Lucian Pintilie și mizeria lumii

Publicat în Dilema Veche nr. 744 din 24-30 mai 2018
Presa românească de ieri şi azi jpeg

Mi s-a oferit prilejul să spun cîteva cuvinte la aniversarea dedicată de Teatrul Bulandra lui Lucian Pintilie, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Îmi este mult mai ușor să propun un discurs aniversar decît unul de înmormîntare. Mi-aduc aminte – păstrînd, firește, proporțiile – că dlui Noica i s-a reproșat, la moartea vechiului său prieten Mircea Eliade, o totală lipsă de reacție publică. Ne-am mirat și noi, cei din preajmă, de „discreția“ sa. A răspuns prompt: „Să înțeleg că aveți de gînd să vorbiți la mormîntul meu?!“ În reacția sa se puteau citi, simultan, stupoare și interdicție. Cum să te manifești retoric (chiar dacă sincer) cînd te desparți definitiv de un om apropiat? Prefer, deci, să transcriu mai jos (cu mici detalieri suplimentare, căci n-am avut un discurs scris și a trebuit să recurg la o versiune existentă pe YouTube) cele cîteva cuvinte rostite, în prezența lui Lucian Pintilie, a doamnei Marie-France Ionesco și a altor cîtorva prieteni, la sărbătorirea celor 80 de ani împliniți în noiembrie 2013. 

Ca să încep cu o glumă, voi spune că, datorită lui Lucian Pintilie, am reușit să devin „disident“ după 1989! (Înainte de 1989 m-am străduit, dar n-am reușit mare lucru…) Să fii, în același timp, membru în guvern și disident e o performanță care nu mi-ar fi reușit fără sprijinul dlui Pintilie. Dînsul mi-a făcut onoarea să accepte direcția nou înființatei Case de Film a (nou înființatului) Minister al Culturii, unde o înlocuisem pe Suzana Gâdea… Ca director, Lucian Pintilie a patronat realizarea unui documentar despre protestele din Piața Universității, în regia lui Stere Gulea. E, cred, pînă în ziua de azi, singurul film documentar serios despre acest episod. Întîmplător, mă aflam în China, într-o „vizită oficială“, cînd a avut loc premiera filmului și am primit un telefon de-acasă, de la șeful meu de-atunci, dl Petre Roman, care m-a prevenit că filmul va produce legitime iritări și trebuie să fiu pregătit, la întoarcere, să dau unele explicații. (Episodul e povestit și de Stere Gulea într-un interviu din 12 aprilie 2012, în Adevărul.) Așa am devenit eu, datorită lui Lucian Pintilie, disident în primul guvern post-revoluționar! Nu văzusem filmul (se renunțase la obiceiul „vizionărilor“ rectificatoare) și îmi amintesc că l-am întrebat, mai în glumă, mai în serios, pe Lucian Pintilie dacă pusese cumva la cale, pe șest, demiterea mea…

Lăsînd gluma la o parte, Lucian Pintilie e, din păcate, pe lista numeroșilor intelectuali, artiști, scriitori români care au fost puși în situația să aleagă exilul. Exilul pare să fie, la noi, în România, cea mai convenabilă formă de exprimare creatoare. A început cu Ion Luca Caragiale, a continuat cu marea generație interbelică (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran ș.a.), i-a inclus pe Brâncuși, George Enescu și, iată, pe Lucian Pintilie. S-ar zice că trăim într-o țară în care, dacă vrei să dai ceva, e mai bine să-ți faci bagajul. Dacă vrei să dai ceva rămînînd, trebuie să fii pregătit să o încasezi, într-un fel sau altul… Admit, e drept că exilul e, într-un anumit sens, statutul constitutiv al oricărui creator, chiar dacă nu pleacă din țara lui. În orice ispravă creatoare se simte un „dincolo de lume“, un dincolo de spațiu și timp, un fel de a fi străin de orice apartenență administrativă. Dar nu e omul în general, prin natura sa de ființă creată și finită, un personaj aflat doar în trecere pe acest pămînt? Un exilat din Paradisul originilor? Și totuși: una e exilul dictat de Dumnezeu și alta exilul impus de o mînă de activiști de partid…

Am revăzut, în ultima vreme, cîteva din filmele lui Lucian Pintilie. Mi-a fost încă o dată clar cît de nătîngă, de birocratică era cenzura comunistă, de vreme ce a putut crede că, în acele filme, era vorba strict de o subversiune politică. Or, sentimentul pe care îl am acum, revăzînd imaginile, este că, dincolo de „șopîrla“ politică, avem de a face cu o țintă mult mai înaltă, mai puțin conjuncturală. O țintă, aș spune, metafizică. E vorba, mereu, despre cearcănul de rău și de urîțenie care însoțește, ca un dat constitutiv, lumea și omul. Lumea, indiferent de un context politic sau altul, e simultan fermecătoare și insuportabilă. Există o mizerie (originară?) a lumescului și a omenescului, și tocmai umbra acestei mizerii explodează în fața noastră în filmele lui Lucian Pintilie. Trăim într-o lume „căzută“, cum se spune în tradiția tuturor religiilor – și a creștinismului –, o lume amenințată fără încetare de spectrul strîmbătății. Ne izbim zilnic de forme baroce ale acestei strîmbătăți. Lumea e „teribilă“ (nu pot să nu mă gîndesc la acea „terribilità“ pe care contemporanii lui Michelangelo o percepeau în unele dintre lucrările sale, un amestec de „grozăvie“, anvergură și intensitate) și, din punctul meu de vedere, acesta e chipul ei, așa cum apare în operele lui Lucian Pintilie. De aceea, socotesc că le împuținăm mesajul dacă le reducem la dimensiunea lor „realist critică“, cum se spunea pe vremuri. Acest portret „teribil“ al lumii poate lua uneori un chip pitoresc, alteori un chip comic, alteori un chip grotesc, alteori un chip direct tragic. Toate laolaltă sînt substanța cu care lucrează Lucian Pintilie, mobilizînd o ingeniozitate, o energie, o vitalitate artistică extraordinare. Și îi mulțumesc din inimă pentru că m-a făcut, pe de o parte, să-mi confirm melancolia proprie și panica dinaintea unei vieți și a unei lumi pe care le percep ca fiind greu de dus și, pe de altă parte, că mi-a dat, îmi dă în continuare – și o să-mi dea și de-aici înainte – sentimentul că, în această mizerie, rămîn, întotdeauna, loc și materie primă pentru miracol, splendoare și capodoperă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.