Starea de fapt

Publicat în Dilema Veche nr. 721 din 14-20 decembrie 2017
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

Sînt deja cîțiva ani de cînd scriu că în România bate vîntul rece al izolării. S-au strecurat insidios elemente împrumutate din țările vecine mai avansate pe drumul ăsta, dar unele dezvoltări au un caracter local de netăgăduit. Obișnuiam să spun că trebuie apărată libertatea pînă nu începem să o pierdem. Că trebuie acționat preventiv și inteligent, cu privirea către un viitor pe termen lung.

Cred că deja am depășit această fază și am picat examentul. Dacă pînă nu demult ne puteam consola superior cu observații de tip „Bine că nu sîntem unguri“ și „Nu e așa de rău ca în Polonia“, zilele astea cred că putem să uităm de imaginea unui Est european în care România e un punct luminos. A fost. A pîlpîit nesigur o vreme, acum se stinge. O scurtă listă de argumente:

● Discursul virulent anti-ONG-uri. E prezent în aproape toate mediile apropiate Puterii. Și sînt multe, teribil de multe. Discursul e dublat de amenințarea unor măsuri care urmăresc instituirea unui control strict al statului asupra activității acestora. E ironic ce desfășurare uriașă de forțe e în zona asta, în condițiile în care vorbim despre cîteva organizații non-guvernamentale dintre care nici una nu are mai mult de zece membri activi.

● Pe altă parte, Puterea și-a creat propria societate civilă dependentă și nu se sfiește să o folosească pentru a popula instituții publice și dezbateri. Agitația pe tema Justiției aduce în public cîțiva astfel de actori, sînt relativ ușor de identificat.

● Desconsiderarea flagrantă a procedurilor și cutumelor parlamentare. Vedem săptămînal la lucru mașina de vot. Nu există dezbatere reală și se folosesc orice metode, se schimbă orice regulă ar putea să stea în calea ei. Să nu ne iluzionăm, parlamentarismul român, atît cît a fost, a murit. I-a luat locul un zombie fără minte, dar cu multe capete.

● Popularea instituțiilor cu oameni lipsiți de autonomie și, pe cale de con­secință, anularea prezumției de in­de­pendență și, în anumite cazuri, de in­te­­li­gență pentru conducerea acestor in­sti­tuții. ANCOM, Curtea de Conturi, eforturile deloc subtile de intimidare a DNA sînt doar cîteva exemple. Administrația românească e în derivă.

● Trecerea granițelor simbolice. Confiscarea narațiunii și pervertirea ei. PSD organizează comemorări populare pentru un fost șef de stat pe care l-a umilit în moduri inimaginabile. Face asta cu complicitatea Familiei Regale, dar nu despre suma lașităților care ne duc în prăpastie vreau să vorbesc aici. Nu e nici prima oară, nici singura oară. Acum cîțiva ani, Adrian Năstase era pus lîngă Iuliu Maniu într-un ziar apropiat grupurilor care acum domină politic România. În aceeași notă cinică, se acreditează fără jenă ideea că Justiția trebuie să funcționeze doar atunci cînd nu îi afectează pe membrii cercurilor Puterii.

● Înăsprirea discursului autoritar. Demonstranții pașnici sînt calificați drept anarhiști și se cere pe un ton tot mai ferm luarea de măsuri împotriva lor. Deocamdată se fac anunțuri privind întocmirea de dosare penale pentru cuvinte scrise pe Facebook. Dar acesta e doar începutul.

● Atacul prea puțin studiat la adresa presei libere. Atîta cîtă mai e. Modelul e aproape rusesc. Spun aproape pentru că nu se confiscă titluri, dar acționarii sînt forțați să intervină împotriva zonei de editorial. Un exemplu important și grav este decapitarea Gazetei de Sud din Craiova, unul dintre cele mai importante și serioase ziare românești și cel mai important cotidian local. Există și alte cazuri în desfășurare unde putem vorbi despre măsuri administrative la care voi reveni, probabil.

● Golirea de conținut a partidelor. PSD este primul, dar nu singurul. Deja nu mai vorbim despre un partid politic, cu dezbateri interne și temeri legate de public, ci despre un bidon al autocrației. PSD este un instrument banal și comod. Execută, nu gîndește. Membrii săi, oamenii lui din administrație, parlamentarii au acceptat mica tranzacție ignorînd-o pe cea mare. Dacă ne uităm înapoi în istorie, am putea să avem un acces de compasiune pentru unii dintre ei. Vor plăti factura atunci cînd, plictisit de opoziția prea slabă din societate, grupul restrîns de la vîrful PSD va căuta trădători în interior.

● Nu e vorba numai despre PSD, ci și despre celelalte formațiuni parlamentare. UDMR cinic, PMP dezinteresat, PNL confuz și USR încă prea preocupat de sine. ALDE rămîne un fel de filială externă a PSD, care ar dispărea în secunda în care dl Tăriceanu s-ar plictisi de politică. Parțial, asta este explicația pentru agitația civică de pe străzi. Am scris în trecut că e nevoie de o coaliție largă care să creeze o narațiune a libertății și a empatiei. Cred în continuare acest lucru.

● Refuzul de ambele părți privind o discuție serioasă despre serviciile secrete. În fapt, avem de-a face cu un acord tacit între Putere și Opoziție privind renunțarea la controlul civil asupra acestor structuri. Gîndiți-vă, pentru o secundă, cum va arăta România în momentul în care toate facțiunile din interiorul acestor servicii, aflate în prezent în conflict, vor decide că e mai rentabil să sprijine un singur factor politic, pe acela care domină deja.

 ● Izolarea externă a vîrfurilor politice românești. Cu excepția notabilă a președintelui, accesul liderilor români la factori de decizie importanți din exterior este tăiat. Asta înseamnă pagube pentru România, care se vede exclusă din marile dezbateri fără a putea formula vreun punct de vedere (presupunînd că ar avea unul). Nu calculez aici întîmplarea aceea jenantă și costisitoare documentată cu o fotografie inabilă în care îl puteam zări pe Liviu Dragnea salutînd peste masă proaspătul președinte american. Probabil vă mai aduceți aminte, era pe la începutul anului. Acela nu e acces, e umilință.

Sînt primul care să recunoască rezultatul alegerilor și cred că povestea cu „Lăsați-ne să guvernăm“ este perfect legitimă cîtă vreme se guvernează în cadru democratic. Nu cred că mai e cazul. Dacă cele de mai sus continuă, nici nu cred că mai putem vorbi de alegeri libere la următoarea rundă de parlamentare. Și nu, nu mă gîndesc la furt grotesc de voturi ca acela pentru care este condamnat definitiv Liviu Dragnea, ci la lipsa condițiilor obiective pentru desfășurarea lor: libertate de expresie, libertate de asociere, presă liberă, acces egal la resurse și instituții funcționale.

Cu un an înainte să preia președinția Consiliului UE, în România se nasc germenii unei autocrații care o fac incompatibilă cu orice pretenție de stat legitim. Puterea guvernează împotriva propriilor cetățeni pe care îi desconsideră și vrea să îi reducă la o masă amorfă incapabilă să își exercite drepturile și libertățile.

Pericolul e pe termen lung, iar apărarea trebuie să devină atac. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Oamenii sărbătoresc după ce Aleksandar Vucic și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare din Serbia
Mișcarea studenților din Serbia se pregătește de negocieri pentru formarea guvernului, deși nu are un lider
Mișcarea studenților din Serbia, care a obținut o victorie istorică în alegerile parlamentare de la sfârșitul săptămânii, se pregătește să înceapă discuțiile pentru formarea unui guvern, scrie The Guardian.
AAAABS5rsY4ns4CIetbqS3XBqVkVR1EZqZvU3BGQ6G709E7qjKQvukAVlyJ7TG8hnA1xvMb8wAsl8eqXZPWkupDmu pNqjqlTS7mvtYLxBxn1 WP pSdMTvM cmCXA jpg
Un sărut între două fete într-un desen animat a stârnit controverse în România. „Acum trebuie să îi explic copilului”
Un român a stârnit o dezbatere aprinsă pe Facebook după ce a criticat o scenă din serialul de animație „Jurassic World: Tabăra cretacică”, disponibil pe Netflix, în care două personaje feminine se sărută. Bărbatul susține că momentul nu este potrivit pentru copii
image png
Cum a ajuns un tablou de Nicolae Grigorescu să fie înregistrat la doar 3,5 lei în evidențele unui muzeu. Ministrul Culturii explică absurdul
Descoperirea unui tablou de Nicolae Grigorescu înregistrat în contabilitatea Muzeului Județean de Artă Prahova cu valoarea de 3,5 lei a stârnit controverse după raportul Camerei de Conturi. Ioana Ciocan, ministrul Culturii, explică situația.
George Simion Diana Sosoaca ID242485 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Cât de aproape sunt partidele tradiționale de zona suveranistă. Ce arată un studiu european
România ocupă locul al treilea în Europa la voturile pentru partidele populiste și autoritare. Politologul George Jiglău explică de ce PSD este inclus în această categorie și cum trebuie interpretate rezultatele studiului.
vitamine istock jpg
Ce efect ar putea avea vitamina D3 asupra îmbătrânirii. Rezultatele unui studiu de patru ani
Un studiu clinic a asociat vitamina D3, administrată zilnic timp de patru ani, cu o scurtare mai redusă a telomerilor, un proces legat de îmbătrânirea biologică.
Delegația AUR - George Simion, Adrian Axinia, Petrișor Peiu, Gianina Șerban și Gheorghe Piperea
Gheorghe Piperea, anunțat de George Simion drept candidatul AUR la Primăria Capitalei în 2028. „Sunt ca o carte deschisă. Nu am nicio vulnerabilitate”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat marți seară că europarlamentarul Gheorghe Piperea va fi candidatul formațiunii pentru funcția de primar general al Capitalei la alegerile locale din 2028.
Ilustrare conflict rusia ucraina foto shutterstock jpg
Sabotajul de la Brașov, doar vârful aisbergului. Avertismentul analiștilor despre strategia Rusiei în Europa
Incendiul de la platforma Carfil din Brașov, atribuit de SRI unei rețele de sabotaj coordonate din Rusia, readuce în atenție operațiunile atribuite Moscovei pe teritoriul european. Acestea urmăresc nu doar să provoace pagube, ci și să erodeze încrederea în instituții.
banner ilarion ciobanu jpg
28 octombrie: Ziua în care s-a născut Ilarion Ciobanu, actorul care s-a visat marinar. Nu a ajuns navigator, dar Marea Neagră i-a devenit loc de veci
De-a lungul vremii, ziua de 28 octombrie a marcat evenimente importante, descoperiri științifice și momente legate de nume cunoscute, de la Constantin Brâncoveanu și Dmitri Mendeleev până la actorul Ilarion Ciobanu, a cărui viaţă a bătut, de departe, toate filmele în care a jucat.
marian godina facebook jpg
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Marian Godină a profitat de vacanța copiilor pentru a le oferi o zi specială la munte. Polițistul a mers alături de soția sa, Georgiana, și de fetițele lor în Poiana Brașov, apoi au urcat spre Postăvarul, unde au găsit zăpadă și au petrecut câteva ore în familie.