Eugen, salutari.

Primo tempo. Totul e o "compunere". Pana si poeziile. "Despre Eroi si Morminte" a lui Ernesto Sabato este o compunere. Fiecare mesaj al d-voastra este (tot) o compunere. Deci da. "compuneri facem noi". Si noi. Sub acest aspect, distinctia pe care va straduiti sa o faceti intre noi (d-voastra si cu mine) si alti autori de compuneri este, cum sa zic, induioasatoare. Admirabila, am putea zice.

Secundo tempo. Va citez: "Fiecare ins care isi pune parerea aici poate sa pice in capcana unei exprimari pretioase, chiar si atunci cand nu are sau nu e nimic de comentat, fiindca narcisismul e apasator. Si atunci compune impresii alaturi de subiect, doar ca sa-si faca tema." - Un adevar mult mai cuprinzator decat ati intentionat d-voastra in mod punctual. Atat de cuprinzator incat il incape si pe dl.Andrei P. De altfel domnia sa, autor consacrat, care si-a castigat notorietatea cu compuneri grele, sofisticate, din postura de ganditor profesionist (comparabil cu Kant) este acum intr-o situatie ingrata. Trebuie sa intretina acea notorietate cu „un compuneri lejere, de vara, lipsite de ambiguitati” pe care trebuie sa le scrie, vai, saptamna de saptamana, ca pe o tema de casa. Vi-l imaginati? Dl. Andrei P. coboara din inalt la presiunea ideii ca trebuie sa faca o pauza din gandiri pentru a scrie compunerea pe care o asteapta redactia la Dilema Veche. Poate nu realizati intreaga grozavie a dramei. E ca si cum niste cersetori de la metrou l-ar pandi zilnic pe Mugur Isarescu pentru a-i cersi un ban, in ideea ca nu se poatea sa nu-i fi ramas prin buzunare ceva tot stand la banca si mai ales in ideea ca acestuia ii va fi rusine sa refuze cererea unor fosti colegi de liceu. Cam asa si la Dilema Veche. Decidentii de la Dilema Veche (si deci si Andrei P.) cred ca revista are de castigat (si chiar are, enorm) daca in fiecare editie apare asteptata compunere a notoriului Andrei. P care tine pagina (dupa numarul de vizite chiar o tine). Fara dl. Plesu revista, desi ar ramane aceeasi si n-ar pierde nimic din consistenta si din relevanta, ar pierde enorm din audienta si prestigiu. Asta e situatia. Revista castiga, dl.Plesu castiga (financiar vorbind, imi imaginez ca are actiuni la Dilema si ca e platit pentru compunerile pe care le publica saptamanal din prea plinul sau). Cineva insa trebuie (si) sa plateasca. Cine plateste? Turcu plateste. Supapa de prea plin face prea-plinul doar plin. In aceste conditii ca sa mai evacuezi inca apa din cada trebuie sa faci valuri. Arta in conditii de constragere nu poate sa nu tradeze pana la urma acele constrangeri (saptamnale) mai ales ca dl. Andrei P. trebuie sa scrie comunerea si atunci cand n-are chef sau inspiratie sau cand are lucruri mai importante de facut. Uneori scapa ieftin: publica ceva ce-a mai publicat (in trecut sau in alta parte). Alteori scoate ceva in graba pentru admiratorii avizi care-l asteapta emotionati la gard. Emotia unora e atat de mare incat vad despre ingeri peste tot. Spectacolul receptarii e un spectacol in sine pe care un ziarist cu fler ar trebui sa-l prezinte la gazeta. Ce a mai dat Andrei P. azi? O compunere. Acest mecanism nu poate sa nu uzeze, sa nu produca scadere, compromisuri, si scapari sub limita politicului corect sau a normelor artistice in vigoare (sic) precum cea mentionata si de catre d-voastra, d-le Eugen. Acesta este pretul. Pretul prea zilnicei paini.
P.S. Dl. Andrei P. este un „deontolog”. Stiu ca este, si mai stiu (pe surse) ca este un fan declarat al acestui cuvant: „deontolog”. In aceasta calitate si in calitate de credincios crestin, domnia sa n-ar atinge, nici macar cu o floare de ironie, turbanul transpirat, dintr-o zi torida de vara, al unui frate musulman, chiar daca dl. Plesu stie despre sine cat de mari ii sunt notorietatea, prestanta, prestigiul si autoritatea. Nu s-ar face. Nu? Asa ca nu-i ramane sa-si descarce tolba, cu ironii nefericite, in contra sectelor neprotejate de lege: ateii, darwinisti etc sau cei care fac pasiune pentru alergatul prin parc. Dl. Plesu (un lenes notoriu) nu-i intelege pe acestia (n-are cum) dar isi imagineaza ca aici, punctual, deontologia are dezlegare la peste si ca s-ar gasi un debuseu in care ne putem permitem sa ironizam la liber lucruri pe care (chiar) nu le intelegem. Asa... pentru ca ne vine si avem autoritate. Si pe mine m-a enervat stilul (...) in care s-a atins de placerea alergarii, placerea alergarii pana la limita epuizarii fizice. Sunt pline comunerile d-lui Andrei P. de astfel de lucruri. Pentru ca, in alt plan, cel intelectual, chiar si domnia sa este un impatimit al alergarii, libere si descatusate... pana la limita epuizarii... fizice