Nagorno-Karabah

Pe gardul bisericii armenești din București, un banner uriaș transmite universului solidaritatea comunității din România cu armenii din Caucaz. Tot acolo se poate vedea fotografia unui copil pe un pat de spital, înduioșătoare și, în același timp, forțată. Dacă deschid Facebook, îl descopăr pe Serj Tankian – solistul trupei System of a Down – angajat într-o activitate frenetică de popularizare a punctelor de vedere ale Erevanului. De cînd îl urmăresc, de ani de zile, niciodată nu a fost atît de prezent și de insistent. Pe Twitter, familia Kardashian face la fel. Mai mult, anunță că donează sume importante de bani unui fond pentru sprijinirea armenilor care suferă de pe urma conflictului cu Azerbaidjanul. Kim Kardashian West a cerut și urmăritorilor ei să facă la fel. Ea singură are aproape 70 de milioane de persoane care ii citesc feed-ul. În spațiu privat, pe un grup de WhatsApp, rămășiță a unei călătorii prin America, toți membrii îi cer armeanului să aibă grijă de sine și de familia sa.

Dincolo de drone, tancuri și gloanțe, conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan are ca miză și teritoriul simbolic al emoțiilor. Iar liniile de separație sînt multe. În vest, Armenia cîștigă. În Orient însă, mai mult sau mai puțin deschis, discuția tinde să devină una despre musulmani vs creștini. Acolo cîștigă azerii. Și turcii. Turcia este un actor activ în conflict, iar armenii spun oricui vrea să asculte că Ankara a oferit azerilor sprijin logistic și militar, inclusiv sub forma importului de luptători din Siria. Unii dintre ei au pierit deja sub tirul armean, alții dau interviuri confuze în care explică că sînt acolo pentru a cîștiga niște bani. Disperarea e întotdeauna un argument pentru recrutare.

Pe teren e neclar. Nu există răspuns nici măcar la întrebarea privind inițiatorii acestui  ultim episod de război. Majoritatea experiților înclină spre Azerbaidjan, însă opinia nu e universală. Cert este că Nagorno-Karabah, teritoriul disputat de cele două state, aparține legal azerilor. Majoritatea populației însă este armeană și sînt zeci de ani de cînd guvernele de la Baku nu mai au nici un cuvînt de spus acolo. Armenii au inventat un soi de stat-marionetă, dependent de Erevan și recunoscut doar de alte teritorii care se maimuțăresc pe scena internațională pretinzînd că funcționează ca țări de sine stătătoare. Transnistria e unul dintre ele.

Numeroase state recunoscute au cerut înlocuirea conflictului cu negocieri. În cele din urmă, cu mijlocirea Rusiei, pe 10 octombrie s-a ajuns la un armistițiu pe care ambele părți îl respectă doar vag. Oamenii continuă să moară sau să sufere răni oribile, însă ritmul în care lucrurile astea se întîmplă a mai scăzut.

Nu a scăpat neobservată însă tăcerea Casei Albe. Chiar dacă în orașele americane au avut loc manifestații de solidaritate cu armenii, președintele Trump a preferat să privească în altă parte. Atitudinea a fost pusă pe seama relației apropiate dintre Trump și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Argumente pentru interpretarea asta ar fi, și ele sînt documentate bine în diversele cărți de memorii pe care le publică foștii colaboratori ai președintelui american. Însă nu este exclusă nici varianta în care Donald Trump nu vrea, pur și simplu, să se amestece într-un conflict de pe urma căruia nu ar avea nimic de cîștigat. De-a lungul mandatului său, Trump și-a făcut un titlu de glorie din a retrage America din discuții în care nu există un cîștig cuantificabil. 

Grație numeroasei și activei diaspore armene, implicării rusești și neo-otomanismului lui Erdogan, conflictul din Caucaz ține prima pagină a presei internaționale și, cumva paradoxal, această presiune încrucișată poate contribui la încetarea dialogului cu drone și tancuri. O sumă de alte conflicte, măcar la fel de oribile, nu au șansa de a fi tratate cu aceeași unitate de măsură. Yemen sau Mali sînt două dintre ele.

Este puțin probabil ca în viitorul previzibil să se găsească o soluție pentru conflictul din Nagorno-Karabah.  Armenii nu vor ceda teritoriul luat de la vecinii azeri, azerii înțeleg că e irațional să insiste militar împotriva unei Armenii din spatele căreia se ridică umbra tăcut-amenințătoare a Rusiei, iar actorii internaționali nu au nici voința și nici mijloacele pentru a forța vreunul dintre combatanți să cedeze.

Cînd se va trage linie, foarte probabil aceste zile vor fi consemnate ca încă un episod dintr-un serial care lasă în urmă morți și răniți ce vor fi puși în panteonuri naționale pe frontispiciul cărora nimeni nu va scrie că e vorba de temple dedicate jertfelor involuntare și inutile.

În liniștea dintre episoade, Kim Kardashian va mai vinde niște cosmetice. Viața merge mai departe. Iar cît citim știrile putem pune în playlist niște Einstuerzende Neubaten. Au o piesă melancolică ce se numește, cum altfel, „Nagorny Karabakh“. 

Teodor Tiţă poate fi găsit și la twitter.com/jaunetom.