Presa românească se străduiește să fie, zi de zi, breaking. Breaking rău! Cît se poate de breaking! Oricît ne-am strădui să mizăm pe sensuri „figurate“, pe „metaforă“, pe marketing-ul inerent mediului jurnalistic, trebuie, totuși, să admitem că termenul în sine are, vrem, nu vrem, o conotație sumbră, de o radicală agresivitate. Ce urmărește să-ți inducă propagatorul de breaking news? O stare de șoc. Subtextul e de tipul: „Te-am spart!“, „Te-am făcut praf!“, „Te-am dărîmat!“, „Merg la rupere!“, „Hai că te-am cocoșat!“, „Te-am zdrobit!“, „Îți zic una de-o să crăpi!“, „Te-am deșelat!“, „Citește și n-o să-ți mai revii!“, „O să afli ceva care-o să te sfîșie, o să te cutremure, o să te arunce în aer!“ etc. Da, știu, presa, orice presă, trăiește din rating. Trebuie să te-agațe, să te tragă de mînecă, să te țină-n priză. Dacă te lași, pici de fraier. Dacă ești mai slab de înger, dai în dambla: pînă să dai click cu mîinile tremurînde, te trec sudorile. Și trebuie să recunoaștem că apetitul generalizat pentru brutalizare impenitentă a bietului cititor e, procentual, o noutate pe piața comuncării. Lectura știrilor trebuie să te lase lat. Dar să te și distreze nițel, pe bază de scandal. Adică grămada de breaking news trebuie să semene puțin și a breakdance! Important e, însă, ca atmosfera generală să rămînă alarmantă. Ești în pericol: vin cutremure, potopuri, bombe. Mănînci otravă, bei toxine, faci sex greșit, ți se dezmembrează țara, vin rușii, vin americanii, vine Bruxelles-ul, vine – ah! – vine Soros, vin elitiștii, zi mersi dacă rămîi întreg pînă în dimineața următoare! Statul român e un fascicul de „paralele“: un fel de-a spune că nimic nu „se leagă“ cu nimic, toate „liniile“ se pierd, singuratice, la orizont.

La vremuri noi, cuvinte noi: injurii și tandrețuri proaspete, la modă, la botul calului. Întîlnesc, de pildă, adesea, un nou termen critic la adresa unor preopinenți indigerabili: „tefeliști“. N-am priceput ce înseamnă, dar m-am informat: vine de la expresia „Tinerii Frumoși și Liberi“, o expresie ea însăși bășcălioasă („ăia cu protestele, manipulați de dușmani și plătiți cu ora“), ajunsă „concept“: „tefeliști“. Un amestec vinovat de proști, șmecheri, intelectuali nepatrioți și agenți provocatori. Nu m-aș mira să apară și o contraofensivă lexicală. Să aud vorbindu-se de „beuțiști“ („Bătrîni Urîți și Țanțoși) sau de „medebioriști“ (Moșnegi Deștepți și Bine Orientați). Scena e plină și de alcătuiri umane noi. Cutare le știe pe toate, nu poate fi prostit și nu scapă nici o ocazie să pomenească îndelungile sale stadii la Biblioteca Academiei drept garanție a unei culturi devastatoare și a unei minți galactice. Cutare altul, încîntat de sine pînă la leșin, alternează, în picante emisiuni de seară, limbajul bîtei competente cu mici franțuzisme de băiat fin: o insolită combinație de Codrin Ștefănescu, Marius Chicoș Rostogan și Coana Chirița! (Mamă, ce-o să mă mai tăvălească! Parol!) În fine, fresca de portrete pitorești, hiperactive, mîndre că există pe scena publică e lungă și în creștere. Ar merita un dicționar aparte…

Există și împrejurări greu de imaginat în țări mai plicticoase. De curînd, la Tîrgul de Carte, s-a pus de un scandal. Și au lansat cărți domnii Dan Voiculescu și Adrian Năstase (pînă deunăzi, îi credeam ceva mai diferiți…). Situațiunea nu era lipsită de un anumit haz, pendulînd între zglobiu și patetic. Acum zic și eu: nu poți interzice nimănui să scrie, să publice și să se lanseze, dacă nu se gîndește să și-o interzică singur. Nu toate cărțile de la tîrg sînt mari reușite și nu toți autorii sînt sută la sută onorabili. Editurile, la rîndul lor, pot decide să-și pună (sau nu) obrazul la bătaie, publicînd ce vor: de la Mița Baston la Al Capone. Problema mea e de alt ordin. E, ca să zic așa, o nedumerire „colegială“: cum poate cineva să scrie atît de mult, într-un timp atît de scurt?! Din cîte s-a calculat, o pagină la fiecare două minute! Fără bibliotecă (deși lucrările în discuție sînt cercetări „academice“) și fără computer! Nu e breaking? Vreau și eu! Bietul Montaigne a scris toată viața o singură carte. Socrate n-a scris nici una. Dar nici Einstein n-a fost atît de bun în materie de viteză și cantitate! Există mari savanți, laureați ai Nobelului, care ar fi murit de invidie să afle că există, în penitenciarele românești, performanțe creatoare de asemenea anvergură. Un jurist săritor s-a grăbit să explice: de vreme ce savantul cu pricina e profesor universitar, nu e de mirare că a putut produce atîtea volume. Carevasăzică, odată ce ai titlul academic suprem, cărțile curg din tine ca lava din vulcan. Și asta e o idee nouă!

Hai, că n-avem timp de moțăială în lumea noastră! Totul e nou, totul e breaking! Breaking, nu glumă! La sfîrșitul fiecărei zile, ești broken! Epuizat, dar nerăbdător să înfrunți surprizele zilei de mîine. Somn ușor!