Chiar cînd sînt radicale, criticile la adresa guvernanților se referă, îndeobște, la generalități tehnice și morale, mai mult sau mai puțin standar­di­zate: corupție, incompetență, spirit de gașcă, minciună, tendințe centrifugale față de UE și NATO etc. Țintind însă, nu fără îndreptățire, spre „designul“ general al Puterii, pierdem din vedere „filigranul“, fisura de detaliu, „baza“ inconsistentă a „supra­structurii“ pe care se sprijină alcătuirea in­stituțiilor noastre conducătoare. Nu vorbim destul despre brambureală mentală, despre hazul trist al „erorilor de comunicare“, despre o selecție arbitrară a cadrelor, pe scurt, despre inconsistență intelectuală (brutal spus, prostie contraproductivă) și utilizare iresponsabilă a nulității ca virtute politică.

Să luăm cîteva exemple. Prim-ministrul nostru, mai mult un biet ecou decît o persoană, scrie „șefilor“ de la Bruxelles ca să-l reclame pe președintele Iohannis. Păi, nu ne spune PSD-ul, de ani de zile, că e urît să ne tot plîngem „la centru“, ca pe vremuri la „Înalta Poartă“? Acum jalba e, brusc, soluția optimă? Ca să nu mai spun ce gafă tactică și strategică este să transmiți Comisiei Europene că țara ta e varză, că Guvernul și Președinția sînt la cuțite, că Opoziția recurge la violență pentru a ajunge la putere, că instituțiile statului sînt sub asediu. Asta în perspectiva apropiatei preluări de către România a președinției Consiliului Europei…

Aflu că dna Norica Nicolai socotește toate imaginile cu violențe ale Jandarmeriei din seara de 10 august drept trucaje. E comic. Și psihanalizabil. Dna Nicolai e, prin CV, un maestru al trucajului. Debut politic țărănist, continuare liberală, adeziune finală (deocamdată!) – ALDE. Care opțiune a fost autentică și care trucaj? Cînd era procuror prin Oltenița (înainte de 1989) i s-au reproșat și trucaje mai grave, cu rezultatul unor arestări arbitrare și cu asumarea (trucată) a rolului de avocat, cînd dînsa deținea funcția de procuror. În 2006, o nepoată a dnei Nicolai i-a trucat votul, mergînd, în locul ei, la o ședință a Senatului. Ei bine, un asemenea personaj are tupeul să reproșeze unui om de anvergura și venerabilitatea lui Mihai Șora (prezent în mijlocul evenimentelor) creditul pe care îl acordă „trucajelor“ mediatice!

PSD e exasperat de „violența“ în vorbă și fapt a protestatarilor. Ați auzit bine: PSD! Partidul din care face parte dl Rădulescu, cel care vrea să tragă cu mitraliera în demonstranți și să organizeze călcarea lor în picioare, partidul seraficului Codrin Ștefănescu, partidul care l-a făcut cîndva purtător de cuvînt pe bătăușul Mirel Palada… Gata! S-au călugărit! Vor să guverneze pașnic, fără opozanți, moțăind în beneficiu propriu.

Democrație de partid marca PSD: crucificarea „disidentei“ Ecaterina Andronescu! Am scris de mai multe ori, cu năduf, despre nefăcutele pe care le are în bilanț doamna ministru. I-am reproșat chiar excesul de loialitate, în ciuda unor probe evidente de derapaj livrate, în timp, de formațiunea politică din care face parte. Ei bine, tocmai loialitatea dînsei (vreo 25 de ani de „serviciu credincios“) e anulată ostășește de comilitoni. Colegi de la vîrful partidului o fac trădătoare, „cotoroanță“ și – cireașa de pe tort! – „sorosistă“! Cum se vede, în comunitatea pesedistă, de îndată ce ieși din rînd, ajungi în doi timpi și trei mișcări „sorosist“, „ocult“, „stat paralel“, „șobolan“, ba chiar (culmea, vorbire despre funie în casa spînzuratului!) suspect de bogat.

Devine aproape o voluptate (nevrotică) să inventariezi mici și mari drăcovenii din tabăra prepotenților zilei. Încă una, la repezeală: dna Lia Olguța Vasilescu explica, de curînd, că ideea de a tăia fonduri de la facultățile de profil umanist ale unor mari universități este, pragmatic, de necontestat: viitorul e al profesiunilor „tehnice“, inginerești. Așa o fi, dacă nu te înscrii în PSD! Căci, în PSD, cu facultatea de Litere ajungi ministrul Muncii, iar ca absolvent de Litere, Istorie și Filozofie ajungi ministrul Apărării Naționale. Dar și cu studii neterminate sau urmate la fără „frecvență“ poți face ditamai cariera (mai ales în domeniul Justiției).

Trec, în încheiere, la capitolul „anonimat“. Nu cred că electoratul român știe cine îl reprezintă, pe bani grei, în Parlamentul European, la propunerea PSD și ALDE. Iată cîteva nume: Ana Claudia Țapardel (social-democrată de la frageda vîrstă de 19 ani), Doru Frunzulică, Gabriela Zoană (înlocuitoarea Vioricăi Dăncilă), veterana Maria Grapini (pesedistă, apoi aldistă, mereu corijentă la limba română). Avem apoi cîțiva veterani grei, mutați la Bruxelles de vreo 11 ani și care au înțeles că pentru un salariu și o pensie bună nu trebuie decît să dea, din cînd în cînd, semne de solidaritate cu partidul: Ioan Mircea Pașcu și Victor Boștinaru. Mai sînt și neobositele doamne Norica Nicolai și Renate Weber, mai sînt și soțiile domnilor Crin Antonescu și Victor Ponta. Mai acătării (prin oarecare realism și independență) s-au dovedit Corina Crețu și Cătălin Ivan. Dar știa cineva ceva despre dna Dăncilă și cei nouă ani ai dînsei în culisele Parlamentului European, înainte să devină prim-ministru? Să nu-l uităm pe Mircea Diaconu, sătul de teatrul „laic“, unde se descurca foarte bine, pentru a îmbogăți, săltăreț, scena politică. (Tot chestie de salariu.) Dar și prin Guvern, și prin Parlament, și prin diverse alte instituții conexe (ca, din păcate, și prin Opoziție) e plin de personaje fără chip, fără performanță, fără prea multă rușine. Te întrebi inevitabil: de unde i-au luat? Unde-i găsesc? Cum se poate sluji țara (de care, altădată, s-au ocupat oameni ca Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Brătienii, Titulescu, Gafencu, Iorga, P.P. Carp, Take Ionescu, Marghiloman, Delavrancea, Argetoianu și alții ejusdem farinae) pe bază de insuficiență mentală, incoerență morală și anonimat?