La ce foloseşte Ministerul Tineretului?

Publicat în Dilema Veche nr. 283 din 17 Iul 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Doamna ministru Monica Iacob Ridzi era unul dintre "tinerii politicieni" despre care s-a scris mult şi cu speranţă prin ziare, iar scurta sa carieră de europarlamentar " în care părea să fi deprins regulile politicii europene " a îndreptăţit într-o oarecare măsură speranţele. Ajunsă ministru, a cheltuit banii publici "ca la noi". Din greşeală sau cu bună ştiinţă, a intrat în jocul complicat al cumetriilor politico-economice româneşti, plătind cu generozitate şi fără licitaţie nişte manifestări de Ziua Tineretului despre care înşişi organizatorii au spus că au costat mult mai puţin. Şi restul de bani? Se zice " nu numai în acest caz, ci în general " că asta e metoda de a-i răsplăti pe cei care au donat bani în campania electorală. Fapt "ştiut" de toată lumea, dar încă nedovedit în vreun proces. Neavînd încotro, Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă. Ocazia unei demisii demne a fost ratată, rămîne de văzut dacă mecanismele parlamentare şi juridice vor funcţiona pînă la capăt. Mă tem că nu: dincolo de războiul de uzură dintre PSD şi PDL (dus mai degrabă de dragul imaginii), "alianţa" funcţionează prin înţelegeri şi negocieri subterane. O stranie solidaritate născută din panică şi din sentimentul că "se duce dracului rapiţa" îi uneşte pe parlamentari cînd e vorba de unul dintre ei. Diverse înţelegeri, negocieri, discuţii prelungite au dus întotdeauna, în asemenea situaţii, la "soluţii" scăldate şi ascunse după invocarea vreunui paragraf din regulamentele Parlamentului ori din nu ştiu ce lege neclară. Presupun că pe aleşii noştri nu-i va lovi, brusc, vreun impuls de radicalizare tocmai în cazul dnei Ridzi " produs al partidului, care a servit partidul şi care, oricum, e o biată debutantă în materie de "plăţi controversate", incomparabilă cu bătrînii paralei ai licitaţiilor dubioase şi ai cheltuielilor vraişte de la bugetul public. Deocamdată, s-a aplicat soluţia tipic rom

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Bombardamente israeliene  Fasia gaza FOTO EPA EFE jpg
Israelul a ucis peste 400 de palestinieni în Fâşia Gaza de la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului. Numărul răniților e aproape triplu
De la intrarea în vigoare, pe 10 octombrie, a acordului de încetare a focului, cel puțin 401 persoane au fost ucise de atacuri israeliene în Fâşia Gaza, a raportat sâmbătă, în buletinul său zilnic, Ministerul Sănătăţii din enclava palestiniană, aflat sub controlul Hamas.
salata olivier jpg
Salată Olivier
Salata Olivier se servește rece, ca aperitiv, fiind nelipsită de pe mesele festive și apreciată pentru gustul său.
masina politie png
Accident în lanț pe DN 11, în județul Covasna, între șapte mașini. Traficul a fost blocat
Traficul rutier este complet întrerupt pe DN 11 Brașov-Târgu Secuiesc, în județul Covasna, după un accident în lanț în care au fost implicate șapte autoturisme. Două persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.
image png
Tragedie pe șantierul unei grădinițe din Timiș: un bărbat a murit și altul a fost rănit după ce au căzut de pe o schelă
Un bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit grav, sâmbătă, 20 decembrie, în timpul unor lucrări de reparații la o grădiniță din localitatea Jebel, județul Timiș, după ce au căzut de pe o schelă, potrivit Poliției Timiș.
image png
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
La scurt timp după finala Vocea României, câștigată de Alessia Pop, a urmat un scandal uriaș la adresa PRO TV. Mai mulți români au fost revoltați și au contestat rezultatul finalei.
image png
Oana Lis pune la vânzare costumele lui Viorel, dar fostul edil al Capitalei se opune: „Cine cumpără haine de mort?”
În ciuda situației dificile cu care se confruntă, Oana Lis se gândește la noi metode de a procura bani. În prag de sărbători, a anunțat că vinde hainele lui Viorel Lis. Anunțul făcut pe rețelele de socializare a stârnit empatia oamenilor.
Bill Clinton fotografie găsită in proprietatea lui Jeffrey Epstein FOTO oversightdemocrats house gov 13 JPG
Dosarele Epstein: Documentele nu îl menționează aproape deloc pe Trump. Numele unui alt președinte este amintit frecvent
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite a publicat vineri mii de documente masiv redactate legate de finanţistul decedat Jeffrey Epstein.
cozonac jpg
Peste șapte milioane de cozonaci pe piață de sărbători. Cu cât au crescut prețurile față de anul trecut
Patiserii români vor produce peste șapte milioane de cozonaci de sărbători, dar prețurile vor crește față de anul trecut din cauza scumpirii energiei, combustibililor și taxelor.
Ciprian Ciucu. FOTO Profimedia
Pe ce se cheltuie 60% din banii Capitalei. Ciprian Ciucu: „Este aproape imposibil să vorbesc despre echilibrarea bugetului”
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, spune că bugetul Bucureștiului a ajuns într-un punct critic.