Pe străzile Moscovei
Cînd Congresul american a amînat adoptarea planului Paulsen pentru contracararea efectelor crizei financiare şi economice, a evocat necesitatea de a decide în favoarea Main Street (strada pe care locuiesc oamenii) şi nu pentru Wall Street (sediul capitalului). În Rusia, deşi criza s-a manifestat, această dihotomie nu funcţionează. Pierderile au fost limitate la necazurile elitei: nu există aici un număr important de investitori şi, după dezastrul de la sfîrşitul anilor â90, oamenii au ezitat să-şi depună economiile în bănci. Bursa e dominată de capitalul străin şi de fondurile de investiţii ruseşti şi toţi aceştia "s-au grăbit spre ieşire" (The New York Times, 13 octombrie). Psihologia crizei nu s-a răspîndit şi pentru că marile reţele de televiziune controlate de putere au minimalizat sau ignorat pierderile de la Bursă, insistînd asupra realităţilor din Statele Unite şi Europa. "Căderea pieţei a scos la iveală unul dintre viciile de bază ale economiei ruseşti" - declara Christopher Weafer, strategul şef de la Banca Uralsib din Moscova. "În ultimii opt ani, preţurile la gaz şi petrol au adus 1,3 miliarde de dolari, dar aceşti bani nu au fost direcţionaţi pentru corectarea infrastructurii înapoiate a ţării. Birocraţia şi corupţia sporesc decalajul." Noul capitalism rus a trecut prin zile grele: acţiunile au scăzut cu 59,2% şi recesiunea globală n-are cum să nu ameninţe şi economia rusă bazată pe vînzarea de materii prime. O veste proastă pentru Gazprom: vinerea trecută, preţul barilului de petrol era de 78 $, puţin peste ceea ce are nevoie Kremlinul pentru finanţarea nevoilor curente. Deocamdată populaţia nu a fost întristată peste măsură cînd a aflat că Oleg Deripaska, cu o avere de 20 de miliarde de dolari înainte de declanşarea crizei, a suferit asemenea pierderi încît asociaţii lui au fost obligaţi să anunţe că îl vor susţine ca să nu se prăbuşească sub povara datoriilor. Populaţia e mîndră că Rusia şi-a recîştigat autoritatea în relaţiile cu vecinii (războiul cu Georgia) şi creşterea, fie şi modestă, a nivelului de trai a determinat un optimism care favorizează cuplul Medvedev-Putin. "Popularitatea lui Putin e legată de bani, de banii statului. Dacă aceştia vor dispărea, se vor auzi cîteva voci slabe, iar apoi protestul celor Ťumiliţi şi obidiţi» va deveni din ce în ce mai puternic" - spune Olga Kristanovskaia, proeminent sociolog. Demonstraţia de la începutul lunii octombrie, cu steaguri cu secera şi ciocanul, e la nivelul "voci slabe". Lozinci: "Să nu mai crească preţurile la alimente!", "Încă o revoluţie!", "Capitalismul = moarte!". Au fost puţini, mai mult vîrstnici, îmbrăcaţi sărăcăcios; ei au comemorat cele 150 de victime căzute, în 1993, în apărarea "Casei Albe", a Parlamentului, cînd preşedintele de atunci, Boris Elţin, l-a atacat cu tunuri. Lucrurile sînt mai complicate decît lasă să se întrevadă enunţul: apărătorii Parlamentului nu s-au pus în bătaia gloanţelor de dragul democraţiei reprezentate de instituţia celor aleşi, ci pentru a susţine revolta acestor aleşi împotriva unui preşedinte care susţinea reforma democratică a sistemului. Ca şi atunci, demonstraţia de acum era una dintre formele de supravieţuire a nostalgiei comuniste, a credinţei că trecutul mai poate reveni. Dominată de toate însemnele unei mari metropole, Moscova părea puţin impresionată de manifestaţia comunistă; doar două străzi fuseseră blocate. Nu se puteau compara cu sutele de mii de oameni - unii susţin că au fost 2 milioane - care au protestat, în 2005, împotriva deciziei autorităţilor de retragere a călătoriilor gratuite pentru pensionari şi a subvenţiilor în cash pentru construirea de locuinţe. Atunci, Putin a dat înapoi şi a dat vina pe subalterni. Conducerea Rusiei face echilibristică pe sîrma subţire de despărţire între adversarii ideologici ai capitalismului şi cei care ar trebui să fie beneficiarii lui. La Moscova, Main Street şi Wall Street (oricum s-ar numi ele) sînt încă două drumuri paralele.
