Mărturisesc că am râs cu poftă – caznele omului faţă cu noua tehnologie sunt descrise foarte plastic. Mai apoi însă m-am întrebat dacă e de râs, de plâns, sau mai bine de cugetat…
„O mulţime de lucruri se „înnoiesc“ bezmetic, dincolo de orice imperativ al funcţionalităţii.” – corect, este o parte a mecanismului consumist. Ideea, se pare, nu este să satisfacem nevoi reale, existente, ci mai degrabă să creăm noi nevoi – să convingem lumea că are nevoie de ceva (de care în fond se poate lipsi). Să convingem lumea să consume! În acest joc câștigă cel care reușește să îi „prostească” pe ceilalţi să cumpere (indiferent ce), cel care exploatează cel mai bine iraţionalitatea umană.
Eu nu m-aş întreba atât de ce se produc gadget-uri cât mai ales de ce se cumpără. Este o chestiune, cred, mai mult de economie decât de ideologie. Este cred normal să se producă tot timpul noi combinaţii, noi obiecte (şi natura produce noi combinaţii - nu noi am inventat evoluţia). Dar de ce ajung să se consume pe scară largă atâtea obiecte şi maşinării aberante?
De asemenea, parcă nu mi-aş face atâtea griji pentru „furia ingeniozităţii minore” (dacă mă enervează desfăcătorul de conserve îl arunc şi recurg la un cuţit rezistent). Mai mult mă îngrijorează marile schimbări sociale datorate exploziei tehnologiei - mai ales a electronicii.
La apariţia telefonului mobil cine avea nevoie să poată fi contactat (şi deranjat) tot timpul? Astăzi nu mai putem trăi fără acest mic obiect enervant care ne conduce viaţa. Nu ai telefon, nu ești „conectat” la viața socială.
În plus, suntem conectaţi la Internet. Câte ore ne petrecem pe săptămână citind şi scriind e-mailuri?
Cine îşi putea imagina acum câțiva ani epidemia conectării la reţelele sociale (şi sumele colosale pe care acestea le aduc creatorilor ei)?
Dacă “avansul tehnologiilor sporeşte constant distanţa dintre utilizator şi instrumentul utilizat” atunci poate că noile tehnologii de comunicaţii sporesc la fel distanţa emoţională dintre oameni. Suntem tot mai conectaţi (şi monitorizaţi). Dar în toată această hiper-conectare suferă tocmai niște aspecte cheie: comunicarea non-verbală, empatia, sincronizarea emoțională, atenţia acordată celuilalt. Devenim parcă tot mai mult nişte obiecte (mai mult sau mai puţin inteligente, uneori anonime) conectate în reţea. Oare comunicăm mai bine sau doar mai mult?
Schimbarea nu poate fi oprită. Panta rhei. Dar oare unde ne duce ea şi în ce măsură putem noi controla acest lucru?

Diferite publicatii de specialitate, din lumea larga, definesc inteligenta umana ca fiind: abilitatea de a rationa, planifica, rezolva probleme, gandi abstract si intelege idei abstracte, de a te adapta rapid schimbarilor de mediu, de a invata repede din experienta, etc.
Daca trecem peste valoarea literara a textului si capacitatea acestuia de a induiosa (imaginandu-ni-l pe maestru neputincios in fata conservei de compot – ce putea fi desfacuta si cu un cutit banal, in cazul in care “manualul” de utilizare a noului desfacator era inaccesibil) n-am putea spune ca ne incanta ceea ce desprindem ca si concluzie despre cel ce scrie acest articol la persoana intai.
Nu incurajati romanii la inadaptare intrucat aceasta are, aproape, conotatii genetice in firea lor. Lasati-i sa doresca sa invete ca, poate astfel, vor reusi sa-si schimbe soarta…

Depinde ce virsta are omul! Pentru un om nou, totul este nou. Individul nou suporta/acumuleaza cantitati semnificative de nou fara efort. Cei care se simt asaltati de "nou", probabil nu mai sint noi. Adica, nu mai sint tineri. Banal.

am facut un comentariu pe pagina mea de facebook referitor la articolul dstra ; daca vreti sa-l cititi va dau si linkul dar va si spun ca il veti gasi la floringhituica pa facebook . linkul direct la notita mea este; http://www.facebook.com/notes/florin-ghituica/andrei-plesu-un-om-care-ni...
Tin sa va informez ca eu sunt un homosexual si am dorit in mod expres sa va evidentiez nonvaloarea inlectuala si literara , si mai ales ca nu puteti face afirmatii despre comunitatea homosexuala sau drepturile omului referitoare la o minoritate sexuala cu aceste cuvinte si fraze din acest articol care demasca de fapt un primitivism si o lipsa spre deschidere sociala si de ce nu intelectuala . Pagina mea este deschisa orisicui , si va astept comentariile la notita mea .

Inflatia de nou poate deveni o problema: noul are efect de excitant asupra oricarui spirit. La inceput poate fi neplacut, dar apoi, odata cu instalarea dependentei, noutatea devine placuta. Internetul este mediul care stimuleaza in cel mai inalt grad apetenta pentru noutate a oamenilor moderni. Sub ofensiva neobosita a noutatilor insa multi dintre noi isi pot pierde busola: fiindca "noutatile comune" sint in general superficiale si sint livrate in numar foarte mare. Or, intelegerea sau cunoasterea necesita ragaz: ragazul de a reflecta, de a asimila, lega sau potrivi ceea ce primim cu titlu de noutate -- e ca atunci cind un organsim care se hraneste are nevoie de timp pentru digestie si sinteza. Caci digestia se refera la dizolvarea si descompunerea hranei in componentele sale elementare, iar sinteza se refera la asamblarea componentelor respective in moleculele proprii organismului.
E bine cunoscut faptul ca, pentru a se dezvolta armonios, corpul nu are nevoie de foarte multa hrana intr-un interval scurt, ci de putina hrana primita periodic. La fel e si cu mintea: sint nu doar inutile, dar contraindicate cantitatile uriase de informatie primite in perioade scurte de timp daca vorbim de educatia unui om -- vezi de pilda eficienta invatarii doar inaintea examenelor. Nu-i nevoie de cantitati mari de informatie zilnica nici macar pentru a ramine la curent cu ceea ce se intimpla in lume.
Dependenta de noutatile usurele -- dependenta de stiri adica -- il aduce pe om in situatia de a incerca sa suplineasca calitatea cu cantitatea, favorizind astfel crearea unui cerc vicios. Urmarind cantitatea el va ajunge incapabil sa mai asimileze corect noile informatii pe care le va acumula in devalmasie.
Pentru a iesi din cerc trebuie sa invatam sa ne sustragem suvoiului informational atunci cind studiem sau lucram -- de pilda sa lasam deoparte sau chiar sa inchidem calculatorul (sau televizorul) atunci cind gindim serios asupra unor probleme importante. S-ar cuveni sa fim ceva mai atenti inclusiv atunci cind apasam butoanele 'Refresh' sau 'F5', caci aceste butoane dau dependenta.

Se stie ca de multe ori, atunci cind avem de rezolvat o problema dificila e foarte important sa punem corect intrebarea. Pe de alta parte, in stiinta, se spune adesea ca important e sa gasesti problemele corect puse: nici prea complicate, pentru a putea fi rezolvate, nici prea simple, pentru a nu cadea in trivial. A pune intrebarile corecte nu se invata inca la scoala, desi la scoala se fac si cursuri de filosofie.

Pe de alta parte, ramine mereu importanta acceptiunea termenilor, definirea lor corecta.
Cita noutate suporta omul? Iata o intrebare spectaculoasa. Si nu mi-a aparut asa de la inceput, desi, inca de la inceput m-a incitat. Intrebarea asta este insa una dintre intrebarile cele mai frumoase si mai profunde pe care le-am gasit formulate in ultimul timp. E tipul de intrebare care poate duce la dezvoltarea unui domeniu. Dar intrebarea asta sta la confluenta mai multor cimpuri de interes.

Mai intii ar trebui sa intelegem la ce se refera in genere noutatea. Caci nu e banal sa intelegem asta, si vom vedea de ce. Ati putea incerca sa definiti noutatea, dar veti vedea ca nu e deloc simplu. Gindind naiv, am putea crede ca noutate e ceva ce nu s-a mai vazut, insa demersul asta mai mult ne incurca, fiindca ne invirtim cumva intr-un cerc: cum definim ce nu s-a mai vazut? Pe de alta parte, putem gindi noutatea autentica ca pe ceva rupt de lume, sau, cum se sugera la un moment dat ca pe ceva nepamintean. Sa ne gindim insa cum ar putea arata ceva nepamintean si ce ar insemna asta. Acel ceva ar putea fi alcatuit dintr-un fel de materie necunoscuta si s-ar putea manifesta intr-un mod de neinteles pentru noi. Ne-am putea gindi de pilda la un fel de materie exotica studiata intens de catre fizicieni, de pilda la materia neagra, dar la fel de bine am putea admite ca genul asta de demers e unul nefolositor. Sa revenim insa la dus: e dusul facut dintr-o materie stranie? Nu. Sint tevi de metal si diverse imbinari sau butoane de plastic. Asadar, nu e important materialul, ci mai degraba functionalitatea. Iar daca avem in minte ceea ce ne sugera Schrodinger despre cercetare -- anume ca important nu e sa vedem ce n-a vazut nimeni, ci sa vedem asa cum n-a vazut nimeni ceva ce vede toata lumea --, atunci incepem sa intelegem. Noutatea tine mai degraba de felul in care functioneaza lucrurile, mai precis de felul in care ele sint legate. Atunci cind un cercetator face o descoperire, el lucreaza cu concepte si obiecte indeobste cunoscute, punind de fapt in evidenta mai degraba o relatie noua, adica pune in legatura lucruri care pina la el nu erau legate. La fel functioneaza si mintea noastra, caci noutatea apare in masura in care facem noi conexiuni.
Am redus noutatea la noutatea unor legaturi si lucrurile s-au simplificat enorm, fiindca stim foarte bine cum sa definim o noua relatie intre mai multe obiecte cunoscute. Sa ne gindim la copilul care invata sa citeasca: el invata mai intii literele pe care mai apoi se deprinde sa le relationeze intr-un anume fel: nu orice combinatie de litere formeaza o grupare cu sens, adica un cuvint. Cu toata fragezimea mintii sale, copilul este supus unui stres atunci cind e condus de adult in demersul de descoperire a relatiilor dintre litere si este evident ca, desi exista variatii de de la copil la copil in asimilarea vocabularului, nici un copil nu poate asimila toate cuvintele instantaneu.

Sa revenim acum la intrebarea noastra si sa incercam sa o facem mai precisa. Ne intereseaza cantitatea de noutate suportata de om insa aceasta devine relevanta daca e raportata la timp. Cita noutate suporta omul intr-o perioada de timp oarecare? Intrebarea sugereaza deja ca ar exista o limita si putem sa intuim ca limita difera in functie de virsta si pregatirea omului. Iar cind spunem pregatire trebuie sa avem in vedere inclusiv disponibilitatea sa pentru nou, adica pentru noi relationari. Oricum ar sta lucrurile insa, important este faptul ca, despre oricine ar fi vorba, avem intotdeauna o limita.

O observatie interesanta e legata de complexitatea crescinda a stiintei pe masura dezvoltarii sale. Ei bine, din noua perspectiva a definirii noutatii putem acum intelege acest fenomen al complicarii inerente a stiintei: numarul relatiilor dintre obiecte creste destul de repede odata cu cresterea numarului obiectelor -- la grafuri, de pilda, creste patratic.
Ceea ce este insa spectaculos in stiinta tine de unificarile de concepte pe care le opereaza uneori si care simplifica intotdeauna teoriile: mai multe concepte pot fi gindite la un moment dat ca unul singur, fara a reduce citusi de putin capacitatea explicativa a teoriei.

De ce e, in general stresat un copil care invata sa citeasca? Din cauza ca nu a fost pregatit cum trebuie pentru a invata, si fiindca lui nu i se pare important sa faca asta. Un copil nu stie si nici nu poate intelege ca toata istoria devenirii umanitatii se invirte in jurul citorva zeci de litere. Asadar, de ce e iritat cel care descopera in camera sa de hotel un nou tip de dus? Fiindca el vrea sa faca dus, nu sa descopere cum functioneaza un nou tip de dus.
In fine, ne-am putea intreba: de ce scriu oamenii noi si noi articole, saptamina de saptamina, cind cele deja clasice par suficiente?

... ca ajunge o bucatica de Japonia si pe la noi.

Va amintiti clasicul articol despre experienta dv. japoneza ca si cea a lui Gabriel Liiceanu?

Simpatic articolul.

Subscriu; si astept cautatorii de nod in papura.
Si ei imi par, uneori, de ultima generatie.

pe-asta am gustat-o din plin. dar nu trebuie sa va ingrijorati prea tare, se pot face dusuri reci si dupa metode mai vechi, apropos de normalitatea regasita, sau cum era titlul de saptamana trecuta.

Dom Profesor, cred ca am descoperit ceva. Ca va iubeste lumea. Deja nu ma mai cert cu dumnevoastra, ca nu mai ajung...