Starea de fapt
Sînt deja cîțiva ani de cînd scriu că în România bate vîntul rece al izolării. S-au strecurat insidios elemente împrumutate din țările vecine mai avansate pe drumul ăsta, dar unele dezvoltări au un caracter local de netăgăduit. Obișnuiam să spun că trebuie apărată libertatea pînă nu începem să o pierdem. Că trebuie acționat preventiv și inteligent, cu privirea către un viitor pe termen lung.
Cred că deja am depășit această fază și am picat examentul. Dacă pînă nu demult ne puteam consola superior cu observații de tip „Bine că nu sîntem unguri“ și „Nu e așa de rău ca în Polonia“, zilele astea cred că putem să uităm de imaginea unui Est european în care România e un punct luminos. A fost. A pîlpîit nesigur o vreme, acum se stinge. O scurtă listă de argumente:
● Discursul virulent anti-ONG-uri. E prezent în aproape toate mediile apropiate Puterii. Și sînt multe, teribil de multe. Discursul e dublat de amenințarea unor măsuri care urmăresc instituirea unui control strict al statului asupra activității acestora. E ironic ce desfășurare uriașă de forțe e în zona asta, în condițiile în care vorbim despre cîteva organizații non-guvernamentale dintre care nici una nu are mai mult de zece membri activi.
● Pe altă parte, Puterea și-a creat propria societate civilă dependentă și nu se sfiește să o folosească pentru a popula instituții publice și dezbateri. Agitația pe tema Justiției aduce în public cîțiva astfel de actori, sînt relativ ușor de identificat.
● Desconsiderarea flagrantă a procedurilor și cutumelor parlamentare. Vedem săptămînal la lucru mașina de vot. Nu există dezbatere reală și se folosesc orice metode, se schimbă orice regulă ar putea să stea în calea ei. Să nu ne iluzionăm, parlamentarismul român, atît cît a fost, a murit. I-a luat locul un zombie fără minte, dar cu multe capete.
● Popularea instituțiilor cu oameni lipsiți de autonomie și, pe cale de consecință, anularea prezumției de independență și, în anumite cazuri, de inteligență pentru conducerea acestor instituții. ANCOM, Curtea de Conturi, eforturile deloc subtile de intimidare a DNA sînt doar cîteva exemple. Administrația românească e în derivă.
● Trecerea granițelor simbolice. Confiscarea narațiunii și pervertirea ei. PSD organizează comemorări populare pentru un fost șef de stat pe care l-a umilit în moduri inimaginabile. Face asta cu complicitatea Familiei Regale, dar nu despre suma lașităților care ne duc în prăpastie vreau să vorbesc aici. Nu e nici prima oară, nici singura oară. Acum cîțiva ani, Adrian Năstase era pus lîngă Iuliu Maniu într-un ziar apropiat grupurilor care acum domină politic România. În aceeași notă cinică, se acreditează fără jenă ideea că Justiția trebuie să funcționeze doar atunci cînd nu îi afectează pe membrii cercurilor Puterii.
● Înăsprirea discursului autoritar. Demonstranții pașnici sînt calificați drept anarhiști și se cere pe un ton tot mai ferm luarea de măsuri împotriva lor. Deocamdată se fac anunțuri privind întocmirea de dosare penale pentru cuvinte scrise pe Facebook. Dar acesta e doar începutul.
● Atacul prea puțin studiat la adresa presei libere. Atîta cîtă mai e. Modelul e aproape rusesc. Spun aproape pentru că nu se confiscă titluri, dar acționarii sînt forțați să intervină împotriva zonei de editorial. Un exemplu important și grav este decapitarea Gazetei de Sud din Craiova, unul dintre cele mai importante și serioase ziare românești și cel mai important cotidian local. Există și alte cazuri în desfășurare unde putem vorbi despre măsuri administrative la care voi reveni, probabil.
● Golirea de conținut a partidelor. PSD este primul, dar nu singurul. Deja nu mai vorbim despre un partid politic, cu dezbateri interne și temeri legate de public, ci despre un bidon al autocrației. PSD este un instrument banal și comod. Execută, nu gîndește. Membrii săi, oamenii lui din administrație, parlamentarii au acceptat mica tranzacție ignorînd-o pe cea mare. Dacă ne uităm înapoi în istorie, am putea să avem un acces de compasiune pentru unii dintre ei. Vor plăti factura atunci cînd, plictisit de opoziția prea slabă din societate, grupul restrîns de la vîrful PSD va căuta trădători în interior.
● Nu e vorba numai despre PSD, ci și despre celelalte formațiuni parlamentare. UDMR cinic, PMP dezinteresat, PNL confuz și USR încă prea preocupat de sine. ALDE rămîne un fel de filială externă a PSD, care ar dispărea în secunda în care dl Tăriceanu s-ar plictisi de politică. Parțial, asta este explicația pentru agitația civică de pe străzi. Am scris în trecut că e nevoie de o coaliție largă care să creeze o narațiune a libertății și a empatiei. Cred în continuare acest lucru.
● Refuzul de ambele părți privind o discuție serioasă despre serviciile secrete. În fapt, avem de-a face cu un acord tacit între Putere și Opoziție privind renunțarea la controlul civil asupra acestor structuri. Gîndiți-vă, pentru o secundă, cum va arăta România în momentul în care toate facțiunile din interiorul acestor servicii, aflate în prezent în conflict, vor decide că e mai rentabil să sprijine un singur factor politic, pe acela care domină deja.
● Izolarea externă a vîrfurilor politice românești. Cu excepția notabilă a președintelui, accesul liderilor români la factori de decizie importanți din exterior este tăiat. Asta înseamnă pagube pentru România, care se vede exclusă din marile dezbateri fără a putea formula vreun punct de vedere (presupunînd că ar avea unul). Nu calculez aici întîmplarea aceea jenantă și costisitoare documentată cu o fotografie inabilă în care îl puteam zări pe Liviu Dragnea salutînd peste masă proaspătul președinte american. Probabil vă mai aduceți aminte, era pe la începutul anului. Acela nu e acces, e umilință.
Sînt primul care să recunoască rezultatul alegerilor și cred că povestea cu „Lăsați-ne să guvernăm“ este perfect legitimă cîtă vreme se guvernează în cadru democratic. Nu cred că mai e cazul. Dacă cele de mai sus continuă, nici nu cred că mai putem vorbi de alegeri libere la următoarea rundă de parlamentare. Și nu, nu mă gîndesc la furt grotesc de voturi ca acela pentru care este condamnat definitiv Liviu Dragnea, ci la lipsa condițiilor obiective pentru desfășurarea lor: libertate de expresie, libertate de asociere, presă liberă, acces egal la resurse și instituții funcționale.
Cu un an înainte să preia președinția Consiliului UE, în România se nasc germenii unei autocrații care o fac incompatibilă cu orice pretenție de stat legitim. Puterea guvernează împotriva propriilor cetățeni pe care îi desconsideră și vrea să îi reducă la o masă amorfă incapabilă să își exercite drepturile și libertățile.
Pericolul e pe termen lung, iar apărarea trebuie să devină atac.
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.
