Probabil cea mai mare pierdere pe care o suferă zilele acestea PSD este dispariția cu rapiditate a percepției că poate guverna decent chiar și plutind în zona sa obișnuită de faliment moral. Dacă ne uităm în urmă, vedem că, începînd cu anii 2000, guvernele PSD au livrat creștere economică uneori în ritmuri imposibil de atins pentru țări mai dezvoltate. Campion este cabinetul Năstase, care a preluat la începutul mandatului un PIB de 45 de miliarde de euro și a predat coaliției care i-a urmat un PIB de 61 de miliarde. În doar patru ani de zile. La fel și „cel mai cinstit guvern“. Mă refer, evident, la cel condus de dl Ponta. Creștere permanentă dublată de măsuri atît de liberale încît liberalii nominali au sfîrșit absolut năuciți și fără direcție atunci cînd au încercat să își reformuleze identitatea după ce au participat senini la hibridul toxic numit USL.

Sigur, nu este exclusiv meritul PSD, însă e greu să nu recunoști un oarecare pragmatism non-ideologic care i-a făcut pe trimișii partidului la vîrful administrației să dea dovadă de o anume reținere în a arunca trenul de pe șine.

Situația asta pare să se schimbe odată cu instalarea actualului cabinet. Semnalele care vin dinspre Ministerul de Finanțe, și nu numai, arată o derivă a guvernului. Incapabil deocamdată să colecteze venituri la nivelul prognozat și preocupat să stingă tot felul de incendii politice, actualul guvern pare mai degrabă speriat de sarcina pe care o are de îndeplinit. Peisajul este completat și de anunțul recent privind remanierea unui număr semnificativ de miniștri la nici trei luni de la instalarea lor în funcție. Dacă ar fi să fac un pariu, aș zice că portarii și secretarele din ministerele vizate au văzut invitați care au stat mai mult în biroul de ministru decît cei patru care au fost forțați să își părăsească posturile sau au decis că au lucruri mai bune de făcut decît să stea la aceeași masă cu premierul.

În completarea pozei de mai sus, aș aminti paranoia în care se scaldă guvernul. De-abia la venirea primăverii i s-a permis premierului să își numească un purtător de cuvînt, iar anecdotica ce înconjoară miniștrii vorbește despre nevoia de aprobări de la cel mai înalt nivel de partid pentru banale întîlniri cu jurnaliștii. Aprobări care, uneori, întîrzie cu săptămînile sau nu vin niciodată. Altfel, „erorile de comunicare“ se succed într-un ritm năucitor și aproape ridicol. Intervențiile halucinante ale ministrului Agriculturii, OUG 13, anunțul (corectat ulterior) privind dublarea salariilor și altele mai mici, dar semnificative, desenează o imagine de nesiguranță și bîj-bîială care ar trebui să îngrijoreze măcar la fel de mult pe cît îngrijorează asaltul asupra Justiției.

Am mai menționat în acest spațiu tranzacția pe care o propune PSD întotdeauna cînd ajunge la guvernare: „oferim stabilitate la schimb cu dreptul nelimitat la îmbogățire al unei clase restrînse de indivizi apropiați cercurilor partidului“. Ei bine, zilele astea, pînă și o asemenea tranzacție este în pericol. Sînt deja suficiente voci care avertizează că România s-a înscris pe un traseu la capătul căruia se vede dezastrul. Nu neapărat cheltuielile cu salarii sau beneficii pentru angajații din sectorul public sînt cea mai mare problemă, cît absența oricător măsuri care să justifice astfel de decizii prin creșterea productivității și eficienței actului administrativ.

Riscul pentru România este major, iar pentru PSD, în forma lui actuală, este fatal. Sigur, în afara membrilor de partid și a simpatizanților, soarta PSD ar trebui să ne fie indiferentă. Însă cîtă vreme alternativele sînt slabe și incoerente, devine relevant pentru întreaga societate ce se întîmplă cu acest partid. Mă văd obligat să îi dau dreptate fostului premier Ponta, care remarcă des în ultima vreme cum guvernul are vreo patru piloți și nici unul nu are control pe manșă. PSD are nevoie urgentă de clarificarea mecanismului de decizie în actul administrativ și de separarea puterilor între administratori și politicieni.

Dl Liviu Dragnea a dovedit în doar cîteva luni că poate produce pagube mai mari decît orice estimare prealabilă, iar stilul său de conducere este invalidat de aproape fiecare știre ce vine despre Guvern. La rîndul său, Sorin Grindeanu trebuie să pună mîna pe manșă și să își caute prin vocabular cuvîntul „nu“. Antenumitul cuvînt poate fi folosit la numirea miniștrilor, la inițiative de politici publice nediscutate în Guvern și la blocarea de proiecte de lege în Parlament atunci cînd e cazul. Grindeanu a avut norocul (sau ghinionul, depinde de unde vă uitați) să avanseze brusc pe scara ierarhică. Cîtă vreme va mai ocupa funcția aceasta, cu sau fără voia domnului Dragnea, premierul e obligat să dovedească nu numai idei propriii și capacitate de acțiune, ci și curajul necesar pentru a dovedi că merită să supraviețuiască politic și după mandatul acesta.

Și nu supraviețuirea politică a dlui Grindeanu e subiectul, ci păstrarea României în coordonatele pozitive ale creșterii economice și orientării pro-occidentale. Un eșec, în vremurile acestea, va fi de proporții istorice. Și nu va fi uitat sau iertat. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Foto: adevarul.ro