O fi ajuns cineva pana aici, citind tot ce-au scris acesti oameni? Eu n-am reusit sa citesc tot. Am dat inainte. E interesant sa vezi ce reactii provoaca unele idei, ce inteleg oamenii din ele, la ce se opresc, ce ii indigneaza. Dar zau, cat de interesant, totusi? Stii mai multe despre oameni? Combate cineva de-adevaratelea idea unui articol? Am mari indoieli. Dar, asta e alta discutie. Intrebarea mea ar fi, fara nicio legatura cu ce-am inteles eu c-au inteles antecomentatorii de aici, oare decizia imparatului chinez s-a dovedit a fi fost buna? Ma rog, in termenii relativi ai binelui si raului.

In primul rind, aristocratia e un reziduu neconvingator pentru spatiul european. In lumea araba, aristocratia poate fi admirata in actiune, in unele cazuri conduce destul de bine modernizarea tarilor pe care le guverneaza. La noi se poate vorbi de o aristocratie oculta, derivata din generatii de demnitari comunisti si afiliatii lor, care conduc fara prea mult talent societatea prin pirghii variate - putem discuta daca e vorba de o reala aristocratie, dar in mod cert putere politico-economica substantiala a fost transferata doar pe criterii de filiatie. In al doilea rind, elitele! Prin elite intelegem de excelenta intr-un anumit domeniu sau zona de virf politico administrativa ? De acord, ele ar trebui sa lucreze, dar nu sunt neaparat identice - politicianul poate sa nu aiba atributele unui membru al elitei, vezi Ronald Reagan, dar sa interactioneze eficient cu ele. Atragerea elitelor in zona publica este pina la urma testul de succes al clasei politice. Ele dau sistemul de valori si directiile majore, nu sunt neaparat implicate in politicul imediat sau administrativ. Ca sa aiba consistenta, elitele se sprijina pe cetateni, oameni preocupati de politic. Cind omul prefera gratarul alegerilor, este o problema de spirit civic si nu neparat de elite - majoritatea membrilor elitei actuale au invitat cetateanul la vot. Aici apar micile sau marile sacrificii pe care ceteanul si le asuma pentru binele public. Elitele la noi nu au reusit inca sa impuna o conduita publica, sunt destul de introvertite si evita contactul cu multimea - ceea ce le da o legitimitate mai limitata decat ar trebui. De aceea il respect pe Dl Plesu, incerca sa umple acest gol, sa iasa din turnul de fildes, din care multi intelectuali ignora, elitist, multimea ... In defintiv confirmarea valorii vine tot de la ceilalti oameni, omul e un animal social ... Democratia moderna reprezentativa cere mult caracter (aici da, putem vorbi de elite morale, in sensul Romei antice) si o capacitate de comunicare iesita din comun pentru a explica simplu si proba ideile in fata celor care vor suferi efectele actiunilor tale. Apartenenta la elita, in dimensiunea de excelenta profesionala recunoscuta de egalii pe acel palier profesional devine foarte relevanta, e pusa in slujba binelui public. Esenta democratiei este competitia intre idei si programe, iar atragerea unei parti cit mai substantiale a elitei intr-o echipa politica da credibiliate si asigura pe termen lung succesul. Sintetic, elitele nu reprezinta obligatoriu politicul, dar il potenteaza direct (performanta politica, eficienta guvernarii) sau indirect (formarea cetateanului si educarea nevoilor lui). Toate chestiunile de stat nu vor functiona corespunzator fara implicarea elitelor - studiu de caz, Romania ....

Dle Plesu, va multumesc sincer pentru noua carte pe care ati publicat-o. Pentru mine ati fost intotdeauna un model formator si, in ce ma priveste, cartea isi atinge din plin tinta. Foarte frumoase coperta aleasa si prezentarea dvs. de pe siteul Humanitas.

Sincer, m-a luat prin surprindere schimbarea de "look" al Dilemei Vechi , vechiul parca era mai "cool" . Un mare castig este ca totusi aflam cati suntem contaminati de idei noi, "a priori", traind senzatia de solidaritate . Comentariile sunt inca soft-acide , cu luari de pozitie, in transee proaspat sapate , intre doua randuri de banci studentesti parca, dintr-un amfiteatru de scoala militara.

democraţia e decizia lucidă a celor mulţi de a se livra celor mai buni din comunitatea lor.

luciditatea romaneasca e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire. (iarta-ma, nene Iancule!)
de ce? din cauza de "cei mai buni". dacii au fost cei mai bravi si cei mai viteji; restul s-a turnat prin alte pahare.

De neinteles o astfel de pozitie pentru cineva care s-a ocupat la Humanitas de editarea unor carti ale lui Rene Guenon. Pacat ca nu ati meditat asupra cartii "Criza lumii moderne"; v-ar fi utile si unele articole despre aristocratie si democratie ale lui Eminescu. Nuantele, pojghita de echilibru, de subtilitate in descrierea "democratiei" nu poate masca neadevarul ideilor. Un articol superficial. Jenanta tendinta de a masca "golul" democratiei. "Sa nu-mi fiti caldicei!"

1. Andrei Plesu califica aristocratia un “reziduu neconvingător“
2. Nu inteleg paralela aristocratie-elita, probabil ar trebui sa-l citesc pe Tocqueville. In orice caz cred ca sintem de acord ca descendenta biologica nu te califica in vreun fel, nici un fel. Pentru ca n-are cum.
3. Daca inteleg bine se vorbeste despre o elita vag delimitata socialmente dar circumscrisa clar clasei politice.
4. Daca punctul 3 se verifica (va rog sa observati ca-mi ofer ragazul indoielii) atunci dezbaterea se duce mult prea sus in raport cu situarea clasei politice romanesti – aceasta nu e in veac aristocratie, e plebea cea mai de jos ajunsa in topul ierarhiei sociale - o chestie foarte nasoala, statuata in comunism si perpetuata de pseudo-democratia de dupa 1990.
5. Elita ramine totusi o categorie deschisa – sintem bineveniti cu totii.

Demonstratia dl. Plesu (imi inchipui ca incearca sa demonstreze ceva si cand zic “imi inchipui” asta este pentru ca in speta de fata imaginatia imi este solicitata mai intens decat puterea de intelegere) imi aminteste cumva de bancul acela in care un „superior” din militie ii demonstreaza unui „inferior” (tot din militie) prin deductie „logica” faptul ca daca nu ai acvariu inseamna ca esti impotent sau homosexual. Il stiti nu-i asa?
Dl. Plesu nu-si asuma nicio o raspundere in fata cititorilor pentru ca, domnia sa, nu ofera spre atentie opinii sau pozitionari personale. Domnia sa se multumeste sa comenteze (adica sa interpreteze pentru profani) un text ales la intamplare al unui oarecare doct Alexis de Tocqueville de descendenta aristocratica (franceza) dar de formatie specialist in democratie (americana). Nu avem cum sa-l contrazicem pe domnul Plesu pentru ca , mutatis mutandis, am fi pusi in postura ingrata de a-l contrazice pe Alexis de Tocqueville. Cine si-ar permite? Ce ne ramane de facut? Sa comentam comentarilul pe text al d-lui Plesu. Sa comentam asadar. De la inceput ne surprinde contrapunerea notiunii de „democratie” celei de „aristocratie” si ne surprinde cu atat mai mult cu cat noi cei simpli si umili de pe pamant (sic) eram obisnuiti cu antiteze de genul democratie versus dictatura / totalitarism / comunism / fascism / etc. Asta fiind o prima abatere de la sabloanele logice cu care eram invatati. Aflam apoi alte lucruri noi pentru noi si anume ca aristocratia nu inseamna ce stiam noi ca inseamna ci ca inseamna „puterea celor buni” (aici inevitabil ne aducem aminte despre bancul acela cu zâna cea rea dar bunaaaaa). Apoi din aproape in aproape afam ca aristocratia este echivalenta cu elita (si stim cu totii cine sunt elitele in tara si in timpurile pe care cu onoare le populam) . Pas cu pas prn mici aproximatii si deductie logica aflam ca democratia inseamna consens, in niciun caz dictatura majoritatii, si nu orice fel de consens ci consensul prin care „cei multi” (recte plebeii) se livreaza (oau) „celor buni” (recte elitele, recte aristocratia, recte boierii mintii). Dl. Plesu desprinde din invtaurile lui Alexis de Tocqueville ca „Democraţia autentică înlocuieşte elita arbitrară printr-o elită legitimă.” Cititorii suspiciosi si/sau neatenti pot deduce (facand spontan corectiile aproximative in sens invers) ca democratia este in fapt instrumentul prin care sunt legitimate aristocratiile. Dl. Plesu ne asigura ca Alexis de Tocqueville nu asta a vrut sa spuna atata vreme cat procesul de legitimare prin livrare presupune „conştiinţe libere”, iar categoria „elita„ este o categorie deschisa, accesibila (teoretic) oricuia dintre noi, nu ca-n feudalism, trecutul neglorios al omenirii. Ce mai aflam in sprijinul relaxarii noastre mentale atat de necesare pentru intelegerea si acceptarea democratiei consensuale intru legitimarea elitelor (recte aristocratiei)? Pai mai aflam ca „încrederea in spiritului comunitar („obiectiv“) nu poate fi contrapusa deact „idiosincrasiilor personale” ceeace usureaza fundamental alegerea pe care o are de facut orice om cu scaun la cap (ca mine sau ca d-voastra). Pentru ca demonstratia sa fie rotunda, o poveste chinezeasca cu tâlc si implicatii in numerologie si ortodoxia in care unimea este si treime poate face minuni. Paranteza (fara paranteza) Mie unul imparatul rosu-chinez din poveste imi sugereaza un Napoleon decazut, mai putin curajos... Intr-o situatie similara, disputand strategia unei batalii, singur in fata generalilor sai care propuneau o solutie diferita, Napoleon pentru a inchide discutia i-a invitat pe generali sa priveasca cerul insorit si sa-i spuna daca vreunul dintre ei vede steaua indicata de ele intr-o zona a cerului. Generalii s-au zgâit la cer cu mana streasina la ochi si au spus ca nu vad nicio stea . Napoleon le-a spus atunci ca, atata vreme e singurul care o vede nu admite sa fie contrazis in ceea ce priveste strategiile de lupta. Ma rog, Napoleon ca si imparatul rosu chinez nu erau democrati (nici aristocrati) ci dictatori mai mult sau mai putin sofisticati in a poza in democrati. Si-apo in consiliile ambilor se aflau doar generali si niciun medic. Am incheiat paranteza (fara paranteza)

Cam asta zic eu (dl. Goe) ca spune dl. Plesu despre cele zise de catre dl. Alexis de Tocqueville. Si decaderea ar putea continua daca cineva va indrazni sa-mi interpreteze interpretarea. Pacat insa ca, indiferent cat de mut/multi vom comenta, nu vom putea cunoaste parerea personala a domnului Plesu despre democratie, aristocraie, elite, contemplarea trecutului si favorizarea poeziei, dincolo de incercarea sa de a ni-l traduce pe Alexis de Tocqueville in litera si spiritul textului original al autorului. Caci dl. Plesu, desi poate traduce cu usurinta pe aproape oricine, nu se poate traduce pe sine. Nu are la indemana meta-i nstrumentarul necesar.