Desfășurat într-o discreție curioasă, congresul USR de la Cluj nu a lămurit foarte multe lucruri. Partidul și-a confirmat extinderea la nivel național, și-a reconfirmat liderul și, în același timp, și-a reconfirmat poziția de pol politic al ezitării. Sigur, useriștii care s-au adunat la Cluj pot contesta o astfel observație, însă chiar și ei pot admite că marea lor temere a fost explozia și aneantizarea partidului. Scenariul acesta era foarte plauzibil în contextul conflictului provocat de propunerea privind cooptarea lui Dacian Cioloș într-o funcție oarecare în partid. Nu s-a ajuns la demisii și plecări din partid doar pentru că partizanii fostului premier au ales să se concentreze pe o construcție internă, de care e clar că USR are teribil de multă nevoie. Strategia izolaționist-mofluză de tip „noi sîntem speciali“ a dat rezultate o vreme, însă pentru o formațiune căreia îi place să se prezinte sobru drept al treilea partid al țării nu mai poate funcționa. 

Să ne închipuim, de dragul scenariului, că USR ar prelua puterea peste o lună. Întrebarea pe care noua sa conducere politică trebuie să și-o adreseze foarte serios ține de oamenii cu care va popula administrația centrală. Există? Sînt suficienți? Sînt pregătiți? Cu ce mandat politic vor guverna? Vreau să reamintesc, în acest context, că majoritatea filialelor partidului încap într-un autobuz, unele într-un SUV. Baza de selecție este, de fapt, foarte mică. 

Sigur, întotdeauna vor fi invocați fai­moșii specialiști care plutesc pe undeva prin societatea civilă și sînt gata să se sacrifice pentru țară. Nu vreau să fiu foarte pesimist, ei există, s-a văzut asta parțial în precedentul guvern. Am însă dubii că sînt foarte mulți și mai ales foarte dispuși să se angajeze într-un efort riscant și destabilizator pentru viețile lor personale, doar pentru că la un moment dat un partid oarecare are nevoie de ei. O eventuală participare la guvernare trebuie pregătită din timp, diligent și pe baza unui program clar atît din punct de vedere al soluțiilor, cît și al valorilor care stau la baza lui și care trebuie armonizate pentru a evita surprizele neplăcute de ambele părți.

Baza partidului, atîta cîtă e, a tran­s­mis exact mesajul ăsta, iar dovada este componența struc­turilor de conducere votate la congres. Foarte puțini dintre apropiații lui Ni­cu­șor Dan au reușit să pătrundă în Biroul Na­țional, iar asta arată că, măcar la nivelul membrilor de rînd, exasperarea în fața imobilismului a fost convertită într-o soluție politică constructivă. Cînd și-au ales conducerea, oamenii aceia au votat în același timp pentru deschidere și pentru continuitate. Au recunoscut o nevoie și și-au manifestat recunoștința pentru omul care a făcut posibile toate acestea.

Însă politica nu e gratitudine decît, poate, după finalul carierei. De aceea, Nicușor Dan e obligat să accepte onest deschiderea partidului pentru atragerea de resurse umane și pentru eliminarea ambiguităților care întotdeauna sfîrșesc prin a enerva pe toată lumea. Orice altă atitudine ar prelungi inutil starea tranzitorie a partidului, transformîndu-l în ceva care merge de nicăieri către nimic, cu escală în Parlament. 

Poate insuficient analizată, dar nu mai puțin  evidentă, perioada aceasta este marcată de o efervescență civică autentică. Și nu mă refer numai la faptul că există oricînd oameni gata să iasă în stradă, ci și la dispoziția manifestă de implicare în tot felul de inițiative care urmăresc să mai îndrepte, pe ici, pe colo, societatea. Cea mai vizibilă dintre ele este, evident, Platforma România 100, cu miile ei de aderenți care și-au oferit CV-urile aproape instantaneu atunci cînd li s-a cerut să vină alături de Dacian Cioloș. Fondatorii platformei vorbesc de zeci de mii de aderenți. Am îndoieli în legătură cu numărul exact, însă e clar că interes pentru platformă există, sensibil mai mare decît ceea ce am văzut în alte situații asemănătoare. 

E datoria USR să se transforme în umbrelă și sprijin politic pentru aceste eforturi. Și spun asta nu numai pentru că în aceste energii există o oportunitate de creștere, ci și pentru că nu e nimeni altcineva care să o facă. O ratare nu va fi uitată sau iertată de segmentele de public din ce în ce mai mari care nu se mai simt reprezentate de cele două mari partide românești. De aceea, alternativa la un USR care nu livrează e apariția unei puzderii de mici formațiuni politice de nișă a căror viabilitate este puțin probabilă chiar și pe termen scurt, în condițiile actuale. Asta face ca responsabilitatea useriştilor să fie cu atît mai mare. 

Obiectivul declarat al USR de a deveni a doua forță politică a țării este pe jumătate realizat, dată fiind similitudinea dintre PSD și PNL. Însă a presupune, așa cum a făcut-o pînă acum Nicușor Dan, că absența unei istorii de proastă guvernare și furt e suficientă ar fi, pe undeva, aroganță. Aroganță și inadecvare pentru că să ceri voturi, ferindu te de subiecte, fără să propui soluții și fără să inspiri e ceva ce publicul căruia i se adresează USR nu va tolera. Riscul e ca acest public să devină din ce în ce mai cinic sau mai radical. Or, pentru așa ceva, „opoziția curată“ ar fi la fel de vinovată ca PSD-ul domnului Dragnea sau PNL-ul domnilor Bușoi și Orban. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.