Poate fi iertat Loris Karius? Poate rămîne portar la Liverpool?

Cert e că lumea se uită la frumosul Karius, un portar cu alură de zeu nordic, ca la un Ferrari făcut terci pe autostradă. Treci pe lîngă mormanul de fiare contorsionate şi nu te poţi abţine să te gîndeşti: dar dacă eram eu în interiorul acestei geometrii frînte? Pentru că nu trebuie să conduci o maşină de lux ca să ajungi o ştire de presă. Portarul care le-a îngropat la doi metri sub pămînt finala Ligii Campionilor celor de la Liverpool, oferindu-i lui Benzema o minge de gol à la Gîgă, iar mai apoi scăpînd balonul şutat de Bale precum săpunul în baie, e un caz clasic, dar rar, de om care trebuie să continue să trăiască, deşi a murit deja. Karius nu va putea scăpa în veci de gafele din meciul de la Kiev. Greşeli de felul acesta nu sînt puţine în lumea fotbalului, numai că, atunci cînd se produc în văzul planetei întregi, e o şapă de plumb de sub care nu poţi ieşi. Te poţi iluziona. Te poţi lăsa legănat, îmbălsămat de vorbele bune ale oamenilor cu sufleţel. Dar adevărul e că trebuie să trăieşti pe vecie cu o crimă în cîrcă: a ta asupra ta însuţi. Aşa că nu poate fi vorba despre iertare. Lumea îl poate ierta, dar ce folos? Pentru că sărmanul Karius a făcut ceva de nerefăcut în lumea lui. Şansa lui e să treacă la budism şi să-şi spună ca asta i-a fost karma. Dacă va fi dat afară? Păi numai odată cu Klopp, al său Pygmalion. El l‑a proptit în poartă, el i-a dat aer în pînze şi vînt în plete, el i-a spus să degajeze repede şi scurt (ideea fixă şi periculoasă a construcţiei jocului cu riscuri maxime), de unde pocinogul primului gol, de unde s-a crăpat totul. Să nu-l condamnăm singur pe Karius. Adesea, unde e un criminal, e şi un complice.