Profesiunea, politician

Publicat în Dilema Veche nr. 316 din 4 - 10 martie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Undeva, spre sfîrşitul Eticii Nicomahice, Aristotel spune că marea problemă a sofiştilor era aceea că puneau semnul egalităţii între politică şi retorică. Pentru sofişti, cu alte cuvinte, politica era discurs şi atît. Spre deosebire de Platon, Aristotel nu dădea multe parale pe sofişti şi excesul retoric al acestora era unul dintre motive. Pe de altă parte, epoca de glorie a sofiştilor (patru-cinci secole înainte de Cristos) a coincis cu o democratizare evidentă a Atenei.

Sigur, e greu de spus dacă elanul sofist a fost favorizat de democratizare sau invers, procesul de democratizare a fost impulsionat de succesul sofiştilor. Cert este că epoca de glorie a sofiştilor s-a suprapus peste un timp istoric benefic din istoria Atenei. Or fi făcînd ei rău anumitor facultăţi sufleteşti, aşa cum credea Socrate, dar cetăţii nu se poate spune că i-au făcut rău. Pe de altă parte, învăţătura sofiştilor nu avea întrebuinţare practică mai bună decît în politică. Ideea că politicianul trebuie să deţină anumite cunoştinţe specifice pentru a-şi exercita funcţia, că trebuie să fie un „profesionist“, cum am spune astăzi, exista deja în societatea ateniană – mărturie stă dialogul platonician

. Se poate spune că influenţa sofiştilor, direcţia spre care au reuşit să împingă efortul intelectual în privinţa treburilor publice au produs cîteva consecinţe perene, dar şi două meserii fără de care democraţia noastră de acum ar fi de neimaginat: avocaţii şi politicienii. Asupra celei dintîi, toată lumea e de acord: este cu adevărat o meserie. Asupra celei de-a doua, persistă încă dubii.

În România postdecembristă s-a discutat îndelung despre profesionalizarea politicii. S-au desprins, imediat, două şcoli de gîndire. Prima contesta ideea politicianului de profesie. Era, mai degrabă, o reacţie civică la o traumă socio-profesională prin care ţara trecuse vreme de patru decenii. În anii comunismului, figura activistului de partid era antipatizată şi detestată. În colţurile încă nealterate ale mentalului colectiv, activistul de partid, politrucul, era fie înspăimîntător, fie prost. Fie amîndouă. Era precar educat, spălat pe creier, prelungea prin dezvoltări baroce spre toate colţurile ţării absurdul emanat de conducerea PCR. În general, nu era în stare de nimic şi tocmai de aceea s-a făcut activist. Acest personaj a fost, pentru două generaţii, politicianul profesionist. Plecînd de la această experienţă imediată, promovînd o perspectivă superioară asupra politicii, această şcoală de gîndire considera că politica trebuie să fie o îndeletnicire pasageră în viaţa cuiva care are deja o profesie. Drumul sănătos spre politică trece întotdeauna prin altă meserie. Dacă se poate, spre politică ar trebui să îndrăznească acela care a avut deja un parcurs profesional de succes. Îmi amintesc că oameni pe care îi admiram şi îi admir enorm, precum Andrei Pleşu şi Alexandru Paleologu – ei înşişi oameni cu momente politice în biografie – susţineau asta. Cam în acelaşi timp, a apărut ideea că politica este o profesie în sine, o carieră pentru o viaţă. Politicianul trebuie să fie un profesionist. Această idee, blindată cu o bibliografie solidă, de la Platon la Max Weber, se cultiva, firesc, în interiorul partidelor politice. În anii ’90, marile fundaţii politice din Occident obişnuiau să invite la cursuri sau seminarii de pregătire tineri din organizaţiile „de juniori“ ale partidelor româneşti. E adevărat că cei mai mulţi dintre aceia nu au rămas în politică, dar mulţi dintre cei care sînt acum în politică au trecut pe la acele şcoli. Din acest unghi, trebuie să fii educat pentru politică, să parcurgi trepte ca în orice altă carieră, să dai „examene“, să treci prin „iniţieri“ şi rituri de pasaj. Vremurile actuale par a favoriza a doua viziune. Cel puţin pentru ţările membre în Uniunea Europeană, a guverna sau a face opoziţie devine o treabă tot mai tehnică. Prin urmare, procesul de asimilare teoretică prealabilă devine tot mai necesar şi tot mai îndelungat. Acest proces devine tot mai formalizat şi, astfel, se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce înseamnă

în mod tradiţional. Or, dacă o îndeletnicire nu mai poate fi executată fără o şcoală „la bază“, atunci acea îndeletnicire devine profesie. Privesc în jur şi-mi dau seama că vremea diletanţilor (în sensul de

– aşadar, nimic peiorativ în acest cuvînt!) în politică a trecut.

Evident, nici una dintre cele două viziuni mai sus schiţate de mine nu o exclude pe cealaltă. Cei care apără varianta neprofesionistă nu exclud deloc posibilitatea unei lungi cariere politice, care poate consuma chiar o viaţă întreagă. Avantajul acestei opţiuni ar fi acela că omul politic ar fi mai conştient de caracterul tranzitoriu al activităţii sale, ceea ce i-ar aduce o anume detaşare, ar face imposibilă încrîncenarea disperată şi ţinutul isteric de scaun, ar face din politică o îndeletnicire fără miză personală. Ar îndrepta politica cu adevărat spre binele public. E drept, nici cei care susţin profesionalizarea politicii nu resping trecerea prin politică a cuiva din alt orizont profesional, pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă. Avantajul acestei viziuni este acela că, făcînd din politică o profesie, implicarea şi seriozitatea sînt mai profunde. Mai mult, politicianul profesionist ezită să facă prostii în politică pentru că acolo e cariera lui, acolo e viaţa lui. Politicianul profesionist tinde să fie mai prudent decît cel neprofesionist şi – dacă tot am început cu Aristotel, cu el să încheiem – de la Stagirit ştim că prudenţa este o valoare de uriaşă însemnătate în politică. Nu există guvernare bună fără prudenţă.

Profesionalizaţi sau nu, dacă mă întrebaţi pe mine, e mai puţin important. Politica este o chestiune de caracter, înainte de toate. Politica provoacă în cel mai înalt grad caracterul. Puţini rezistă dansului cu puterea, indiferent cît sînt de inteligenţi, de şcoliţi, de experimentaţi. Inteligenţe avem – nu multe, dar suficiente –, caracterele ne lipsesc. Cele fără de care – vorba lui P.P. Carp – toată competenţa se iroseşte.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Riscurile alcoolului la plajă: deshidratare, leșin, accident vascular, înec. Cum să bei prudent, dacă nu te poți abține
Deși e tentant și poate părea distractiv, consumul de alcool în apropierea apei și sub un soare arzător vine cu unele riscuri reale de siguranță. Yahoo Life a publicat sfaturile unor experții în sănătate pentru a evita deshidratarea, bolile cauzate de căldură și accidentele.
image
Un cunoscut economist român oferă un premiu de 100.000 de euro, cu o singură condiție. „Vi-i dau eu, mă angajez aici”
Economistul Andrei Caramitru se angajează să ofere un premiu de 100.000 de euro. Există însă și o condiție importantă pusă celor care ar vrea să se bucure de acești bani.
image
Ce ne spun accidentările repetate ale lui Halep: doctorul Alin Popescu a explicat cazul Simonei ca la carte EXCLUSIV
Accidentările repetate cu care se confruntă Simona Halep sunt des întâlnite în cazul sportivilor care revin în competiții după absențe îndelungate.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.