Revelaţia Damian

Publicat în Dilema Veche nr. 299 din 4 Noi 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Un Bucureşti haotic şi bolnav de hipertrofie publicitară a beneficiat cîteva săptămîni de o gură de aer proaspăt pentru plămînii săi înnegriţi. Retrospectiva Horia Damian, găzduită între 22 septembrie şi 1 noiembrie la MNAC, a oficiat reintegrarea în cultura română a unui mare artist, necunoscut publicului larg din simplul motiv că a trăit şi a creat peste 50 de ani în Franţa. Ansamblul celor 60 de lucrări ilustrînd apogeul carierei, majoritatea de mari dimensiuni, eşalonate pe trei nivele, a prilejuit celor care au apucat să-l parcurgă, echivalentul unei iniţieri. Într-un prezent continuu. Rupt ca prin farmec din hiperdoza de kitsch a Pieţei Unirii, chiar la intrarea în Muzeu, privitorul întîlneşte frontal doi Filosofi regal instalaţi în meditaţie, pe fundal de boltă înstelată, anunţînd, ca într-un prolog, cea de-a treia dimensiune constantă a tablourilor lui Damian: adîncimea " rezultată din rafinamentul unei opere plastice care obligă spiritul să o convertească în idei. Metafore. Ipoteze. Vise. Să-i descifreze discursul camuflat în compoziţii de tehnici mixte, pe cît de palpabile pe atît de hieratice. Pe un perete lateral, în dialog implicit, Femeia la fereastră (iubită? gospodină? adolescentă? curtezană?) pe acelaşi fundal obsedant de cer înstelat (disperată? nostalgică? satisfăcută? visătoare?) ameţeşte optic precum cupola unui planetariu şi incită spiritul precum o lectură teologică. Ancorat cu obstinaţie la graniţa între lumea văzută şi cea "de dincolo", între certitudine şi enigmă, viitor şi trecut, artistul nu ne propune să-i admirăm operele, ci să contribuim prin intermediul lor, la accesarea lumilor paralele şi pătrunderea misterelor existenţei. Într-un alt capitol al traseului, cu personaje mitice precum Eva, Venus sau Cavalerul Lancelot (în poziţia întinsă a somnului-moarte, a odihnei pe paturi-catafalc) Damian ne dă brînci (prin ochii lor închişi!) într-un ocean al închipuirii pe care fiecare îl străbate cum poate. Integrate unei asemenea aventuri, Poarta, Sarcofagul vid, Cartea deschisă pe altarul-targă, Piramida, Colina, Coloana, Avionul (înglobînd în subtext crucea patimilor) devin puncte majore de tranzit; punţi către nevăzutul rîvnit al unei alte ordini. Aşa se face că virtuţile estetice ale operei lui Horia Damian se profilează şi ele "meta-fizic". Tehnicile mixte, cromatica, arta volumetriei " oricît de impresionante " nu se mai lasă abordate ca atare, într-atît sînt de organic conectate la vibraţia unui spirit căutător de sensuri. Cum altfel s-ar explica forţa sugestivă a ochilor mereu închişi (undeva între somn, meditaţie şi oboseală), decît ca o opţiune pentru privirea interioară sau, în termenii lui Kierkegaard, pentru personajul "etic" (opus celui "estetic")? Cum să înţelegem pregnanţa... absenţelor din Paturile însemnate cu cifre simbolice decît ca epurare a actului creator, pînă la absoluta înstrăinare de gratuitate?... În cele cîteva săptămîni cît a fost deschisă, Retrospectiva Damian de la MNAC s-a bucurat de o atenţie a publicului peste aşteptări în raport cu slaba mediatizare de care a avut parte şi cu accesul stînjenitor de anevoios către Muzeu. În alte părţi, o asemenea expoziţie ar fi fost intensiv promovată şi eventual prelungită, pentru a permite cît mai multor iubitori de artă să se bucure de ea, dar în nici un caz închisă cu o săptămînă mai devreme faţă de programarea iniţială (1 noiembrie, în loc de 8) aşa cum s-a întîmplat la noi! Fără alte comentarii, nu putem decît da glas retoricului: Cui prodest?!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Furtuni cu grindină și vânt puternic în mai multe zone din țară. La Tulcea, ISU a emis mesaje RO-ALERT VIDEO
ISU Delta Tulcea a emis un mesaj RO-Alert pentru atenționarea locuitorilor, din Tulcea, Nufărul, Murighiol, Sarichioi, Babadag, Kogălniceanu, Frecăței, Somova și toate localitățile din Deltă Dunării.
image
Se află omenirea în pragul celui de-al Treilea Război Mondial? Ce spun specialiștii
Preocupările legate de izbucnirea unui al Treilea Război Mondial sunt crescânde, având în vedere recentele evenimente petrecute în Orientul Mijlociu, dar și situația din Ucraina.
image
Cum a fost aleasă Dobrogea ca loc de construcție al Centralei nucleare. Proiectul demarat de Nicolae Ceaușescu și inaugurat de Ion Iliescu VIDEO
Specialiștii au identificat și studiat mai mult de 120 de posibile amplasamente pentru centrală şi au fost luate în calcul mai multe bazine: Dunărea, Vişeul de Sus, Someşul Cald, Crişul Negru, Mureşul, Oltul, Siretul, Suceava, Moldova, Prutul Superior. În cele din urmă, a fost aleasă Dobrogea.

HIstoria.ro

image
Femeile din viața lui Lucrețiu Pătrășcanu
Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj al deceniilor 4 și 5, controversat în timpul vieții, cat și după asasinarea sa în 1954.
image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.