O noutate stilistică pe scena publică

N-o cunosc personal pe doamna Laura Codruța Kövesi. Nu am nici competența ultimă să mă pronunț pe fondul problemelor tehnice legate de DNA și dezbătute amplu și pătimaș în presa de toate culorile. Mi se pare, totuși, evident că tabăra anti-DNA e alimentată și reprezentată preponderent de inși cu un statut juridic neclar: fie suspecți de felurite ilegalități, fie dovediți și condamnați ca infractori. Carevasăzică hoțul ne fură portofelul, iar „opinia“ publică și, mai ales, hoțul însuși se supără pe cei care l-au reclamat și pe completul de judecată! Nu exclud ca și DNA-ul, ca majoritatea instituțiilor românești, să aibă fisuri, inadecvări, derapaje. Dar între un infractor eficient și un judecător imperfect, rămîn de partea judecătorului. Cînd aud cuvîntul „corupție“ nu la magistrați mă gîndesc în primul rînd, ci la corupții înșiși. Nu Justiția e de blamat pentru imaginea proastă a țării în materie de șmecherie lucrativă, ci șmecheria și șmecherii. Or, la noi, tunurile sînt puse pe cei care se răfuiesc, mai mult sau mai puțin îndemînatic, cu delapidatorii. Delapidatorii, mai ales cei aflați în funcții înalte, sînt uimiți că cineva are tupeul să se lege de ei. Doamna prim-ministru a spus-o cu o candidă sinceritate: cum e posibil ca pînă și un șef de guvern să fie anchetat?! E clar: trebuie făcut ceva! Trebuie să reformăm sistemul judiciar! Avem, slavă Domnului, oameni capabili să o facă: muncitori și ingineri cu studii de Drept la fără frecvență, patrioți gata să se jertfească (și să-i jertfească și pe alții…) ca să nu se afle pe la curți străine că ni se cam fură (adică ne cam furăm) izmenele…

Revin: nu despre fondul actualei dezbateri publice vreau să mă pronunț. S-o facă Inspecția Judiciară și oricine (om sau instituție) are legitimitate, competență și credibilitate. Adică nu caftangii angajați cu ziua pe la diferite posturi de televiziune, nu psihologi „celebri“, nu cuconițe nervoase, sigure pe autoritatea lor, nu exponenți ai diverselor „familii“ (în sens larg, mafiot, dar și în sens restrîns, căci e picant să observi că marii delatori ai momentului sînt tată-fiu-fiică, toți trei soldați fideli, demnitari ai PSD). Ceea ce mă interesează, în articolul de față, este să semnalez o apariție publică semnificativă, o croială umană insolită, fără echivalent (pînă acum) printre „vedetele“ comunității noastre.

Am asistat cu toții la conferința de presă susținută de doamna Laura Codruța Kövesi. Eu, unul, mă declar (plăcut) surprins de ceea ce am văzut. Aveam dinainte un personaj calm, politicos, răbdător, gata să reacționeze prompt și civilizat la zgîndăreala mediocră, cu fălcile strînse, a unui grup de jurnaliști, care, de fapt, nu aveau de pus întrebări, ci de executat o misiune (o misiune de partid – sau de partidă –, o misiune de trust, sau ceea ce li se va fi părînd o nobilă misiune gazetărească: toate executate stîngaci, rudimentar, răgușit). Or, în genere, conferințele de presă sînt previzibil anoste și, stilistic, jenante. Cel întrebat e ori eliptic, evaziv, bîlbîit, ori bășcălios, agramat și agresiv, ori solemn și plat ca un bust de grădină publică. Dl Dragnea livrează un zîmbet greu de clasat între zglobiu și sinistru, dl Tăriceanu are o expresivitate de afiș, dl Codrin Ștefănescu are „farmecul“ plebeu al unui cocălar vînjos, dl Ponta se poartă, de mulți ani, ca un puber întîrziat, pe dl Iohannis îl admir cînd e diferit de ceilalți, dar am rezerve cînd seamănă prea mult cu el însuși, de la liberali și USR nu țin minte pe aproape nimeni, pe dl Băsescu nu mai știu de unde să-l iau, de vreme ce spune azi inversul a ceea ce spunea ieri. Pe scurt, nici o prezență publică nu mă poate trezi dintr-o somnolență depresivă. A reușit doamna Kövesi. Avea ținută, avea stil, avea iradierea normalității. Vorbea corect românește, vorbea despre subiect, nu despre ea însăși, cu alte cuvinte, avea simțul firescului și impostația comunicării cordiale (fără familiarisme) și a disponibilității politicoase (fără strategii electorale). Mi-am spus, de îndată, că dacă măcar jumătate din figurile noastre publice ar semăna cu ea, țara ar avea alt chip și altă evoluție. Nu e cazul. „Marii“ politicieni și „marii“ gazetari bombăne. Lor le plac, mai degrabă, „cumințenia“ anonimă a dnei Carmen Dan, replica fîșneață a dnei Olguța Vasilescu, nivelul subliceal al dlui Valentin Popa, suficiența tălîmbă a dlui Șerban Nicolae, înregimentarea crepusculară, de plastilină, a dlui Adrian Marius Dobre etc. Iar „analiștii“, adevărați dascăli ai națiunii, fredonează și ei cam aceeași melodie: noi, ăștilalți, sîntem cu toții niște bieți elevi corijenți, într-o clasă la a cărei catedră se perindă, suveran, zi de zi, mari enciclopediști, mari repere morale, elite atotștiutoare, ușor plictisite (cînd nu devin isterice) dinaintea ignoranței noastre.

Încă o dată: nu mă grăbesc să dau verdicte, să distribui partizan albul și negrul. Pot doar să presupun că furia dezlănțuită a celor care atîrnă, neobosiți, de beregata DNA și a conducerii sale ar putea fi, între altele, simptomul eficacității iritante a instituției. Cei loviți lovesc. Hoții strigă „hoții!“ Dar, oricum, prestația de săptămîna trecută a dnei Laura Codruța Kövesi e de natură să îmbogățească nițeluș cromatica mai curînd descurajantă a momentului. Mai există încă oameni potriviți la locul potrivit, mai există încă portrete prizabile, moduri decente de a vorbi, reprezentanți ai instituțiilor democratice de care nu ți se face rușine. În rest, Dumnezeu cu mila!