Patriarhul Pittiş

Publicat în Dilema Veche nr. 183 din 13 Aug 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Credincioşii care nu suportă dezbaterea sînt sfătuiţi să nu citească mai departe. Conţinutul poate cuprinde teze eretice şi afirmaţii hazardate care îţi fac automat rezervare la un loc în iad. Asta în ipoteza în care el există şi în altă parte decît aici, pe Pămînt. La o săptămînă distanţă, televizoarele noastre s-au umplut de cîntări. Două feluri de cîntări, aflate, cel puţin ca formă, la 1000 de ani distanţă. De la Generaţia Bizanţ şi pînă la Generaţia Beatles, înmormîntările Patriarhului şi Actorului ne-au adus aminte, pînă la urmă, unde e spiritul şi unde e forma. Veşti proaste pentru Ortodoxie: spiritul e într-un actor păcătos. Harul e la el, harul acela care îţi mişcă sufletul nu pentru că ţi-e teamă de iad şi de bătrîneţe, ci pentru că ţi-e frică să mori înainte să înţelegi viaţa. Trăirea mistică vine din versurile unor poeţi păgîni, pe care ţi-i aduci aminte datorită lui. Iar comuniunea spirituală cu semenii, atîta cît mi s-a întîmplat vreodată, o ştiu dintr-o sală de teatru, nu dintr-o biserică. "Bulandra", nu Sfinţii Constantin şi Elena. I-am cunoscut pe Pittiş şi pe Teoctist cam în acelaşi timp. Cineva m-a dus la Poezia muzicii tinere, prin 1985. O sală întunecoasă, plină-ochi cu puştani, încărcată pînă la refuz cu libertate, sufocată de muzică şi de sens. Versuri de Whitman, Lennon, chiar şi Păunescu (acel Păunescu, ediţie limitată şi revoltată din tinereţe). Muzica de la Beatles la Steve Miller Band. Bucăţele de hîrtie trimise Moţului cu cine mai ştie ce naivităţi pe care el le citea cu aerul unui Moise care tocmai a primit Tablele Legii. Cornete de hîrtie înfipte în părul lui creţ, pe care le lăsa acolo, ca semn al frăţiei cu noi, musii de pe nava Libertatea, niciodată lansată la apă... Cel puţin nu atunci, nu în anii ’80 ai adolescenţei mele. Şi totuşi, Pittiş şi alţii ca el au pregătit generaţia decreţeilor pentru contactul cu Libertatea şi Occidentul. Pittiş ne-a arătat unii altora. Ne-a făcut să înţelegem că sîntem împreună şi că ne datoram totuşi ceva. Miezul experienţei de la PMT a explodat într-o altă trăire, în 1989. Nu zic că Pittiş ar fi fost vreun disident sau organizator al vreunei revolte - propunerea lui era mai degrabă să contemplăm sistemul din exterior, cu dispreţ, decît să încercăm să ne luptăm cu el. Pittiş era un evazionist, nu un Che Guevara. Un evadat care se întoarce în puşcărie să tragă şi pe alţii după el. Un zeflemitor, nu un autor de programe. Şi totuşi, Pittiş a fost unul dintre motivele pentru care sistemul, în interior, devenea poros, cu buzunare mari de aer în care trăiau deja, în libertate, viitorii cetăţeni ai unei ţări (să zicem) libere. În aceeaşi epocă am aflat şi de Teoctist. Într-o seară de Crăciun, cînd împreună cu bunica, în casa ei de la ţară, am pus pe perete calendarul ortodox pe anul 1987. Acolo am remarcat pentru prima oară numele patriarhului cel nou: Teoctist. Atît. Nimic mai mult, nimic altceva. Nimic, nimic, nimic. Sau, staţi aşa: nu cumva acela a fost primul an în care referirea la conducătorii lumeşti a apărut şi în calendarul ăsta - cel mai răspîndit material scris al Bisericii? Acum cîteva zile, un amic îmi propunea să facem un sondaj în presă: unde merge Teoctist, în Rai sau în Iad? După o săptămînă, nici nu mai e nevoie de aşa investiţie: ştim sigur că merge în uitare, tocmai pentru că n-a atins sufletul nimănui. Pittiş în schimb, care şi el va fi uitat, rămîne cumva să mai trăiască o vreme în generaţia mea şi poate şi în cîteva cuvinte pe care le spunem copiilor cînd se fac destul de mari să înţeleagă: "E mai bine să fii liber, decît bogat. E mai bine să te uiţi, decît să cumperi. E mai bine să visezi, decît să fii visat". Nu l-am citat pe Pittiş. Dar n-aş fi putut să scriu vorbele astea fără el. Fără Nichita, Barbu, Bacovia, Cărtărescu sau Dinescu. Ei sînt preoţii generaţiei mele. O generaţie atee, care se preface acum, cu maximă ipocrizie, c-ar crede în Dumnezeu. Hai să fim serioşi! Dar nu sumbri - ne-ar bate Pittiş obrazul...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Ce este dieta FODMAP. Mihaela Bilic garantează o talie de viespe: „Secretul unui abdomen plat!”
Nutriționistul Mihaela Bilic a împărtășit publicului secretul unui abdomen plat: dieta FODMAP, un regim alimentar special conceput pentru reducerea balonării și a disconfortului digestiv.
Ecuatie matematica, foto Shutterstock  jpg
AI excelează la olimpiade de matematică, dar se împiedică la calcule simple
Modelele de inteligență artificială pot depăși oamenii la Olimpiada Internațională de Matematică, însă uneori greșesc la operații aritmetice de nivel primar, avertizează profesorul James Fergusson, specializat în cosmologie teoretică în cadrul Universității Cambridge.
putin trump jpg
Economia globală, la răscruce: negocierile Trump-Putin pot schimba echilibrul pe piețe. Ce se întâmplă în România
Economia globală se află într-un moment de răscruce, cu negocieri geopolitice volatile și fluctuații puternice pe piețele de mărfuri, care modelează în mod activ perspectivele piețelor globale.
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Două zodii sunt ocrotite de Sf. Maria. Soarta li se schimbă după 15 august, vremurile grele se duc, karma e de partea lor, iar dorințele devin realitate
Vremurile grele se risipesc, karma le zâmbește, iar dorințele devin realitate pentru Rac și Fecioară, semnele norocoase ale acestui sfârșit de vară.
Cetatea Alba Carolina Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (22) jpg
Cele mai frumoase locuri de pe Via Transilvanica. Prin ce localități trece faimoasa rută de drumeție din România
Din Bucovina până la Dunăre, Via Transilvanica se întinde pe mai mult de 1.400 de kilometri, traversând zece județe, pe poteci de munte și deal cu peisaje remarcabile, prin sate pitorești și așezări antice și medievale valoroase pentru istoria regiunii. Multe dintre ele sunt repere ale turismului.
lidl jpg
Ce secret ascund cărucioarele de la Lidl. Ce îi face pe clienți să cheltuie mai mult decât aveau în plan
De la strategia de prețuri mici la designul cărucioarelor, Lidl folosește tehnici subtile de retail psihologic care determină clienții să cumpere mai mult decât intenționează inițial.
România în Primul Război Mondial Sursa foto MApN
Cine a fost de vină pentru moartea a cel puțin jumătate de milion de români. Deciziile inconștiente și criminale în Marele Război
Primul Război Mondial a fost o povară prea grea pentru România. Cel puțin asta au demonstrat evenimentele istorice mai ales din anul 1916. Autoritățile române au aruncat țara în război, aproape cu inconștiență, fără să fie pregătite și fără să știe măcar ce le așteaptă.
Armata romana 1916  trece Carpații
14 august: Ziua în care armata română trecea Carpații, după ce a decis intrarea în Primul Război Mondial
Pe 14 august 1948, se naște poetul Lucian Avramescu. La aceeași dată, dar în 2021, se stinge marele regizor Dan Puican, primul soț al regretatei actrițe Stela Popescu.
index webp
Alertă pe litoral: Shaorma contaminată cu bacterii fecale vândută turiștilor. Ce au găsit inspectorii sanitari
Pe litoralul românesc, turiștii au fost expuși unui risc alimentar grav: porțiile de shaorma de la un restaurant au fost găsite cu bacterii fecale (enterobacterii). Autoritățile sanitare avertizează că igiena precară și manipularea greșită a alimentelor pot provoca boli severe.