1. O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens, deîndată ce îţi pui problema sensului ei....
Sensul vieţii - <i>punctaj pregătitor</i> -
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Orzul pe gîşte - la Educaţie
Aşadar, avem un guvern de stînga. „Stîngă modernă, europeană“ (aţi observat cît de des a fost repetată sintagma asta în ultimii ani?). Peste tot în lumea democratică, stînga defilează cu două priorităţi: educaţia şi sănătatea. Şi de multe ori cîştigă alegerile datorită programelor destinate acestor domenii.
citiţiHoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
citiţiIdei de stricat distracţia anti-austeritate
Vasăzică austeritatea nu mai e chiar aşa o fatalitate, ne anunţă noul preşedinte francez François Hollande, în aplauzele entuziaste ale mulţumii. Dacă zice un om ales de poporul francez, atunci e musai să fie adevărat, doar nu s-a mai văzut politician francez să bată cîmpii, nu?
citiţiSocietate
O Elveţie a guvernelor
Ultimele două propuneri ale noului Guvern se înscriu perfect într-un lung şir de numiri anterioare, păguboase. Prima dintre ele, o rectoriţă a unei universităţi particulare, nu a avut prea mult timp să-şi expună programul de reformă, ocupată fiind să înţeleagă că un program de două săptămîni la o universitate de prestigiu nu înseamnă că ai absolvit universitatea cu pricina.
citiţiFlori şi fete
Domnul îşi urma soţia cu un aer caraghios de absent. Într-o mînă ţinea un ghiveci din cele ce se atîrnă, din care se revărsau zeci de petunii planturoase, roz. În cealaltă ducea un ghiveci la fel, plin cu o tufă gureşă de cerceluşi. Evident că habar n-avea ce fel de flori cară şi prea puţin îi păsa; aerul de martir suprem al plictiselii îi ucisese orice poftă de viaţă.
citiţi(Iar) pe bicicletă
Merg pe bicicletă, precum majoritatea foştilor copii, dintotdeauna. Cînd eram mică, ieşeam, cu gaşca, în Parcul Tineretului, cu Pegasul meu verde. Nimic spectaculos pînă aici. Mai spectaculos era cînd ieşeam singură, prin acelaşi parc, şi, uneori, mă aventuram în locuri pe care ca „simplu pieton“ nu le atingeam vreodată.
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
dupa un an jumate
adăugat de gerualescu la data de 11 Noiembrie 2010 08:11:39
Eu cred că viaţa nu are sens.
Cel care scrie despre sensul vieţii ar trebui să declare de la bun început cum vede el sensul vieţii. Să enunţe deci prematur teoria, să se trudească de la început cu adversitatea celorlalţi. Este valabil pentru orice enunţ ce ţine de credibilitate. Dacă dimpotrivă porneşte de la lucruri general valabile şi încearcă să aducă sensul vieţii spre sensul lui, înseamnă că autorul vrea să evite atacurile directe, deci nu are încredere în rezistenţa teoriei. Dacă se limitează la chestiuni generale legate de subiect şi nu enunţă propria concepţie despre sensul vieţii, se va referi inevitabil doar la acelea care nu contravin teoriei proprii, neenunţată, o formă mai puternică de protecţie.
După ce este afirmat, enunţul poate fi explicat, o topică de bun simţ, printre puţinele lucruri pe care poţi să le ai în comun cu ştiinţa într-un asemenea demers. Să emiţi teoria, apoi să o probezi. O teorie este cu atât mai puternică cu cât este supusă, şi face faţă , cât mai multor critici.
Teoria:
În problema sensului propriei vieţi intervin două noţiuni, a vieţii şi a conştiinţei de sine, adică a concepţiei intelectului individului despre individul însuşi. Conceptul de „sens al vieţii” nu capătă conţinut real, nu devine un concept, odată cu existenţa vieţii, ci cu existenţa conştiinţei de sine, întrebarea „Care este sensul vieţii?” nu este implicată de existenţa vieţii, ci de existenţa conştiinţei de sine. Mai mult, întrebarea nu este de autodefinire, conştiinţa de sine nu se întreabă „Care este sensul conştiinţei de sine?”, ci întreabă „Care este sensul vieţii?”, o întrebare de cunoaştere. Aceasta este o întrebare introspectivă a conştiinţei de sine însă abia după ce a observat că viaţa ei depinde de viaţa individului, de unde şi tendinţa de a se separa de forma biologică a acestuia, inventând sufletul. Este deci o întrebare a conştiinţei de sine asupra surselor sale, mai degrabă decât asupra sensului vieţii.
Întrebarea se referă însă şi la scopul vieţii, pentru că intelectul este un instrument, de care viaţa se ajută pentru a-şi atinge scopul, acela de a supravieţui. Intelectul este prezent la diferite specii de vieţuitoare ca instrument dezvoltat prin adaptarea la mediu pentru adaptarea la mediu.
Până la Darwin nu exista o explicaţie pentru voinţa de a supravieţui şi voinţa de reproducere, sensul fiind, asemenea timpului, înainte: supravieţuim pentru că avem voinţă şi instinct, ne reproducem pentru că avem instinct şi voinţă. Întrebându-ne despre surse am ajuns până la prima celulă şi am aflat că este invers, aceasta a trăit pentru aceasta a funcţionat, şi s-a reprodus pentru că s-a rupt în două celule. Această celulă nu s-a luptat cu altele pentru a supravieţui, ci întâi a supravieţuit pentru că era mai stabilă. Un organism format din două celule nu a luptat pentru supravieţuire cu alte organisme, ci a fost mai stabil prin funcţionarea simbiotică a celor două celule.
De la câteva celule până la 100 de mii de miliarde, cât are corpul uman, este o complexitate greu de înţeles chiar şi de către ele însele laolaltă, ca om. Cauzalitatea este invers, avem voinţă de a trai pentru că trăim, avem instinct de reproducere pentru că ne reproducem. Dezvoltarea sistemelor de autoreglare dintr-o celulă au fost eficiente pentru că au supravieţuit, la fel cum alte miliarde de alte construcţii fizico-chimice nu au supravieţuit. Dezvoltarea sistemelor de autoreglare a organismelor mai complexe în sisteme nervoase şi apariţia creierului este la fel o chestiune de supravieţuire, în continuare nu ca scop, ci ca finalitate a întâmplării.
Integrarea în sistemul nervos superior a percepţiilor a adus avantaje de supravieţuire a celui mai inteligent. Dezvoltarea inteligenţei umane, dar şi a animalelor, s-a realizat în context social. Biologic omul are craniul cel mai dezvoltat în raport cu mărimea corpului faţă de alte animale. Tot spre deosebire de celelalte animale, care sunt capabile de exemplu să meargă imediat după naştere, omul nu este destul de dezvoltat la naştere pentru a se descurca singur, este născut practic prematur datorită mărimii craniului. Aceasta face ca dependenţa de ceilalţi membri ai societăţii (părinţii) să fie mult mai mare, iar comunicarea cu atât mai necesară, având ca rezultat iarăşi dezvoltarea intelectului.
Integrarea în sistemul de percepere a lumii a conceptelor abstracte a dus la perceperea conştientă a sinelui, deşi diferenţa intuitivă dintre sine şi ceilalţi, precum şi apartenenţa la aceeaşi specie este prezentă şi la animale. Un astfel de concept abstract este cel al unor forţe supranaturale antropomorfizate pentru explicarea fenomenelor naturale, iar acest comportament se întâlneşte şi la alte specii de primate, nu au apărut odată cu omul.
Astfel, masculii cimpanzei sunt capabili de reprezentare "animalomorfă" (sau "animalistă") a naturii. "Dansul ploii" (Van Lawick - Goodall) este un bun exemplu pus în evidenţă de către primatologi. Când sunt confruntaţi cu furtuni violente, masculii cimpanzei apucă crăci de copaci şi le agită ca pe nişte arme, lovind agresiv trunchiurile arborilor, alergând şi ciocănind zgomotos solul cu acestea şi scoţând strigăte stridente. Numai masculii adulţi reacţionează astfel, în timp ce femelele sau tinerii rămân în arbori. Acest comportament este identic cu acela pe care masculii îl afişează în prezenţa unui prădător pe care caută să-l îndepărteze. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Explica%C8%9Bia_biologic%C4%83_a_religiei)
Intelectul capabil de conştiinţă de sine este astfel un produs al evoluţiei instinctelor, folosit ce către acestea, precum degetul opozabil. Sensul vieţii este o întrebare a conştiinţei de sine despre sursele sale.
Proba:
1. Răspunsul este teoria.
4. O înţelegere a sensului vieţii în sens emoţional o face personală. Orice înţelegere este în cele din urmă emoţională. Intelectul este un instrument al instinctelor, iar modul său de funcţionare face ca înţelegerea unui concept să fie integrarea acestuia în sistemul lui de „căi bătătorite” cum se numesc sinapsele neuronale. Obişnuinţa cu un concept este de fapt încrederea în el, o teorie fiind de fapt un mit. Intelectul ca instrument al instinctelor este mai bine înţeles dacă este asociat cu imaginea unui animal folosind un cuţit, la fel cum teoria fizică a atracţiei sarcinilor electrice de semn opus nu are o explicaţie ultimă în mintea noastră, ci există ca un mit al atracţiei contrariilor.
7. Ideea că necunoaşterea sensului vieţii este stimulativă este doar periferic adevărată. Căutarea sensului vieţii poate stimula cunoaşterea prin importanţa ei, iar prin vastitate, va impune aceeaşi importanţă multor căutări anexe, chiar în toate laturile existenţei. Omul este însă stimulat în mod natural de succes, legat de instinctul de supravieţuire. Nevoia de confirmare şi intensitatea evidentă a stimulării psihice dată de apreciere este o reflectare a găsirii unei căi de succes spre supravieţuire.
Lipsa unor confirmări în căutările anexe şi îndepărtarea răspunsului la această întrebare poate duce dimpotrivă la anxietate, fără un efect stimulativ pentru cunoaştere şi dezvoltare intelectuală
O întrebare are de câştigat de pe urma întârzierii răspunsului dacă nu este urgentă, şi anume dacă nu depind alte lucruri de ea. Răspunsul la această întrebare însă întotdeauna există. Răspunsul este întotdeauna o teorie, prin modul de funcţionare al intelectului. Omul încercă să înţeleagă conceptele percepute sau compuse pe baza celor percepute prin recompunerea conceptelor cunoscute. De aceea omul, când cu cunoaşte, propune. Astfel au apărut religiile sau alte răspunsuri despre sensul vieţii. Rafinarea răspunsului prin adăugarea de noi cunoştinţe poate fi stimulativă.
Diferenţa între o teorie şi o ideologie este modul în care aceasta se priveşte pe sine.
5. Concepţiile despre univers sunt învăţate social, la fel ca şi conceptele din care sunt alcătuite, deşi reprezentarea lor mintală este personală. Structurarea conceptelor cu care intelectul operează depinde de însăşi structura fizică a creierului, aceeaşi în cadrul speciei, inconştientul colectiv al lui Jung. Sensul vieţii este învăţat şi înţeles la fel ca şi celelalte concepte, fiind o întrebare pentru cunoaştere a conştiinţei de sine despre sursele sale şi despre univers. Conceptul de sens al vieţii este în mare măsură colectiv (răspuns pentru ultima propoziţie din 3)
2 şi 6. Intelectul, ca un angajat în funcţia de manager, are două atribuţiuni, de a defini obiective şi de a ajuta individul să le atingă cu eficienţă. Cele două atribuţiuni înseamnă implicarea în găsirea unui sens al vieţii, ca fiind unul dintre obiective, respectiv implicarea în a trăi.
Ideea apariţiei sensului vieţii în atenţia individului după îndeplinirea tuturor obiectivelor reprezintă doar conştientizarea lipsei unui obiectiv, sau a unui obiectiv principal, situaţie care poate apărea oricând.
Găsirea unui sens al vieţii nu aduce o deplasare eforturilor intelectului de la căutarea unui „sens” la căutarea unui „obiectiv”. Căutarea sensului este un obiectiv al conştiinţei de sine. Iar acesta este doar unul dintre obiective, chiar dacă cel mai important. (răspunsul pentru ultima propoziţie de la punctul 1). Deplasarea focalizării conştiinţei de sine poate fi doar de obiectiv, de prioritate.
3. Lipsa de sens a vieţii este o teorie, alături de alte teorii, practic un sens cunoscut. Are acelaşi efect ca şi cunoaşterea oricărui sens sigur. Ne transformă pe toţi în nişte organisme condamnate să trăiască mecanic, orientaţi. Şi asta şi suntem.
Sentimentul că, prin rezolvarea de către intelect a scopului propriu, perceput ca fiind acela de a găsi sensul vieţii, sau în sens mai larg de a elimina entropia sistemului în care funcţionează, acest instrument îşi pierde sensul, este legitim.
Premisa este însă cel puţin incompletă. Obiectivul de căutare a sensului vieţii este văzut ca important pentru om pentru vastitatea lui, nerezolvat de până la Darwin, şi mai apoi rămas nerezolvat din frică sau ignoranţă. Obiectivul principal al conştiinţei de sine se poate transforma într-unul la fel de vast, rafinarea cunoştinţelor despre ea însăşi, ştiinţa. Sentimentul de religiozitate în faţa ştiinţei exprimat de Einstein: „Dacă există ceva religios în mine, aceasta este admiraţia fără limite faţă de structura lumii atât cât ne-o poate dezvălui ştiinţa". Universul e destul de vast, încât există pericolul ca lipsa unui sens al vieţii şi „moartea termică a sufletelor” să ne transforme pe toţi în oameni de ştiinţă. Asta dacă nu ne găsim alt obiectiv principal al conştiinţei de sine, precum propriul bine, aşa cum îl percepe fiecare, sensul practic al vieţii, şi ceea ce facem deja.
Dificultatea în a accepta o astfel de teorie este de fapt de a accepta că individul nu este special, calitate care îi conferă un avantaj în lupta pentru supravieţuire şi binele propriu. O altă dificultate este de a accepta moartea conştiinţei de sine, care are pentru ea însăşi un caracter emoţional special.
sensul vietii
adăugat de Lavi la data de 24 Mai 2009 12:05:00
va suna a copilarie, a prostie chiar, a subtirime a gindirii sau a simplificare exagerata, dar am si eu o intrebare: care ar fi sensul vietii, daca nu a deveni un om mai bun? stiu ca "bun" e o notiune relativa, stiu ca pot exista o multime de contraargumente la scurta mea intrebare, dar as prefera un raspuns care sa nu inceapa cu o negatie
comentariu
adăugat de Lukian coman la data de 18 Mai 2009 12:05:00
accesati: http://mitcadumitru.blogspot.com/ si vedeti care este sensul vietii!
Pacat
adăugat de Gogu la data de 26 Martie 2009 01:03:00
vreau sa zic si eu ceva si ma chinui sa-mi civilizez cuvintele, pentru ca de "intelectuali" care emit materiale de-astea fara substanta sunt satul. mie mi se pare ca articolul e o bataie de joc, daca ai fost fraier sa te apuci sa-l citesti, na ca te-am facut sa pierzi timpul! cel putin 1/4 din comentarii au mai multe motive sa existe decat articolul, preferatul meu e #6
Pacat
adăugat de Gogu la data de 26 Martie 2009 01:03:00
vreau sa zic si eu ceva si ma chinui sa-mi civilizez cuvintele, pentru ca de "intelectuali" care emit materiale de-astea fara substanta sunt satul. mie mi se pare ca articolul e o bataie de joc, daca ai fost fraier sa te apuci sa-l citesti, na ca te-am facut sa pierzi timpul! cel putin 1/4 din comentarii au mai multe motive sa existe decat articolul, preferatul meu e #6
Good one
adăugat de Trent la data de 17 Martie 2009 01:03:00
"E preferabil să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decît sub geometria plată a unui răspuns pripit."
Good one!
e şi nu e, ca să fie
adăugat de Mihai rogobete la data de 17 Martie 2009 01:03:00
Dacă aceasta vă e intuiţia - partiţia Hepdomadară a istoriei şi destinului - dle.Andrei Pleşu, m-aţi tuşat. (Clară aluzia majusculei?) Sensul vârstei "luni" ,individual, poate fi stabilit numai post-factum; cel al "duminicii", numai colectiv. Dacă duminica e ramolită, nici al celei de vineri.Dacă vârsta "vineri" nu are sens,este incapabilă să-l stabilească pe al celei de joi.Ş.A.M.D. Dacă totuşi vaţa are un sens, rămâne cel intrinsec,imanent - cel tautologic: trebuie să trăim pentru a fi şi mai vii!
Comentarii pe puncte (2)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 Martie 2009 01:03:00
(continuare)
4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.
5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.
6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.
7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.
Sensul vietii
adăugat de Un oarecare la data de 14 Martie 2009 01:03:00
Sensul vietii? Care viata? Ce este viata?
Sintem doar pulbere de stele, materie care s-a asamblat temporar si intimplator intr-un organism viu si care va continua sa se transforme si reorganizeze mereu, in forme de neimaginat, atita timp cit ii va fi dat acestui univers sa existe.
Comentarii pe puncte (2)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 Martie 2009 01:03:00
(continuare)
4. Si totusi. Putem intui uneori faptul ca, daca am trai ca unii dintre semenii nostri, viata noastra si-ar pierde sensul, fie el si acela firav pe care-l intrezarim la un moment dat. Sigur ca intr-un fel, viata fiecarui om are un sens.
5. Probabil ca asa este. Dar e probabil la fel de adevarat si ca unii oameni au contribuit la ceea ce in viata noastra pare sa aiba un sens, daca nu chiar la gasirea sensului vietii noastre. Ne sprijinim tot timpul pe umerii unor oameni care-au existat inaintea noastra iar lucrul asta da si el un sens existentei noastre.
6. Nu-i cam tirziu totusi ca intrebarea privitoare la sensul vietii sa apara in toata nuditatea ei abia dupa infaptuirea programului? Pe de alta parte, dupa ce omul si-a infaptuit, sa spunem, programul, el apare deja obisnuit cu punerea problemelor de acest fel si poate fi, daca nu plictisit, cel putin rutinat. Pare natural ca stupoarea dar probabil si prospetimea ce insotesc intrebarea sa apara in tinerete: drept e ca, nici stupoarea, si nici prospetimea nu maresc sansele decelarii unui sens. Nu afirm ca programul e totuna cu sensul, dar probabil ca mai natural ar fi ca acestea sa se intrepatrunda: nu-mi pot urma programul daca nu intrevad un sens, dupa cum nu pot cauta/vedea un sens daca n-am nici un program, fie el si unul pe termen scurt sau unul pe termen lung, dar provizoriu.
In definitiv, ma intreb daca dupa infaptuirea programului motivatia de a gasi raspunsuri, adica de a pune intrebari bune ramine intacta, sau macar semnificativa. Caci daca nu, atunci nuditatea nu mai are nici macar darul de a impresiona, necum sa mai induca stupoare.
7. Ei, aici e-aici. Daca si eu cred ca intrebarea referitoare la sensul vietii nu are decit de cistigat de pe urma intirzierii raspunsului, mai cred si ca, in mod paradoxal, nu sint putini oamenii remarcabili care, in pofida a ceea ce sustin, se pripesc. De pilda, de ce raportindu-ne la divinitate simtim nevoia de timpuriu sa facem o alegere? Si de ce cautam nuante acolo unde ele nu exista, de pilda atunci cind vorbim despre adevar si minciuna? -- apropo, unii cauta calea de mijloc chiar acolo, intre adevar si minciuna.
Hotarit lucru: un cautator autentic trebuie sa fie foarte rezistent la frustrare, incertitudine, complexitate.
3.
adăugat de Vlad la data de 14 Martie 2009 01:03:00
Punctul 3 imi deschide pofta de contra-argument. Daca un zeu sau un geniu ar afirma cu autoritate un sens al vietii, stiu sigur ca NU am porni cu totii catre "sensul comun". Dovada sunt nenumaratii zei si genii care au afirmat cate un sens in istoria omenirii, si de fiecare data turma s-a impartit in "pro" si "contra".
Sa fi fost asa pentru ca nu exista un sens al vietii comun? E tentant , si parca ma unge la suflet. Dar suntem atat de exersati in a fi "pro" sau "contra", iar la sensul vietii ne gandim atat de rar, incat ma bate gandul ca as refuza sa cred ca sensul vietii e X numai pt ca geniul cu pricina era gras, scund si de la tara.
Si in definitiv, nu tin sa fiu unic, m-as multumi si cu un sens al vietii comun. Imi vine sa cred ca sensurile diferitelor vieti sunt la fel de similare ca nasterile (sau mortile): vazute de aproape sunt experiente unice, de la ceva distanta par identice.
Comentarii pe puncte (1)
adăugat de R.A.Muresan la data de 14 Martie 2009 01:03:00
Astazi se implinesc 130 de ani de la nasterea lui Albert Einstein.
Putem incepe de departe, anume de la ce nu este, nu poate sau n-ar trebui sa constituie sensul vietii.
Albert Einstein -- Mi s-a parut intotdeauna lipsit de sens, dintr-un punct de vedere obiectiv, sa ne intrebam asupra semnificatiei si telului propriei existente, ca si a existentei fiintelor in general. Si totusi, fiecare om are anumite idealuri care ii orienteaza straduinta si judecata. In acest sens placerea si fericirea nu mi-au aparut niciodata ca scopuri in sine (numesc aceasta baza etica idealul turmei de porci). Idealurile care m-au calauzit si mi-au dat curajul de a infrunta greutatile vietii au fost binele, frumosul si adevarul. Fara sentimentul acordului cu cei care gindesc la fel, fara indeletnicirea cu ceea ce este obiectiv, cu ceea ce ramine intotdeauna de neatins pe tarimul artei si al cercetarii stiintifice viata mi s-ar parea goala. Telurile banale ale
straduintelor omenesti, proprietate, succes exterior, lux mi s-au parut din tinerete demne de dispret.
1. Lui Einstein i se parea lipsit de sens sa se intrebe asupra semnificatiei si telurilor propriei existente: evident, intrebarea privitoare la sens era departe de a-i fi straina. Spuneti: a reflecta asupra sensului vietii poate fi, in sine, un sens in viata. Cred ca aici apare o "frictiune" cu ceea ce s-a afirmat la punctul al-2 lea, anume cu faptul ca daca "intrebarea devine inflationara, viata devine o subspecie a stuporii": ceea ce ar insemna ca frizam stupoarea nu doar atunci cind intrebarea cu privire la sensul vietii ar deveni singurul continut de viata, ci chiar si atunci cind preocuparea cu pricina devine dominanta/centrala, fiindca nu cred ca problematizarea poate da sens unei vieti fara a deveni dominanta.
2. Probabil ca asa stau lucrurile, insa stupoarea insoteste de obicei o aparitie sau poate o afirmatie exorbitanta si de regula nu e de durata. De pilda: "nici viata mea si nici a celorlalti nu are nici un sens". Cit poate dura in acest caz stupoarea?
3. Daca un geniu, sfint sau zeu ar face o afirmatie cu privire la sensul vietii (o propozitie de tipul "Sensul vietii NU este X, Y, Z."), ceea ce ar urma ar fi o inviorare a spiritelor/sufletelor. Fara a se ajunge la retetar sau directiva s-ar mai clarifica lucrurile. Incit, cu totii ar trebui sa cautam mai departe cu ceva mai mult folos decit inainte. De pilda: "Nu exista sens de viata colectiv".
In sfirsit...
adăugat de R.A.Muresan la data de 13 Martie 2009 01:03:00
...putem vorbi si la Dilema de dialog. La rindu-mi regret ca asta se intimpla atit de tirziu dar ma bucur totusi ca se intimpla. Fiindca e o ironie semnificativa faptul ca am inceput sa dialogam autentic postind in subsolurile articolelor cotidienelor si nu in ceea ce ar fi trebuit sa fie forumurile revistelor culturale care-si fac totusi un titlu de glorie din promovarea dialogului, diferentei, diversitatii, tolerantei. Daca societatea civila romaneasca se afla astazi unde se afla, e si din acest motiv.
@Rares
adăugat de Doinitza la data de 13 Martie 2009 01:03:00
- "...nostalgia supunerii" si "elogiul obedientei" le consider licente poetice pentru "respectarea unui sistem de valori/ ceva/ cineva / care a generat armonie, a inspirat si motivat catre depasirea "sfarogelii" si redarea continutului unor concepte devenite "buzz-words", "bogus",butaforie, fitze, etc.
- da, sunt de acord cu alegerea unei bune dependente / influente ; mai bine decit o subreda independenta.
- am haladuit / genunchii mi i-am zdrelit / dar glumind nu zabovesc si drumul eu m-il urmez(traducere aproximativa pentru "i did it my way" - frank sinatra nu se va supara)
weekend placut, Rares !
fara subiect in general
adăugat de Alu_poldy la data de 13 Martie 2009 01:03:00
Fara legatura cu subiectul, vorbesc si eu putin, ca sa ma aflu in treaba si sa-mi dau un sens vreo cinci minute.
Ma bucur ca in sfarsit si revista dilema (prea veche) are un colt unde si cititorul neautorizat poate sa spuna si el: da domle, combate bine sau: nu domle eu personal sunt impotriva acestor texte pe care nici macar nu le pricep prea bine.
Intr-un cuvant - felicitari pentru daschidere desi cam tarziu pentru o revista atat de moderna!
Care dezbatere, care sens ?
adăugat de Costin la data de 12 Martie 2009 01:03:00
Va referiti mai sus la "dezbaterea despre sensul vietii". Care dezbatere, si care sens, vin eu sa va intreb ?
Cearta filosofilor, asupra unei intrebari care nu se stie daca ea insasi "are sens", in sensul de a fi bine pusa, consistenta cu regulile limbajului si avand o oaresicare substanta reala.
Altfel, multi filosofi s-au incurcat "dezbatand vorbe", plecand de la premiza gresita ca daca pui doua vorbe alaturi si ele par ca exprima ceva, atunci automat asa si este.
In rest, prea multe asertii fara suport dintre care unele demonstrabil false.
"Dacă, prin absurd, un geniu, un sfînt sau un zeu ar face o afirmaţie generală cu privire la sensul vieţii (o propoziţie asertotică, univocă, de tipul "Sensul vieţii este X"), ceea ce ar urma ar fi moartea termică a sufletelor."
Asta dovedeste doar lipsa de imaginatie a filosofului care si-l inchipuie pe X. Miliarde de crestini au primit raspuns la chestia cu sensul vietii, fara ca vietile lor sa semene una cu alta, sau sa mearga dupa retetare. Desigur ca o formulare X poate fi facuta in asa fel incat sa se multiplice in functie de individualitatea receptorului, fara a-si pierde din generalitate si fara a fi atat de generala incat sa fie lipsita de substanta.
De exemplu, Johann Sebastian Bach s-a exprimat ca "telul si singura finalitate a muzicii nu poate fi alta decat marirea lui Dumnezeu si restaurarea spiritului uman." Bach a dat astfel "sensul" creatiei artistice in general, definitia este plina de substanta (daca nu credeti incercati sa ascultati Bach cu prima ocazie), si in acelasi timp muzica ce urmeaza acest program nu e cu nici un chip "dupa retetar". Nici macar in creatia lui Bach nu poate fi invinuita ca repeta aceeasi reteta, fiind mult mai mai diversa si mai bogata decat, spre exemplu, toata muzica impresionista.
La fel un crestin poate lua, dupa Evanghelie, ca "sensul vietii" (in sensul aluzionat de articolasul in cauza, nu ca ar fi foarte intelept pentru un crestin sa isi asume cuvintele astea doua drept ceva cu care merita sa-ti pierzi vremea) trebuie sa fie iubirea si glorificarea lui Dumnezeu prin slujirea aproapelui. Bach si-a slujit asta intrun fel, Maica Tereza in alt fel, multi altii in multe alte feluri. Au avut toti acelasi sens al vietii fara sa cada in "moartea termica a sufletului", si fara sa traiasca dupa retetar.
Acu vin eu si va intreb, indiferent de cat vreti dumneavoastra sa staruiti in cautarea ochelarilor cei de pe nas - adica indiferent daca acesta este scopul "identificat" sau "cautat si gasit" al vietii dumneavoastra. Cum credeti ca va slujiti aproapele din postura de reper cultural al unui spatiu public cu o oaresicare revereneta pentru "elite, daca introduceti confuzii si nu prea sunteti de mare ajutor cu exercitiile astea filosoficesti.
Va invit sa raspundeti la intrebare, indiferent daca are sau nu legatura cu asa zisul "sens al vietii" pe care-l cautati.
P.S. "sens de viata colectiv" nu v-a zgariat nitelus urechile ?
@ doinitza
adăugat de Rareş la data de 12 Martie 2009 01:03:00
Punct nevralgic, doinitza? Poate chiar mai multe... Oricum, nu cred că analgezicul e independența. De fapt, se pare că și tu ai nostalgia supunerii, căci vorbești foarte frumos despre ascultare - mă refer la "muzica fără partitură".
Îți mulțumesc că mi-ai des-cifrat sensul vieții efemere, deci îți mulțumesc mai mult pentru... nimic. Însă nu era nevoie. Problema era legată de posibilitățile de independență, fie și în planul gândirii, ale unui ceva efemer. Să nu cumva să fie vorba despre ceea ce se înțelege azi prin "a fi tu însuți". Într-atât s-au sfarogit cuvinte precum "libertate", "independență", "nonconformism" (de fapt, aproape totul se reduce la un soi de "customize your firefox", restul fiind... nevralgii tratate cu... rinocerită), încât mai dulce mi-ar suna elogiul "obedienței".
Cred că singura alegere pe care o putem face este între o dependență bună și una rea. Acum, drept ar fi să spun că principiul de care cu adevărat depindem e și liber și ne-efemer, și tot așa ne vrea și pe noi; dar până să zburdăm pe câmpia libertății, sau să culegem păpădii pe cea a iubirii, trebuie să trecem prin câmpul minat al lui Marte, ori să ne zdrelim genunchii pe muntele Legii. Și vine ceasul unei cumplite deznădejdi și neputințe, când, dacă nu găsești în tine resurse de supunere necondiționată și de credință oarbă, ei, atunci, nu vei face decât să rămâi... tu însuți, tânăr, neliniștit și "neambalat".
În privința statisticii, eu zic s-o lăsăm așa cum și este, adică moartă.
P.S. Te-am băgat în seamă cu plăcere. De ce glumești cu lucruri atât de serioase?
asteptari
adăugat de Anonim la data de 12 Martie 2009 01:03:00
Da, cam asta se asteapta de la dumneavoastra, domnule Plesu. - teme filosofice, nu indreptarea privirii asupra cotidianului romanesc. E punctul de plecare spre o carte cum cultura romana nu a avut? si, totusi, una care ar avea glas si in cultura europeana.
@doinitza
adăugat de Rareş la data de 12 Martie 2009 01:03:00
Ţinem - noi, cei de la Statistică - să o felicităm pe doinitza, pentru elanul vital efemer cu care ne-a oferit un pizzicato de jale şi independenţă , aşa fără nicio partitură.
Mai ţinem, pentru a nu muri pre-ambalaţi, să ni se lămurească dacă, "până la găsi un sens", viaţa are ca sens, de tranziţie, normal, mujdeiul... Precum şi dacă "viaţa este un miracol efemer" în sensul zicalei "nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase"...
În fine, dorim să ne mai mirăm (de formă, aşa ca... statisticienii) de faptul, şi mai miraculos, că un miracol efemer poate fi şi un miracol independent. Sau, aici se ajunge dacă îl pre(post?)ambalăm în gândire?
articolul "sensul..."
adăugat de Victor L la data de 12 Martie 2009 01:03:00
Frumos scris; cel mai mult mi-a placut paragraful 3 si 7.
depinde
adăugat de Secărică la data de 12 Martie 2009 01:03:00
"Nu există sens de viaţă colectiv” ? Depinde. Un asteroid luat individual poate avea sau nu un sens, iar acesta poate fi diferit de al unui alt asteroid luat individual. Totuşi, per ansamblu centura de asteroizi ar putea avea un sens colectiv din perspectiva galaxiei, eventual chiar alt sens din cea a univerului.
Cristi
@depinde / @ rares /...sensul...
adăugat de Doinitza la data de 12 Martie 2009 01:03:00
1 - apreciez comentariul "depinde" postat de Secarica (sau Cristi) referitor la sistemul de referinta.
2 - multumesc Rares ca mi-ai acordat atentie!
Nu stiu ce punct nevralgic am atins, dar referirea la statistica nu era ad-litteram ci un mod de a sublinia dreptul la independenta al fiecaruia.
- viata este "efemera", adica foarte scurta si expusa hazardului, indiferent daca e simtita ca un miracol sau o corvoada
- "noi cei de la statistica" ? sa fie o confuzie ?! Sunt nedumerita de reactia lui Rares.
articol "sensul vietii"
adăugat de Doinitza la data de 11 Martie 2009 01:03:00
E dificil sa fii independent in gandire, dovada sunt comentariile la articol.
Cioran avea dreptate. Exista doua probleme: cum te raportezi la tine insuti (armonie sau contradictie) si cum te raportezi la lumea inconjuratoare (idem). Daca nu e determinata cultural - religios, reflectia la sensul vietii apare dupa depasirea unor faze si/sau obstacole. Pana la ai gasi un sens, viata este un miracol efemer de care nu ne bucuram pe deplin, o muzica fara partitura pe care nu o ascultam cu atentia cuvenita. Sa nu ne lasam pre-ambalati de statistica !
Bastonul zen
adăugat de Rareş la data de 11 Martie 2009 01:03:00
Sunt de acord cu ceea ce spuneţi. Totuşi, nu cred că trebuie să dăm înapoi în faţa unei propoziţii asertotice cum este, de exemplu, cea care afirmă că sensul vieţii este Dumnezeu. Acestea pot fi primite nu atât ca sentinţe, ci, mai degrabă, ca seminţe care vor rodi într-un mod personal, în funcţie de unicitatea fiecăruia. Totul depinde de cât de vie este inteligenţa receptorului, inteligenţă despre care nu cred că e sigur că va fi trezită în absenţa unor afirmaţii categorice, după cum nu e sigur că va fi ucisă de prezenţa acestora. Poate că, la început, până să porneşti pe un drum, chiar este nevoie de astfel de repere, pe care ulterior le poţi părăsi, mai precis, le poţi înţelege din "interior".
sens
adăugat de Yani la data de 11 Martie 2009 01:03:00
Din cele doua comentarii rezulta ca sensul vietii ar fi "criza" : existentiala, testestoriala, gerontoniala(sic!), etc, etc;
poate, nu stiu, ma mai gandesc.
of,
adăugat de Camionagiu la data de 11 Martie 2009 01:03:00
cel mai adesea e taman invers decat
"E o criza existentiala, mascata intr-o criza a testosteronului."
criza 40 ani
adăugat de Emil la data de 10 Martie 2009 01:03:00
Foarte interesant articolul, pesemne ca acea criza ce apare undeva la vreo 40 de ani apare "deîndată ce (şi tocmai pentru că) ţi-ai îndeplinit toate obiectivele". E o criza existentiala, mascata intr-o criza a testosteronului.