Numai pentru abonati

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Ce nu trebuie să spună un preşedinte

Ca toţi cei care mizează pe instinct mai mult decît pe calcul şi elaborare, pe temperament mai mult decît pe înţelepciune (fie ea şi strict conjuncturală), pe replica usturătoare mai mult decît pe cordialitatea calmă, Traian Băsescu nu pare procupat de problema limbajului, a comunicării adecvate, a igienei stilistice la care ar trebui să-l oblige funcţia.

 

24 comentarii 23644 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 340, 19 - 25 august 2010

Dilema lui Solu vs. Dilema D-lui Conte...

Într-unul din numerele trecute ale “Dilemei Vechi” se făcea vorbire de o Românie care i-ar putea oferi şanse reale D-lui Diaconescu nu doar să candideze, ci (brrrrrrr !) chiar să ocupe fotoliul de la Cotroceni. Stimate D-le Conte, singurul factor subiectiv care mă determină să spun ceea ce spun, aşa cum spun, e buna-credinţă, de la care încerc, pe cât posibil, să nu mă abat când formulez o opinie. Dacă nu ştiaţi, România evocată mai sus e şi a noastră, a celor care nu vorbim între noi aşa cum se vorbeşte acolo şi consider că nu avem nici un drept să-i întoarcem spatele, atâta timp cât ea are nevoie de noi, nu noi de ea. Pe de altă parte, tocmai din respect pentru acest forum, am găsit de cuviinţă să spun într-un alt chip tot ce aţi spus dumneavoastră. Nu pot decât să adaug la cele spuse că ,atunci când unui om i se dă o haină prea mare, nu ne putem aştepta să asistăm la o plină de bun gust paradă vestimentară. Iar evocarea spuselor altui preşedinte, într-un alt moment al istoriei noastre post-decembriste, a fost făcută în intenţia sinceră de a sugera că riscul cel mai mare pe care actuala situaţie în care a fost adusă ţara îl presupune e acela de a ne lăsa din nou păcăliţi şi, să fim sinceri!, de acelaşi personaje… Cu scuze faţă de toţi cei pe care i-am făcut să înţeleagă altceva. Trăim cu toţii în Babilon… Nu?

Raspuns domnului Mihai Solu

Stimate domn,

Preşedintele Băsescu nu doar a anunţat micşorarea drastică a pensiilor şi salariilor, el a decis, în locul guvernului, că acestea sunt măsurile cele mai bune. Şi a putut decide, deşi nu intra în prerogativele sale constituţionale, pentru că ambiţiile personale, devoalate imediat după prima înscăunare, de a fi şi prim ministru şi şeful parlamentului şi, în general, şeful a tot ce mişcă în luarea marilor decizii pentru ţară, s-au realizat. Cât de moral, cât de constituţional şi, mai ales, cât de benefic pentru România, vă las pe dumneavoastră să decideţi.

Vinile majore care i se pun în cârcă preşedintelui nu sunt deloc scornite de opoziţie, ele sunt cât se poate de reale şi îi aparţin într-o covârşitoare măsură. Măcar şi numai pentru că, în orice sistem democratic organizat ierarhic şi care funcţionează pe principii de performanţă, principala responsabilitate pentru non-performanţa sistemului îi revine vârfului piramidei. Preşedintele nu se poate deroba de “succesul” de a fi adus ţara, în mandatele sale, la marasmul de azi, dând vina pe opoziţie, pe moguli şi, în final, pe toţi cei 20 de milioane de români. Măcar să fie bărbat şi să-şi asume. După cum vedeţi nu face nicidecum asta.

Preşedintele se simte ca între ai săi şi vorbeşte cum vorbesc ei între ei? După cum scrieţi nu s-ar părea că, dumneavoastră de exemplu şi eu în mod cert, vorbim cu “găozarule” şi “păsărică” (şi mă opresc cu exemplele aici deoarece forumul acesta are anumite standarde care nu trebuie încălcate nici chiar de citate din preşedinte).

A da vina pe Iliescu când, deţinând toată puterea, pui miniştri ca Oprea, Videanu, Udrea şi apoi culegi rezultatele competenţei şi onestităţii acestora, mi se pare cel puţin diversionist. Iliescu l-a obligat la aşa numiri? Iliescu l-a hipnotizat să ne blagoslovească cu un prim ministru ca Boc? Iliescu l-a obligat să se ia la trântă cu atâta inabilitate cu Goliatul de la răsărit? Asta trebuia ţării acum, un nou front de război rece deschis cu ruşii? Iliescu i-a convins pe liderii marilor puteri să ne ignore preşedintele şi prin el pe noi toţi la modul acesta umilitor?

Mai reflectaţi stimate domn asupra adevăratelor resorturi care vă fac să gândiţi astfel. Sunteţi cu adevărat obiectiv? Nu cumva există factori subiectivi care, în loc să vă dea libertatea de a analiza la rece ceea ce se întâmplă, de fapt, vă împing subtil spre a găsi argumente unor idei preconcepute?

Dilema lui Solu

... Adevărate toate. Chiar şi faptul că filosoful e prezent în cetate, că observă atent, că intervine cu bun simţ şi bună crdinţă, atunci şi numai atunci când consideră că poate întrerupe, măcar şi pentru o clipă, hărmălaia. Dacă ar vorbi tot timpul, ar face parte din hărmălaie...
Pentru oricine e interesat de modul cum se comunică în România, ţara care a urmat rafalei ce-a făcut din Ceauşeşti ţapii ispăşitori ai tuturor relelor unei jumătăţi de veac de comunism, devine limpede de la un moment dat că noi ne consumăm libertatea reinventând clipă de clipă, aici, în nordul Dunării, Babilonul. După ani şi ani în care un partid unic a creat condiţiile ca o „dictatură a poporul” să sfârşescă la propriu într-o/cu o „dictatură personală”, pluripatitismul, dealtminteri o înaltă expresie a democraţiei, e în măsură să scoată la lumină cu câtă uşurinţă uităm că, de orice culoare politică am fi, prima şi cea mai înaltă datorie o avem faţă de Patrie. Dacă patriei îi este bine şi nouă ne este bine...
M-am întrebat adesea ce anume a făcut ca majorităţile să-i fie de fiecare dată favorabile D-lui Traian Băsescu, în detrimentul unor contracandidaţi redutabili... şi cred că tocmai faptul că este autentic, că este un „de-al nostru ! ” autentic i-a făcut pe românii cei mai mulţi să-i dea votul. D-l Traian Băsescu e omul de rând ajuns, prin voinţa majorităţii oamenilor de rând, în cea mai înaltă funcţie reprezentativă pentru oamenii de rând. D-l Traian Băsescu nu are pretenţia de a fi altceva decât ceea ce este în ce priveşte manierele, să zicem, exprimarea frustă, scăpată de sub controlul cu care este înzestrat politicianul preocupat şi abil în a-şi compune o imagine după care tot omul să tănjească... Şi mă întreb : dacă D-l. Băsescu a fost preferat stilatului şi infatuatului Năstase, cât şi diplomatului Geoană, tocmai pentru că este un „al nostru » autentic, care-i acuma baiul ? Da, nu ar fi trebuit ca D-l. Băsescu să fie cel care să anunţe micşorarea drastică a pensiilor şi a salariilor, cu atât mai mult cu cât cei care s-ar fi cuvenit să o facă (Guvernul !) nu sunt capabili nici măcar să ne explice coerent de ce sunt necesare aceste măsuri şi, mai ales, nu sunt dispuşi să fixeze termene clare până la care obiective ce-ar aduce redresarea vor fi îndeplinite. Susţinut în alegeri de un singur partid, partid aflat astăzi la guvernare, D-lui Băsescu i se pun în cârcă toate vinile administrării la vârf a statului, cele mai multe scornite de o opoziţie incapabilă să vină ea însăşi, deschis, cu soluţii, pe care, chipurile, le vor scoate la lumină în clipa în care vor ajunge ei la putere... vorbe, vorbe, vorbe... de peste douăzeci de ani numai vorbe, doar, doar se vor trezi pe scaun...
Da, nu ar trebui ca un preşedinte... să se poarte şi să vorbească ca unul care se simte între ai săi şi îşi permite să vorbească ca şi cu ai săi, aşa cum vorbesc şi ei într ei, iluzionându-se că va fi înţeles, că prin asta şi-i va apropia... mai ales când este nevoit să aducă veşti neplăcute... da, nu ar trebui, chiar dacă multe îi vin din faptul că preşedintele a început să înţeleagă că e din ce în ce mai singur...
Tare mi-e că, dincolo de hărmălaia cu care, din nefericire pentru el, dar şi pentru noi, glasul preşedintelui se amestecă, haide să-i zicem „efectul Doppler ! ”, anticipat şi descris de Andropov, „conservat” cu grijă, îşi va arăta roadele ; şi s-ar putea ca ecoul unor vorbe care chiar nu s-ar fi cuvenit spuse vreodată de un preşedinte să ne facă să măsurăm cu o mai mare atenţie distanţa dintre un „al nostru” autentic şi unul „de-al lor” : „Dragi mineri, mă adresez dumneavoastră de astă dată, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată la-ţi dat... ” . Vă amintiţi ?...

presedinte

despre TB nu se vorbeste decit pro sau contra, mai nou doar contra. e in regula, insa pt cei care se pling de "dictatura" va rog faceti rewind la filmul anilor 90-2004.
da, TB e manelist si grobian insa contracandidatii sai au fost care au fost, adica mai rau.
si acuma, chestiunea de fond - NOI, de acolo sau din lumea larga, de ce n-am putea avea un Vaclav Havel? am putea.
ziceti ca ar fi o singura floare? nu-i bai, ne-am multumi si cu aia.

la multi ani!

la multi ani, domnule Andrei Plesu!
sa nu uitati sa mai scrieti carti, nu doar gazetarie!

Obligatoriu pentru mine, facultativ pentru dvs.

Cu toate că în comentariul anterior mi-am permis să fac unele reproşuri domnului Andrei Pleşu, mă simt obligată moral să iau acum poziţie şi să chem la reflecţie pe ceilalţi comentatori. Cu ocazia asta fac şi trimiterea de la Ritz la Mauritz, pentru a nu da naştere la conotaţii, altele decât cele pe care le-am vrut. Constat aşadar o mutare a obiectului nemulţumirilor noastre de la domnul Băsescu la domnul Andrei Pleşu. De la un simplu articol s-a trecut la o adevărată tiradă politică, de la o dezaprobare - pentru că acesta era subiectul articolului, la un adevărat război rece, cu victime (una singură ) şi cu multă vărsare de sânge. Şi cum mirosul sângelui ascute nu numai caninii, ci şi simţurile, simţim belicos şi muşcăm otrăvitor. Mă simt vinovată, mai ales că unele comentarii sunt jignitoare şi cinice, vizând mult mai mult decât o anumită doză de laşitate a autorului ce a deţinut scurte mandate politice, ci făcându-l răspunzător de toate racilele unui preşedinte şi al unui guvern ineficient. Cu deferenţa vârstei adaug:
- Un filozof nu trebuie neapărat să fie şi un politician de excepţie.
- Un filozof nu are obligaţia legiferată de a descurca şi de a cuprinde toate sferele umanului şi cunoaşterii. Poate să fie specialist şi într-un anumit domeniu.
- Un scriitor nu-i musai un documentarist, e ceva mult mai mult, e o îmbinare şi a adevărurilor prozaice transpuse pe hârtie cu harul artistului, al mult - simţitorului.
- Un scriitor poate la un moment dat să fie angajat politic, sau poate foarte bine să nu fie! Viaţa artistului poate avea „perioada albastră, verde, sau argintie”. Cum vă place!
- Unui om, indiferent de vârstă nu ai dreptul să-i spui bunic, atâta timp cât tu nu-i eşti nepot. Ura tânărului îndreptată asupra omului vârstnic e degradantă şi face parte dintr-o luptă existenţială de pe un alt palier al regnului.
- Unui om trecut prin viaţă cu cartea şi creionul în mână nu-i poţi reproşa modul cum iubeşte, dacă are trăirea respectivă, sau nu. Nu iubeşti bătrâneşte, sau tinereşte. Iubeşti sau nu, indiferent de vârstă, sau exhibare a sentimentului. Articolul cu iubirea la Pascal, era o trimitere spre acela, nu o raliere la sentimentele lui păstrate treze prin anumite mijloace.
- Între o revistă preponderent culturală şi cititorii ei se naşte în mod normal o unitate. Aceasta poate să includă şi reproşuri, critici pe pasaje, dar nu desfiinţări, decapitări de persoane care au şi au avut mult mai mult de spus decât noi. Vorba lui Cătălin Ştefănescu, se poate schimba şi masa, nu numai acordeonul, deci fiecare are libertatea alegerii. Consum ceea ce nu cunosc, sau consum ceea ce mi se potriveşte?
- Se aud ritmuri de dansuri războinice ancestrale, sau se aplaudă la scenă deschisă lovituri de raw-raw? Nu sună bine, nici nu miroase frumos! E doar un semn că dihonia se aşterne exact acolo unde nu trebuie …

Sluga, sau servitor ? Aceasta e ... dilema,

"Imparat" sau "proletar" nu scapa nici o clipa din una dintre dele doua posturi.
"Servitorul" este cel ce-si vinde altora, calificarea sa, punand in asta,suflet.
"Sluga", este acel ce neavand calificare isi vinde sufletul .
Sluga se pleaca din mijloc, servitorul , din cap.
Liber, nu te face nimeni, ci doar tu te poti face (edifica). Tu, doar pe tine (si pe nimeni altul).
Nu te poti edifica ca liber fara "bunacunoastere".
Bunacunoasterea nu se poate dobandi fara "gramatica esentiala".
Stiintza de a fi liber te ajuta sa nu violezi.
(Slobod, nu inseamna liber. Un caine slobod, nu-i un caine liber ci doar un "imponderal").
Libertatea te face "atent respectator de reguli".
Cu cat proportionalitatea de "confoermisti" (oameni de cuvant) este mai mare cu atat Libertatea este mai nuantata(are contur)m
Romanul ( ca concept) nu este "om de cuvant" ci "om de vorba". Este "non-conformist" adica.
Caracterul romanului (concept) face parte nu din clasa fizica a solidelor ci din cea a lichidelor si gazoaselor.
Una din marile probleme este transmiterea mostenirii.
Elementul primordial dintre oameni, fratia (conceptul), la romani nu este de forma umana ci porceasca.( cel mai "vioi", prinde tzatza) ,.

Foarte multi dintre noi am fost uzurpatzi, deposedati, in scurt, de partea ( felia) din mar care de drept ne revenea.
Cei care nu au ochi sa vada, traiesc asa, dar pe unul care vede, violul asupra lui efectuat de fratele lui il doare de un mod incomparabil, cu un viol strain.
Cum as veni eu sa ii frec podelele violatorului meu, si cum as primi eu din mana lui, ca plata, banii mei ?
Violatorul nu are fatza ? E pierdut ca magarul in ceatza? Pentru unii, da, dar pentru cei ce stiu sa aleaga si sa se hraneasca nu cu frunza se neghina ci cu de cea de grau, nu.
Presedintele ( concept ), este servitor ( concept). Regele (concept) este sluga (concept).
Servitorul (concept) se implica civic, si propaga asta.
Sluga, ar dormi civic. Ii e frica insa, asa ca doar propaga asta.

panait istrati

Una din dramele noastre ca popor este ca ne potrivim cu bancul care circula pe vremea lui Ceausescu: semnalizam la dreapta si viram la stanga. Am optat, ca popor, pentru un anumit proiect: integrarea in lumea euro-atlantica, cu ceea ce inseamna aceasta din punctul de vedere al valorilor. Dar cand e vorba sa facem ceva concret in sensul atingerii acestui obiectiv, actionam taman pe dos. Faptele noastre sunt usor de judecat in functie de telul pe care vrem sa il atingem. De exemplu, in lumea civilizata cei care sunt angajati ai statului nu au dreptul la declaratii politice. Cu toate acestea dl. Papievici si nu numai, adopta fatis atitudini partizane. La fel si in cazul presedintelui Basescu. Daca se lauda ca lupta impotriva coruptiei si in jurul sau sunt numai corupti, ar trebui sa ne starneasca unele indoieli. Daca se pronunta impotriva nepotismului si a clientelismului in vreme ce isi trimite fiica agramata in Parlamentul Europe ar trebui sa ii adresam intrebarea care a circulat in zilele de dupa revolutie: cand ati fost sincer dle presedinte? Atunci cand, negandit, dar perfect justificat, Basescu a fost suspendat un numar de intelectuali au semnat un apel in sprijinul acestuia. Unii dintre ei au declarat la vremea aceea ca se vor dezice de presedinte, daca ii va dezamagi. Nu prea s-a intamplat, sau daca s-a intamplat, a fost cu jumatate de gura. Si e trist pentru ca noi avem un exemplu remarcabil in istoria noastra: Panait Istrati. Din pacate dle Plesu, oamenii care au semnat acel apel nu au reusit pana acum sa se ridice la standardul moral al lui Istrati.

Andrei Pleşu şi umbrele sale

Textele lui Andrei Pleşu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozităţii lor. Dar în acelaşi timp şi incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă.

Articolul de faţă dezvoltă curiozităţi din acest registru. Aplică tuşe gri pe portretul până acum solar al preşedintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar nişte cearcăne afectuos plasate sub doi ochi trişti propuşi compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleşu îl completează periodic prin editorialele sale.

De aceea nu mă entuziasmez. Deşi tentaţia există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse de nespus de către preşedinte, părerea lui este că acesta încă merită a fi lăsat să-şi termine şi cel de-al doilea mandat. Şi atunci ce-ar semnifica entuziasmul meu altceva decât o nouă formă a vechii lecţii de viaţă pe care ne-o tot servea Adrian Păunescu iconografiind la Ceauşescu.

Acum însă, în acest moment, prin acest articol, Andrei Pleşu face un act de curaj. Riscă a-şi pune în cap o parte din prieteni, surprinşi cam goluţi, în partea asediată a baricadei, de vălul ridicat fără preaviz de amicul lor. Dar, mai ales, riscă să-şi pună în cap pe chiar subiectul cugetărilor sale care ”nu stă prea mult pe gînduri cînd e să te altoiască”.

La returul de rever preşedintele e spectatorul propriilor automatisme. Întâi îi scapă mâna, apoi, dacă a nimerit vitrina cu cristaluri, dă vina pe soartă (“poate a spus copilul ceva, poate a înjurat”).
În zilele următoare vom vedea în ce fel îşi va înşuruba cuvenitul dos de labă în obrazul nebătut îndeajuns al domnului Pleşu. Acesta, după ce că a recidivat luându-se de el fără alternanţă, a mai făcut-o şi dintr-un amvon la care se închină de regulă fanii cotrocenişti. Astfel se generează, vedeţi şi dumneavoastră, comentarii veninoase pe forumul atât de aseptic până recent al Dilemei Vechi, ceea ce este inacceptabil.

Lovitura aplicată lui Pleşu va trebui să fie exemplară, să capete acel spin pe care jucătorii de bowling îl imprimă bilei pentru a secera cât mai multe popice. Popicele sale, intelectualii săi, în care a investit atât tocmai pentru momente dificile ca acesta, trebuie să primească un avertisment care să nu-i dărâme încă dar să-i clatine zdravăn. Au cam început, de când cu criza, să joace la două capete ceea ce pentru el, zeul cacealmalelor, este intolerabil. Bălăngănitorii ăştia de cuvinte se cred încremeniţi în echilibrul absolut. Nu vi se pare o contradicţie în termeni? Îi va zgâlţâi până la efectul de hulă.

Pregătindu-şi ripostele, preşedintele nostru asudă la mare înfruntând polemic canicula. Îl învaţă pe el Pleşu ce să nu spună? Ei bine, să nu-şi facă iluzii! Tocmai a comis-o! Tocmai a pus de-un război rece cu ruşii. Uite-aşa, să ne mai răcorim, nu vedeţi ce iad e-afară? A, efectele se vor vedea la iarnă? Nu-i nimic, intenţia contează!

Sfertul de adevăr

Cine se uita la seriale TV ca Law & Order, cunoaște tehnica de apărare a inculpaților in fata acuzațiilor multiple, aceea de a admite fapta mai puțin gravă și a o respinge vehement pe cea mai gravă. Adică, sigur, am furat, dar în niciun caz nu i-am dat in cap, nu aș fi capabil. Am păcatele mele, sunt dispus sa plătesc, sa-mi fac datoria față de societate, dar nu pot recunoaște ceea ce nu am făcut. Este vorba evident de o deturnare a atenției, menită să amorțească pornirea justițiară în baza unui foarte întâlnit sofism: acela ca sinceritatea parțiala "contaminează" întreaga personalitate si implicit întregul discurs; mai precis, omul spune adevărul când recunoaște o fapta, este deci "sincer", iar, fiind sincer, tot ce spune (sau nu spune) trebuie luat de bun.

Sunt două cazuri de critică la adresa lui Traian Băsescu care se încadrează în acest tip de sfert de măsură: cel al doamnei Alina Mungiu-Pippidi și cel al domnului Pleșu. Critica doamnei Mungiu este cunoscuta: experimentul "Băsescu" a eșuat pentru ca PDL-ul este la fel de rău (ca toate partidele), pentru că, in ciuda bunelor intenții inițiale, dl Băsescu este și el om, este fie "victima propriului temperament" fie victima opoziției neînțelegătoare, și că Băsescu "nu face suficient" pentru stârpirea corupției, reforma statului etc. Cu alte cuvinte: Băsescu nu este suficient de Băsescu, e un Băsescu mai moale decât a promis.

Dl Pleșu pare că se învârte intr-un țarc discursiv similar. Președintele este mai bun decât ceilalți (încă nu se pune problema sa nu fie), dar nu vorbește bine, adică, iarăși, este victima deja celebrului "temperament" care, asemenea unui spiriduș rău din poveștile lui Miyazachi, se strecoară de undeva din creierul reptilian in zonele superioare ale mintii dlui Băsescu si „scapă in bălării”, face nefăcute. Convers, daca dl Băsescu ar vorbi mai bine, ar rezolva problema.

Miza reală fiind ca problemele fundamentale ale personajului politic care este Traian Băsescu sunt în continuare ignorate, ieșind astfel din sfera criticii pe modelul de manipulare etica descris mai sus.

Iată câteva probleme esențiale care nu ar trebui ignorate:

(a) dl Băsescu este un Președinte cu o viziune autoritara asupra statului Roman. Nu se pune problema dictaturii astăzi si aici, însă nu ar trebui să se pună. Suficientă in România ar trebui sa fie constatarea ca un om încearcă (chiar daca nu reușește in totalitate) sa privatizeze puterea politica în propriile mâini și să deturneze puterea coercitivă a statului în scopuri private. Totuși, acest aspect este trecut în vina spiridușului temperamental, această ficțiune jenantă a subiectului moral schizoid promovată de oameni îndeobște inteligenți. O creatură născută din psihologia de buzunar menită să preia din responsabilitatea morala a unui adult. Nu ar fi vorba, deci, că omul merită judecat pentru faptele sale (ca orice om in toata firea), că ar avea un caracter urât, că e autoritar și anti-democratic în viziune, valori și fapte, și, cu alte cuvinte, că ar trebui descalificat în cursa politică, ci că e "slab" (deci victimă) pradă a unor "umori" periodice, precum bețivii care, deși buni la suflet în sinea lor profundă, când beau, "nu mai sunt ei înșiși".

(b) Altă problema este lipsa calibrului intelectual. Sigur, așa cum recunoaște o alta victima a spiridușului prezidențial, dl Săftoiu, dl Băsescu este "cel mai dotat om politic" din Romania, în sensul în care este foarte abil în manevre de culise și de imagine, lovituri discursive, declarații la momentul perfect și generarea de teme, sloganuri si simboluri publice durabile. Însă, pentru ca un om politic talentat sa devina "prezidențiabil" (în fond, în manevre, este specialist și Hrebenciuc, iar în generarea de teme durabile, a fost și Iliescu), ar mai fi trebuit și multa minte, cultură, diplomație, instinct și respect democratic, buna creștere etc. Un președinte ar fi trebuit sa fie mai mult decât o „pleașca” pentru o elită intelectuală autodesemnata salvatoarea societății românești infantilizate, sau o locomotivă pentru bunele intenții ale societății civile. Or, aceste carențe (descalificante, după părerea mea) ale omului politic Traian Băsescu erau evidente din prima zi. Nimic nu s-a schimbat între timp. Poate doar faptul ca omul nu mai este „pleașca” promisă, întotdeauna si pentru toți.

(c) In fine, si aici închid lista, Traian Băsescu este indiscutabil incompetent in funcția sa, chiar si judecând după standardele ideologice pregătite de societatea civila si asumate lejer de domnia sa. Dacă scopul este reformarea statului, eșecul său este indiscutabil și neimputabil nimănui altcuiva (pentru simplul motiv ca nimeni altcineva fiind la putere nu s-a declarat campionul acestei cauze). Un politician într-o democrație este măsurat după succesul proiectelor sale, nu după bunele sale intenții prezumate. Da, există opoziție, exista rezistență, există alții care vor să-ți ia locul și deci te critică pe nedrept. Este absurd (și periculos) să pretinzi altceva. Provocarea reală este să furnizezi, prin propria inteligență, anvergură politică și prin diplomația metodelor, acordul societal necesar reformelor. Ceea ce Traian Băsescu este fie incapabil să realizeze (in cazul in care chiar este creditat cu acest proiect), fie nesincer în scopurile sale declarate.

Un ultim cuvânt pentru „dilema” domnului Pleșu, pe care o înțeleg. Dilema este ca intr-un spațiu public profund polarizat, este greu să fii critic fără să fii împins la grămadă in „tabăra cealaltă”, poate la fel de nefrecventabilă. Cineva teoretiza deunăzi aceasta dilema ca „Spune-mi cine te urăște ca să-ți spun cine ești”. Este evident o eroare. Faptul ca mă urăște un prost nu mă face deștept. Nu mă face, strict, nimic, decât poate (dar nu garantat) mai popular. Nu spune despre mine decât că sunt un om urât de un prost. Simplul fapt ca opoziția este de o calitate execrabilă nu înseamnă că n-ar trebui să existe opoziție de calitate, sau că puterea este absolvita de critica reala și substanțială. Dacă Ciutacu sau mai știu eu cine urla „Dictatură!” – ceea ce este fals – nu înseamnă ca Puterea actuală nu este abuzivă și uneori aplecată spre autoritarism. Avem nevoie de o opoziție reală și puternică care să poată spune asta si sa reașeze valorile publice in matca lor normala. Încă așteptăm.

hmmmm

Ma intreb, cine oare din aceasta tara mai pune pret pe ceea ce spune si cum spune presedintele ? Si-a creat o imagine lipsita de credibilitate, niste discursuri lipsite de continut si un comportament marinaresc. Face referiri la efect si nu la cauze si din pacate invatamantul, sistemul sanitar, justitia a ajuns in aceasta situatie datorita proatei foarte proastei implicari a tuturor din aceste institutii in viata de zi cu zi. Poate in exprimarea la care recurge se adreseaza majoritatii romanilor care sant pe cale de a devenii analfabeti, needucati si in acest caz cred ca se face bine inteles. E trist sa vezi cum ilustra-i fica ne reprezinta in institutii inalte si ne face de ras. A devenit marioneta americanilor si din pacate s-a vandut si ne-a vandut pe gratis. E o contradictie in termeni pe care mi-l asum.

Restul

Stimate domnule Plesu, Ce credibilitate mai pot avea remarcile dvs. critice dupa ce acum cateva luni ne indemnati sa-l votam pe marele si bravul carmaci, tinandu-ne de nas? Acum duhoarea a invadat intreaga tara. Va rog frumos, lasati-i pe altii sa il discute, in privinta aceasta dvs. ar fi bine sa pastrati o tacere cat "restul" lui Hamlet.

Avem un preşedinte? Nu ştiam ...

O ţară căreia i s-a rupt unitatea componentelor, o ţară segregată în două tabere, cea mare fiind cea a mâncătorilor de suflete, dar şi a clevetitorilor benevoli, iar cea mică rămânând cea a întregitorilor de suflete cu spinări încovoiate, se poate spune că nu are preşedinte. Cum să numeşti aşa persoana care în deplinătatea cunoaşterii adevărului social, persoana care nu bâjbâie ca începătorul politic la primul mandat, ci le-a petrecut pe toate având tot funcţii de conducere fie ca ministru, ca primar general, sau ca „om de prim rang” pune în faţa intereselor ţării propria-i înfumurare, propriul orgoliu exacerbat? Cum să numeşti aşa pe cel ce închide ochiul la şirul de informaţii plecate de sus în jos până în teritoriu spre cei care fac şi desfac destine, legi şi averi, iar ochiul celălalt îl închide şmechereşte ca unul de-ai noştri, din piaţă, din port, sau din mahala? Cu câtă încredere să-l mai creditezi pe acela care ţine în fruntea ministerului turismului persoana care nu face diferenţa între o deltă şi-un lac (- vai, nu ştiam că lângă Bucureşti avem o deltă, trebuie s-o exploatăm turistic ), pe acela care ţine la dreapta-i un mogul care-şi trimite copilul la studii liceale în străinătate doar pentru că în fruntea liceului autohton e o PSD-istă, sau ţine ca apropiat un „fante de Obor” cu nume asemănător bovinelor şi cu un tupeu mare cât un diamant comparat cu un hotel Mauritz scris de S.F.? Cât să-l mai socoteşti preşedinte pe cel ce-şi atacă propriul popor, pe cel ce-şi socoteşte simplul cetăţean al ţării hamalul purtător al sacului altuia? În privinţa asta spun şi eu ca şi cei ce v-au citit articolul – e cam târziu, domnule Andrei Pleşu, puteaţi să îi spuneţi de mult – aşa ceva nu se face - ! Lipsa manierelor ca şi devierile comportamentale sar în ochi încă de la început şi nu ai dreptul să crezi că tu poţi schimba ceva, decât dacă ai o părere prea bună despre tine şi asta înseamnă tot deviere, patologic. Vorbesc la general. Îmi cer scuze, dar socotesc mult mai loial ţării şi dumneavoastră articolul d-lui Mircea Dinescu din Caţavencu în care îşi exprima durerea că s-a semnat demisia unui filozof în favoarea unei … cu ugerul la vedere! Şi ca să revin la titlul articolului, un preşedinte n-are voie să spună unei femei în vârstă, unei femei necăjite: minţiţi, nu vă mai ascult pentru că minţiţi, până când nu consultă actele doveditoare, aşa cum nici noi nu avem dreptul să-l numim preşedinte pe cel care nu ne reprezintă în niciun fel.

Ce nu trebuie să spună un preşedinte?!

Pe fond aveti dreptate D-le Plesu!
Din pacate - acestea se intampla ori nu - si cu concursul celor ca Dvs.; - d-nii. Liiceanu si Patapievici (bunii dvs. amici) confirmand din plin prin actiunile lor, afirmatia mea!
Cine sprijina impostura, dar mai ales exponentii de varf a acestei imposturi anti-romanesti, nu prea are dreptul judelui.
Important e nu doar sa inlaturam raul prezent, e important ce vom pune bun in loc pe viitor, in asa fel incat sa nu ne mai jenam nici de prezent, dar nici de trecut!

Si o intrebare:
- de ce ati dat bir cu fugitii dupa absorbirea URR in PNTCD?

Ioan Balan, Bacau

Amaraciune...

Principiul lui Peter:
"Într-o ierarhie, fiecare salariat are tendința de a urca până la nivelul său de incompetență."

In urma celor citite

Imi vine in minte un cantecel:
"Noi, cu cine votam?
trupa taxi"
si
Matilda

Mi-am pierdut orice speranţă

Ştiu că se aşteaptă din partea cititorilor comentarii de ţinută, cu o doză de umor de bună calitate, dacă se poate. Dar ce se întâmplă acum la noi depăşeşte orice limită.
.
Preşedintele de acum reuşeşte ce n-au reuşit toţi preşedinţii anteriori la un loc (inclusiv N.C.): să mă facă să-mi fie ruşine de ţara mea, de poporul meu, să mă îndoiesc de valorile democraţiei, să-i îndemn pe toţi să plece din ţară considerând că nu avem niciun viitor.

Au fost mai uşor de suportat teroarea, făţărnicia, slăbiciunea decât penibilul.

Da, suntem o ţară de manelişti şi avem un preşedinte manelist. Trist, dar adevărat.

Este cumva incorect ca oricine să poată deveni președinte.

Este perfect adevărat ce spune d-l Pleșu-Traian Băsescu nu are stofă (nici) de președinte.După părerea mea,în ultimii 21 de ani doar doi candidați la această funcție au avut tot ce trebuie pentru această funcție-Ion Rațiu și Mugur Isărescu,dar le-au lipsit ”calitățile”pe care poporul român le cere azi unui președinte-lipsa de educație,de tact,diplomația,lipsa de caracter,mârlănia chiar..Trist este că actualii potențiali candidați la președinție sunt,după mintea mea,și mai departe de ce inseamnă un președinte decât este Traian Băsescu.

Ce trebuie sa spuna un formator de opinie

Presedintele Basescu conduce tara in acelasi fel in care a condus petrolierul. Presedentia a fost transformata intr-o fatada pentru interese economice si de familie. Limbajul era "de-al nostru" si atunci cand spunea "un Plesu, un Liiceanu" sau "sa traiti bine". Presedintele Basescu este condus catre usa din spate a Palatului Cotroceni pentru a face loc pentru urmatorul comandant. Uimitor ca Andrei Plesu musca momeala discursului dezarticulat basescian.

Ce se intampla? S-a intors cenzura?

Dilema e-n dilema: sa fie sau sa nu fi democratie. Iar dispar mesaje nevinovate, prada totalitarismelor experimentale practicate de catre moderatori bizari.

despre cenzura

Nu vă puteţi plînge, stimate "domnule Goe", că nu vă apar destule comentarii pe acest site...
E adevărat, unele nu apar - pentru că nu sînt la obiect sau pentru că au unele "inadecvări" de limbaj (ca să nu spun mai mult).
Cenzura însă este cu totul altceva, v-aş ruga să n-o mai invocaţi dacă elaborările dvs. nu apar imediat - sau deloc - aici. Trec peste detaliul că moderatorul site-ului e şi el om, nu lucrează 24 de ore din 24, astfel încît să se poată adapta la diferenţele de fus orar ale dilematicilor de pretutindeni (sau la programul de insomnii al unora).
Dar, înainte de toate, acest spaţiu e al revistei Dilema veche şi al cititorilor care respectă cîteva reguli. Ni le-am asumat şi le-am afişat aici: http://www.dilemaveche.ro/reguli-pentru-comentarii.
Drept să vă spun, lejeritatea cu care aduceţi în discuţie termeni precum "democraţie" sau "cenzură" doar pentru motivul că nişte rapide însăilări online nu au apărut imediat după ce aţi dat dvs. "enter" mi se pare cel puţin superficială. Ce ar trebui să spună, atunci, scriitorii şi artiştii care au fost interzişi, anchetaţi, închişi pentru scrierile lor (mult mai interesante decît ale dvs., credeţi-mă) de totalitarismele reale - nu acestea "experimentale" pe care le reproşaţi moderatorilor noştri?
Deocamdată, în ciuda protestelor dvs. şi ale altora, ne păstrăm politica editorială: acest salon este deschis celor care vor să intre în dialog cu autorii articolelor şi cu alţi musafiri de-ai Dilemei. "Opinioniştii de profesie", extrem de încîntaţi de fiecare bătaie de tastă pe care o produc, sînt rugaţi să nu insiste...
Mircea Vasilescu

PS: După cum observaţi, v-am mai făcut o dată hatîrul de a vă publica un comentariu... (v. mai jos)

Merci pentru hatâr

Merci pentru elocventul raspuns (cine se pricepe pricepe ce ati transmis de fapt, fara voie) ca si pentru felul simplu si direct (prea direct) in care ma luati in serios pe mine, ca si pe d-voastra insiva. Poate, poate vom mai avea ocaziunea de a vorbi despre "cenzura".

Ce nu trebuie să-i spună un intelectual preşedintelui

Excelent textul dvs, dar vine prea tîrziu, dle Andrei Pleşu. Chiar de la începutul mandatului său, Traian Băsescu nu a fost „de-ai lor“, de-ai preşedinţilor, iar evoluţia spre o neglijentă retorică (eu aş spune mizerabilă retorică) putea fi stopată, dacă intelectualii noştri, în loc să-i spună preşedintelui că este pentru alte coordonate istorice şi alte gogomănii omagiale, i-ar fi spus : aşa ceva nu se face - de la înălţimea celei mai înalte funcţii în stat, aşa ceva nu se face! Cînd trebuia să îi spună aşa ceva nu se face, cei mai prestigioşi dintre intelectualii noştri ori au aplaudat, ori au tăcut. Cu toată consideraţia vă spun, acuma e prea tîrziu!

Diplomatia unui fost ministru... de Cultura.

Diplomat ca intotdeauna, dl. Andrei P. (din clublul atemporal pe care-l mai populeaza asincron fel de fel de exemplare: Adrian S., Adrian N, Adrian C., si Altii, toti fosti ministri de externe) sune clar, transant si invaluitor lucrurilor pe nume: Il critica la vocabular si la atitudine pe cel pe care l-a consiliat pe vremuri, fara succese notabile. Il critica dur dar diplomatic incat nu se intelege prea clar daca este vorba de o critica pe fond sau de forma. Aparent (conform declaratiei sale implicite din debutul articolului) dl.Andrei P. incearca sa-si exprime nemultumirea in raport cu forma in care se exprima presedintele Basescu si nu in legatura cu continutul mesajelor acestuia, pentru ca mai apoi usor, usor, fara nicio declaratie de razboi, sa schimbe obiectivele strategice ale interventiei sale de azi, trecand de la forma la continut, ceea ce ar presupune asadar (din partea comentatorilor anonimi, amatori de discutii social-politice de socializare) o dezbatere pe fond, punct cu punct. Pe moment ma opresc la un aspect extras (aproape) la intamplare. Zice dl. Andrei P.: ”E aproape stingheritor să te afli în situaţia de a explica unui preşedinte de ţară că cele 16 ore de predare ale unui profesor au, ca fundal, lungi zile şi ani de pregătire, că actorii nu „prestează“ strict două ore pe seară ocupîndu-se, în restul timpului, cu tăierea frunzei la cîini”. Nu pot sa nu constat ca aici dl. Andrei P. vorbeste din amintiri, din imaginatie si din solidaritate. Realitatea in teren este exact asa cum o sugereaza presedintele nediplomat. Zilele si anii le sunt la fel de lungi tuturor, indiferent de meserie, profesie si statut (24 de ore si respectiv 365,5 zile), iar majoritatea profesorilor patriei taie frunza la caini chiar si in interiorul celor 16 ore de predare, poate mai putin in orele in care fac meditatii pe bani, cu 0% impozit, sau cand iau dreptul ca sa-i treaca pe studenti clasa (cu circa minus 40% impozit). Ca nu e in primul rand vina lor (a profesorilor si profesorasilor) pentru felul in care este croit sistemul de invatamat special pentru a stimula exact acest gen vegetarianism la câini, si ca nu sunt chiar toti asa, astea sunt desigur alte povesti. Oricum interventia partizana a dilematicului dialectician didactic, fost consilier, abunda in „alte probleme” asupra carora putem reveni. Sau nu.
iplomat ca intotdeauna dl. Andrei P.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cristina COMANDAŞU

Extraordinarul Daniel Barenboim

Extraordinarul Daniel Barenboim

Din fericire, am avut ocazia să-l vedem de mai multe ori la București pe extraordinarul pianist și dirijor Daniel Barenboim; la 73 ani, Daniel Barenboim pare neobosit și veșnic tînăr – proiectele sînt multe și împlinirile pe măsură. 

citiţi

Cu ochii-n 3,14

● „Teneși, diverse culori, la prețuri incredibile“ – mă îmbie un anunț publicitar. Nu pot să spun decît că sportul alb, oricît de colorat ar fi, se numește tenis. Iar încălțările, oricît de ieftine, se numesc teniși. (M. M.)

● Din discuţiile aberante din viaţa de toate zilele. O doamnă mi-a povestit cum vecinul ei îi ţinea socoteala de cîte ori trăgea apa de la WC noaptea; o alta – cum n‑a plecat ea să lucreze un timp în străinătate pentru că n‑au lăsat-o băieţii ei, care au în jur de 30 de ani, pentru că n-ar mai fi avut cine să le gătească. (I. P.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI