Hamas

Ascult pe toate canalele comentarii despre intervenţia armatei israeliene în Gaza. Cele mai multe sînt emoţionale - perfect explicabile în plin război, cînd oamenii mor şi, prin asta, umanitatea primeşte o lovitură grea -, dar sînt şi incorecte. În asemenea situaţii, obişnuinţa este să blamezi Israelul. De altfel, pe străzile lumii libere, sute de mii de oameni strigă lozinci împotriva Israelului. O pot face fără nici o repercusiune. Au tot dreptul. Numai că e foarte important să nu uităm despre cine vorbim. Iar în acest caz, vorbim despre Hamas. Uimitor cum antiamericanismul şi antisemitismul afectează memoria! Citesc peste tot că Hamas a cîştigat alegerile din ianuarie 2006. Se repetă obsesiv acest fapt indiscutabil, pentru a ni se inocula ideea că Hamas are deplină legitimitate democratică. Dar nu se reaminteşte că Gaza a rămas sub dominaţia totală a Hamas după ce, în vara anului 2007, miliţiile Hamas au alungat, prin forţă, Fatah-ul rival. Şi cînd spun "prin forţă", ca să fiu clar, vreau să spun că Hamas a ucis, a torturat şi a incendiat, declanşînd aşa-numita "bătălie pentru Gaza", prin aruncarea demonstrativă a unui ofiţer fidel Fatah-ului de pe cel mai înalt bloc din oraşul Gaza în plină zi. Pe limba democraţiei, cei care au cîştigat algerile obţinînd 44,45% au trecut la lichidarea celor care au obţinut 41,43%. Acesta este Hamas-ul, organizaţie teroristă după toate standardele internaţionale. Nu pot înţelege de ce se omit asemenea informaţii, atît de importante pentru definirea profilului Hamas; informaţii la fel de importante precum aceea, subliniată la infinit, că a cîştigat alegeri libere. Mai e ceva important pentru întregul context: Israelul nu mai e în Gaza de multă vreme. Israelul a retras şi trupele şi coloniştii care se stabiliseră abuziv pe acele teritorii încă din septembrie 2005. De ce Hamas continuă să atace Israelul e greu de explicat pentru cei care uită scopul oficial asumat de această organizaţie. Cu atît mai greu de explicat cu cît, după o intensă mediere egipteană, în vara anului trecut, un fel de armistiţiu a fost încheiat între Hamas şi Israel. Cînd Hamas a anunţat unilateral că armistiţiul e suspendat cîteva luni mai tîrziu şi a început atacul cu rachete şi mortiere asupra sudului Israelului, motivul era unul non-militar: că Israelul nu permite accesul mai larg al ajutoarelor spre Gaza. Chestiune discutabilă, oricum. Negociabilă, sigur. Dar Hamas a recurs la rachete. Iar declaraţia preşedintelui egiptean Mubarak de luna trecută - "Am avertizat cît se poate de serios Hamas pe parcursul acestor luni că atitudinea lor va obliga Israelul să reacţioneze militar" - arată limpede că mişcarea islamistă a vrut ca acest atac să aibă loc. Ei bine, acum îl are. De ce? Simplu. Pentru că procesul de pace iniţiat la Annapolis merge bine, pentru că soluţia celor două state se profilează şi pentru că Israelului i se pot reproşa din ce în ce mai puţine lucruri în relaţia cu Autoritatea Palestiniană. Iar scopul Hamas, acela de a transforma întregul teritoriu al Israelului într-un stat islamic, sună din ce în ce mai clar ca un proiect dement, irealizabil. Cine nu crede că asta îşi propune Hamas să piardă cîteva minute citind statutul organizaţiei, disponibil din multe surse pe internet. În vara anului trecut, un subiect interesant a făcut prima pagină a ziarelor israeliene, precum şi a unei părţi a presei americane, veţi deduce lesne care anume. Un tînăr de 30 de ani, pe numele său Mosab Hassan Yusef, s-a convertit la creştinism. Cu adevărat extraordinar în această poveste este identitatea tînărului creştin. Fostul Yusef, actualul Joseph, este fiul cel mare al unuia dintre cei mai importanţi lideri ai mişcării Hamas, şeicul Hassan Yusef. Şeicul a fost în repetate rînduri deţinut în închisorile israeliene, dar şi ales în Consiliul Legislativ al Autorităţii în mai toate alegerile care au avut loc în ultimii ani în Teritorii. Mosab Hassan Yusef a crescut, ca mai toţi copiii lumii, adorîndu-şi tatăl şi, după cum mărturiseşte acum, a ajuns să iubească Hamas pentru că îşi iubea tatăl. Totuşi, nu a devenit niciodată membru al mişcării. A activat însă ca tînăr islamist împotriva Israelului, participînd la toate Intifadele. A ajuns şi el la închisoare, imediat după ce a terminat liceul. Acolo, a cunoscut mai bine mişcarea Hamas. Nu doar corupţia şi stricăciunea umană a liderilor Hamas l-au şocat, cît faptul că Hamas tortura viguros propriii membri. Orice umbră de îndoială cădea asupra unui deţinut Hamas, cum că ar colabora cu israelienii, îl trimitea la tortură. Torţionarii erau chiar liderii din închisoare ai mişcării. Adesea, episoadele de tortură se terminau cu moartea victimei. Tînărul Yusef a ajuns să vadă că, în interiorul închisorilor israeliene, Hamas clădise propriile închisori destinate tot palestinienilor. În închisoare, Yusef începe să se gîndească la creştinism. Îl descoperă pe Isus şi, după eliberare, ajunge în California. La San Diego, frecventează asiduu o biserică evanghelică. Vorbeşte calm şi relaxat despre islam. O spune franc: "Islamul nu este vocea lui Dumnezeu. Poţi să fii ofensat de ceea ce spun, e treaba ta. Dar ar fi preferabil să studiezi şi să te întrebi dacă nu cumva am dreptate. Chiar crezi că te duci în Rai cu 72 de virgine, dacă te sinucizi omorînd alţi 20 de oameni?". După cum era previzibil, Al-Qaeda l-a declarat trădător şi Frăţia Musulmană l-a condamnat la moarte. Joseph însă nu se teme. Spune că islamiştii îl pot ucide foarte uşor, dar ceea ce pot ei omorî este doar trupul. Ideile şi sufletul său, însă, nu pot fi ucise. Sînt convins că situaţia din Orientul Mijlociu e cît se poate de complicată, că adevărul e greu de stabilit, că există mii de nuanţe şi detalii relevante, că nu mai există inocenţi. Singurul lucru onest pe care îl putem face cînd vorbim despre acest spaţiu geo-strategic extrem de vulnerabil este să nu uităm niciodată cine e cine. Ca să putem ajunge la pace, trebuie să păstrăm memoria integrală.