Vin alegerile. Vom fi năpădiți de discursuri de toate culorile, pe toate tonurile, care mai de care mai „convingătoare“, mai arzătoare, mai drăgăstoase. Va trebui să asistăm la spectaculoase tumbe demagogice, la ample procesiuni de vorbe goale, de lozinci patriotice, de angajamente, promisiuni și unsuroase manevre de seducție. Vom citi uriașe bannere optimiste, din care vom afla că ne vom recăpăta pensiile, țara, încrederea, îndrăzneala, adică tot ce ne dorim și n-avem (fiindcă ni le-au luat „ăilalți“ și sorosiștii). În acest context, m-am amuzat să redescopăr o pagină de tipologie retorică, scrisă cu vreo zece ani în urmă. Poate va fi de folos celor care își ascut armele pentru săptămînile următoare.

Dreptul de a vorbi e, fireşte, unanim recunoscut. Dar ce diversitate, ce policromii, ce nuanţe! Cine ar îndrăzni să sistematizeze acest zburdalnic zgomot de fond al vieţii noastre zilnice? Iată, totuşi, cîteva note rapide, în perspectiva unei răbdătoare încercări viitoare:

1. Vorbitorul amuzant. Vrea să te distreze cu orice preţ, deşi n-are nimic de spus. E plin de glumiţe, istorioare în doi peri, calambururi şi grimase mucalite. E băiat deştept, tachinează „paradigma feminină a auditoriului“, enervează, în final, pe toată lumea.

2. Vorbitorul competent. Ştie. Ascultă vag nerăbdător neroziile celorlalţi şi intervine decisiv, cu un aplomb mirandolian, pentru a tranşa lucrurile. E autoritar şi enciclopedic. De la agricultură la teologie, nimic din ce e teoretic nu-i e străin. Poate da lecţii fotbaliştilor şi miniştrilor, taţilor de familie şi tineretului bezmetic, tuturor compatrioţilor aflaţi în derută. Are soluţii, are morgă, n-are cu cine discuta.

3. Vorbitorul oracular. Nu vorbeşte. Oficiază. Are o misiune. O parte din el e deja statuie, discursul lui e gîndit ca un depozit de viitoare citate. Se adresează contemporanilor, dar mai ales secolelor care vin. E o instituţie. Prin urmare, nu poate greşi, nu poate fi întrerupt şi nu poate fi contrazis. E monumental şi ridicol. Gestul e scenografic, privirea – oţelită. Stupiditate solemnă, cu irezistibil efect soporific.

4. Vorbitorul constructiv. Înţelege repede şi are propuneri practice. Agitat, tonic, diurn pînă la insomnie. Nu crede în obstacole, dubii şi melancolii. Vrea să te ajute, chiar dacă n-ai chef. Vrea fericirea tuturor. Îţi explică, surîzînd încurajator, că nu se poate face omletă fără să spargi ouăle.

5. Predicatorul. Te ceartă. Îţi vrea binele, dar te crede inapt să-l obţii. E înţelept şi sumbru. Nesigur de capacităţile tale intelectuale, îţi vorbeşte în pilde transparente, în cuvinte simple şi amare.

6. Vorbitorul „popular“. Se coboară la nivelul „publicului larg“. Cultivă cordialitatea brută, cimilitura, buna-dispoziţie „din topor“. La nevoie, zice „bade“, „mătuşică“ sau „măi omule“. Se străduieşte să miroasă a opincă, se exprimă bolovănos, suduieşte îmbuibarea guvernamentală. (Echivalent în planul retoricii feminine e stilul „fată bună“: laşi să se vadă, îndărătul fiecărei fraze, „mama“, „soţia“, „gospodina“, femeia de suflet şi de comitet.)

7. Vorbitorul cult. Nimic fără Kant, fără lecţii de istorie, fără citate ţepene. Fraza e sibilinică, privirea adumbrită de reflecțiuni abisale. Stil de „lexicon ambulant“, ţinută de belfer încercănat. Cuvintele sînt căutate la limita indescifrabilului, sintaxa e obscură, gramatica – aproximativă, mesajul – inexistent.

8. Diplomatul. Vorbire în bobote. Colocvialitate vidă. Tehnica de a perora, evitînd cu grijă orice comunicare reală, orice conţinut explicit. Surîsuri reci, subînţelesuri fără nici un înţeles, coreografie mecanică.

9. Vorbitorul incontinent. Odată pornit, cade într-un soi de transă. Nu mai percepe nimic din lumea înconjurătoare, îşi dizolvă, torenţial, interlocutorul, clămpăne precipitat, ridică glasul, se ridică în picioare, gesticulează spasmodic, se înveseleşte imprevizibil şi se înfurie devastator. (Subspecie: stilul fluvial, cumulativ, cu intercalări infinite, divagaţii, derapaje, deliruri.)

10. Vorbitorul informal. Tutuie, americăneşte, pe toată lumea, e „interactiv“, pantomimic, matter-of-fact. Băiat de viaţă, nepretenţios (dar smart), săritor (şi la propriu şi la figurat), tolerant, trendy. Ireproşabil, inexpugnabil, indigerabil.

…Şi aşa mai departe.