Ar fi prea simplu să vorbești despre FILIT ca despre un festival al superlativelor. E cel mai mare, cel mai cuprinzător, cel mai internațional. Cifrele spun prea puțin: peste 300 de întîlniri publice programate și 60.000 de spectatori adunați în cele cinci zile ale festivalului. Nici un alt eveniment literar de la noi nu atrage spre lectură un public atît de numeros. Îți vine să urli, plin de speranță, că literatura, lectura chiar au un viitor. Căci, în contextul general dramatic în care se scaldă cultura scrisă de la noi – o carte pe an pe cap de locuitor, la asta se rezumă consumul de carte în România –, un festival precum FILIT e exact genul de soluție potrivită. Întîlnirea nemijlocită cu literatura și, mai ales, cu cei care fac literatura, cu scriitorii, adică, aceasta e adevărata miză. FILIT e o pledoarie convingătoare despre vivacitatea literaturii. În absența unui plan național de promovare a lecturii, festivalul de la Iași rămîne unul dintre (foarte) rarele modele. La Bistrița, Festivalul Internațional de Poezie și de Muzică de Cameră încearcă, printr-o abordare sincretică, să atragă publicuri din ambele „bule“. Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu, cu un line-up atent selectat, oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra tendințelor din poezia contemporană. La Timișoara, FILTM caută literatura „La Vest de Est, la Est de Vest“ într-un festival centrat pe Mitteleuropa. Iar FILB vrea să „rescrie harta Europei“ tot într-un soi de excursie literară pe continent (și, uneori, dincolo de el).

 Unul dintre cele mai emoționante momente la FILIT a fost, cred, decernarea premiului pentru „cea mai îndrăgită carte a anului 2016“, un premiu decis și oferit de liceenii ieșeni. Am urmărit deciziile juriilor și la edițiile precedente: m a surprins, de fiecare dată, maturitatea argumentelor și gustul literar bine format. Căci tinerii cititori s-au îndreptat mereu spre cărțile cu miză, nu spre romanele facile. Semn că, acolo unde este cultivat, actul lecturii formează nu doar cititori pasionați, ci și lectori competenți. Anul acesta au intrat în competiție cinci romane: Spre văi de jad şi sălbăţie, de Veronica D. Niculescu, Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar, Disco Titanic de Radu Pavel Gheo, Efectele secundare ale vieții de Vlad Zografi și Inocenții de Ioana Pârvulescu (laureată).

 Însă cei care urmăresc festivalurile literare, oricît de numeroși, sînt doar cei puțini & aleși, the happy few… Căci între miile de tineri care au umplut sălile și care le-au dat bucurie și speranță scriitorilor invitați și zecile ori sutele de mii de tineri care nu citesc de regulă nimic se cască prăpăstii uriașe. România este pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește consumul de carte. Sîntem cam un milion și jumătate de cititori – asta, în varianta cea mai optimistă. Cel mai recent studiu realizat de Federația Editorilor Europeni ar trebui să dea fiori reci responsabililor din Cultură și Educație. Tirajele medii de carte din România sînt printre cele mai mici din Europa. Numărul de librării raportat la numărul de locuitori e, iarăși, extrem de scăzut. Suma de bani alocată pentru achiziția de carte de familiile din România e infimă în comparație cu media europeană. Etc. Ce e de făcut? Promovarea lecturii. Plan național. Cu scriitori care să meargă în școli, cu fonduri de achiziție de carte pentru bibliotecile școlare, cu programe de încurajare pentru cluburi de lectură etc.

 O măsură utilă, pusă în practică în Franţa, ar mai fi sprijinirea directă a consumului de carte prin distribuirea unor „bonuri de lectură“, a unor vou-chere subvenţionate de stat destinate achiziției de carte. Modelul francez a fost preluat și în Italia: guvernul acordă anual nu mai puțin de 250 de milioane de euro pentru asemenea „cecuri“ culturale. Pentru a pune în practică o asemenea măsură e nevoie de un program coerent, susţinut de Ministerul Culturii şi executat de Ministerul Educaţiei. Oare e posibil să se realizeze un asemenea proiect, coordonat, între două ministere, în condițiile unui guvern care se sprijină pe o majoritate stabilă și care, pe deasupra, se mai și afirmă social-democrat?

La fel cum foarte urgente ar fi şi nişte măsuri de susţinere a educaţiei în mediile defavorizate. România este ţara europeană cu cel mai mare număr de analfabeţi. 6% din populaţie nu ştie carte. 41% din elevii români au acasă mai puţin de zece cărţi. În jur de 40% din elevii în vîrstă de 15 ani au dificultăţi la citire.

Foto: flickr