Navetiștii de Bruxelles
"C’est un scandal, ça" " încheie taximetristul. E magrebian, fusese profesor la el în ţară. A venit la Bruxelles în urmă cu vreo 15 ani şi, de atunci, e taximetrist. Pornisem conversaţia de la o replică nevinovată. Autorizaţia lui de funcţionare (afişată împreună cu tariful pe spătarul unuia dintre scaunele din faţă) era semnată Maria Ionescu. Doamna lucrează la primăria din Bruxelles şi, se vede treaba, eliberează licenţele taximetriştilor din oraş. Profesorul din nordul Africii mă întreabă dacă sînt şi eu român, ca doamna Ionescu. Îi confirm. Ştie cîte ceva despre ţara mea. Cu o lună în urmă cunoscuse o delegaţie venită la Bruxelles cu treburi. Au devenit cumva amici, au ieşit în oraş. Păstrase o amintire plăcută despre români. Oameni sofisticaţi, plimbaţi prin lume, cosmopoliţi. Cei mai mulţi erau bucureşteni, oameni de minister, din ce am dedus. Avea un singur of, taximetristul. Primarul. Da, în delegaţie era şi primarul unui oraş din Delta Dunării. Fuseseră în anul acela inundaţii teribile şi primarul venise, însoţit de oamenii de la minister, să solicite niscai fonduri de la Comisie, pentru reconstrucţie. Iniţial, taximetristul nu s-a mirat prea tare. Multă lume vine la Bruxelles pentru a căpăta fonduri. Spanioli, portughezi, nemţi, italieni, irlandezi îşi încrucişează proiectele şi influenţa întru nobilul scop de a atrage spre casă ceva fonduri comunitare. Nu, nu asta îl iritase pe taximetrist. Pare-se însă că, la o cină în Grand Place, primarul a început să îi povestească (arătînd şi fotografii) ce minune naturală este Delta Dunării. Cît stuf, cît păsăret, ce de specii de peşti. Magrebianul îmi mărturisea că, la acea întîlnire, a tras următoarele concluzii: în primul rînd, că îşi va face un concediu în Deltă. A doua concluzie a lui era, de fapt, o nedumerire. "Cum, domnule, cînd eşti primarul principalei aşezări turistice şi poţi avea fantastice surse de venit din turism, tu vii cu mîna întinsă la amărîţii ăştia de la Comisie?" Omul nu pricepea de ce Tulcea nu are venituri proprii uriaşe. De ce trebuie bani europeni unui asemenea oraş. De ce s-a "milogit" primarul la nişte conţopişti multinaţionali pentru un pumn de euro. "C’est un vrai scandal, ça" " repetă el a încheiere. Deduc (şi) rîca taximetristului la adresa funcţionarilor de la Instituţii. Localnicii, fie ei venetici din Magreb, sînt uşor iritaţi de traficul imposibil, de creşterea chiriilor, de şantierele aducătoare de praf şi haos pietonal. Condiţia de "Capitală neoficială a Europei" a adus şi necazuri, nu numai prosperitate. E drept că mai mult de jumătate din cursele de taxi din oraş aparţin navetiştilor la Instituţii, aşa că măcar taximetriştii să facă bine să nu se mai plîngă. Navetiştii se recunosc uşor. În zona Place Schuman-rue de la Loi, trecătorul standard are în dotare, obligatoriu, aşa-numitul "căţel", adică valijoara pe roţi, croită la dimensiunea compartimentului de bagaje din cabina avionului. Navetistul este reprezentant al unei regiuni, al unei industrii, al vreunui minister, al unui ONG. Se duce la Comitetul X sau la Comisia Y, are o întîlnire cu oficialul Z. Discută o strategie multianuală, un proiect de buget, o politică sectorială de care este direct interesat. Sînt şi de-ai noştri printre ei. Cursele TAROM de Bruxelles (două la număr în fiecare zi) sînt ocupate, în covîrşitoare majoritate, de acelaşi tip de călători. Membri ai Parlamentului European, oficiali guvernamentali, angajaţi ai Comisiei sau Parlamentului. În avionul de dimineaţă, te uiţi ce face fiecare. Unii stau cu nasul în laptopuri. Dacă te plimbi pe culoar şi tragi cu ochiul, vezi nesfîrşite pdf-uri, grafice, tabele. Alţii stau cu nasul în cîte o carte. În general, lecturi interesante. Sociologie, politologie, istorie. Unii mai fac schimb de informaţii despre rue Neuve şi magazinele de acolo. Alţii îl bîrfesc pe nu ştiu care şef de cabinet, italian, care a pus gînd rău unuia de la relaţii cu presa, bulgar de felul lui. În conversaţie mai apar subiecte legate de politichia internă. Vag. Domină, mai degrabă, un spirit "ecumenic", dincolo de vrăjbile mediatizate de televiziunile de ştiri. Mai puţin de un sfert citesc presa gratuită care se distribuie din partea TAROM-ului. Cîteodată, în avion sînt şi "cei de la COR", adică primari, şefi de Consilii Judeţene şi oameni din Agenţiile de Dezvoltare. Ei se duc la Comitetul Regiunilor. În general, au bagaje voluminoase, pline cu broşuri, CD-uri, prospecte şi pliante. Ei se mai bagă în vorbă cu oamenii de la minister sau cu vedetele eurodeputaţi. Fac schimb de cărţi de vizită, îşi pledează temele locale şi/sau agendele personale. A treia categorie, cea a angajaţilor români din instituţii, nu este chiar uşor de identificat. Mai citesc o revistă, mai ascultă o muzică în căşti sau privesc absent prin hublou. Se gîndesc probabil la alt apartament, mai în centru, mai aproape de Schuman, la programarea şedinţelor de comisie de săptămîna asta, la doctoratul din ţară care le mănîncă tot timpul. Se hotărăsc să găsească grădiniţă pentru copil şi să aibă o (nouă) discuţie cu soţul/soţia referitor la un eventual serviciu. Pentru ei, Parlamentul sau Comisia reprezintă un angajator sigur (şi relativ generos) pe timpul crizei economice. Lipsesc mulţi români din cursele de Bruxelles. Navetiştii într-acolo ar trebui să fie mult mai mulţi. În primul rînd, zic eu, lipsesc ziariştii. Nu cei abonaţi la delegaţiile prezidenţiale şi care călătoresc cu avionul de protocol. Din cursele TAROM lipsesc reporterii obişnuiti care să se ducă pînă la Bruxelles pentru un reportaj despre politicile de mediu sau pentru un interviu cu vreun şef de cabinet sau comisar. Veţi spune că, în epoca Internetului, astea se fac de la Bucureşti, că nu mai e nevoie să baţi drumul pînă acolo. Voi răspunde că nu poţi scrie despre politicile comunitare fără să intri (măcar o dată) în instituţiile comunitare. Şi voi adăuga, răutăcios, că e-mail-ul îmi pare mai degrabă moartea comunicării decît progresul ei. Mai grav îmi pare că, dintre navetiştii de Bruxelles, lipsesc reprezentanţii "grupurilor de interese". Există excepţii, sînt cîţiva, dar prea firavi la număr şi calitate. Industriile, sindicatele, ong-urile, interesele locale sînt încă mult prea puţin prezente pe la Instituţii. Cred că, pe măsură ce TAROM-ul se va umple şi cu ei, perplexitatea taximetristului-profesor magrebian va rămîne doar o anecdotă din trecut.