S-au scris deja mii de articole despre dezorientarea lumii occidentale, silită, zilele astea, să se obișnuiască cu președintele Trump, tendințele autodistructive ale Uniunii Europene și expansiunea încrîncenată a puterilor de rangul doi de la granițele Occidentului. Sînt două școli de gîndire. Prima susține că liberalismul, înțeles ca sursă a globalizării și deschiderii, va rezista pentru că instituțiile construite după al Doilea Război Mondial sînt încă solide și pot opri avansul populismului izolaționist și meschin. Există aici și un oarecare argument irațional care susține că avansul în termeni de calitate a vieții și beneficii simbolice e mult prea mare pentru a fi aruncat pe geam la primul semn de nemulțumire. Cei care folosesc argumentul acesta preferă să vadă multe crize mici și rezolvabile, în locul uneia majore și fără soluții identificabile acum.

Raționamentul concurent și dominant e însă cel alarmist. Com­pa­rațiile cu anii ’30 abundă, iar autorii care le folosesc lasă senzația unui pasager de pe locul din dreapta al mașinii, incapabil să convingă șoferul că e o prăpastie în față. Poate nicăieri nu e mai bine sintetizată atitudinea aceasta decît în recentul volum al lui Timothy Snyder intitulat Despre tiranie. Cartea – în fapt, un pamflet un pic mai mare decît o postare de blog – e compusă dintr-o sumă de sfaturi pentru cetățeanul care vrea să apere cetatea. Cetatea înțeleasă, în cazul acesta, ca un spațiu al deschiderii, incluziunii, toleranței și colaborării.

Plecînd de la premisa că americanii nu sînt nici mai înțelepți, nici mai norocoși decît alte națiuni, Snyder folosește colapsul european din prima jumătate a secolului XX pentru a avertiza asupra riscului ca societăți care par solide să ia calea dictaturii. Un exemplu facil este ascensiunea lui Hitler. Altul, mai puțin vehiculat, este votul cehoslovacilor pentru partidul comunist după Război (38% în 1946). De altfel, în calitatea sa de istoric al Europei de Est, trimiterile la această zonă, inclusv la România, sînt frecvente. Iată cîteva dintre îndemnurile autorului, universal valabile, deși preocuparea sa evidentă ține de publicul american în era Trump:

● Nu te supune necritic voinței guvernului – Nu cred că e nimic de adăugat aici. Esența democrației într-o propoziție.

● Apără instituțiile – „Alege una de care îți pasă (un tribunal, un ziar, o lege sau un sindicat) și ia-i apărarea.“ Riscul ca instituțiile să cadă una după alta este foarte mare dacă ele nu au apărători din societatea civilă. Aici îmi permit să amintesc recentele discuții românești despre DNA și Curtea Constituțională, unde există un risc major ca, din considerente de opțiuni politice, să sfîrșim cu ambele scoase din joc.

● Fii conștient de riscul partidului unic – Aici, spre deosebire de americani, nu cred că românii nu au la ce să se raporteze. Există însă riscul, mic, e adevărat, ca neplăcerile din perioada comunistă să fie reevaluate.

● Nu uita de etica profesională – Un punct dureros inclusiv pentru România. Argumentul major al lui Snyder este că nici un regim dictatorial nu ar fi posibil fără colaborarea birocraților, a soldaților, a oamenilor de afaceri sau a avocaților. Lașitățile de breaslă fac viața ușoară pentru cei care vor să abuzeze de putere. (Apropo, am aflat cine este omul care a pus termenul de zece zile în Ordonanța 13? Ar merita măcar cunoscut, dacă nu să primească o medalie.)

● Găsește curajul să gîndești diferit și să îți susții propriile opinii – Exemplul folosit de Snyder este cel al lui Churchill, a cărui proverbială încăpățînare a dus pînă la urmă la victorie. Însă, avertizează autorul, atitudinea premierului britanic era mai degrabă în răspăr cu spiritul vremurilor. Ceea ce pare normal astăzi nu era normal atunci.

● Ai grijă de limba pe care o vorbești – Un sfat cumva surprinzător, însă el a mai fost formulat în diverse forme în trecut de Ray Bradbury sau George Orwell. Sfatul lui Snyder e să ne întoarcem către literatură, jurnalism mai lung de 140 de semne și orice altă formă de exprimare capabilă să se adreseze unor situații în care ambiguitatea morală obligă cititorul să analizeze și să tragă concluzii bazate pe argumente.

Sînt și alte sfaturi în micul volum al istoricului american. Ele privesc curajul de a participa, obligația de a veghea la viața privată văzută ca act de apărare a independenței individului și necesitatea de a privi, cum se spune îndeobște zilele acestea, „în afara bulei“. Rețin aici avertismentul conținut în capitolul care insistă că orice om care vrea să fie liber trebuie să aibă un pașaport.

La un moment dat, broșura lui Snyder cere cititorului să fie calm atunci cînd catastrofa se produce („be calm when the unthinkable arrives“). Însă simplul fapt că un astfel de volum există, numai îndemn la calm nu e. Iar succesul instantaneu al cărții arată că prin societățile noastre bîntuie un vînt rău prevestitor. E panica aceea difuză provocată de combinația absurdă de presimțiri rele și speranța că, pînă la urmă, totul va fi bine.

Însă, în lumina acestui avertisment dublat de un îndemn la luptă (civică și personală), nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva „forțele binelui“ folosesc mai multă energie pentru a combate efectele răului decît pentru a înțelege de unde vine. Tratarea simptomelor n-a fost nicio­dată egală cu tratarea bolii. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.