cred ca se discuta prea mult despre mizeria din presa (de care o fi ea). de ce ar trebui sa ne pese atat de mult? adica, da si pe mine ma deranjeaza click sau cancan, dar numai in masura in care titlurile pornografice sunt greu de ascuns privirii copiilor mei, atunci cand ne oprim la un chiosc de ziare, sau atunci cand mergem cu mijloacele de transport in comun. OTV, DDTV, Antena 3 si alte asemenea incercari stridente pot fi scoase cu usurinta cu ajutorul meniului TV, din grila de programe vizionabile la propriul aparat. Cred ca fiecare din poate alege, slava domnului sa nu consume asemenea dejectii. Dar altfel cred ca exista loc pentru toata lumea. Ceea ce este trist si poate despre asta merita vorbit mai mult este ca alternativele, in cazul in care exista, nu sunt neaparat premium sau sunt foarte scumpe.
Rahatul se vinde peste tot bine pentru ca este ieftin. Este greu sa il convingi pe "tractoristul obosit" sa cheltuie 10% din venitul lui lunar pentru o carte de la Humanitas, sau pentru un spectacol de teatru. Trebuie sa recunoastem ca televiziunea al carei model de afaceri implica transmisia cvasigratuita catre populatie si-a consumat vocatia sa culturala. Poate modelul payperview sa fie mai aproape de asteptarile unora dintre noi.
In rest domnule Plesu cred ca va irositi energia inutil cu aceste teme (in plus riscati iata sa deveniti de fapt un agent electoral al lui DD). Fireste putem sa reluam si eterna tema a rolului intelectualului care trebuie sa ia pozitie fata aberatiile din jurul lui, dar sa fim seriosi, cui ii mai pasa?
Eu, de exemplu, v-as propune sa vorbim mai mult (sa numai) despre frumusetea din jurul nostru.

Dacă visul întemeietorilor presei româneşti – Eliade Rădulescu, Gh. Asachi, Gh. Bariţiu (1829 - 1836), apoi, într-o a doua etapă, Kogălniceanu şi Alecsandri – era ca slova scrisă, şi deodată cu ea cuvântul de învăţătură (!), să pătrundă în cele mai îndepărtate cătune, în căsuţele răzeşilor, la început de mileniu trei s-ar putea zice că un mijloc modern ca cel al televiziunii e menit să răspundă într-o măsură inimaginabil mai mare decât ei, ctitorii, ar fi putut gândi măcar. Cu viteza gândului, prin micile ecrane pătrund în casele noastre, clipă de clipă, „invitaţii” moderatorilor – care moderatori au uitat, dacă au ştiut vreodată!, că se află acolo în calitate de formatori de opinie. Or, de regulă, cine sunt aceşti „invitaţi”? La OTV oameni pe care, potrivit unor recente declaraţii ale lui DD, el însuşi îi dispreţuieşte, fie pentru că nu îi prea duce capul, fie pentru nivelul scăzut de cultură. Dar la celelalte „celebre” posturi înfipte în coasta realităţii, sau la umbra sinistră a unor antene picate aici parcă din alte lumi, ostile meleagurilor care le adăpostesc, ce soi de moderatori/formatori de opinie, ce soi de invitaţi se perindă? Oameni de presă, veţi zice, reprezentanţi ai societăţii civile (care societate civilă?!!!), reprezentanţi ai diferitelor organizaţii, comisii şi comitete de monitorizare, lideri sindicali, politicieni ş.a.m.d. Că ne intră în case, n-ar fi nici o problemă, doar de aceea apăsăm butonul telecomenzii, nu?, D-le Pleşu… Că în spiritul celei mai înalte (dar şi a celei mai originale!) democraţii toţi aceştia au dreptul de a-şi expune punctele de vedere, iarăşi nu ar fi o problemă, ba, dimpotrivă, e un drept câştigat cu vieţi, multe dintre ele prea tinere pentru a nu le respecta printr-o conduită civică adecvată sacrificiul. Dar ce ne facem cu veninul, cu otrava, cu scârnăviile pe care „invitaţi” aleşi pe sprânceană, parcă!, le emit? – de bună voie, mai rar, căci are grijă „distinsul” formator / „distinsa” formatoare de opinie să-i ducă acolo unde se vrea – când nu e chip într-alt mod, invocarea pauzei publicitare e la-ndemână, nu? Important e ca tot românul să priceapă – de orice culoare ar fi puterea! – că a ales prost, că treaba guvernanţilor, de sus până jos, nu e alta decât să se-mbogăţească dimpreună cu gaşca, supranumită clientelă politică şi că, oricine ar locui palatul, de la cap se-mpute peştele, adică de la Cotroceni. Pe la noi prin Ardeal este o vorbă, D-le Pleşu, D-lor opinenţi – „îi bai!... şi nu numai că-i bai, da baiu-i cât şura!”… În ţara asta chiar nu se mai întâmplă nimic bun?!...
Împărtăşesc, dar cu o serioasă rezervă, punctul de vedere al D-lui care semnează „Contele de Sain…” (iată un om care nu şi-a pierdut „majestatea”!), potrivit căruia D-l Pleşu, persoană reprezentativă pentru intelectualii de la „Dilema Veche”, ar fi principalul vinovat de cele semnalate chiar de domnia-sa. Oare dacă D-l Pleşu ar fi mai puţin reprezentativ ar fi mai puţin vinovat?!... Trec peste tot ce se poate gândi şi spune în legătură cu aceasta şi sar la concluzie: da, D-le Conte, aveţi dreptate, dar nu D-l Pleşu e de vină, ci noi toţi, toţi cei ce recurg la intelect ca unealtă de muncă, aşa încât nu pot crede că ignoranţa perindată pe la OTV ameninţă într-o mai mare măsură siguranţa naţională decât suficienţa şi ironia (redusă, prea des, de o vreme încoace, la degradanta băşcălie!) pe care cea mai mare parte a intelectualităţii noastre le afişează în raport cu fenomene grave apărute în societate. Nicidecum delăsarea nu poate să se constituie într-o armă, fie chiar şi în atmosfera sufocantă a unui postmodernism ce pare a-şi fi atins limitele.
Revenind la „cestiune”, vă mărturisesc că mi-e dor de o ştire, o ştire adevărată, simplă, o ştire „în pielea goală”, mai ales în cazul celor care privesc viaţa noastră, a tuturor – socială, politică, culturală; vreau o ştire aşa cum a făcut-o mama ei, adică viaţa, pe care să o pot judeca singur, cu capul meu, prin prisma altor ştiri ce-o vor completa mai târziu, dar tot aşa cum le-a născut viaţa, nu ambalate, fabricate, prelucrate, modelate şi, în fine, deformate de interesele prea evidente ale moderatorilor şi celei mai mari părţi a invitaţilor lor. Dacă DD preia, la o altă scară, reţeta „Becali” pentru a-şi atinge o ţintă politică, o face pentru că într-adevăr are un public, din păcate foarte larg, în care-şi găseşte ecou. Asta e o faţă a medaliei, periculoasă pentru ţară, nu petru că D-l Diaconescu, ca orice cetăţean liber al României democratice nu ar avea dreptul să candideze la orice funcţie în stat, ci pentru faptul că, prin acest mod de acţiune ne obligă să ne punem serioase întrebări asupra puterilor atrase – cu voia sau fără voia lor?! – în acest joc menit să facă deputat, senator, preşedinte chiar, dintr-un cetăţean controversat tocmai pentru că se pretează la aşa ceva. Dar medalia mai are o faţă, pe care, ne place, nu ne place, se cuvine să ne-o asumăm. O intelectualitate care nu se poate să nu fi trecut, într-un moment al formării sale, pe la „Eu am să dau samă de ale mele toate, câte scriu… Nici ieste şaga a scrie ocara vecinică unui neam, că scrisoarea ieste lucru vecinicu” (Miron Costin, secolul al XVII-lea!!!), e datoare să găsească mijloacele de contracarare a răului ce-l fac nu atât cei ce scriu, ci o mare parte a celor ce zi de zi toacă şi toacă şi toacă, întorcând pe toate feţele aşa-zise subiecte de presă – în fapt, subiecte ce fac obiectul muncii unor instituţii politice şi de stat, nu rareori decredibilizate, în acest mod. Or, „instituţii de stat” decredibilizate nu prea aduce a siguranţă naţională… „Se decredibilează, singuri!” va ţipa toată presa!... Da, domnilor, sunt de acord cu dumneavoastră, dar daţi-mi ,vă rog, voie, să mă conving singur de asta; simplu: „Daţi-mi ştirea, apoi ştirile…”, aşa de parcă le-aţi fotografia, nu mă influenţaţi, nu-i aduceţi pe alţii să încerce să mă influenţeze. Nu faceţi, dumneavoastră, politică la televizor! Lăsaţi-i pe cei chemaţi să o facă; la partide, în parlament, la întâlnirile cu oamenii. Nu faceţi justiţie la televizor, lăsaţi-i pe magistraţi să-şi facă treaba etc. etc. etc. Astfel veţi avea timp să vă faceţi şi dumneavoastră bine munca: să ne informaţi corect, verificat, mai ales când informaţia vă vine pe celebrele, de-acum, „surse”. Şi dacă patronii televiziunilor, realizatorii vor să distreze poporul, să-l distreze, dar mai întâi să revadă materia. La partea metodică mă refer: Tănase, Birlic, Caragiu. Conţinutul e neschimbat, variaţiuni pe aceleaşi teme, de la Caragiale încoace…
… Şi, poate, secretul scăpării din marasm ar putea fi găsit nu doar de oamenii de televiziune, ci, dimpreună cu ei, de intelectualitatea care se cuvine să le fie mereu alături, în ceea ce, tot în vremuri tulburi pentru ţară, spunea Odobescu, cu privire la începuturile învăţământului şi presei româneşti: “Era puţină ştiinta câtă se învăţa în acele şcoli; erau mărginite şi modeste programele lor şi nimeni n-a putut ieşi un erudite; un doct după băncile inteligente zărea orice lucire a ştiintei printr-un prism de naţionalitate, şi inimile tuturor elevilor vechilor şcoli româneşti erau pe atunci toate inflăcărate de dorul ţării”.
Puteţi zâmbi ironic, domnilor – domnule, Iaru, dumneavostră îndeosebi! – dar până când nu ne vom redescoperi ca români, nu vom fi pe deplin europeni. Or, astea cad în datoria intelectualilor, ca şi redescoperirea şi declanşarea unui amplu proces de reînvăţare a majestăţii, singura care, dincolo de orice privaţiune, poate să redea tuturor, „de la vlădică până la opincă”, sentimentul demnităţii, încrederea în devenirea personală prin efort propriu, ca şi sentimentul apartenenţei la o naţiune mândră, dorinţa de-nfrăţire şi unitate pentru binele comun.

Romania ar trebui sa desfiinteze nu numai Judetul Ilfov, ca neviabil, deoarece obtine rezultate nesatisfacatoare la bac si nu mai poate subventiona cursele RATB preorasenesti, ci si Canalul TVR Cultural, ca indescifrabil, infiintand la schimb pe schimb un canal TVR Didactic, rostul iluminist al acestuia fiind a-i reinvata pe beneficiari ceea ce s-a predat superficial in scoală, absolut totul, de la tabla inmultirii la substantiv, Legea lui Arhimede, notiuni de logica si ce ne invata istoria patriei.
Pentru ca avem un amplu segment de public care simte dureros ca are nevoi de formare continua in acest sens elementar si ieftin, pentru a reusi in viata, nu sa se uite la Dan Diaconescu in direct la OTV, calitatea corpului didactic lasand din ce in ce mai mult de dorit datorita subsalarizarii cronice din sistem, din 1001 profe de romana, carora le-am oferit in vis romanul meu Oligopedagia, numai 40 ducandu-l pana la capat si fiind capabile sa elaboreze comentarii pertinente din care sa rezulte intelegerea textului parcurs, incat ma intreb induiosat cate OTV-uri vom avea in 2020, daca regenerarea corpului didactic se face acum cu persoane care indraznesc ca, debutand in cariera cu 7-8 milioane lei pe luna, sa accepte de sa dea educatie pentru viata la copiii altora, fara a se putea baza pe propriile povesti de succes!

Desi dl. Andrei Plesu l-a avut, cu siguranta, in vedere mi-as permite sa atrag atentia asupra unui aspect riscant al acestei coborari in arena a d-sale: e foarte posibil ca "perplexitatii" si "amaraciunii" sa le urmeze "dezamagirea" si apoi "dezgustul"... E foarte greu sa eviti aceste sentimente atunci cand:
- polemizezi cu indivizi care nu citesc sau ignora deliberat pasaje intregi din argumentatia ta
- expui argumente si te straduiesti sa o faci cat mai plastic, convingator si cu buna-credinta si ti se raspunde superficial, ignorant, semidoct
- ceri, la randul tau, buna-credinta, si ti se raspunde cu insulte ...
- iti desenezi, in van, argumentatia in fata unor fanatici ai cate unei idei fixe
Inteleg ca perplexitatea si amaraciunea au putut provoca acesta polemica. M-a bucurat aceasta invitatie la dialog a maestrului, aceasta ocazie de a participa la un schimb de idei cu d-sa. Dar se pare ca asteptarile sunt disproportionate. Replicile nu sunt nici pe departe la nivelul unui dialog. Se pare ca, intr-adevar, web-ul nu este locul schimbului de idei. Web-ul romanesc, cel putin.

1. Programele lui DD se aseamana in valoare cu programele lui Jerry Springer
2. Lasa-l pe roman sa vorbeasca si se va plange singur de prostia lui. Spune-i romanului ce trebuie sa faca si se va plange ca nimeni nu-l ajuta. Ajuta-l si-ti va gasi o pricina de nemultumire. S-a spus ca romanii sant un popor ne-guvernabil, ramane doar sa se convinga fiecare. Fiecare cu pilda ma-sii, altfel nu se poate.
3. Cuvinte frumoase in acest articol Dle Plesu, dar la ce ajuta?

am citit cu surpriza si incantare ultimul articol al dumneavoastra pana cand am ajuns la final. apoi m-am enervat din nou.
de fapt, ce sustineti dumneavoastra? ca oamenii ar putea si ar trebui sa fie mai culti? de acord. ca nu ne putem reduce la o natiune de tractoristi? cine a propus asa ceva? ne trebuie si mozart si shakespeare, ziceti? fara indoiala.

ca iubitor al lui shakespeare, mi-as dori sa traiesc intr-o tara in care taximetristii si ospatarii sunt in stare sa sustina o discutie inteligenta despre noua traducere a lui hamlet publicata de paralela 45, cu toate ca asta mi-ar ingreuna cumva decizia de a da sau a nu da bacsis, ca sa zic asa.

imi pare rau insa ca ati cazut in capcana facila a demonizarii otv-ului si, prin el, a unei romanii intregi pe care o expediati din condei intr-un colt nefrecventabil al spatiului media.

n-are nici o vina otv-ul ca oamenii prefera scandalul dintre de oana zavoranu si maica-sa relatarii oarecum mai sobre a glumei practice pe care oberon o face titaniei si daca ne indignam pornind de aici, nu rezolvam nimic, ne suparam pe sat.

ce sa facem acuma? sa inchidem otv-ul ar fi o tampenie, ar aparea altul imediat pentru ca oferta urmeaza intotdeauna cererea, lucru demonstrat de altfel cu prisosinta de toate celelalte posturi tv care au pornit cu pretentii si acum ma asteniaza cu madalina manole.

sa-l anatemizam? alta tampenie inca si mai mare. bineinteles ca politicienii trebuie sa se duca la otv, daca otv este singurul canal de comunicare catre un anumit segment al electoratului. nu numai ca nu sunt de blamat, este datoria lor sa o faca. ah, ca ajunsi acolo ar trebui sa se comporte si sa contamineze cu decenta, nu sa isi insuseasca ei stilul personajelor gazda, asta e cu totul altceva, si da, hahaielile lui basescu la otv sunt jalnice, dar nu pentru ca sunt la otv, ci pentru ca sunt niste hahaieli jalnice. asta e, un instinct politic excelent s-a grefat pe un caracter de matroz. cand o sa avem unul mai bun, si eu si sper ca si dumneavoastra o sa il votam pe ala, pana una alta si eu si se pare ca si dumneavoastra am preferat mitocania minciunii.

nu putem sa ne desprindem in mai multe romanii si credeti-ma ca dupa o noapte petrecuta la hotelul perla din mamaia impreuna cu o seama de sindicalisti din copsa mica, va impartasesc ingrijoarea cu privire la decalajul cultural tot mai mare dintre mine, personal, si sindicalistii "lantari cu lanturi de aur fals" cum bine zicea un prieten.
si totusi nu putem sa ne rupem. eu cred ca trebuie sa incercam sa ii schimbam pe ceilalti intelegandu-i, nu bagandu-le mozart cu forta pe gat, iar otv-ul ne face pana la urma un bine pentru ca ii deschide si ni arata la televizor, asa cum sunt ei.
ca si in precedentul meu mesaj, va sugerez sa deschideti otv-ul nu cu dezgust si oroare, ci cu curiozitate stiintifica, ca pe un instrument util de antropologie pentru a sonda ce se petrece, de fapt, in apartamentele taximetristilor si ale vanzatoarelor din supermarket.

caci da, sunt de acord ca oamenii pot fi schimbati in bine, dar nu ostracizandu-i, ci iubindu-i si acceptand ceea ce reprezinta ei nu ca pe o culpa a lor sau a lui dan diaconescu, ci a societatii din care facem si eu si dumneavoastra parte.

semnat:
un cititor care stie ca e subiectiv, dar e incantat sa fie numit fire obiectiva chiar si cu malitiozitate

D-le Plesu, in primul rand ca nu imi doresc sa ziceti tot timpul. Totusi nu imi amintesc ca dvs. sa fi criticat devierile crunte de la deontologia jurnalismului nominalizand publicatiile care indobitocesc programatic oamenii simpli. Sa va plangeti la modul general de calitatea presei nu e tocmai productiv. S-a schimbat in mai bine presa romaneasca in urma acestei plangeri a dvs.? Mai apoi, pentru mine, "zisul" inseamna destul de putin din ceea ce poate face un om care are influenta, un om care are talentul de a atrage oameni in jurul lui si a-i mobiliza pentru a obtine imbunatatiri concrete. Imi este imposibil de inteles cum oamenii de buna credinta nu pot face nimic pentru a schimba politicile editoriale nocive macar in cadrul trusturilor unde lucreaza si in care nu se tipareste presa de calitate pentru oamenii mai putin educati iar presa indobitocitoare de creier si suflet prolifereaza intr-o fericire.

Nu minimalizati rolul ziarului Click pe criteriul ca e tinut mai putin sub ochi decat este tinut postul OTV. Baietii de la Click, Libertatea, Cancan si OTV desfasoara intr-o voiosie „a very succesful cross-promotion campaign” . As zice ca ajung sa se vanda unii pe altii cu cifre record si fara nici o dificultate de co-interesare sau share-uire generoasa a aceluiasi target. Nu va ganditi ca 1 ml de otrava e mai putin nociv decat 10. Si nu uitati ca – si de-ar fi asa – strop cu strop se aduna concentratia care devine letala. Se intampla sa stiti, d-le Plesu, cine ar putea salta din glod masele aceste abrutizate cu metoda de televiziunile ultra-comerciale si de presa care imita cu spor modelul acestora?! Ma gandeam ca dvs. sau alti jurnalisti dilematici ati putea face ceva in directia asta. Si speram ca asta sa nu fie perceput ca un fel al cititorului rasfatat de a bate despotic din picior sa i se faca pofta i-me-diat! Departe de mine asemenea gand.

Antagonizare contraproductiva a presei?! Iertati-mi contra-opinia, dar asa ceva trebuie sa existe. Presa ar trebui sa se antagonizeze hiperproductiv pe axa dintre loialitatea fata de cititor si exploatarea acestuia pana la malpractice. Din pacate, introspectia jurnalistilor romani se rezuma la a arunca unii in curtea altora pisica moarta a politizarii, ignorand mirosul fetid si toxic produs (in curtea fiecaruia) de tabloidele care propaga semnificativul fals si trivialitatea. Si nu de putine ori si de ziare zise „quality”, care, in goana dupa rating, se contamineaza si ele de preocuparea pentru senzationalismul lipsit de importanta si trivial.

Nu stiu de unde impresia ba ca as certa pe cineva, ba ca as trage de urechi. Nu am nici o intentie de a admonesta, moraliza, etc.. Am, intr-adevar, o inclinatie „rautacioasa”. Vorba intelepciunii populare, cine simpatizeaza mult penalizeaza aspru. „Dilema Veche” e o revista de suflet pentru mine si, din cand in cand, nu pot sa nu dau din cap batraneste si sa nu zic: of, of, aici nu aveti dreptate sau aici va scapa din vedere un lucru foarte important. O fac, insa, cu toata simpatia, avand doar rautatea onesta a confruntarilor de idei, productive – sper – pentru ambele tabere: si a cititorilor si a autorilor.

mai avem un articol de la AP si inca unul de la Sever Voinescu. Apreciez ca de data asta AP se abtine de la insulte directe.

DD este un actor destul de bun si joaca un rol de succes. Faptul ca reuseste sa se controleze si sa-si pastreze cumpatul aproape todeauna (asa cum a observat si Cioroianu), arata cit de bun actor este.

....prin urmare nu ma mira popularitatea de care se bucura si de care profita d.d. ( cu litere mici ). Ca se pot face castele si se poate trai bine pe un morman de rahat ne-o demonstraza cu prisosinta.Nu vreau sa rapesc timpul vreunui cititor al acestei opinii facand apologia personajului. Mi se pare doar ca el (d.d. ca personaj ) are o vechime de generatii si generatii de frustati si anticerebrali. Ca acum are la indemana tehnologia pentru a se face vazut si auzit.....ghinionul unora....si fericirea altora. Pentru mine e simplu, nu accesez programul. Iar celor ce-l adora....stati linistiti, d.d. e indestructibil si nepieritor.

Ochi belită (exploziv de siguranţă – dicţ. encicl. român ), gură căscaţi
Nu m-aş mai fi apucat de scris în dimineaţa asta dacă în prostu-mi obicei de a acorda un minim de timp ştirilor t.v. nu l-aş fi văzut din nou pe D.D. uitându-se-n dreapta şi stânga după toate camerele şi microfoanele pentru a fi văzut, auzit şi rumegat de tot poporul. Nu-l socotesc paiul din carul cu proşti răsturnat la Caracăl, ci excepţia regulei care o întăreşte pe-aceasta. Căci ştie precis cui să se adreseze şi cum. Ştie precis cum se face banul şi dă de mâncare şi posturilor care-l arată mereu. E luat cică din nou la-ntrebări, i se caută chichiţa, ca nu cumva să fie ales preşedinte. Păcat că nu ţine cont de învăţăturile lu'
mama şi tata, care-l sfătuiesc să cumpere o insulă undeva, şi astfel să trăiască toată familia liniştită până la sfârşitul vieţii. Aşa că stimate domnule Andrei Pleşu, DD-ul nostru e un produs al tranziţiei, dar nu se ştie dacă aceasta e „o bragă pe dos”, o iubire unică, fericită, sau un sentiment de scârbă, oboseală şi o senzaţie de lucru şi trăire în van! Vă rămâne deci, tot dumneavoastră sarcina să găsiţi materia primă din care să se facă vechea băutură lăptoasă răcoritoare şi întremătoare pe care s-o bea într-o seară de vară, pe terasa unei patiserii din Constanţa, două tipuri de oameni. Cei mai mulţi, cu ochii la statuia lui Ovidiu, cu urechile la cântecul muezinului şi cu gândul la rimele de pe-o plajă „trei papuci” nepoluată de nici un pet, iar alţii, din ce în ce mai puţini, cu gândul la averile făcute şi pierdute ad-hoc, la „iluziilii care le-a avut şi perdut” şi din cauza unei Dileme … nevăzute şi neştiute de ei, dar simţită-n efecte.

1. tractoristul nu mai este de ceva vreme personajul-emblema al satului nesofisticat. azi tractoristul e un soi de intelectual fara carte de vizita, fara portofoliu. tractoristul bea mai curand gin tonic decat bere la halba. cine are contact cu rusticul stie ca tractoristul (se) gandeste cand vine vorba de brazda pe dealul cutare sau de tariful pentru clientul y. d-l plesu avea in minte profilul celui care ara cu magarul.

2. ceea ce ma trimite la urmatorul punct: a se include, rog, si nefericitul goe in randul cititorilor (macar ca el are o preferinta nedisimulata pentru lectura pe intuneric). vrea si el in articol. e si el intelectual. bea (pariu?) gin tonic.

Felicitari si bun venit printre cei carora va scriu. Unii erau convinsi ca transa monologului v-a capturat cu totul in turnul de fildes, dar o baie de multime nu strica din cand in cand. Mai ales ca nu aveti obligatia de a face promisiuni pentru a ramane eligibil.

Cine se scuza... ne amuza!

Se pare ca magnetismul si opiniunea publica lucreaza. Chiar si in interiorul strâmt al elitelor intelectuale. Exprimand o opinie oarecare, oarecum sentimentala, vizavi de fenomenul „Dan Diaconescu in Direct”, o opine benigna in sine, corecta sau nu, nu importa (de vreme ce era majoritar afectiv-volitiva), dar intr-un maniera problematica (ce denota...), dl. eseist Andrei P. s-a trezit deodata, intr-o dimineata, singur printre poeti. Si cum domnul Andrei P. n-are vocatie de Goma, iar „elitele” vin aproape exclusiv in forma de plural, domnia sa a simtit nevoia sa coboare din inalt/pat si sa scrie o explicatie, sa se explice. Perplex (oare?), amarât (phii!) si nelinistit (asta chiar ca se simte), dl. Andrei P. a facut o selectie atenta a opiniilor exprimate despre acelasi (oarecum) fenomen „Dan Diaconescu in Direct” care intrau direct, sau indirect, in contradictii (neantagonice) ori se distantau (strategic) nu de „ce” ci de „cum” il bestelise domnia sa pe respectivul fenomen. N-a reusit sa gasesca nicio opinie critica, vizavi de opinia sa critica, venind de la „admiratorii(!?) / consumatorii-oficiali-declarati” ai lui D.D.D. (care n-aveau nici „cum” si mai ales „de ce” sa ofere asemenea opinii), asa ca si-a construit apararea pe opinii (contrare) strict elevate, pe care le-a recapitulat, dupa cum anunta in titlu, cu perplexitate, amaraciune si neliniste, fara sa conteste sau sa demonteze vreuna din ele. Pur si simplu le-a citat cu o intonatie anume. Pentru un cititor clasic al clasicilor aceasta trebuie sa fi fost, desigur, suficient. Eu insa (sarmanul) n-am inteles mare lucru din revenirea pe problema a d-lui Andrei P. Fara sa ma consider vreun etalon al abilitatii de a intelege (eventual din zbor) lucruri, fel de fel de lucruri, constat ca cineva (nu „ceva”) ni se explica si... si atat. Dintr-o umana nevoie interioara, de inteles.

Mi-ar fi placut sa vad macar o explicatie cat de micutza, chiar si in forma de negare, legata de singurul repros major care i se putea aduce (prin imputare) d-lui Andrei P. fata cu pamfletul in contra lui Dan D.D. si anume acela ca d.Andrei P. exprima o opinie din postura de intelectual aflat in comunism, un intelectual care demasca dusmanul de clasa (real sau imaginar, chiar nu conteaza) si cere autoritatilor sa ia masuri, sa nu (mai) permita, sa nu i se mai permita, pentru a nu fi compromise niste idealuri, niste principii etc, in cazul de fata de catre niste tarani. Din Caracal. Asta am incercat sa-i reprosez data trecuta editorialistului Andrei P. intr-un mesaj cenzurat abuziv de catre administratorii forumului (apropo...). Totusi reprosul respectiv emana si din unele mesaje care au tecut de moderare. Pacat ca n-au fost suficient de sus pentru a ajunge la/in vederea d-lui Andrei P. care, totusi, iata, a reusit sa ne ofere inca un articol admirabil (si cu spun cu toata sinceritatea) chiar si fara luarea in considerare a acelor mici mesaje.