S-a rezolvat! Vinovați sînt străinii

Publicat în Dilema Veche nr. 758 din 30 august – 5 septembrie 2018
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Cine acceptă postura de gazetar, acceptă un soi de prizonierat. Ești condamnat la „actualitate“, adică la ghiveciul conjunctural al știrilor de ultimă oră. M-am plîns și mă tot plîng de această nemiloasă soartă. Să ai 70 de ani și să fii „arestat“ în politichia de doi bani a unor personaje despre care, în condiții normale, n-ai fi știut că există. Ai încă multe de citit, mai ai, poate, și cîteva proiecte, dar te lași bătut de toate vînturile unui cotidian în același timp nătîng, ridicol și, vai, periculos. Vrei, nu vrei, dai cu nasul, clipă de clipă, de tot soiul de „românași“ mîndri, ajunși la putere fără nici o „împuternicire“ interioară, fără nici o „vrednicie“, fără nici o performanță profesională consistentă. Ba inarticulatul Andrușcă, ba insuficient școlitul Popa, ba năucul trist Pop, ba palida secretară de la Videle (Carmen Dan), ba zglobiul metafizician Daea, ba papagalul șef de pluton Tudorel Toader, ba – cireașa de pe tort! – Viorica Dăncilă, rătăcită prin gramatică, hărți, instituții, sarcini greu de înțeles, vorbe greu de pronunțat etc. Dar mai e și hamletianul Dragnea, sfîșiat între „a fi sau a nu fi“ asasinat de vreo patru străini, înarmați – pe bani grei – cu priviri dușmănoase de calibru maxim, mai e și plutonierul euforic Codrin, și crîncenul Nicolicea, și șturlubaticul jurist de buzunar Șerban Nicolae etc. Nu mai vorbesc de vajnica urbanistă Firea sau de vesela subretă de Craiova Olguța. Și tocmai Olguța a pus, de curînd, punctul pe „i“. Președintele Iohannis a condamnat atacul cu gaze lacrimogene din 10 august pentru că e „neamț“, adică fascist, adică expert în gazare. Se dovedește, așadar, încă o dată, că toate relele ne vin de la venetici. Dacă am rămîne între noi, ne-am îneca în lapte și miere, în dor și jale, în ii înflorite și opinci Clarks…

Am vorbit, în mai multe rînduri, despre victimizare prin xenofobie în mult încercata noastră patrie. Dar, pentru mințile lichefiate, sufletele de lemn și educația de colhoz a categoriei „Olguța“, nu obosesc să mă repet. Mai jos, cîteva fragmente scrise acum doi ani, cînd lui Dacian Cioloș i se spunea, „la mișto“ „Julien“ (plus că „Cioloș“ are și ceva din „Soros“) și lui Iohannis – „Werner“. Adică amîndoi niște „străini“ răi, puși să ne nenorocească. Iată un inventar reparator despre cultura germană și cultura română, ca și despre alți „infiltrați“ prestigioși din istoria autohtonă.

…Eminescu – student la Viena și Berlin, Titu Maiorescu – gimnaziu la Viena, doctorat la Giessen, Nicolae Iorga – studii la Berlin, doctorat la Leipzig, Lucian Blaga – studii și doctorat la Viena. Să amintim și că primul profesor de sculptură din țară (Karl Storck) a fost un neamț născut la Hanau, că pe profesorul de la București al tînărului Brâncuși îl chema Hegel, că ambianța modelatoare a pictorului Ștefan Luchian a fost școala müncheneză (…). De neocolit – chiar dacă mai puțin prezente în mintea publicului larg – sînt contribuțiile decisive ale unor etnici germani la evoluția literelor și artelor autohtone, de la Oskar Walter Cizek, critic de artă de anvergură, sprijinitor al avangardei românești din anii ’20 ai secolului trecut, pînă la un muzician ca Wilhelm Berger sau la scriitori ca Wolf von Eichelburg, Eginald Schlattner, Oskar Pastior, Herta Müller, ca să nu pomenim decît cîteva nume. De neocolit este uriașul patrimoniu de cultură și civilizație lăsat, în Ardeal, de minoritatea sașilor în cei 800 de ani de conviețuire cu noi.

(Te pomenești că dușmănia Dragnea-Ponta e tot chestie de patriotism. Păi, n-a recunoscut Victor Ponta că, după mamă, e albanez, iar după tată – italian? Vine, deci, dintr-o familie aciuiată pe-aici în secolul al XIX-lea, la solicitarea împăratului austro-ungar, care avea nevoie de mînă de lucru pentru construcţii de drumuri. Dl Ponta stă, în această privinţă, mai prost decît „Werner“, a cărui comunitate trăieşte pe pămîntul patriei de vreo opt sute de ani.)

(…) E teribil ce de „străini“ bîntuie prin partea locului! Din păcate, ne-am trezit prea tîrziu! Trebuia să începem curăţenia mai demult. Trebuia să nu acceptăm înscăunarea lui Carol I, cel căruia îi datorăm – o recunosc chiar antimonarhiştii – aşezarea ţării pe drumul modernităţii europene. Trebuia să nu luăm modelul primei noastre Constituţii (cea din 1866) de la belgieni. Trebuia să nu lăsăm o sumedenie de arhitecţi francezi să ne umple capitala cu clădiri „străine“: Ateneul Român, Banca Naţională, Fundaţiile Regale (azi Biblioteca Centrală Universitară), CEC-ul de pe Calea Victoriei, Tribunalul de pe Splai, Ministerul Agriculturii de lîngă Universitate, Facultatea de Medicină din Cotroceni sau Hotelul Athénée-Palace (azi Hilton). Bine ar fi fost să nu ne dăm nici pe mîna numitului Carol Davila, de fapt un franco-italian (Carlo Antonio Francesco d’Avila), chiar dacă, fără el, am cam fi întîrziat cu învăţămîntul medical, cu organizarea primului serviciu autohton de ambulanţă, cu deschiderea primelor orfelinate, ba chiar şi cu inaugurarea Grădinii Botanice din Bucureşti (aranjată, vai, împreună cu un horticultor austriac). Fiindcă veni vorba de grădini, să amintim şi Cişmigiul, cel mai vechi parc public din Bucureşti, născut la iniţiativa generalului Kiseleff şi încheiat cu sprijinul expert al vienezului Wilhelm Mayer. Am zis Kiseleff? Da, „străinul“ care a participat la întocmirea Regulamentelor Organice de la noi şi care, ca ambasador al Rusiei la Paris, a sprijinit în mod eficace unirea Principatelor. Mai departe: cum de-am acceptat să se instaleze în biata, obidita noastră țărișoară artişti ca Gio­vanni Schiavoni, Niccoló Livaditti, Anton Chladek, primii pictori post-bizantini din Principate, ultimul dintre ei profesor al lui Nicolae Grigorescu? Dar „ghinioanele“ noastre nu se opresc aici. Lingvistica şi folcloristica românească sînt opera unor fondatori „alogeni“: Moses Gaster, Lazăr Şăineanu, Heimann Hariton Tiktin. Imnul naţional („Deşteaptă-te, române!“) a fost compus de Anton Pann, născut în Bulgaria de azi, cu numele de familie Petrov. Ce să mai spunem de românii celebri, cu unele antecedente nu tocmai româneşti: Vasile Alecsandri (cu un bunic evreu botezat), Alexandru Xenopol (un nume care, în traducere, ar însemna „fiul străinului“), cu un tată englez de origine evreiască, sau B.P. Hasdeu, cu o genealogie greu de sistematizat… Rosetteştii şi Ghiculeştii erau cam greci, de Cantacuzini nu mai vorbim. Ion Luca Caragiale era aromân (greco-albanez?) cu un tată născut la Constantinopol, marele Nicolae Iorga se trăgea, după mamă (Arghiropol), din greci bizantini şi după tată din munţii Pindului, Constantin Noica avea drept străbunic pe un anume Gigantis.

Iată tot atîtea motive să cer scuze, în numele poporului român, compatrioților noștri de toate etniile – și, în ocurență, președintelui Iohannis – pentru cuvintele proaste ale cîte unei Olguțe sau ale cîte unui Daddy. Românii normali nu gîndesc ca ei! În rest, rămîne cum am vorbit: m-am săturat de derbedei, de proști și de țoape!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Nicușor Dan la vot. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Prefectura afirmă că Primăria Capitalei a lipsit nemotivat de la şedinţa privind referendumul iniţiat de ea
Deşi a fost convocată, tocmai instituţia reprezentată de Nicuşor Dan, care a iniţiat organizarea referendumului local din Capitală, a lipsit de la şedinţa organizată la Prefectură pentru stabilirea detaliilor tehnice privind votul.
Zidul Berlinului a căzut acum 20 de ani / comentarii ale presei internaţionale
9 noiembrie-Prăbușirea Zidului Berlinului, simbol al tiraniei comuniste. A fost primul pas către reunificarea Germaniei
Pe 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului, cel mai puternic simbol al Războiului Rece, s-a prăbușit. Tot pe 9 noiembrie, dar în 1888, criminalul Jack Spintecătorul și-a ucis ultima victimă.
Marie Claude Lhuillery Facebook jpg
România, admirată de francezii de peste 70 de ani care au parcurs toată Via Transilvanica: „Fiecare pas a fost o recompensă”
Doi francezi se numără printre cei mai vârstnici călători care au parcurs Via Transilvanica pe întreaga ei distanță de peste 1.400 de kilometri. La finalul călătoriei, Marie Claude și Pierre François Lhuillery au avut numai cuvinte de laudă pentru români.
cfr cluj dinamo facebook jpg
Rosenkranz comemorare evrei, captură video jpg
Evreii din Austria nu l-au lăsat pe preşedintele Parlamentului, din extrema dreaptă, să participe la comemorarea victimelor din 1938
Vineri, când comunitatea evreiască din Austria a comemorat 86 de ani de la progromul din 1938, mai mulţi protestatari nu i-au permis preşedintelui Parlamentului, care este membru al extremei drepte, să participe la eveniment.
Ligia Deca INQUAM Photos Octav Ganea webp
Anul în care toate școlile din România vor avea un catalog electronic național! Interviu EXCLUSIV cu ministrul Educației
Din anul 2029, toate școlile din România vor avea un catalog electronic național. Într-un interviu în EXCLUSIVITATE pentru Click! și adevărul.ro, Ligia Deca a declarat: „nu se vor trece doar notele".
Banner Sorin Bontea
Ce origini are chef Sorin Bontea. Are patru frați și a dus o viață grea: „N-am crescut în puf (...) Am trecut prin multe”
Sorin Bontea (54 de ani) se numără printre cei mai îndrăgiți bucătari chefi din România. Talentul său, dar mai ales profesionalismul culinar i-au adus o mare popularitate, iar fanii știu o mulțime de detalii despre viața lui, cu o singură excepție, etnia sa.
Donald Trump  foto   Profimedia jpg
SUA afirmă că un agent iranian a recunoscut că a primit din partea Gardienilor Revoluţiei misiunea de a-l asasina pe Donald Trump
Un afgan în vârstă de 51 de ani a fost pus oficial sub acuzaţie că, la ordinul Gardienilor Revoluţiei, a organizat un plan de asasinare a lui Donald Trump, potrivit ministerului de Justiţie american.
carne ton conserva istock jpg
Sunt sau nu conservele cu ton otrăvite cu mercur, substanță care poate fi fatală pentru sănătate: „Se depozitează la nivelul creierului și afectează funcționarea acestuia”
Două organizații au făcut, recent, o descoperire îngrijorătoare: toate conservele de ton analizate în câteva țări europene sunt contaminate cu mercur. Același lucru se întâmplă și în România. Avertismentul specialiștilor este clar: „mercurul se depozitează la nivelul creierului și afectează funcțion