEM ??? şi-aşa dintr-o dilemǎ-ntr-alta ne tot dilim la cap, la trup şi la Fiinţǎ, indecent.

Ne incarcam memoria cu tot felul de holocauste. Stim ca istoria a fost este si va fi isterica. D-ul Plesu ne spune ca nu cunoastem istoria. Dar nu numai istorie nu cunoastem, ci, si multe alte discipline. Si nu cunoastem nu pentru ca n-am dori, ci, pentru ca nu sintem lasati sa stim; si chiar daca am fi lasati sa stim, tot nu vom sti pentru ca, si in cazul istoriei, nimic nu scapa de interpretare. Istoria e precum Biblia: interpretabila. Citim acelasi verset, sau acelasi document, dar il interpretam diferit: ,,...pai, stai, domnule, ca pe vremea aia altele erau conditiile. Mata nu scoate din contextul realitatii de-atunci ceea ce a vrut acel document sa reveleze!" Si uite-asa, se duce naibii si istoria si Biblia. Totul e interpretabil, totul e negociabil. De fapt, si pina la urma, noi, ca oameni, sintem niste fiinte cu un DNA deteriorat, incarcat de mizerii istorice. Intre oameni pacea nu poate exista. De la Abel si Cain incoace pofta de a ne omori intre noi nu a fost satisfacuta. Generatii noi vin cu pofta de viata. Cu totii cred ca altceva nou trebuie facut, dar, in scurt timp, sfirsesc in aceleasi masacre. Jumatatea de veac 18, cind noua filozofie a lumii a pus stapinire pe omenire a validat nevoia aparitiei ,,omului nou", al luptei de clasa, a transformarii speciei. Nietzche, Marx, Darwin, Heine, sint accidentele cele mai nenorocite ale istoriei moderne. De-acolo a pornit totul. Ei l-au omorit pe Dumnezeu, ei au nascut ideea de om nou.Din istorie nu invatam nimic. Ideea de apocalipsa, pina la urma, e singura viabila, necesara si de dorit. Nu meritam sa existam, nu meritam sa fim parte din acest univers.