În aşteptarea faptelor

Publicat în Dilema Veche nr. 123 din 1 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

O tăcere îngrijorată înconjoară coaliţia guvernamentală poloneză, iar cînd totuşi se impune un comentariu apar adjective de genul "straniu" (The Economist), "stupefiant" (Le Figaro), "jenant" (Libération). După luni de tratative, cîştigătorul alegerilor, Partidul Dreptăţii şi Justiţiei, s-a aliat cu Liga Familiilor Poloneze (extrema dreaptă) şi cu partidul populist Samooborona, pentru a obţine cele 245 de voturi care ar putea alcătui o majoritate parlamentară. Puse cap la cap, declaraţiile liderilor din coaliţia de guvernare sînt derutante: retorica antieuropeană nu ajunge pînă la propunerea de renegociere a aderării, mesajul militant anticomunist nu sună prea serios cînd vine de la partidul Samooborona: printre membrii săi de vază sînt destui funcţionari ai fostului regim, oameni cu un trecut ambiguu, rusofobul Roman Giertych cere reînnodarea relaţiilor cu Moscova şi "formarea unei coaliţii de state europene care să se opună dominaţiei germane". Partidul central al coaliţiei s-a radicalizat de cînd s-a aliat cu partenerii extremişti, mesajul celor trei partide s-a omogenizat. Noul guvern luptă cu homosexualii, feminiştii, liber cugetătorii, liberalii, presa, foştii comunişti, străinii aroganţi; susţinătorii lor din presă sînt redactorii şi colaboratorii de la Radio Maryja, post ultracatolic, contestat chiar de mulţi oameni ai ierarhiei bisericeşti, ezitanţi în faţa antisemitismului făţiş al mesajului lor. Leszek Balcerowicz, în contul căruia se pune succesul terapiei de şoc poloneze, acum preşedintele Băncii Centrale, este atacat şi "demascat". Din Varşovia vin ştiri despre ciudatele raporturi cu străinii: un dineu pentru ambasadori a fost amînat chiar în ajunul datei anunţate, reprogramat, din nou amînat şi pînă la urmă contramandat. Audienţele nu se ţin, oamenii de afaceri aşteaptă cu orele să fie primiţi de oficialii noului Guvern, ministrul Agriculturii a refuzat să participe la negocierile UE privind sfecla de zahăr şi pe urmă, cînd a aflat ce s-a decis, a încercat să invoce - zadarnic - dreptul de veto. Dacă eliminăm ipoteza aroganţei, toate aceste întîmplări, considerate de propaganda internă drept exprimarea identităţii naţionale, pot să nu aibă nici o semnificaţie, la fel de bine cum pot să semnifice o schimbare a cursului european pe care păşea, cu succes, Polonia. Dacă, prin acţiunile sindicatului Solidaritatea, Polonia a dat un semnal în "fostul lagăr", s-ar putea ca Guvernul Kaczynski să indice drumul de la capătul tranziţiei. Tăcerea Europei poate fi surprinzătoare. Atît de grăbită la începutul anului 2000 să sancţioneze alianţa dintre conservatorii austrieci, conduşi de Wolfgang Schüssel, şi partidul lui Jörg Haider, Uniunea Europeană îndeamnă la răbdare: "Pentru moment nu există nici un element în politica poloneză care ne-ar permite să ne exprimăm neliniştea în privinţa respectului faţă de valorile europene". Lecţia austriacă a demonstrat ineficienţa sancţiunilor: contestarea rezultatelor unor alegeri democratice nu e o acţiune conformă standardelor democratice. Pe de altă parte, se creează impresia că, după ce ţările din fostul lagăr comunist au fost acceptate în Uniunea Europeană, pot să se comporte fără să respecte regulile (e puţin probabil că Polonia ar fi fost admisă în UE dacă tratativele ar fi fost conduse de Guvernul Kaczynski). Cifrele creşterii economiei poloneze sînt bune, fără a fi extraordinare. Agricultura a avut de cîştigat de pe urma accesului în Uniunea Europeană. Pe acest fond, alianţa de la putere a reuşit să transforme într-un discurs antidemocratic nemulţumirile cauzate de corupţie, de prezenţa oamenilor Securităţii şi a foştilor lideri comunişti pe listele celor bogaţi şi puternici. Vocile intelectuale ale conservării tradiţiei sînt indignate de manifestările minoritarilor care ameninţă sănătatea moravurilor şi puritatea sîngelui. Şi liderii occidentali, ca să nu-i mai punem la socoteală pe posesorii de capital, ar fi mulţumiţi dacă s-ar îmbunătăţi climatul de afaceri, iar în ceea ce priveşte libertăţile democratice, Uniunea Europeană se consideră un garant destul de puternic pentru a acţiona cînd acestea vor fi încălcate în fapte, nu doar în vorbe. Pînă atunci, liberalii proeuropeni polonezi, partizanii cooperării internaţionale pe toate planurile, trăiesc situaţii "stranii", "stupefiante", cînd nu de-a dreptul "jenante".

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cristian Mureșan, economist român din Paris: „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“ EXCLUSIV
Economistul Cristian Mureșan spune că în 1989, țări precum Polonia și România au plecat pe picior de egalitate și au avut o creștere spectaculoasă a PIB-ului, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
image
image
Care este cea mai ieftină capitală din Europa pentru amatorii de city break-uri. Se poate mânca cu mai puțin de 3 euro
În orașul cu cel mai bun preț pentru amatorii de city break-uri costurile sunt cu peste 10% mai mici decât cel de pe locul secund, Lisabona.

HIstoria.ro

image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi
image
Căsătoria lui Caragiale cu gentila domnişoară Alexandrina Burelly
Ajuns director la Teatrul Naţional, funcţie care nu l-a bucurat atât de tare precum credea, Ion Luca Caragiale a avut în schimb o mare şi frumoasă împlinire: a cunoscut-o pe viitoarea doamnă Caragiale.
image
Bătălia de pe frontul invizibil al celui de-al Doilea Război Mondial
La izbucnirea războiului, în 1939, în Marea Britanie exista pericolul formării unei puternice coloane a cincea. Agenții Serviciului britanic de securitate (MI-5) au reușit să neutralizeze rețele importante de simpatizați pro-germani din Regatul Unit.