– Dac─â te gînde┼čti bine, î┼úi dai seama c─â, de fapt, de-abia acum lupta de clas─â a învins cu adev─ârat...

Amicul meu are darul de a rezuma, adesea, probleme tare încurcate în verdicte edificatoare. Îmi dau seama, instantaneu, c─â a nimerit-o ┼či de data asta. Într-adev─âr, este cea mai concis─â ┼či cuprinz─âtoare descriere a situa┼úiei în care ne afl─âm în prezent în România. Desigur, atunci, la începutul comunismului, „lupta de clas─â“ a ucis – acum, nu; acum îns─â, în post-comunism, aceast─â „lupt─â de clas─â“ este un produs democratic – atunci, nu. Mai important: atunci, pîn─â ┼či comuni┼čtii au trimis la plimbare „tovar─â┼či“ prea pro┼čti pentru a face fa┼ú─â cerin┼úelor schimb─ârilor revolu┼úionare – acum, nu...

Bine, bine, ve┼úi spune, dar o „lupt─â de clas─â“ implic─â, prin defini┼úie, o „clas─â“; despre ce „clas─â“ poate fi vorba acum?

Este acea „clas─â“ pe care, într-un articol anterior din Dilema veche, Valeriu Nicolae o descrie de minune, în stilul s─âu captivant, sub eticheta mai pro┼čti, dar loiali. Cred c─â am recunoscut cu to┼úii aceast─â categorie de indivizi ┼či avem fiecare o sumedenie de exemple personale la care s─â ne referim. ┼×i totu┼či, de aici ┼či pîn─â la o „clas─â“ pare s─â fie o cale destul de lung─â. ┼×i, chiar ┼či a┼ča, ar r─âmîne o întrebare ce necesit─â un r─âspuns: cum a fost posibil ca o asemenea „clas─â“ s─â se coaguleze? Pentru aceasta, povestea nu mai este suficient─â. Tot mai pro┼čti ┼či fideli, dar de ce?

Lui Marx i se atribuie o distinc┼úie util─â în acest caz: clas─â în sine ┼či clas─â pentru sine. Din aceast─â perspectiv─â ┼či for┼úînd pu┼úin nota, se poate spune c─â exist─â pretutindeni, exist─â dintotdeauna ┼či exist─â din plin ┼či la noi o categorie fluid─â de nedrept─â┼úi┼úi, de învin┼či, de pierz─âtori ┼či, în consecin┼ú─â, de frustra┼úi ai sor┼úii. Pentru Marx, aceast─â categorie era, în mod paradigmatic, proletariatul ca o clas─â în sine, care trebuia adus la con┼čtiin┼úa de sine ┼či, astfel, transformat în clas─â pentru sine, subiect istoric al Revolu┼úiei. A fost ┼či n-a fost chiar a┼ča, dar, în orice caz, în prezent, nu este obligatoriu s─â fie doar astfel. Nemul┼úumirea, e┼čecul, frustrarea se pot acumula ┼či coagula în diverse spa┼úii sociale ┼či din varii motive. Este exemplul devenit, într-un fel, la fel de paradigmatic, al categoriei sociale mobilizate electoral de populism, care cap─ât─â deci un fel de con┼čtiin┼ú─â de sine, transformîndu se ad hoc într-o clas─â electoral─â pentru sine. Este ┼či modelul urmat, sui generis, de PSD pe tot parcursul post-comunismului nostru: un populism pragmatic, drapat într-o ideologie de stînga.

Ce s-a schimbat îns─â în ultima vreme?

Un lucru important: populismul vag de stînga, adaptat la condi┼úiile economiei de pia┼ú─â ┼či ale integr─ârii europene, a mobilizat tot mai mult resentimentul acestei categorii de pierz─âtori ai tranzi┼úiei (categorie în mare parte promovat─â, nu ajutat─â de PSD & fiii), transformîndu-l în con┼čtiin┼ú─â de sine a unei „clase a resentimentului“, tot mai motivat─â ┼či mobilizat─â de ura explicit─â fa┼ú─â de acei „winners“ percepu┼úi ca vinova┼úi ai marginaliz─ârii lor ┼či tot mai animat─â de nevoia irepresibil─â de revan┼č─â. Complementar, aceast─â „clas─â a resentimentului“ a început s─â fie reprezentat─â, tot mai bine, de o clas─â politic─â la fel de resentimentar─â, totul fiind organizat într-o politic─â a resentimentului. Este ceea ce a reu┼čit, magistral, în felul s─âu, Liviu Dragnea: resentimentari din toat─â ┼úara, uni┼úi-v─â! Pentru aceasta, a adunat în jurul s─âu ┼či a mobilizat cohortele de resentimentari politici, cei care au dus servieta ani la rînd f─âr─â nici un rezultat, care au a┼čteptat, strîngînd din din┼úi, s─â fie numi┼úi prefec┼úi, primari, directori de gr─âdini┼úe etc., adesea copii ai unor marginali ai comunismului, parveni┼úi ne-ispr─âvi┼úi (în sensul etimologic al lui „parvenit“), care nu ┼či-au v─âzut niciodat─â r─âspl─âtit─â cum se cuvine – cum au crezut c─â s-ar fi cuvenit – fidelitatea lor fa┼ú─â de Partid, care au acumulat ┼či transmis urma┼čilor lor resentimente acumulate de-a lungul întregii vie┼úi. Au r─âspuns cu to┼úii la chemarea noului Leader ┼či s-au înrolat într-o na┼úional─â a dispre┼úului vindicativ, revan┼č─â a dispre┼úului la care consider─â c─â au fost supu┼či ani, eventual genera┼úii de-a rîndul. Populismul a devenit unul „organic“ ┼či sincer, înlocuind populismul strategic ┼či cinic, dominant în lume. A înlocuit chiar ┼či populismul calculat al lui Iliescu, comparativ mult mai rafinat.

Resentimentul este un sentiment general uman, n─âscut din tr─âirea unei si­tua┼úii umilitoare sau nedrepte, ce afecteaz─â stima de sine ┼či genereaz─â o ostilitate cronic─â fa┼ú─â de sursa perceput─â a acestor frustr─âri. Analizînd Resentimentul în istorie, Marc Ferro atrage aten┼úia c─â revenirea r─ânii trecute este mai puternic─â decît orice uitare: resentimentarul nu uit─â! Pe de alt─â parte, într-un raport destinat Forumului pentru o nou─â guvernan┼ú─â mondial─â, Margaux Vulliod atrage aten┼úia, la rîndul ei, c─â resentimentul poate fi refulat sau exprimat, dar, orice ar fi, acesta este purt─âtorul crea┼úiei sau înt─âririi unei identit─â┼úi de grup, care va cere repara┼úii pentru situa┼úia în care se afl─â. Ceea ce va implica, ne spune tot Marc Ferro, descalificarea valorilor opresorului perceput ┼či o re-evaluare ┼či promovare a propriilor valori: resentimentarul, individual sau social, se legitimeaz─â prin de-legitimarea valorilor celuilalt. A spus-o, de fapt, Nietzsche în Genealogia moralei, definind „morala sclavului“: resentimentarul, sclav al frustr─ârilor sale, î┼či justific─â neputin┼úa prin denegare ┼či „r─âsturnare axiologic─â“; el va urî sincer – ┼či nu doar din loialitate fa┼ú─â de partid – tot ceea ce va percepe ca valori str─âine cutumelor sale parohiale. Desigur, am întîlnit cî┼úiva primari, ba chiar ┼či unul sau doi prefec┼úi, care împ─ârt─â┼čeau valori culturale de bun-sim┼ú, dar le evitau din fidelitate fa┼ú─â de partid; în general îns─â, dispre┼úul comun este cel care înt─âre┼čte loialitatea ┼či nu invers.

Ce nu e clar aici? Merge┼úi prin ┼úar─â sau uita┼úi-v─â, pur ┼či simplu, în jur: tot ce este perceput drept „elit─â“ va fi devalorizat resentimentar, tot ce este expert, simplu specialist în ceva, va fi înl─âturat din func┼úii, iar omul nepotrivit va fi promovat peste tot la locul nepotrivit. Cultura, în general, va fi pus─â în scen─â peste tot, cu o condi┼úie: s─â fie cultura noastr─â, a oamenilor din popor, s─â fie Cîntarea Valorilor României de rit post-comunist. Politica este, în sfîr┼čit, cu adev─ârat ┼či integral, dintre noi ┼či pentru noi.

Dar cu noi cum r─âmîne? 

Vintil─â Mih─âilescu este antropolog, pro­­fe­sor la ╚ścoala Na╚Ťional─â de ╚śtiin╚Ťe Po­litice ╚Öi Administrative. Cea mai recent─â carte publicat─â: De ce este România astfel? (coord.), Editura Polirom, Bucure╚Öti, 2017.