Noii săraci

Publicat în Dilema Veche nr. 259 din 31 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

De cînd cu criza economică, noii săraci sînt altfel. Statisticile numără persoane, familii ajunse sub nivelul minim de trai, autorităţile caută soluţii pentru stoparea unei tendinţe muşcînd din categoriile celor care pînă acum aveau servicii, asigurări medicale, mijloace decente de trai şi dorinţa de a le multiplica. Pînă în urmă cu an, tot mai mulţi dintre aceştia făceau donaţii asociaţiilor de caritate, iar acum cer ajutoare. În primul rînd sînt loviţi angajaţii cu contracte temporare de muncă, tinerii, pensionarii. Paginile economice ale marilor ziare abundă în termeni tehnici, în promisiuni de miliarde de dolari sau euro sau altceva, dar fiecare om în parte are nevoie de puţin ca să nu se scufunde. Şi la acest puţin nu are acces, nu ştie de unde să-l ia, iar cînd ajunge e prea tîrziu. La Barcelona a apărut un nou mod de locuire: un apartament e ocupat de patru prieteni pensionari. Are fiecare cîte o pensie de 500 de euro şi soluţia adoptată le permite să-şi folosească resursele pentru mîncare. Sîntem departe de investiţiile în apartamente de lux din urmă cu doar un an. În Portugalia, una din zece persoane fără domiciliu, înnoptînd în aziluri, are serviciu: cîştigă atît cît să poată face faţă altor nevoi, nu şi chiriei. Consecinţele sînt grave: omul pierde legătura cu familia, cu mediul, chiar dacă situaţia materială se poate îmbunătăţi într-un interval acceptabil, ceva din puterea individului e definitiv pierdut. La Muntele de Pietate de la Paris, responsabilul cu microcreditele personale evocă un fenomen fără precedent: "Oameni care trăiau pînă acum relativ îmbelşugat constată că nu mai pot să facă faţă. Dacă sînt proprietari, nu izbutesc să vîndă casa, ale cărei rate, de altfel, nu le-au achitat integral. Brusc, se văd în situaţia de a vinde bijuteriile de familie, amintirile, nu obţin mare lucru pe ele, dar pot să se descurce pînă la sfîrşitul lunii". În Statele Unite, majoritatea salariaţilor (şi membrii familiilor lor) pierd beneficiile poliţei de asigurare pentru sănătate, de îndată ce devin şomeri sau compania dă faliment. The New York Times relatează povestea unei tinere femei gravide: după ce a aflat că i-a încetat contractul de muncă, a alergat la moaşă şi a rugat-o să declanşeze procedurile pentru o naştere prematură, sperînd să prindă ultimele zile ale asigurării medicale. Compania de asigurări a refuzat să plătească, aşa că tînăra mamă e datoare 17.000 de dolari. Printre foştii beneficiari ai salariilor anuale din şase cifre, şomajul este în creştere şi reinserţia lor se produce cu mari dificultăţi. Foştii directori executivi se organizează în grupuri, nu doar ca să plîngă unul pe umărul celuilalt, ci şi pentru a găsi în comun soluţii. Unul dintre ei a obţinut în iarna aceasta jumătate de normă la curăţatul zăpezii: avea nevoie de cash ca să-şi plătească facturile. Cei care nu şi-au pierdut încă serviciul ar accepta o micşorare a salariului sau o diminuare a responsabilităţilor. Nu e ocolită nici o soluţie: şedinţe la psihiatru, lumînări la icoana Fecioarei din Guadalupe. În Elveţia, un activist de la magazinul Caritas (alimente cu preţ redus) povesteşte că "sînt persoane cărora le e ruşine să ne treacă pragul. Sînt bine îmbrăcate, dar n-au bani. Am văzut odată o tînără plîngînd de foame". Desigur, e imposibil de cerut planurilor guvernamentale anticriză din ţări cu situaţii atît de diferite să producă soluţii acceptabile pentru destinele prinse într-o catastrofă pe care n-au provocat-o şi pentru care n-au fost pregătite. Li se poate cere să acţioneze în ritmul impus de situaţiile de urgenţă, să corecteze din mers erorile, să fie purtătorii speranţei şi ai creativităţii. Li se poate cere să le pese, să le pese de oamenii care nu le seamănă: e adevărat, ei votează o dată la patru ani, dar mănîncă în fiecare zi şi n-ar prea vrea să moară înainte de a le veni rîndul.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

Primarul Ionuț Pucheanu
Un primar PSD critică planul Guvernului de reducere a personalului din primării: „Când vii cu un șablon otova așa, vor apărea inechitățile”
Primarul Galațiului și vicepreședintele PSD, Ionuț Pucheanu, a declarat miercuri, 13 august, că în loc să taie „otova” posturi din administrațiile locale, Guvernul condus de Ilie Bolojan ar trebui să reducă personalul din ministere și agenții.
inelgeorgina jpg
telefoane mobile contrafacute foto politia de frontiera jpg
Aproape 500 de telefoane contrafăcute, descoperite de poliţiştii de frontieră la Nădlac
Polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit aproape 500 de telefoane mobile contrafăcute în mașina unui român. Valoarea bunurilor depășește 3 milioane de lei.
Kalitsounia  Sursa foto shutterstock 2040007535 jpg
Kalitsounia, desertul grecesc care îți cucerește familia!
Crocante la exterior şi cremoase în interior, micile gustări cu brânză şi miere numite Kalitsounia sunt asociate cu insula Creta. Află secretele preparării lor şi oferă-le celor dragi un răsfăţ care să le amintească de vacanţă!
Un palestinian stă cu copii în jurul focului în curtea unei şcoli ONU în oraşul Gaza FOTO AP
„Foametea se desfășoară sub ochii noștri”. 19 țări din UE condamnă regulile „restrictive” impuse de Israel pentru ajutorul acordat în Gaza. România nu se numără printre ele
Regulile impuse de Israel organizațiilor neguvernamentale care acordă ajutor umanitar vor agrava suferința din Gaza, au avertizat miniștrii de externe din 19 țări ale UE într-o declarație comună semnată marți. România nu a semnat documentul.
lugosi dracula jpg
De la mit românesc la atracție turcească. Cum exploatează Turcia legenda lui Dracula
Circulă numeroase povești despre faptul că Vlad Țepeș, domnitorul istoric care a inspirat legenda lui Dracula, ar fi fost ținut prizonier într-o închisoare din Turcia, după ce a fost capturat de unguri în timp ce căuta sprijin la Matia Corvin. Castelul despre care se spune că ar fi adăpostit „închis
202205 1 serfs working the land FEATURED jpg
Cum au ajuns țăranii să fie subiect de batjocură? Răspunsuri medievale la clișee actuale!
Ne putem imagina că recruții din secolul al XIV-lea, trimiși să păzească plajele Angliei în timpul iernii englezești, nu erau prea mulțumiți să fie considerați „cei care muncesc”. La fel, nici țăranii care negociau cu stăpânul lor să le ofere prânzul în zilele când lucrau pământul acestuia, sau spăl
0 bGxTG3nYEvD9Uxo2 png
Cele douăsprezece tipuri medievale de bețiv, în viziunea poetului Oswald von Wolkenstein
Poetul medieval Oswald von Wolkenstein știa bine cum stă treaba cu ulciorul de vin — și cu multiplele personalități pe care le putea dezlănțui. Într-un poem plin de viață, el a catalogat douăsprezece tipuri de bețiv prea bine cunos
zodii, foto shutterstock jpg
Începând cu 19 august, două zodii vor simți protecția unui înger păzitor. Fericirea le bate la ușă și vor avea cele mai bune luni din viața lor. Norocul le „urmărește” până la final de 2025
Începând cu 19 august 2025, astrele pregătesc o perioadă cu totul specială pentru două zodii privilegiate. Este momentul în care viața lor va lua o turnură pozitivă, iar fericirea, împlinirea și succesul le vor însoți pas cu pas.