Lucrurile au început să devină tot mai tulburi la PSD, iar siguranța de altădată a domnului Liviu Dragnea e, parcă, mai puțin solidă și mai puțin vizibilă. După un an de zile de conducere autoritară lipsită de prea multe subtilități, organismul partidului are un soi de reacție-recul și pare să se trezească.

Diverși lideri locali ai partidului, împreună cu premierul Tudose, dau semne de autonomie. Un simptom aproape stu-pefiant pentru dl Dragnea, care ur-mărește cum proiectul său de acaparare a autorității și, mai ales, a resurselor publice începe să crape pe la colțuri. I-ar fi plăcut lui Liviu Dragnea să creadă că astfel de sentimente nefericite au fost eradicate după actul de forță de astă-vară, cînd Guvernul Grindeanu a fost demis prin moțiune de cenzură. Nu e cazul.

O explicație parțială vine din lăcomia și graba cu care cercul restrîns din jurul președintelui PSD s-a aruncat asupra puterii. Comportamentul lor a fost similar cu acela al noilor îmbogățiți care, imediat ce își permit, își cumpără o mașină decapotabilă pe care o parchează mîndri în fața blocului, ignorînd restanțele la întreținere și telefoanele de la rude.

Altfel spus, cei mai afectați au fost chiar pesediștii care au visat la o împărțire cît de cît echitabilă a beneficiilor puterii. Fascinați de hotărîrea și eficiența cu care a acționat dl Dragnea încă de dinainte de debarcarea lui Victor Ponta, liderii locali ai PSD și-au suspendat rațiunea și și-au pus soarta în mîinile Liderului. Acum descoperă jenați că abandonul tăcut, în speranța accesului neîngrădit la peștera lui Ali Baba, n-a fost chiar cel mai înțelept lucru.

O mostră:

„Pas cu pas, partidul nostru a acceptat suspendarea democrației interne, iar acest lucru a fost o eroare pe care trebuie să ne-o asumăm;

 PSD și-a demis propriul guvern prin moțiune de cenzură;

 decizii economice majore, precum impozitul pe gospodărie, au fost anunțate și apoi abandonate;

 fluiditatea schimbării în funcțiile mi-nis-teriale este prea mare pentru ca un gu-vern să poată cu adevărat performa;

nu toți cei care au devenit miniștri erau cunoscuți în partid sau recunoscuți profesional în domeniile respective pentru a merita un loc în guvern ș.a.;

Toate aceste erori slăbesc încrederea ce-tățenilor în partidul nostru, iar cauza principală este tocmai șubrezirea de-mocrației interne. Credibilitatea și eficiența guvernării le putem cîștiga doar prin renașterea democrației interne, prin dialog onest, transparență și responsabilitate.

Primul pas este să considerăm legitime și opiniile cu care nu sîntem de acord, să abandonăm iluzia falselor unanimități.“

Cuvinte dureroase pentru Liviu Dragnea. „Falsele unanimități“ despre care vorbește Nicolae Bădălău, președintele executiv al PSD (funcție deținută odinioară de Adrian Năstase), se referă nu numai la deciziile de zi cu zi ale partidului, ci mai ales la alegerea lui Liviu Dragnea în cadrul unui semiridicol proces de alegeri interne cu un singur candidat la care au votat cîteva sute de mii de membri.

Alte cuvinte neplăcute pentru pre-șe-din-tele PSD vin de la diverși membri de partid, vechi și fără istorie de trasesim politic. Aceștia din urmă observă, uneori amar, alteori amuzați sau nervoși, că partidul a fost confiscat de tot felul de personaje venite pe filiera PD sau, mai trist, a PRM. Partidul dominat altădată de operatori politici loiali a devenit un fel de arcă a oportuniștilor care nu mai lasă loc de devenire nimănui. În treacăt fie spus, ultimul candidat la o funcție de ministru al cărui nume se vehiculează după demisia Doinei Pană era acum trei ani ani membru PNL.

Iar, indiferent de opțiunile politice, indiferent de perspectivă și gusturi, nici măcar cel mai fidel și dedicat pesedist nu poate să nu observe ce cădere constantă suferă partidul care în zece ani a trecut de la Mircea Geoană la Liviu Dragnea și de la Miron Mitrea la Codrin Ștefănescu.

Teoretic, ceea ce cer adversarii interni ai lui Liviu Dragnea e o soluție decentă politic. Pe scurt, se dorește înlocuirea Führerprinzip-ului cu o conducere colegială care să folosească compromisul ca metodă de lucru. Conflictele interne ar fi negociate, beneficiile împărțite, iar relația cu exteriorul mai puțin pasiv-agresivă.

În practică însă, o victorie a opoziției interne nu înseamnă decît un pas înainte în procesul de degradare a PSD. O privire atentă la adversarii lui Liviu Dragnea ne arată că avem de-a face cu un soi de conspirație a piticilor invidioși. Mulți liviudragnea mici care vor să îl înlăture pe Liviu Dragnea cel mare. Cunoscînd PSD, aș putea spune că un astfel de proiect nu va reuși niciodată.

Sigur că dl Dragnea va pleca sau va fi plecat din fruntea partidului la un moment dat. Însă locul său va fi luat de altcineva care va face probabil aceleași greșeli sau unele mai grave. O persoană, nu un colectiv. După mai multe încercări eșuate, PSD a abandonat pretenția că este o organizație politică modernă. În PSD nu există o dezbatere reală despre temele majore din societate. PSD n are opinii clare despre mai nimic. Emite uneori clișee și cam atît. Deciziile se iau fără un studiu prealabil, haiducește, apoi se contemplă dezastrul. O spune chiar dl Bădălău mai sus.

Partidul e preocupat de comunicare și comunică toxic, otrăvind spațiul public cu nepăsare și fiind incapabil să calculeze daunele. Există acolo doar o preocupare obsesivă pentru împărțirea resurselor publice și cam atît. Nimic serios despre sărăcie, despre soarta Europei sau despre România de peste zece ani. E cel mai mare partid al țării și totuși membrii săi se comportă ca o forță de ocupație.

PSD are nevoie de un moment zero, iar revoluția Bădălău – Tudose nu e acela. Acela e doar un episod din serialul deja obositor al avansului României spre idiocrație. Iar cel mai trist lucru mi se pare faptul că oameni, altfel raționali, aplaudă încîntați opoziția internă și „curajul“ premierului. Aceiași oameni care se entuziasmau acum o jumătate de an la curajul lui Sorin Grindeanu pentru ca doar cîteva luni mai tîrziu să descopere că dl Grindeanu a fost parcat de însuși Liviu Dragnea într-o poziție confortabilă în fruntea ANCOM. La fel ca Tudose și Bădălău azi, Grindeanu apăra, la rîndu-i, tot felul de principii. A renunțat repede, iar PSD e tot acolo. Amoral, cinic și cu mentalitate de hoardă.

Să iei în serios conflictul din PSD și să consideri că există o diferență semnificativă între cele două tabere mi se pare greșit și dăunător. Înseamnă să accepți mize mici și ținte false. Și mai înseamnă o investiție sentimentală care face orice discuție ulterioară inutilă. Înțeleg prin asta că domnii Dragnea, Tudose și restul sînt manifestări ale unei maladii grave și prea puțin studiate. Nu sînt maladia însăși. Poți să consideri că Dragnea e răul absolut, dar ești sigur că dispariția lui rezolvă lucrurile? Încercați să vă închipuiți un PSD condus de Lia Olguța Vasilescu sau de Codrin Ștefănescu. Curat progres. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.