Numai pentru abonati

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Citatul ca armă albă

De obicei, a fi un autor des citat e un simptom al gloriei, o încununare. În literatura de specialitate, numărul lucrărilor în care apari ca referinţă a devenit chiar un criteriu de validitate ştiinţifică. Există o mare cantitate de site-uri care te introduc într-o junglă practic infinită de „vorbe celebre“. S-ar zice că, dacă le citeşti, înţelegi tot: sînt ample compendii de înţelepciune, care acoperă întreaga problematică a lumii şi adună laolaltă toată floarea aforisticii, de la Platon la Valeriu Butulescu.

 

31 comentarii 14266 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 337, 29 iulie - 4 august 2010

Citat neechivoc

"Omul e un intrigant" - Marin Preda

Chiar asa..

A invata citate pentru a face parada si a drapa nula,este o veche poveste.Dupa parerea mea se practica pe scara larga la o anumita varsta,dupa 50 de ani de regula.Este inlocuita cu copy/paste la categoria sub 30 de ani.
Am incercat sa inteleg cine este Valeriu Butulescu.. A umplut web-ul de citate personale grotesti.. Ma rog.. Incercati sa vedeti cum sta treaba.
Imi permit insa observatia ca susnumitul domn Butulescu s-a acoperit de "glorie".Are admiratori activi,impatimiti ce posteaza din toate pozitiile.
Nu este cazul cu "comentatorii" lui Andrei Plesu.
Plesu este,se intelege de la sine,un fel de "capitalism/imperialism" pentru baietii nostrii. Cum ii dau unuia tuleiele trebuie sa posteze ironic de la"dle Andrei Plesu.." la "Plesule" Ba e unul pe youtube care se screme pe sus sa produca ceva contra Plesu,doar doar i s-o intampla ceva in viata.
Este ceva specific romanesc.(Trebuia sa am o dilema pe tema asta,nu? :) Am avut-o dar s-a spulberat..) Putem sa-i spunem mizerie umana.Ca si restul mizeriei,este mai groasa pe la noi.

Suparat sunt Doamne, suparat (Laurentiu ma cheama)

Greu de stabilit unde se sfarseste uzul si incepe abuzul in utilizarea citatelor. Greu de stabilit si frontiera intre citat si reconstituire „accidentala" prin (re)cursivitate logica (sic). Ideea aceea cu "draparea nulei" e din d-voastra sau din alt autor? Si daca e din alt autor insemna musai ca utilizarea ei denota, in cazul d-voastra (si in cazul d-vostra), draparea nulei? Greu de stabilit unde incepe parada si epatarea atunci cand sunt folosite citate si cand se sfarseste modestia de a recunoaste ca formularea alcatuita deja de un altul este categoric mai potrivita pentru a sluji o idee pe care o sutineti. Si asta in afara de faptul ca, atunci cand nu denota epatare, utilizarea unui citat poate fi o scurtatura a meta-comunicarii, oferind instantaneu interlocutorului un pachet imens de informatii despre vorbitor, in special atunci cand partenerii de dialog sunt in perioada de tatonare si stabilire a identitatii sau cand martorii sunt noi (sic).

2. Plesu nu e perfect. Nu trebuie sa-i fi egal sau superior ca sa-i poti sesiza (corect) unele "inadvertente" si pentru a te juca cu ele.

3) Si bulgarii sun la fel. Americanii sunt si mai rai. Deci don't worry! Be Happy!

Context vs neechivoc

Sursele (citatelor) pot fi asasinate: adevarul insa, chiar daca poate fi ascuns pe termen lung, nu poate fi asasinat.

Exista propozitii sau fraze in textele multor oameni remarcabili anume gindite pentru a fi taioase, si de aceea, afirmate fara echivoc.
Cind Einstein ii scrie unui prieten ca el gindeste ca "Cei care au inventat credinta unei vieti individuale dupa moarte trebuie sa fi fost niste oameni de nimic", nu prea o mai poti scalda in contextul mai larg. Iar daca totusi largesti contextul pina la chestiuni legate de biografia sa, afli ca afirmatia era facuta binisor dupa ce savantul implinise 70 de ani, adica la o virsta la care multi dintre oameni il "regasesc" pe Dumnezeu.
Multi dintre ginditori isi expun punctul de vedere inca din titlu. Cind Bertrand Russell isi intituleaza un eseu si-apoi chiar o carte, Why I am not a Christian, nu mai e o surpriza pentru nimeni ca de-acolo se pot lua/da citate ca:
"Religion is based, I think, primarily and mainly upon fear. It is partly the terror of the unknown and partly, as I have said, the wish to feel that you have a kind of elder brother who will stand by you in all your troubles and disputes...".
Ce vreau sa spun e ca, in realitate, daca e onest, un text bine gindit contine si afirmatii neechivoce, al caror sens nu (mai) poate fi schimbat sau deturnat de context: in rindul afirmatiilor neechivoce intra chiar si acele afirmatii care pot fi reduse la propozitia simpla "nu stiu", nesuferita pentru foarte multi -- nu trebuie uitat ca, de multe ori, simpla onestitate presupune/cere curaj.
Parerea mea este ca, atunci cind sintem interesati in primul rind de valoarea de adevar a unor texte, cautam si citam afirmatiile fara echivoc, bine argumentate, iar atunci cind sintem interesati de cautarea adevarului, trebuie sa ne multumim de multe ori cu intuitii si descrieri care tin mai degraba de forma si context dar sint orientate catre adevar: aceasta tocmai fiindca lipsesc afirmatiile neechivoce si bine argumentate (privitoare la subiect) -- istoria ideilor ne arata adesea cit de important poate fi contextul.

Contextul nu naste pur si simplu idei sau persoane remarcabile, in schimb, creativitatea autentica tine de un transcendent care nu poate fi decit cel mult influentat de context: asadar, contextul face "doar" posibila aparitia ideilor remarcabile sau a personalitatilor.

Probabil ca autorii care fac afirmatii neechivoce fara a schita vreo argumentatie sint ceva mai expusi decit cei care relativizeaza afirmatii foarte bine argumentate de catre altii, ignorind argumentele acelora. Dar aceste doua categorii de autori sint, numeric, cele mai consistente, incit, nu e de mirare ca citatele din textele lor ajung sa fie manipulatoare si ideologizante. De aceea, as spune ca de cele mai multe ori, nu atit cei care citeaza sint suspecti, cit cei care scriu fara noima sau cei care citesc intarindu-si prejudecatile nefolositoare. E de amintit totusi ca, cel mai adesea, autorii care scriu fara noima nu au in minte nici manipularea, si nici propagarea vreunei ideologii: multora li se poate acorda fara rezerve prezumtia de buna-credinta.

In sfirsit, daca textul meu a fost de la bun inceput orientat catre adevar, atunci n-ar mai trebui sa ma intereseze cum anume sint citat.

Doua, trei observatii...

1) Cred ca pledoaria d-vaostra (vs. cea a d-lui Plesu) este corecta numai in legatura cu genul de texte care trateaza adevarul in mod "tehnic" (texte flosofice, politice, stiintifice etc) dar nu se aplica la cele care trateaza adevarul in mod "afectiv/emotional" (si aici intra toate fictiunile literare, romane, schite, nuvele, piese de teatru etc). Nu credet? P.S. Majoritatea comentatorilor s-au rezumat la aspectul secundar al temei propuse de dl.Plesu (nocivitatea abuzului de citate pentru „citator” / musca pe caciula). Sunteti printre putinii care a comentat durerea cea mare prezentata in articol: nocivitatea citarii pentru cel din care este extras citatul.

2) Desi afirma explicit ca in fond nu are nimic impotriva „institutiei citarii” cand este practicata rezonabil, totusi, dl. Plesu se contrazice. Dansul afirma ca citarea este daunatoare autorului citat atunci cand „asertiunea” citata este extrasa din context, ceea ce insa se intampla intotdeauna. Prin urmare in mod implicit dl. Plesu se pronunta imptriva citarii in orice imprejurare. De ce sa folosesti doar o fraza de dl.Plesu? Mai bine cumperi toata cartea. Despre ingeri?

3) Citarea prin scoatere din contex (ca altminteri n-ai cum) poate avea efecte negative asupra autorului citat, dupa cum a exemplificat dl. Plesu, in special atunci cand, dupa cum ati sugerat, partea si intregul nu se afla intr-o relatie consistenta cu adevarul. Cand insa partea si intregul converg „fractalic” spre aceeasi limita a adevarlui citarea poate avea efecte extraordinar de benefice asupra autorului. Un autor talentat poate include (intentionat sau prin atingere divina) intr-un text, o formula ce poate parea sa fie concluzia particulara si limitata a unor premise prezentate anterior in text, dar care sa aiba in fond contatii mult mai generale sau chiar straine de premisele respective sau de context. Presupun ca dl. Plesu s-a revoltat doar in contra situatiilor in care neofitii extrag din texte citate banale, ce din coada au sa sune, dar care n-au valente si pretentii de adevar major decat intr-o minte minora. Restul e tacere! (sic)

"Virtutea e absenta exceselor"

Am recitit zilele trecute "Minima moralia", carte cumparata de mine la suprapret prin 1985 si citita atunci cu delicii.
Placerea de a o citi e aceeasi, iar intelepciunea autorului mi se pare, in continuare, indubitabila. NU e cazul sa-si faca probleme pentru scoaterea din context a unui citat.

"Aceasta-i intrebarea:"

Scopul scuza citatul? :-)

Mare mirare mica!

Cu singura exceptie notabila in subsolul articolului d-lui Plesu nu exista comentarii care sa gazduiasca sub-comentarii. Ce sa insemne asta oare? Ca toti cei veniti aici, prin selectie naturala, isi respecta blazonul si comenteaza Plesu si numai Plesu si nu se coboara (ca omul din maimuta) pentru a comenta comentarii (ale unor neica nimeni)? Sau (mai degraba) sa insemne ca niste forte oculte, subtile si bine intentionate ii forteaza pe bietii vizitatori sa se focalizeze (focuseze?) exclusiv pe obiectul si subiectul dezbaterii (dl. Plesu si institutia citarii), protejand astfel dez-baterea impotriva entropiei si indepartarii de la problema? Pacat. Mare pacat. I se rapeste d-lui Andrei P. ocazia de a combate intr-un articol viitor "institutia divagarii".

De ce

pt ca 1. moderarea se face cu o viteza de dialup 2. resursele de timp (spre deosebire de dvs) sint limitate
notabila exceptie – well, in loc de-un vin bun ne-am ales cu o acritura

Merci pentru pretiosul timp alocat

1. Resursele mele de timp sunt cel putin la fel de limitate ca si ale d-voastra. Dar, cand iubesti, sexul nu conteaza, dragostea e mare.
2. Lentoarea de melc cu dialup a moderatorilor este aceeasi si in cazul comentariilor adresate direct d-lui Plesu. Asadar explicatia d-voastra rezista doar in contextul in care toata lumea stie si accepta faptul in sine, ca dl.Plesu oricum nu raspunde provocarilor. Dar si aici exista o exceptie notabila (care confirma sau infirma regula, nu insist) pe care insa o voi aduce in atentia opiniei publice alta data, mai in tihna.
3) N-am inteles cine-i acritura. Imi rezerv dreptul sa inteleg invers. Nu insistati.
4) ...timpul a expirat... ca si timpul respira, inspira si expira... see you next time!

;)

salutari, am fost (iarasi) neclar. caz probabil general, enervarea provocata de "lentoare" e de multe ori mai mare decit mincarimea de limba, mare si asta.
acreala vine (iarasi) intr-un prim subcomentariu din subsolul articolului

Citându-l pe domnul Pleşu

Un om de anvergura mea intelectuală dă pe goagăl atunci când vrea să epateze . Am scris " Andrei Pleşu citate " şi am dat " caută " . Ce să vezi ?! Sub mesajul mobilizator " Pierdeţi 5 kg în 8 zile " ( maestre , fără niciun apropo ! ) şi atenţionarea " dacă slăbiţi prea repede întrerupeţi cura de cidru 2 zile " apărea " Citate Andrei Gabriel Pleşu " . D-stră sunteţi , nu ? Scriitor şi eseist roman , probabil a vrut să zică român , născut la 23 august 1948 ? Cred că d-stră sunteţi .
Fiind eu într-o continuă perfecţionare am zis , gata , vreo câteva citate din idolul meu trebuie să bag la cap . Când e nevoie , pac la ziar ...Ăsta-i din altă parte ( citatul ) dar nu mai ştiu de unde ...Eii , toate-s vechi ...
Aşa ...M-am concentrat , am tras aer în piept şi ..." Cărţi creştine gratuite . Literatură creştină . Nu vindem nimic . Tot ce avem este gratuit .www.rldbooks.org ". ?!?! Ce-i asta ? Păi e simplu de priceput , nu trebuie niciun context . Să mergem mai departe ..." Etica : efortul seninătăţii de a înţelege lacrimile ! " Asta-i grea , tată ...Cred că pe asta o învăţ mecanic , ca pe japoneză şi o bag la ocazii festive . Mai departe : " Blândeţea e o medie între irascibilitate şi indiferenţă " . Hmm ! Cred că asta merge la postacii de diferite culori de pe forum care-njură şi-apoi postează ...Până aici merge . " A susţine ca nu există destin e totuna cu a susţine că individualul e nesemnificativ şi viaţa omului e o întâmplare fără rost. " Citatul ăsta mă gândesc să-l folosesc la începuturile oricărei discuţii , să impresionez din prima. Şi pe urmă tac . Inteligent .
Ultimul citat nu ridică probleme deosebite , zice : " Pierdeţi 5 kg în 7 zile . Cu ajutorul unui fruct exotic . Rezultate garantate " Clar şi la obiect . Cu citatul ăsta aş putea face faţă la orice masă festivă : nunţi , botezuri , pomeni ...

E clar!

Ne alegem citatul in functie de persoana cu care vorbim.

Voi vedea ce voi găsi

Am citit articolul cu pricina. Nu cred că dl. Andrei Pleşu merita să se supere, chiar dacă, recunosc, partea care îl priveşte este extrem de confuză. Se întâmplă frecvent în gazetele de ştiri. Am participat la manifestări pe care nu le-am mai recunoscut a doua zi, în ziar, pentru că reporterul nu a mai avut răbdare/timp să stea până la sfârşit, dar articolul tot l-a comis, din auzite. Sigur, nu e o scuză. Dar, a zis, a zis. Măcar a avut noroc să nu fie răstălmăcit de-a binelea. Era cald, era lume multă... Se prea poate ca după atâtea măşti, E-uri şi heideggerisme, Denis B. (autorul articolului) să fi obosit.

Sigur că e neplăcut să ţi se atribuie platitudini când nu te simţi vinovat. Dar dacă citeşti că Andrei Pleşu a zis o platitudine sau ceva fără noimă, ai mai multe variante: poate că a fost citat greşit, poate că a fost înţeles greşit sau poate chiar a spus o platitudine. Ce importanţă are? (Sincer să fiu, m-ar înspăimânta să se exprime numai în maxime, sentinţe, aforisme.) Că voi gândi eu, cititorul, că a spus vreo prostie? Cu atât mai bine. Eu fiind prost, asta mă va face să nu mă simt singur.

Situaţia din extrema cealaltă: să se găsească citat copios, fără a-i fi recunoscută paternitatea, este mai uşor de suportat?
Da, citatul e armă albă. Cu două tăişuri!

Sunt supărători cei care citează? Depinde. La urma urmei, toţi suntem o sumă de citate. Unul singur e original.

Oricum, voi căuta să citesc Note,stări, zile... Voi vedea ce voi găsi :)

Dilema lui Solu...

E absolut firesc ca, după ce-i încarci foaia, prin intervenţiile tale, cu o sumă de citate, să te întrebi dacă nu cumva faci şi tu parte dintre cei care nu deosebesc între citat şi şiş, dintre cei care închid ochii şi dau aşa, orbeşte, în stânga şi-n dreapta; poate, poate s-or face şi ei remarcaţi, nimerind pe careva. Dar nu pot să nu constat că esenţa celor scrise de D-l Pleşu o reprezintă acele cazuri în care citatul e folosit anapoda; în rezumat: intenţia de a epata a nelipsitului salonard, de altminteri gol pe dinăuntru, a epigonului care, neînzestrat cu proprietatea respectului, se va „lustrui pe sine” sub „umbra” unei mari personalităţi, smintind rostul unei modalităţi de comunicarea integratoare.
Pornind de la oarecari experienţe personale, prin „citata!” întâmplare cu jurnalistul de la Cluj, D-l Pleşu readuce în discuţie o mult mai gravă problemă – aceea a responsbilităţii celui care se foloseşte de „puterea scrisului” pentru a forma opinii… Şi o face strălucit, academic. (D-l Pleşu, nu ziaristul!)
Dar, privind la cele 7165 de vizualizări ale articolului „Puterea scrisului”, mai în urmă, la cele 10658 de vizualizări ale articolului „Perplexităţi, amărăciuni, nelinişti” şi, în sfârşit, la cele 13255 vizualizări ale articolului „România lui Dan Diaconescu” (şi intenţionat m-am oprit asupra unora „provocate” de „eterna şi fascinanta România”!), aştept cu nerăbdare cifra care va ilustra interesul publicului pentru acest articol al D-lui Pleşu. Iar numărul celor care au urmărit într-una din serile trecute emisiunea „Ediţia specială”, moderată de Cristina Şincai, invitaţi Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu nici nu voi să-l ştiu, pentru că s-ar putea să "să sparie gândul"!...

citatul

O formă sprinţară de snobism !

armă (d)albă

Chiar şi aşa, sabie cu două tăişuri ori cuţit de bucătărie, citatul poate fi instrument util pentru a răzbi, a demonstra sau a hrăni, fiindcă (nu-i aşa?) "cărţile din cărţi se scriu". Dar pentru a pune propriile cărămizi la edificiul cunoaşterii avem nevoie de o poziţionare în raport cu restul şi atunci utilizăm citate decontextualizate ca simple piese de schimb (autentice, dar potrivite cu de-a sila) pentru angrenajul discursului. Ajungem astfel adeseori să pervertim sensuri şi rezultatul e zornăiala de tinichele. Dar nu cred că soluţia ar fi tăcerea filosofică.

unamuno

Un citat din Unamuno in sensul aratat aici de Plesu:
" Atentie, niciodata sa nu va aliati cu liberalii", Jurnal intim. Ha, ha, ha.

Sunt citate care-ti schimba viata

Un astfel de citat am gasit intr-o carte de Cioran.Cioran il dadea cu mentiunea ca cine nu intelege imediat sensul nu poate fi interlocutor pentru el.Citatul e din William Blake (nu sunt sigur totusi):"Sunt un las ,mi-e frica sa marturisesc ca sunt fericit".Eu stiu de cand am citit randurile astea ca nu as fi putut fi un interlocutor al lui Cioran desi avusesem impresia ca-l inteleg perfect.A fost Cioran fericit si si-a mimat nefericirea? sau este cu totul altul sensul citatului?

Nu are rost sa mai inventam roata.

Atunci cand faci expuneri, daca afirmi adevaruri universale deja afirmate anterior tie, si de care stii (pentru ca pe toate nu le stie nimeni") dar le "porti" ca pe ceva propriu esti acuzat de plagiat.
Daca insa nu poti ocoli, si nici nu ai de ce, introducerea in "ansamblul" ce-l creezi, a "spuselor ce sau mai spus", a mostenirii aceseia ce revine de drept oricui, e drept sa lasi sa se vada eticheta celui caruia ia transpirat fruntea pentru asta.
Chestia e subiectiva, pentru ca uneori poti folosi un citat " in spatiu mic",ca sa zic asa iar alteori in "spatiu amplu". Pe fiecare insa, in functie de locul ales pentru al folosi, citatul il urca sau il coboara.

Feli - citări

În fond a cita mai reprezintă şi o uşoară formă de modestie din partea celui care citează, şi, oricum, de a se revendica dintr-un... clasic.Omenirea s-a dezvoltat, concentric, prin raportare la nişte repere centrale clasice (citîndu-le mereu pentru întărirea "fondului" unei teorii;şanse de... inovare ar mai fi doar în "formă" ).Apropo, în domeniul cercetării fundamentale al ştiinţelor exacte nu prea mai văd pîini bune de mîncat.Matematica- de pildă- celor două milenii şi jumatate de fiinţare şi dezvoltare teoretică a "forat" cam tot ce se putea fora în materie de cercetare fundamentală.Ar mai rămîne de muncit la "infiltraţiile" ei pe filiera cercetării aplicate(şi ,slavă domnului, aici mai sunt destule de făcut!)
Pe Pitagora îl cităm mereu atunci cînd îi folosim celebra teoremă...

ca sa citez...

doi clasici, cred ca nu e "nici asa, nici altminteri"

Protestez

Este intr-adevar o exagerare din partea cuiva sa poarte la el un carnetel plin cu citate pe care sa le foloseasca in discutii private. Nu am intalnit inca pe nimeni care sa fi remarcat ca face acest lucru. Domnule Plesu, de data asta imi permit sa va acord dreptul de a gresi. Mie imi plac citatele. In special proverbele romanesti pe care le iubesc, pot spune. Sensul unui proverb ma pune pe ganduri, cugetarea, aforismul, dilema sau adevarul acestuia ma ajuta sa descopar un adevar. Si nu vad nimic rau in aceasta. Proverbele populare reflecta filozofia omului simplu, ele sunt intelepte si toata invatatura, etica, moralitatea unui popor se ascunde intr-o parabola de multe ori. Asta-i parerea mea. Sigur, poezia este altceva. Daca eu scriu acum: nu exista 1 august in univers nu am facut altceva decat sa compun un vers.
Si tot ce am scris a fost un gand spontan care poate sa se transforme intr-un adevarat citat. Vine numai de la o persoana atat de neinsemnata ca mine.
Insa daca deschideti biblia, vechiul testament contine proverbe, 31 de capitole! Deschid cartea acum si tot spontan ochii imi cad pe un proverb pe care il voi cita, uite asa: "Mandria unui om il coboara, dar cine este smerit cu duhul capata cinste Proverbele 29, 23.''
Atat.
Matilda

Despre Andrei Pleșu

Ador aceste desavarsite exercitii de stil, aceasta stiinta unica a bunului simt, a limbii si, de ce nu, a mintii române :)
Felicitari, domnule!

Generaţia copy-paste

Cum daţi bine de înţeles, d-le Andrei Pleşu, indivizii (ab)uzînd de citate sînt primejdioşi, dar, amendez, mai ales cînd scot respectivele construcţii din context, MANIPULÎND cititorii/auditoriul.
Ca om al şcolii, însă, îndrăznesc afirmaţia că e preferabil acela care, citînd, măcar a citit; ce-i de făcut însă cu aceia - tot mai mulţi, din păcate! - care recurg la metoda copy-paste? Nu numai la banalele examene - fie ele şi de (i)maturitate, ca acelea de la care, sistematic, mă sustrag să particip în calitate de corector în actualele condiţii de desfăşurare, pentru că n-aş putea să-mi iert copărtăşia la rezultatele acestora -, ci chiar la elaborarea diplomelor de licenţă există numeroşi indivizi ce se pretează la asemenea metode... De aici, impostura aproape generalizată de la noi (consecinţele se văd limpede: nu trebuie să insist).
De la stadiul constatativ trebuie trecut, desigur, la acela activ; problema este cum s-o faci, atîta vreme cît sistemul însuşi, prin reprezentanţii săi de frunte, se vădeşte afectat de virusul imposturii?...

articol

A vedea truisme spune ceva despre adancimea experientei celui care le vede. Cunoasterea si adevarul nu sunt informatie, ci experienta nemijlocita. Si aceste doua propozitii raman truisme atata vreme cat cineva nu le asimileaza in mod nemijlocit. Fireste ca echivalenta adevar-experienta trebuie la randu-i traita ca o experienta; din perspectiva religioasa o putem numi revelatie, filosoficeste, donatie sau dar. Pentru cel care nu “vede” ceea ce spuneti (si anvergura vazului care trebuie intrebuintat aici e intinsa, dupa umila mea parere), articolul dv. nu spune nimic. Literalmente. In mod autentic, comunicam doar cu cei care stiu deja ceea ce stim si noi. Fireste, putem nuanta mult. Ar trebui mai bine sa spunem ca scopul dialogului este receptia unei experiente noi. Numai cineva liber in forul lui interior poate purta un dialog; libertatea interioara este o preconditie a receptivitatii. Lucrul care te leaga cel mai mult (fedeles) in launtrul tau e ura.

Cu stima

o cultura de citate

In liceu am fost invatat ca orice comentariu literar trebuie sa aiba citate, obligatoriu din marii clasici (Maiorescu, Calinescu, Vianu) iar a pune sub semnul intrebarii autorul era un fel de blasfemie. Cei care participau la Olimpiadele de româna stiau un "truc" care avea mereu succes in cazul dificultatilor de memorie - construiau o fraza foarte complicata si fara sens pe care o atribuiau unui filosof strain.
Ulterior, in facultate, nota la referate crestea pe masura lungimii bibliografiei si a referintelor la citate, frumos aranjate in notele de subsol.
Am avut parte, fara a putea alege, de o cultura a citatelor in care opinia personala conta prea putin decât savantul amestec al referintelor din autorii la moda, dvs. fiind unul dintre cei ai generatiei mele.
Mai târziu am remarcat ca noul sport intelectual, indiferent de tara, se rezuma adesea la carti cu "pivnite" abundente care spun putin si recicleaza mult.
Nu stiu ce e mai periculos - omul "natâng" care reproduce un citat ca o arma alba sau omul "savant" care folosindu-se de citate isi construieste cariera, aducând prea putin in raport cu suma surselor.
Dar citatul poate deveni un pumnal atunci când, rostit fara a i se cita autorul, produce indiferenta audientei adesea suferinda de anosmie culturala.
V-ati gândit ca vine o zi când un autor nu mai este citat, darămite citit, inteles si apreciat iar copertile cartii se transforma din "teaca" in "cosciug" in timp ce "pivnita" bogata in citate îi este cripta?

Aperitiv

"Am cunoscut o multime de insi care tin în buzunar caietele dolofane pline de sentinte solemne..." - Acesta este un citat din Andrei Plesu. (sic) Eu unul nu-l cred. Nu cred ca intr-adevar domnia sa cunoaste o "multime" de insi (adica "foarte multi" insi) avand buzunarele ticsite cu caiete doldora, pline cu sentinte solemne. La urma urmei ce fel de cunostinte are dl. Andrei P.? Presupun ca dintr-un exces demonstrativ (sic, sic) domnia sa si-a imaginat mai intai ca astfel de insi exista (o multime, ca si multimea vida e “o multime”) si daca tot exista a-i aduce printr-un artificiu nevinovat pe lista argumentelor nu poate decat ajuta nitzel demonstratia. Astazi dl. Andrei P., suparat pe felul in care a fost citat recent si neputind face din asta (chiar) o stire (intreaga) a trecut prin generalizare la eseu (e eseu?), un eseu (partial corect) despre demonul si mania citarii. Printre alte victime ale acestui demon aflindu-se Einstein, Shakespeare, Noica si, cu voia d-voastra, ultimul pe lista Andrei Plesu. Imi imaginez (si Einstein spunea ca imaginatia e mai importanta decat cunoasterea) ca dl. Plesu se simte ceva mai bine in compania ilustrilor sai inaintasi. Toti trei au murit (si nu se mai pot apara in fata citarii) si nici dl. Plesu nu se simte prea bine, dupa cum reiese din finalul incarcat de senzatii maximale (stupefactie) si inghitituri in sec. Realitatea (despre care Einstein spunea ca este doar o iluzie, insa o iluzie persistenta) este ca se cam face abuz de citate. Dar, dupa cum spunea Octavian Paler (un contraexemplu luminos al citarii rele) citand o sursa anonima poti da mai multa greutate ideilor tale daca adugi la sfarsit ca mai inainte s-a gandit la asta Benjamin Franklin. Deci nu pot sa zic că, în sine, a practica citatul e dezonorant, dupa cum spune si dl.Andrei P.

asta cu

'daca taceai, filozof ramineai' vi se aplica perfect.
pt TOATE comentariile cu care ne pricopsiti ;P

Despre citate

Stimate maestre Andrei Pleşu, aş spune despre citatele celebre că ele rezolvă un lucru extraordinar: pur şi simplu inhibă, treptat, pe cei - prea mulţi, e clar - care se visează scriitori(bunăoară, eu).Atunci cînd dai de un adevăr (poate fi, mai general, un text, o carte) moral bine formulat estetic(celebra triada "bine- adevărat-frumos"), fie el şi... avatarul unui truism, îţi vine să nu mai scrii(e ca în politică, atunci cînd te simţi bine reprezentat - sic!).Vă mulţumesc!; de obicei mă laud cu scurtimea mesajului meu.

Sentinţă după "citaţie" :-))

Oamenii care citează sau folosesc citate pentru a-şi întări ideile sunt în general cam idioţi sau au idei idioate.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Biblioteca Publică din New York

Te poți plimba în voie prin clădirea uriașă pentru a te convinge că Paradisul chiar e o bibliotecă. Mai mult decît atît, e un loc unde poți lucra sau studia, chiar dacă nu ai abonament. Te legitimezi, intri și poți petrece cîteva ore bune în compania cărților sau, pur și simplu, scriind în liniște. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● Nu departe de blocul meu, un băiat uşor zdrenţăros mi-a cerut bani în felul următor: „Daţi-mi şi mie ceva, că de două ore caut în gunoaie şi nu găsesc nimic“ (I. P.)

● Am primit un e-mail de la „Teneși Sport“ cu titlul „Elimină mirosurile neplăcute din frigider cu 1 leu“. Cine și-o fi ținînd „teneșii“ în frigider?! (C. Ș.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI