- o "imortalizare" multidimensionala a unei realitati curente si incisive, dar nu numai: o metoda de vindecare a efectelor incisivitatii acestei realitati in cele din urma de-a dreptul venioase
- un articol cel putin placut

Respectele mele D-le Plesu

Există două mari categorii de filozofi: primii, cei „enciclopedici”, gata oricând să iţi redea un citat şi să critice inteligent cutare şi cutare persoană/detaliu şi o altă categorie, cei „practici”, care chiar trăiesc în mod înţelept aplicând principii filozofice simple şi profunde. Îi prefer de departe pe cei din a doua categorie (deşi cei din prima categorie sunt majoritari şi mai vizibili prin dimensiunea ego-urilor lor). De aici şi interesul limitat numai la ideea principală a articolului şi la ecourile interioare pe care acest articol mi le provoacă.
Nouă sau nu, ideea de a trăi în prezent şi de a fi deschis la semnele din jur este de o mare profunzime, actualitate şi mai ales importanţă practică. De ce tindem să trăim atât de mult în propria lume imaginară, în simulatorul propriei minţi? M-ar interesa răspunsul din partea psihologilor.
Prezentul este singura realitate care există efectiv şi care este plină de semne pe care nu le vedem deoarece percepţia noastră este viciată, limitată, dirijată de alţii, auto-manipulată. Edward de Bono, inventatorul noţiunii de „gândire laterală”, tratează pe larg aceasta problemă a percepţiei limitate. Aceasta ar fi una din căile raţionale. Am experimentat însă şi tehnici simple de meditație orientală şi pot să confirm că este un mod foarte eficient prin care percepţia noastră poate fi relaxată, devenind astfel mai cuprinzătoare. Cred că avem mai multe şanse să recunoaştem aceste semne esenţiale despre care se vorbeşte în articol dacă reuşim să ne transpunem într-o stare de relaxare mentală, undeva la mijloc între emoţii şi raţiune. Din nou filozofia şi credinţele orientale. De fapt, există o rădăcină profundă între diferitele credinţe. Rugăciunea este o formă de meditaţie. Isus, prin legătura sa cu Divinitatea, a fost un filozof din categoria celor practici. Cred că dacă vom merge cu inima deschisă la rădăcinile vechilor credinţe şi filozofii vom găsi acolo răspunsul la întrebările şi frământările noastre.

Pentru-a putea re-cunoaşte....

Am citit şi re-citit textuleţul “millésimé” 2004, greoi, cu mesaje, capcane, întoarceri, adevǎruri, derîderi, provocǎri, exagerǎri deformǎri, sofisme dileme, înţelepciuni şi cotidianisme obişnuite fluu, ingrediente care mai de care intelectualiceşti marca “Pleşu”, stil bine cunoscut savuros-savurat, apreciat-detestat.ETC.
Încǎ apǎsǎtor, rugos, prea tînǎr , prea taninos, prea puţin floral, “lourd en bouche”, de degustat, de-aici înainte, în vreo 5-7 ani de cunoaştere, citit, re-citit, ascultat, constant şi cu rǎbdare la aceeaşi temperaturǎ, fǎrǎ a-l agita prea mult, întorcîndu-l cu grijǎ, aş zice chiar cu evlavie, în pivniţa dintre suflete, în trupul culturilor amestecînd sevele rǎdǎcinilor într-un echilibru bine dispus fǎrǎ excese şi alte zorzoane pretenţios intelectuale de baştinǎ, evident.
Ceva de la-nceput nu mi-a prea plǎcut, mi s-a pǎrut puţin "bouchonné"
„Faptul de a avea imaginaţie e o garanţie de nefericire.”
Ceva strîmb.
Tocmai a avea imaginaţie şi a şti a o stǎpîni este zic eu secretul acestei cǎutǎri atît de terestre, aici, deocamdatǎ, acum.
IMAGINAŢIA este tocmai deschiderea, tocmai secretul, tocmai unica şansǎ.
Trambulina de a putea descoperi, de a nu te lǎsa zilnic silnic îndoctrinat de acest hulpav cotidian manipulator, EVIDENT.
Este ca şi cînd ai refuza „une côte de boef charolaise grillée au gros sel” cu „un Pauillac grand cru classé ” ( un vin din Bordeaux ).
La fel de bine poţi transforma aceste Minunǎţii, împreunǎ o RE-Velaţie, Cunoaştere, RE –Cunoaştere, Semn Divin, PURǍ IMAGINAŢIE DELIR DUMNEZEIESC, într-un dezastru total dacǎ nu ştii sǎ te apropii prin tandreţea cunoaşterii, rǎbdarea de-gustǎrii, umilinţa fiinţei, pofta curiozitǎţii, simţirea imaginarului, sensibilitatea oniricului, re-cunoaşterea sensurilor simţurilor semnelor primordiale.
Tocmai asta era !
cînd IMAGINAŢIE nu e, Nimic nu e !
Ar trebuii s-o RE-Cunoaştem ! Mǎcar Atît !
Dupǎ aceea începe o altǎ poveste şi o altǎ poveste şi o altǎ poveste : INFINIT SACRUL.

La primele rânduri, bănuiam ca va fi apatia madamei Bovary, compensarea. Dar nu, textul e foarte bine ţinut in mână şi destul de dens. Avem pe ce sa ne enervam. Nu e Mme Bovary. Şi pâna la urma, nu e nici apatie, ci „apatheia”, mai degraba. La urma am vazut data: e scris in 2004. Fie si aşa! Nu e chiar trufanda, dar nici nu miroase a stătut.

Baltazar Gaspard si Melchior!
Ăstia l-au recunoscut dinainte sa-l cunoasca. Dar nu erau băieţi cuminţi: Dumnezeu spusese ca nu-i frumos sa citeşti viitorul în stele, (te omora daca o făceai), ori cei trei, tocmai asta faceau: citeau chiar si mersul Zeilor. Cunosteau cotloanele intunecoase ale predestinarii, nu doar „credeau” in ea. Cu toate astea nu gasim, in Evanghelii, nicio urma de repros la adresa lor. Dimpotriva.

Mai e Nicodim cu ai lui (fariseii), care „vine la El noaptea”. (In somn? In vis? Din intuneric?) „Rabi, STIM cine esti”, adica „te-am recunoscut”. Nici Nicodim nu e prea credincios. Si el e, mai degraba, de partea cunoasterii. Astfel incât Christos se abtine sa-i zică „crezi”. Ii zice: „trebuie sa te nasti din nou”. „Vrei sa cunosti? Incepe prin a te naste” Ori sa „cu-nosti” este, dupa Nietzche, (putin credincios, sau mai rau), „sa te nasti impreuna cu, prin (cunoastere)”. Etimologie incerta, totusi. Altfel spus, nu vorbim de credinta, in primul rand, ci despre cunoastere, versiunea „hi-def” a credintei.

De altfel, silogismul domniei sale nu functionează: esti credincios, adica recunoscator, fata de ceea ce re-cunosti, re-cunosti ce ai cunoscut DEJA; mic scurcircuit, si hop! Esti credincios fata de ceea ce cunosti. In acest caz esti mai degraba FIDEL !. Dar acesta este sensul vorbei „a crede” mai ales in Vechiul testament, nu in cel nou, in care se adauga si chestia, intelectuala azi, a cunoasterii.

Nu va cunosc personal, dar din punctul meu de vedere ( si-anume nordul Moldovei) v-ati putea lipi titlul pe frunte, ca "tag"pentru persoana publica activa si cunoscatoare ce sunteti..Numai bine!

Superbă meditație! Așa este: trăim rar, prea rar. În rest, trecem pe lângă viață, tot așa cum trecem pe lângă Dumnezeu, prinși în plasa deasă a problemelor mărunte și a rugăciunilor mecanice. Din când în când, suntem conștienți de capcană, dar, vai!, unde-i determinarea de-a o părăsi?
Există, din fericire, cei care deșiră, pentru noi, din ochiurile plasei. Esențial e sa ne aflăm la locul potrivit. Și să-i prețuim cum se cuvine pe salvatori.

Eu sunt rapit de melancolia trecutului (ah ce timpuri) si ranit de dorul departarilor (vai ce perspective), dar numai si numai in clipa prezenta. In rest nu. Clipa e viata si viata e clipa. Dintr-odata. Nu?