Mită pentru talibani?

Publicat în Dilema Veche nr. 267 din 27 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Criza economică ocupă spectrul atenţiei publice acum. Este absolut firesc " sînt în joc locurile de muncă a sute de mii de oameni şi averile, mari sau mici, ale multora dintre noi. Totuşi, istoria se scrie şi în notele de subsol ale ziarelor, iar lipsa veştilor din Afganistan din paginile ziarelor noastre nu înseamnă deloc că războiul de acolo este cîştigat de forţele NATO. Vechea vorbă no news, good news nu se aplică deloc în acest caz. Dimpotrivă, războiul care făcea prima pagină acum cîţiva ani şi abia mai prinde o notiţă la "Externe" acum nu merge bine deloc. O statistică recentă arată că numărul militarilor NATO ucişi în primele două luni ale anului 2009 este de două ori mai mare decît al celor ucişi în primele două luni ale anului 2008. Talibanii sînt tot mai agresivi şi mai bine organizaţi, deşi un sondaj recent arată că nu au deloc susţinere populară: doar 5% dintre afgani îi susţin, în vreme ce 60% îşi doresc un Afganistan fără talibani. Încercînd să găsească cea mai bună soluţie, preşedintele Obama întîrzie cu anunţarea noii strategii americane în Afganistan. Unul dintre motivele acestei întîrzieri este că, între consilierii şi experţii chemaţi să valideze strategia Obama, au apărut serioase disensiuni. Subiectul aflat în dispută se referă la propunerea de a "mitui" importanţi lideri talibani socotiţi mai moderaţi pentru a abandona rezistenţa militară sau, mai mult, pentru a trece de partea trupelor NATO şi armatei afgane. O bună parte a experţilor americani din jurul preşedintelui Obama susţin că un asemenea demers ar fi extrem de util în context. Se invocă precedentul irakian, caz în care SUA au asigurat o plată lunară de ordinul sutelor de dolari pe lună unor lideri sunniţi care au prestat util în favoarea armatei americane. Încă experţii militari din jurul Condolleezzei Rice evaluau că doar 10% dintre liderii insurgenţei irakiene sînt motivaţi religios, în vreme ce 70% aveau motivaţii financiare pentru acţiunile lor. Cei care se opun invocă, deopotrivă, argumente de ordin moral (America nu poate plăti luptători care au mîinile pătate de sîngele militarilor americani), dar şi de eficienţă (situaţiile irakiene nu sînt relevante în Afganistan pentru că talibanii cîştigă oricum enorm de mulţi bani din culturile de mac). Mai mult, consilieri apropiaţi lui Obama par să considere că "mituirea" talibanilor seamănă cu recunoaşterea unei înfrîngeri sau, în cel mai bun caz, cu recunoaşterea că SUA nu au alte mijloace de a domoli acţiuni teroriste decît aceea de a plăti pe terorişti. Semnalul politic ar fi, în evaluarea acestor consilieri citaţi "pe surse" de diverse publicaţii americane, catastrofal. Reamintesc că, relativ recent, două dintre cele mai influente voci pentru gîndirea strategică americană, foştii consilieri prezidenţali pentru securitate Zbigniew Brzezinki şi Brent Scowcroft, afirmau public într-o convorbire, devenită carte, că şansele pentru o victorie în Afganistan sînt minime. Decizia, dar şi răspunderea vor aparţine, evident, preşedintelui Obama care cîntăreşte serios argumentele celor două părţi ale acestei dispute. În orice caz, succesul trupelor NATO în Afganistan mai poate fi asigurat numai printr-o mobilizare masivă a resurselor Occidentului. Obama a anunţat în timpul campaniei electorale că intenţia sa este aceea de a retrage treptat trupele americane din Irak şi suplimentarea prezenţei militare în Afganistan. În plus, tot în campania electorală, Obama a spus că va şti să-i convingă pe aliaţii europeni din NATO să suplimenteze, la rîndul lor, efortul de război în Afganistan. Obama a spus limpede că, în viziunea sa, adevăratul război cu terorismul se desfăşoară în Afganistan, şi nu în alte părţi, iar hotărîrea sa de a cîştiga acest război părea indestructibilă. Prin urmare, preşedintele Obama se poate socoti perfect legitimat de poporul american să-şi ducă la îndeplinire intenţiile strategice. Mai mult, votul americanilor şi aplauzele internaţionale unanime care i-au însoţit victoria electorală îl obligă pe Obama să mişte lucrurile în această direcţie. Militarii americani cred în vechea lecţie a războiului care spune că victoria este, de cele mai multe ori, decisă de numărul soldaţilor aflaţi pe front. Armata care are mai mulţi soldaţi învinge, de regulă. Militarii americani au spus mereu că efectivul trupelor în Afganistan este insuficient, iar realocarea resurselor militare americane spre teatrele de luptă cu talibanii le dă mari speranţe. Totuşi, contextul politic afgan e dificil. Cu un Hamid Karzai în relaţii tot mai reci cu Washington-ul, cu o orientare evidentă a responsabililor americani spre liderii locali " atît de complicaţi în loialităţi şi opţiuni ", cu o armată afgană departe de a fi în stare să opună măcar o rezistenţă plauzibilă (se preconizează că, în actualul ritm de dezvoltare al armatei afgane, aceasta va fi capabilă să se opună talibanilor abia în 2016), lumea întreagă aşteaptă cu înfrigurare deciziile noii administraţii americane. Sigur, SUA rămîn principalul jucător strategic în Afganistan, dar sarcina crucială a cîştigării acestui război ne aparţine tuturor.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Riscurile alcoolului la plajă: deshidratare, leșin, accident vascular, înec. Cum să bei prudent, dacă nu te poți abține
Deși e tentant și poate părea distractiv, consumul de alcool în apropierea apei și sub un soare arzător vine cu unele riscuri reale de siguranță. Yahoo Life a publicat sfaturile unor experții în sănătate pentru a evita deshidratarea, bolile cauzate de căldură și accidentele.
image
Un cunoscut economist român oferă un premiu de 100.000 de euro, cu o singură condiție. „Vi-i dau eu, mă angajez aici”
Economistul Andrei Caramitru se angajează să ofere un premiu de 100.000 de euro. Există însă și o condiție importantă pusă celor care ar vrea să se bucure de acești bani.
image
Ce ne spun accidentările repetate ale lui Halep: doctorul Alin Popescu a explicat cazul Simonei ca la carte EXCLUSIV
Accidentările repetate cu care se confruntă Simona Halep sunt des întâlnite în cazul sportivilor care revin în competiții după absențe îndelungate.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.